Localizarea Cronogena Sau Structura Temporala A Functiilor Cerebrale Si Psihologice

Aceasta conceptie poate fi legata de numele filozofului englez Herbert Spencer care, influentat de doctrina compatriotului sau Charles Darwin, a fost primul care a introdus notiunea de evolutie in asociationism. li datoram, de asemenea, o teorie a structurii mentale care face o sinteza intre conceptiile asociationiste, aparate de empiristi englezi ca Hume, Stuart Mill si apriorismul lui Kant. Pentru Spencer, categoriile a priori descrise de Kant, si gratie carora experienta poate fi organizata, sunt innascute in raport cu individul, dar invatate in raport cu specia.

0 consecinta a acestei conceptii a fost observata de neurologul englez Hughling Jackson: intrucat ontogeneza repeta filogeneza, organizarea cerebrala va urma o schema verticala complexa: o aceeasi functie va fi reprezentata repetitiv in cadrul sistemului nervos: mai intai la un nivel «inferior» (maduva spinarii si trunchiul cerebral), apoi la un nivel "mediu" (centrii senzoriali si motori), si in sfarsit la un nivel «superior» in lobul frontal. Se poate adauga ca aceeasi schema de organizare cerebrala in ordine compusa se va regasi chiar in interiorul cortexului, insotind dezvoltarea individului in cursul invatarii. Neurologi ca Jackson, Head, von Monakow si Mourgue, aparatori ai acestei conceptii, s-au preocupat, in consecinta, foarte putin de localizarile corticale, considerand ca localizarea unui simptom, produs prin lezarea unui sector cerebral limitat, nu poate fi interpretata ca localizare a functiei acestuia.

Notiunea de localizare corticala a devenit mai subtila in urma lucrarilor lui si Luris, pe de o parte, si ale lui Hebb, pe de alta parte. Dupa primii autori. O functie psihologica, dezvoltata din copilaria individului, are un corespondent cerebral dinamic si nu static. Organizarea cerebrala se modifica permanent in functie de gradul de dezvoltare atins de o functie. Acest lucru poate fi ilustrat printr-un exemplu de invatare a scrisului, datorat lui Luria: la inceput, scrisul depinde de memorizarea formelor grafice ale fiecarei litere; aceasta este posibila datorita unui lant de impulsuri motorii izolate, fiecare din ele fiind responsabil de realizarea unui singur element grafic. Cu practica, structura procesului se modifica radical si lasa loc unei singure «melodii cinetice», care nu necesita nici memorizarea formelor individuale ale fiecarei litere, nici lanturi izolate de impulsuri nervoase. Odata cu automatizarea sa din ce in ce mai mare, scrisul nu va mai depinde de analiza complexului acustic al cuvantului sau de analiza formei vizuale a literelor individuale; el este realizat ca o melodie cinetca unica.

In teoria sa a ansamblurilor celulare si in aprofundarile sale ulterioare Hebb expune o conceptie sofisticata a actionismului neurologic care exprima remarcabil principiul functionarii pe nivele. in primele faze ale dezvoltarii copilului, in fiecare lob cerebral se formeaza ansambluri celulare. De exemplu, pentru vederea unui triunghi se vor constitui trei ansambluri celulare de ordinul intai, corespunzand celor trei laturi si rezultand din activitatea combinata a aportului senzorial in cortex si a activitatii reverberante in cortex a asociatiei si a structurilor conexe. Excitarea sincrona a acestor trei ansambluri celulare va dezvolta treptat un ansamblu celular de ordinul doi, corespunzator perceptiei triunghiului ca un tot si intr-o singura orientare. Perceptia unui triunghi in orientari diferite va dezvolta atatea ansambluri celulare de ordinul doi cate orientari diferite exista; cand ansamblurile celulare de ordinul doi vor fi activate simultan, va fi posibila perceptia unui obiect in toate orientarile, aceasta dand nastere unor ansambluri celulare de ordinul trei. Ulterior, ansambluri celulare de ordinul n vor fi responsabile de constanta perceptiva si de activitatea conceptuala corespunzatoare triunghiului. Se vor forma alte ansambluri celulare superordonate, legand intre ele ansamblurile formate in diferiti lobi. Excitatiile reciproce intre aceste ansambluri se vor face in ceea ce Hebb numeste «cicluri de faza». Melodia cinetica corespunzatoare scrisului (in exemplul precedent al lui Luria) poate avea corespondentul sau neurologic in succesiunea de excitatii, din ce in ce mai integrate in timp, dintre ansamblurile celulare. Sa examinam acum mai amanuntit principalele teze ale initiatorilor conceptiei pe nivele.

