Cercetarile Endocrinologice

CERCETARILE ENDOCRINOLOGICE

Si cercetarile endocrinologice au avut un program de progres complex in secolul XX, mai ales incepand cu deceniul al patrulea. Au interesat initial secretiile endocrine legate de viata instinctiv-afectiva (H. Roger), apoi instinctul sexual implicat pe primul plan al discutiilor privind aceasta problema datorita discutiilor generate de S. Freud, prin lucrarile sale. Au facut cercetari pe batracieni Steich, Pesard, si apoi, Caridroit. S-au facut studii si pe pui de gaina, pe cobai, cu ablatiuni ale organelor sexuale…si apoi pe diferite animale domestice. In acest context, s-a conturat eficienta metodelor patologice si pe cazuri patologice, din nou s-a pus in evidenta functionalitati complexe ierarhice ale actiunilor hormonale. Termenul a fost incarcat de continutul pe care il are si azi, de catre N. Pende (1909). Functiile reglatoare ale excitabilitatii nervoase si ale metabolismului calciului, ale hormonilor paratiroidieni, cele legate de sistemul neurovegetativ (ale lui Cannon), cele ale hipofizei, glanda renala, de care s-a ocupat Pierre Marie (1853- 1940), care de altfel a studiat si acromegalia (boala ce produce modificari evidente ale longilizarii membrelor si a modificarii morfologice aberante, dar si ale fetei.

Hippocrates a fost din nou evocat, ca parintele medicinii si intemeietorul endocrinologiei. Printre identificatorii functiilor hipofizei si a hipotalamusului se afla Francois Megendie (1783- 1850), apoi, D.E.Lomonaco si Gerard A. Van Ryneberk (1901). Si printre fiziologistii romani au existat preocupari rodnice in aceasta directie efectuate, printre altii de Nicolae C. Paunescu in 1907 si Gheorghe Marinescu (1863- 1938). S-au conturat si diferentierea functiilor hipotalamusului de cele ale hipofizei (mai ales prin studiile lui J. Vamus si G. Roussy), dar si faptul ca diabetul insipid face parte dintre efectele disfunctionale (leziuni) si ale hipotalamusului, ca si sindrom adipozogenital sau casexia. Glanda pineala considerata ca sediul psihicului (sufletului), mai ales prin consideratiile lui Rene Descartes, a provocat noi studii. Primele studii organizate privind aceasta glanda, au fost facute de O. Heubner (si apoi in prin Exner si Boese, in 1912. Prin cercetarile lui Charles Foa, in 1913 prin cele ale lui O. Marburg s-au largit si consolidat functiile acestora. Rezultate remarcabile in acest domeniu a efectuat echipa condusa de C.I. Parhon, intre anii 1936-1940. Dealtminteri, primul tratat de endocrinologie aparut in 1909, a fost elaborat de C.I. Parhon (1874-1969). Interesul pentru endocrinologie a fost important in Romania si a dus la infiintarea Institutului de endocrinologie, unde in generatia de dupa 1970 s-au remarcat studiile lui Mihail Coculescu, legate mai ales de neuroendocrinologie. In acest context Stefan Milcu a facut studii remarcabile legate de glanda pineala. Si Constantin Arsene s-a ocupat de acest domeniu al endocrinologiei.

Au fost studiati si neurohormonii (Ernst Scharrer, 1928, 1940, apoi, Bargmann, 1949), constituindu-se dimensiunile mai ample functionale ale sistemului neuroendocrin cerebral, problema bioritmurilor si sindroamele bolilor endocrine, dezvoltarea functionala a sistemului endocrin si implicatiile lui in maturizare si imbatranire. Dar au atras atentia, si functiile glicogenice ale ficatului, inca din 1855 (Claude Bernard), iar Charles Brown Seguard a studiat efectele dinamogene ale extrasului testicular la animale (1889). In genere, secretiile endocrine se scurg in circuitul sanguin direct, si prin substantele chimice din hormoni actioneaza asupra organelor si tesuturilor. Denumirea de hormoni a fost intens folosita incepand cu 1905, dupa aparitia lucrarilor lui Bayliss si Ernest Henry Starling. Studii foarte complexe au efectuat in legatura cu hormonii tiroidieni Kocher (1883) si Reverdin (1887), Graves, dar mai ales, Bazedow, care s-a ocupat de boala ce-i poarta numele.

