Clasicism

CLASICISM

Doctrina literara cristalizata in secolul XVII in Franta, caracterizata prin teoretizarea imitatiei rationale a literaturii antichitatii, potrivit unor reguli deduse din capodoperele acesteia, prin cultivarea subiectelor nobile, monumentale, si a expresiei echilibrate, simple elegante. Identificat adesea cu insasi antichitatea, clasicismul inseamna in primul rand formularea unui corp de doctrina pe baza unei literaturi date, inchise; literatura antichitatii nu poate fi considerata ca fiind un "prim clasicism" , cum s-a spus adesea, pentru ca ea nu are constiinta faptului de a fi propriul sau model, desi ea urmeaza in general principiile Poeticii lui Aristotel, pe care o va reactualiza clasicismul, si desi se pot distinge, in aceasta literatura, epoci in care precumpanesc unele dintre ideile scumpe clasicismului (de armonie, de echilibru etc). Clasicismul nu inseamna apoi imitarea literaturii antice pur si simplu, ci dimpotriva, este produsul reactiei impotriva imitarii haotice a acesteia pe care au practicat-o poetii francezi ai Pleiadei, Ronsard, Du Bellay etc. Stricta codificare a principiilor literaturii, deduse din analiza textelor literare si din Aristotel, avea ca scop tocmai introducerea unui principiu ordonator care lipsea cu desavarsirea poetilor din secolul XVI; de aici decurge si idea ca literatura este in primul rand un mestesug care se poate deprinde, nu un "dar" natural, opusa teoriei lui Ronsard, care credea ca poezia nu se poate "invata". Prin intermediul editiilor si comentariilor italiene si olandeze asupra Poeticii lui Aristotel, poetii si teoreticienii francezi de la sfarsitul secolului XVI si inceputul secolului XVII redescopera principiile unitare ale poeziei intelese ca mimesis, ca imitatie a naturii, si le adopta in numele ideii de reproducere a unui model si al structurii rationale a artei, caci pentru ei Aristotel este "le maitre de la raison". De la Aristotel provin doua dintre cele trei celebre reguli ale unitatilor: cea a unitatii de timp, care cere ca actiune unei piese sa nu depaseasca spatiul a 24 de ore, si cea a unitatii de actiune, care cere ca episoadele sa fie strans legate de actiune, concurand in mod necesar la desfasurarea ei. Cea de-a treia regula, a unitatii de loc, cerea ca teatrul actiunii, ales ca scena, sa nu fie schimbat in cursul reprezentatiei, sau cel mult, impingand rationalul la absurd, sa nu se schimbe decat cu un alt loc aflat la o departare teoretic accesibila in rastimpul celor douazeci si patru de ore impuse de unitatea de timp. Insa clasicismul dezvolta si depaseste teoria aristotelica si in alte puncte, in cel referitor la verosimil de pilda, daca, dupa Aristotel, domeniul poeziei este generalul, deci faptul posibil pentru teoreticienii francezi din secolul XVII acest "posibil" nu este obiect al poeziei decat daca este si verosimil, caci exista si intamplari posibile dar neverosimile. Al doilea punct ar fi acela al finalitatii artei, care pentru Aristotel era delectarea, "placerea"; urmandu-l pe Horatiu, La Mesnardiere, Chapelain, Racan, Guez de Balzac, Sudery, vad in primul rand utilitatea morala a artei, cerand poetului sa adauge placutului scopul moral

download