18

Doctrina disolutiilor a lui Jackson

Fundamentul doctrinei jacksoniene si opozitia sa fata de conceptia de centre de imagini deriva din constatarea clinica a faptului ca o functie psihologica nu se pierde niciodata complet in urma unei leziuni cerebrale.

Este principiul lui Baillarger, dupa numele neurologului francez care 1-a enuntat: daca anumite utilizari ale limbajului se pierd, altele raman posibile. Cuvinte imposibil de pronuntat in anu-mite situatii vor fi utilizate in altele, amintiri imposibil de evocat timp de lungi perioade revin brusc; pacienti care, la examenul clinic, sunt incapabili sa descrie utilizarea unui cutit, il pot utiliza fara probleme la masa. Pe scurt, constatarea acestor fenomene, greu conciliabile cu doctrina centrelor de imagini, sta la baza doctrinei jacksoniene a disolutiilor.

Ideea centrala a acestei doctrine este ca functiile nervoase se dezvolta progresiv si ierarhic, dupa acelasi principiu, atat la embrion de la formarea tubului neural, cat si, dupa nastere, m organizarea functiilor psihologice superioare: de fiecare data cand o noua structura nervoasa ajunge la maturitate, ea nu numai ca face posibile functiile care ii sunt proprii, ci ia sub control structurile nervoase dezvoltate anterior. Astfel, daca un proces patologic atinge sistemul nervos, vor aparea doua consecinte: un fenomen negativ de distrugere, din cauza pierderii functiei care era posibila gratie structurii nervoase disparute, si un fenomen pozitiv de eliberare, deoarece functiile inferioare vor fi eliberate de controlul exercitat asupra lor de structurile lezate. pu

Constituirea functiilor nervoase se va efectua dupa schema tripla care urmeaza: evolutia spre trecerea dinspre mai putin organizat spre organizat, adica din centrele inferioare integrate primele si putin susceptibile de schimbare, in centrele superioare cu integrare mai tardiva si care raman in curs de organizare permanenta toata viata; u) evolutia este trecerea de la simplu la complex, adica de la centrele inferioare la centrele superioare. Centrele cele mai complexe sunt si cele mai putin organizate, cele mai plastice. Acest lucru este usor de inteles: intr-o retea nervoasa cu o mare bogatie sinaptica, posibilitatile de traseu ale unui impuls nervos vor fi considerabile, iar incertitudinea asupra directiei de urmat, foarte mare; cu cat organizarea sinaptica a unei retele va fi mai putin bogata, cu atat traiectele unui impuls vor fi mai previzibile; iii) evolutia este trecerea de la automat la voluntar.

Pentru Jackson, actiunea cea mai voluntara (sinonim cu «cea mai propozitionala» si «cea mai simbolica») nu poate fi realizata fara a fi pregatita de procese mai automate (sau mai putin voluntare, mai putin simbolice, mai putin propozitionale): este contrapartida organizarii centrelor nervoase. De fapt, centrele inferioare pot functiona relativ autonom; dimpotriva, centrele superioare nu se mobilizeaza decat in urma excitarii centrelor subordonate, in ordinea subordonarii lor. Anumite experiente de acte ratate si substitutie de cuvinte pot ilustra acest principiu pe plan psihologic.

Conceptia jacksoniana, a evolutiei sistemu-lui nervos prin integrari succesive dupa schema tripla descrisa mai sus, poate fi ilustrata si la nivel psihologic prin fazele dezvoltarii limbajului dupa Ombredane7. Dupa acest autor exista utilizari multiple ale limbajului care se situeaza la nivele diferite ale evolutiei sale: utilizarea afectiva; utilizarea ludica; utilizarea practica; utilizarea reprezentativa; utilizarea dialectica. Dupa Ombredane, aceste utilizari apar in momente succesive ale evolutiei:

i) limbajul cel mai primitiv, care se manifesta primul la copil, este utilizarea afectiva. Ea se naste din exprimarea emotiilor si se regaseste la adult in grade variabile, in functie de situatii. Corespunde exprimarii durerii, bucuriei, fricii, furiei; se manifesta prin utilizarea de interjectii, exclamatii, injuraturi;

ii) utilizarea ludica, aparuta destul de devreme la copil, se manifesta mai ales prin lalaieli, care se caracterizeaza prin repetarea ritmata de foneme, cuvinte, fraze, in afara oricaror griji pentru sens;

