Referat muzica George Enescu - Compozitor, violonist si dirijor de frunte, mare pianist si pedagog

George Enescu

Compozitor, violonist şi dirijor de frunte, mare pianist şi pedagog, Enescu a fost poate cel mai cuprinzător înzestrat şi cel mai multilateral muzician contemporan. Din multipla sa activitate, în care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă latura cea mai esenţială şi, desigur, cea mai trainică a complexei sale personalităţi artistice. Dar şi interpretul a fost mare printre cei mari, fiindcă în cântul său a străbătut totdeauna suflul creator al artistului, care a fermecat generaţiile de ascultători, ducându-le spre tărâmurile luminate ale artei. Prin muzica sa, el a sintetizat un proces de creaţie anterior, iar de altă parte, a deschis perspectivele dezvoltării artistice viitoare.

George Enescu era al opt-ulea copil al părinţilor săi, Costache şi Maria Enescu, dar rămăsese singurul, fiindcă dintre ceilalţi, doi muriseră la o vârstă foarte fragedă, iar cinci fuseseră seceraţi de o molimă în 1878. În ascendenţa sa, întâlnim talentul şi preocupărilor muzicale: străbunicul, Enea Galin, era cântăreţ de strană vestit pentru vocea sa, bunicul, Gheorghe Enescu, a fost şi el preot; tatăl său, Costache Enescu, deşi era şi el înzestrat cu darul cântului, a rupt însă cu tradiţia familiei şi n-a mai îmbrăţişat cariera preoţiei, ci a devenit întâi învăţător, apoi, luând în arendă o moşie, agricultor.

Prima sa amintire muzicală despre care pomeneşte, este aceea a unui taraf de lăutari, compus din câteva viori, un nai, un ţambal şi un contrabas, şi pe care l-a auzit într-o staţiune balneară, la Băltăţeşti, prin părţile Neamţului. Impresia a fost atât de puternică, încât copilul, care n-avea decât trei ani, şi-a făurit singur o vioară dintr-o bucată de lemn pe care a întins o aţă, din două beţigaşe a închipuit ţambalul şi astfel a încercat să imite pe lăutarii care-i aprinseseră imaginaţia.  O vioară adevărată a căpătat micul muzician mai târziu, după ce mai obţinuse şi o alta, pe care, nesatisfăcut fiindcă avea numai trei coarde, o aruncase în foc. Enescu reproducea cu exactitate melodiile cântate de lăutarii chemaţi la petreceri sau la horele duminicale. După câteva lecţii cu Niculae Chioru, acesta nu mai avu ce să arate minunatului copil. Costache Enescu îşi dăduse copilul la profesorul şi compozitorul Eduard Caudella, la Iaşi: acesta recunoscu talentul şi dădu sfatul, ca înainte de orice, copilul să înveţe notele. După puţine lecţii luate cu un inginer, vecin din sat, copilul citea uşor pe portativ şi scria micile piese ce-I erau date spre a fi învăţate. De la o vreme, în casa de la Cracalia apăru şi un  pian. Având la îndemâna un instrument cu posibilităţi sonore mai mari decât vioara, micul Enescu o lăsă deoparte şi îşi puse în gând să devină compozitor.

În 1888, micul Enescu este dus din nou la Iaşi, unde cântă în faţa lui Caudella. Cu o viziune sigură a posibilităţilor imense ale băiatului, dar şi cu o justă apreciere a stadiului de atunci al învăţământului nostru muzical , Caudella îl sfătuieşte pe Costache Enescu să-ţi trimită copilul să îmveţe muzică la Viena. La acea dată, Viena era marele centru muzical care mai păstra urmele gloriei de odinioară. Pretutindeni întâlneai amintirea marii epoci a clasicismului, a vremurilor lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, trăind nu numai în pitorescul străzilor şi grădinilor vieneze, dar prezente în memoria oamenilor, unde trecutul şi tradiţia erau încă vii şi grăitoare. Directorul Conservatorului din Viena, Joseph Hellmesberger-senior, al cărui tată fusese contemporan cu Beethoven, povestea adesea micului elev din România despre obiceiurile, desprebfelul de a dirija al marelui compozitor. În orchestra Conservatorului vienez, unde Enescu, copil, deţinea vioara primă, el a cântat adesea unele simfonii de Beethoven, după ştime scrise de mână, copiate desigur de muzicieni contemporani cu autorul.

La 11 februarie 1900, la Paris, Enescu dă primul său mare concert public cu Orchestre Colonne, unde apare ca solist în Concertul de vioară de Beethoven care îi aduce consacrarea. De aici înainte, îşi va „lua vioara la subsuoară şi va începe să cutreiere”. De aici înainte, natura sa impetuoasă şi independentă, îşi poate lua avântul, eliberată, în năzuinţele ei spre marea artă a muzicii.

Printre cele mai importante creaţii ale sale se numără:
Poema română, Rapsodiile, Sonata a 3-a pentru vioară şi pian,Trei melodii, Simfonia II şi Simfonia III ,inspirate din tragedia războiului, Sonata nr. 2 pentru violoncel şi pian, Cvartetul de Coarde nr 2, poemul simfonic Vox Maris, Simfonia de cameră s.a.m.d. (Materialul melodic pentru rapsodii este construit din cântece preluate din repertoriul lăutăresc orăşenesc.)

Prin întreaga sa muncă creatoare, Enescu şi-a dobândit un loc de cinste în istoria poporului nostru în memoria marelui artist-cetăţean şi vrednic fiu al patriei sale, guvernul a instituit concursul internaţional de vioară „George Enescu”, care are loc la Bucureşti din trei în trei ani. Satul natal al artistului şi Filarmonica de Stat din Bucureşti au primit numele „George Enescu”, ca un semn al dragostei şi recunoştinţei poporului pentru marele compozitor; casa în care s-a născut a devenit casă memorială, iar în Capitală a luat fiinţă „Muzeul George Enescu”. Dar, dincolo de toate aceste, Enescu se înscrie, alături de Eminescu şi Caragiale, de Grigorescu şi Andreescu, de Luchian, Sadoveanu şi Arghezi, printre marii făuritori de cultură ai ţării noastre.

Prin opera sa, Enescu a pus bazele simfonismului românesc şi a trasat drumurile de dezvoltare a muzicii noastre naţionale, inspirată din viaţa şi creaţia artistică a poporului, din frumuseţile peisajului patriei. Generoasă şi nobilă, realistă prin trăsăturile ei, umanistă în spiritul ei, opera lui George Enescu este o înaltă pildă de artă pentru muzicieni şi compozitori. Pătrunsă de dragostea pentru creaţia şi viaţa poporului, ea este o lecţie pe care toţi compozitorii noştri se străduiesc s-o urmeze în creaţia şi în toată activitatea lor pentru răspândirea culturii muzicale în masele largi populare.

Opera lui George Enescu îşi împlineşte marele şi adevăratul ei destin în zilele noastre, când mesajul muzicii sale ajunge la milioanele de ascultători, care iubesc şi luptă pentru viaţa şi cultura umanităţii.

VLAD CRISTINA

CLASA A 7-A C

download