In primii ani ai secolului XX, Abel J.J. a izolat epinefrina, substanta hipertensiva din medulosuprarenale pe care a numit-o adrenalina. T.B. Aidrich a stabilit prezenta tiroxinei, izolata apoi de Kndall in 1914. domeniul endocrinologiei s-a extins foarte mult incepand cu gonadele (ovariene la femei si testiculare la barbati), continuand cu cercetari privind tiroida si paratiroida, suprarenalele si concomitent cu acestea s-au studiat precum am vazut suprarenalele, hipofiza, neurohormoni, etc. cercetarile in extinctie au pus in evidenta si glandele sudoripale, secretiile pielii (produse de vitamina D ale acesteia), unele secretii ale pancreasului, etc. implicate in echilibrul biologic total, glandele endocrine in stare hipo sau hiper, afecteaza profund functionalitatea generala si au efecte de reflux morfologice, afective, intelectuale, etc., chiar daca sistemul neuroendocrin cerebral (difuz, si cel localizat in hipotalamus) au functii importante de control si sincronizari. Asa cum semnaleaza M. Coculescu, creierul endocrin participa la adaptarea omului la stres, foame, sete, sex si are o patologie particulara. Neurosecretia confera celulei nervoase proprietati endocrine, iar bariera hematoencefalica, limiteaza efectul hormonilor sangvini asupra creierului. In zilele noastre se cunosc peste 60 hormoni. Endocrinologia a generat domeniul foarte important al neuroendocrinologiei, deosebit de important ca domeniul de suport pentru psihologia diferentiala, dar si pentru psihologia generala. Asupra acestor aspecte vom reveni mai ales in legatura cu tipologia lui N. Pende.

Fara indoiala aportul legat de constituirea ramurilor psihologiei moderne a fost al numeroaselor domenii ale gandirii. Filozofia, fiziologia (senzoriala si apoi a ANS-ului), endocrinologia, biologia, ingineria genetica, patologica, etc. au trecut prin etape de constituire intensiva prin secolele XIX si XX. Cu fiecare moment de progres s-au conturat si idei ce vizau suporturi pentru procesualitatea psihica. Analiza cantitativa ca o expresie a preciziei a devenit o preocupare mai centrala. Statistica matematica a permis sa se contureze treptat folosirea curbei lui Gauss (1777-1855), dar si teorii matematice complexe legate de strategia jocurilor, calcule factoriale sisteme complexe de corelari, calcule privind tendinte centrale caracteristici ale dispersiilor, etc. Nu putem ignora din aceasta sumara enumerare implicarea, dupa 1950, a calculelor de entropii, inclusiv in stabilirea gradelor de nedeterminare a algoritmilor activitatii intelectuale (Landau, Schiopu, Pufan). Analiza cantitativa a oferit o mai mare exactitate a indexarii cazuistice in zonele normalitatii sau a extremelor acesteia, dar in acelasi timp a creat psihologiei, un suport de analiza calitativa, prin indexari calitative, a cazuisticilor, cu stabiliri de frecvente pe varsta si pe grupuri de persoane. S-au dezvoltat si o foarte larga baza pentru alimentarea psihologiei diferentiale. Cel mai fin instrumentar de determinare a individualitatii au fost insa tehnicile psihodiagnostice si dezvoltarea acestora. Prin acestea s-au dezvoltat si multiplicat criteriile diferentiatoare dintre oameni, din ce in ce mai subtil, dar s-a pus in evidenta o alta problema importanta, anume aceea ca exista o dezvoltare "seculara a psihismului uman", fapt ce creeaza psihologiei o dimensiune istoricista deosebita legata de antropologie.

Revenind la psihologia diferentiala aceasta a devenit deosebit de importanta pentru domeniile pedagogiei, sociologiei, stiintelor juridice, a orientarii si selectiei profesionale si prin acestea a devenit treptat o potentiala gestionare a aptitudinilor umane. Mai exista o problema deosebita generata de dezvoltarea psihologiei in contextul intensificarii revolutiei tehnico-stiintifice. Dezvoltarea ciberneticii si a informaticii, explozia folosiriii calculatoarelor ce schimba intensiv structurile tuturor activitatilor (inclusiv a profesiilor, intelectualizandu-le ), au creat o reconsiderare de fond a caracteristicilor inteligentei naturale vis-a-vis de cea artificiala.

download