iii) utilizarea practica este limbajul care are ca functie de a facilita o actiune in curs si implica un context presupus ca fiind cunoscut de toti. De exemplu: «Impinge! Trage! Lasa! Usa! Gazul!» etc., in loc de: «Usa e inchisa: deschide-o!», «Nu uita sa platesti gazul!» etc.;

iv) utilizarea reprezentativa constituie o etapa importanta a dezvoltarii limbajului si corespunde unor situatii in care trebuie ca ceea ce este absent sa fie facut prezent in imaginatie, ca in nararea unor evenimente trecute sau fictive, care trebuie coerent organizate si apoi exprimate in fraze, respectand ordinea semnificatiilor si sintaxa;

v) utilizarea dialectica reprezinta situatia cea mai elaborata. Este prezenta in rationamentul logic si matematic. Pentru Ombredane, deci, structurile lingvistice difera dupa cum subiectul exprima stari afective, joaca, actioneaza, povesteste sau calculeaza.

In limbajul curent, toate aceste utilizari se intrepatrund strans, dar nivelele reprezentativ si dialectic constituie formele cele mai complexe, mai propozitionale sau simbolice.

Ce se intampla acum in urma unei leziuni cerebrale in aria limbajului? Dupa doctrina jacksoniana, bolile sistemului nervos trebui-e considerate inversiuni ale evolutiei, adica di solutii. Acestea afecteaza mai intai ceea ce este mai fragil, adica mai putin organizat, mai complex, mai putin automat, si apoi ceea ce este mai rezistent, adica mai organizat, mai putin complex, mai automat.

Ca oricare alt sindrom de disolutie nervoasa, tulburarea de limbaj va avea simultan un aspect negativ si un aspect pozitiv. Aspectul negativ al tulburarii este re-prezentat de pierderea utilizarii celei mai voluntare, adica de pierderea limbajului intelectual sau propozitional (utilizarile reprezentativa si dialectica ale lui Ombredane). Aspectul pozitiv corespunde eliberarii limbajului mai automat (utilizare afectiva sau ludica).

Analiza aspectului pozitiv al tulburarii este pentru Jackson la fel de importanta ca si cea a aspectului negativ, pentru ca datorita ei va putea fi cunoscut gradul de profunzime a disolutiei.

Pierderea limbajului propozitional se explica: a vorbi, nu inseamna numai a se servi de cuvinte, ci si a se servi de cuvinte intr-o propozitie. Un cuvant izolat nu are sens determinat: sensul sau decurge din relatiile sale cu alte cuvinte. Leziunea cerebrala va fi urmata de diminuarea sau pierderea utilizarii reprezentative a limbajului. Aceasta explica limbajul rezidual: acelasi cuvant poate fi utilizat sau nu in functie de utilizarea ceruta. Astfel, o pacienta, incapabila de a spune «nu» la comanda, striga, dupa mai multe tentative infructuoase: "Doctore, nu pot sa spun nu!». Un cuvant poate fi el singur propozitional daca subintelege relatii cu alte cuvinte neexprimate; astfel, raspunsul unui afazic care ii spune «garaj» fiului sau care cauta o unealta, are valoare propozitionala. Invers, fraze intregi pot fi utilizate fara propozitionalitate, ca fraza unui orator comunist: «Multumesc lui Dumnezeu, sunt ateu». Anumite formule de politete automate fac parte din aceeasi categorie.

Un alt exemplu va ilustra acest punct de vedere: in timpul sederii la spital, este posibil ca un pacient cu tulburari mentale sa confunde infirmiera cu propria sotie sau sa creada ca este acasa si nu la spital. Dupa doctrina jacksoniana, acest sindrom se explica prin eliberarea automatismelor pacientului; acesta este capabil inca sa reactioneze la categoriile generale de «femeie» si «casa». Nemaiputand sa se adapteze propozitional la situatiile noi («infirmiera» si «spital»), el le va interpreta dupa raspunsurile cele mai automatizate de sistemul sau nervos: femeia lui, casa lui.

Acest dublu aspect al disolutiei este un fenomen cu totul general si nu limitat la limbaj. Astfel, este frecvent ca un apraxic, incapabil de a utiliza un cutit la comanda, se foloseste de el fara probleme la masa; sau ca un agnozic vizual, incapabil sa descrie o ceasca, sa ia una pentru a bea.

0 alta fateta importanta a doctrinei jacksoniene este dispunerea centrilor nervosi in ordine compusa; aceasta compunere reflecta, in organizarea nervoasa a unui individ, diferitele etape ale filogenezei. 0 functie data are reprezentari multiple m sistemul nervos: daca o functie data este reprezentata la nivelul inferior a, ea va fi din nou reprezentata nivelul superior b ca fiind ba1; ba1 va fi la randul sau reprezentata la nivelul superior c sub forma cb2a3; in d vom avea dc2b3a4 si asa mai departe.

Aceasta organizare a centrilor nervosi in ordine compusa explica prezenta aspectului negativ si a aspectului pozitiv in tabloul clinic. Exemplul reprezentarii miscarii in sistemul nervos va ilustra aceasta idee.

Coamele anterioare ale maduvei spinarii constituie centrul nervos inferior pentru re-prezentarea miscarilor unei parti limitate a corpului (nivelul a). Dar miscarile acestei parti a corpului pot fi produse si prin stimularea unui centru superior, ca trunchiul cerebral (nivelul b), care va reprezenta un nu-mar mai mare de miscari, inglobandu-le pe cele ale nivelului n. 0 reprezentare de al treilea nivel se va regasi in regiunile motorii ale fiecarei emisfere (c), de al patrulea nivel in regiunile premotorii (d), si de al cincilea nivel in regiunea prefrontala (e). De aceasta ultima regiune depind initierea si organizarea miscarilor.

In conceptia pe nivele, tulburarile de limbaj nu sunt rezultatul pierderii imaginilor articulatorii sau auditive ale cuvintelor. Dupa Jackson, tulburarile de limbaj se datoreaza unei incapacitati de a propozitiona, adica de a sti sa plaseze cuvinte intr-o propozitie. Dar ce semnifica propozitionarea? A fi capabil de a propozitiona la nivelul limbajului vorbit, inseamna a putea prevedea ce se va spune pe mai multe planuri: planul discursului, cu capacitatea de a alege ordinea ideilor si a paragrafelor, relatiile de subordonare a unor fraze in raport cu altele; planul alegerii cuvintelor si a ordinii lor intr-o fraza, dupa regulile sintaxei; planul alegerii fonemelor, in realiza-rea cuvintelor.

Importanta anticiparilor, ca prealabile alegerii cuvintelor intr-o fraza, a fost remarcabil ilustrata de Lashley in exemplul urmator:

«the millwright on my right thinks is right that some conventionnl rite should symbolize the right of every man to write as he pleases». Cuvantul «right» este in aceasta fraza substantiv, adjectiv, adverb si verb; are patru ortografii si cel putin 10 semnificatii. in fraza de mai sus, ordinea cuvintelor este determinata de semnificatia lor, care depinde ea insasi de relatii mai largi. Cuvantul «right» nu isi poate lua locul decat atunci cand una din numeroasele sale semnificatii devine dominanta. Un alt exemplu de anticipare semnificativa in fraze este cel al poliglotilor, care pot exprima acelasi gand in doua limbi diferite, utilizand totusi cuvintele in ordini cu totul neasemanatoare.

Ce se intampla cu scrisul si cititul? Pentru Jackson, incapacitatea sau dificultatea de a citi a unui afazic nu se datoreaza lezarii unui centru responsabil de imaginile vizuale ale cuvintelor; dimpotriva, ea provine dintr-o inaptitudine de a propozitiona la un nivel mai complex, pentru ca a citi inseamna a utiliza simboluri care nu au sens decat in raport cu cuvintele, ele insele simboluri ale limbajului vorbit. Scrisul nu ar depinde nici el nici de un anumit centru, nici, dupa Wemicke, de incapacitatea pacientului de a-si dicta un text. Scrisul cere maximum de propozitionalitate, pentru ca necesita alegerea si organizarea simbolurilor limbajului vorbit si scris, pentru realizarea sa manuala.

In final, Jackson considera ca a intelege limbajul reprezinta un nivel de propozitionalitate mai mic decat de a-1 vorbi.

18

Localizarea cronogena sau structura temporala a functiilor cerebrale si psihologice

Exista doua tipuri de localizare dupa von Monakow si Mourgue: localizarea sincrona si localizarea cronogena.

Localizarea sincrona indica o proprietate mai mult mecanica a tesuturilor nervoase, prezenta mai ales in fazele initiale ale dezvoltarii, si care poate fi evidentiata in anumite situatii de laborator. De exemplu, stimularea electrica a circumvolutiunii frontale ascendente produce intotdeauna miscari, fie de flexie, fie de extensie; dar aceste miscari nu sunt decat elemente de organizare mai generala a actiunii, care prezinta localizare cronogena. De asemenea, miscarile necoordonate si fragmentare ale copilului dupa nastere fac si ele parte din localizarea sincrona, dar nu sunt decat etape in formarea miscarilor mai complexe care vor aparea mai tarziu si care vor deveni localizare cronogena.

Dupa von Monakow si Mourgue, invatarea mersului in pozitie bipeda ilustreaza bine principiul acestor doua moduri de localizare. La nastere, miscarile copilului sunt fragmentate si fara legatura intre ele; invatarea mersului cuprinde urmatoarele etape:

i) flexii ale gatu-lui in leagan;

ii) miscari care ii permit sa-si intoarca tot corpul de la stanga la dreapta, miscari fara obiect si fara directie definita, incomplete, si care reprezinta incercari izolate;

iii) copilul isi tensioneaza membrele inferioare, impingand in leagan;

iv) intr-un stadiu mai avansat, copilul se poate aseza in leagan, este inceputul cuceririi spatiului;

v) copilul ridicat in picioare nu se poate tine singur; in acest stadiu, pot fi observate miscari necoordonate ale intregului corp;

vi) poate in sfarsit sa se mentina in picioare, dar, ca si in stadiile anterioare, nu este vorba decat de acorduri temporare, fara legatura unele cu altele;

vii) copilul avanseaza, dar echilibrul sau fiind instabil, trebuie inca sustinut; este vorba de o veritabila necoordonare statica si dinamica;

viii) mersul este posibil, dar numai in linie dreapta si cu pasi repezi.

Pana in stadiul al optulea, componentele locomotiei nu lucreaza inca in comun, si nici succesiv. Chiar cand copilul merge singur, i se intampla deseori sa cada, pentru ca integrarea componentelor, care constituie situatia de la adult, nu este inca realizata. Abia mai tarziu vom asista la adaptarea corecta a mersului la accidentele terenului, la alegerea directiei, a scopului si a modalitatilor de avansare. Este vorba de «melodia cinetica» sau de localizarea cronogena a mersului, adica rezultanta unei suite de nenumarate acte individuale, invatate succesiv. «Melodia cinetica» executata la un moment dat (mersul, imbracatul, cantatul la pian etc.) nu este nimic altceva decat rezultanta unor acte extrem de complexe, care s-au derulat de un mare numar de ori in combinatii diferite, si a caror mobilizare succesiva, cand aprindem o tigara sau cand scriem, se face in afara constiintei.

Pentru ca «melodia cinetica sa se poata desfasura normal, este indispensabil ca fiecare proces elementar sa fie suscitat la momentul potrivit si apoi sa inceteze, pentru a permite interventia normala a altor procese. 0 intarziere, o anticipare sau o perseverare in declansarea unui proces elementar va perturba profund ansamblul actiunii sau al functionarii psihologice. Acest lucru survine in urma unei leziuni cerebrale.

Cum toate functiile psihologice se desfasoara in timp, leziunea cerebrala va antrena o tulburare in succesiunea elementelor lor. Pro-gresia diaschisis-ului, prin modificarea organizarii sinaptice, ar putea provoca o crestere a pragului de excitabilitate neuronala, a intarzierii sau devansarii in sosirea impulsurilor nervoase. Aceste modificari pot sta la originea dezintegrarii unui proces psihologic global, ca apraxia, afazia sau agnozia; procesele elementare care au facut parte dintr-o anumita melodie cinetica s-ar emancipa fata de controlul cortical si s-ar impune anarhic, in functie de ponderea experientei trecute. Controlul ierarhic fiind pierdut sau diminuat, incoerenta va lua locul subordonarii.

Pe scurt, pentru von Monakow si Mourgue, leziunea cerebrala nu va distruge imaginile inmagazinate in creier, ci se va opune desfasurarii unuii proces psihologic. Localizarea cronogena ii face pe acesti autori sa nege existenta autonoma a reprezentarilor vizuale. Imaginea unui obiect sau a unei persoane este mai mult decat: reprezentarea sa vizuala: este si o melodie cinetica ce rezulta din influente reciproce, derulate in timp, intre evenimente de origine cognitiva, vizuala, auditiva, olfactiva, tactila si kinestezica etc. Dupa parerea noastra, se poate regasi o conceptie. actuala a localizarii cronogene in teoria ansamblurilor celulare a lui Hebb.

Notiunile sale de ansambluri celulare, de secvente de faza si de cicluri de faze exprima intr-o alta maniera succesiunea temporala a unor evenimente psihologice numite cronogene. Notiunea de instinct, capitala in conceptia lui von Monakow si Mourgue, este similara, in sens restrans, notiunii de motivatie si de vigilenta.

18

download