George Enescu

George Enescu (1881-1955)

       Compozitor roman, violonist, pianist, dirijor si pedagog, unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfarsitul sec. al XII-lea si din prima jumatate a sec. al XX-lea, Enescu a ridicat muzica profesionala romaneasca la nivelul valorilor muzicii universale. Nascut la Liveni, langa Dorohoi, el a cunoscut din copilarie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Nicolae Chioru. Intre anii 1888 si 1893 a studiat la Conservatorul din Viena, cu Joseph Hellmesberger (vioara) si Robert Fuchs (compozitie), iar intre 1893 si 1899 la Paris, cu Andre Gédalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Fauré (compozitie), precum si cu M.P.J. Marsick (vioara). Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat, Enescu a creat o muzica cu un vadit caracter popular, national si realist. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice romanesti. Chiar si in lucrarile in care se manifesta influente germane sau franceze, ori in acelea al caror continut nu presupune neaparat forma nationala, ca, de pilda, Suita I "in stil clasic" pentru pian si opera "Oedip", se vadeste legatura cu folclorul nostru, prin utilizarea, uneori discreta, alteori destul de evidenta, a formelor modale, ritmice, intonatiile, ale acestuia. Enescu a pus bazele temeliile simfonismului nostru, deschizandu-i mari perspective.
       Printre lucrarile lui mai de seama se numara: "Poema romana"(1897), care intruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale vietii rustice; doua "Rapsodii romane"(1901; 1902), caracterizate printr-o linie melodica bogata, de autentica obarsie folclorica si invesmantare orchestrala colorata; trei suite pentru orchestra (printre care Suita a III-a "Sateasca", 1938), in care folclorul cunoaste o transfigurare subtila; trei simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urma refacuta in 1921), care, prin maturitatea conceptiei, exceptionala maiestrie armonica, polifonica si orchestrala, prin dimensiunile lor, reprezinta monumentale fresce sonore; o Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1945), in care folclorul atinge un grad inalt de rafinament; o Simfonie concertanta pentru violoncel si orchestra (1901). Enescu a scris si lucrari pentru formatii de camera (doua cvartete de coarde, 1912, 1952; doua cvartete cu pian 1909-1911, 1944; un octet pentru instrumente cu coarde, 1900; un dixtuor pentru instrumente de suflat, 1906 s.a.) caracterizate printr-o melodica expresiva, prin constructii unitare, inchegate si prin transparenta sonoritatii de ansamblu; lucrari pentru pian, pentru violoncel si pian, precum si pentru vioara si pian (printre care Sonata a III-a "in caracter popular romanesc", 1926; suita "Impresii din copilarie", 1940), care se remarca prin echilibru dintre libertatea inspiratiei si disciplinei formei; lieduri (printre care ciclul de lieduri pe versuri de Clément Marot); prelucrari si transcriptii.
       Pornind de la subiectul binecunoscut al tragediei clasice grecesti, Enescu a scris, dupa libretul lui Ed. Fleg, opera "Oedip". Creatie capitala a lui Enescu, ea este strabatuta de un continut emotional generos si intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si dramatic. Ea cuprinde si transpuneri ale unor elemente folclorice, pe planul unei inalte generalizari, cu mijloace de expresie caracteristice artei contemporane occidentale. Sub inraurirea de mai tarziu a unor curente ale muzicii franceze si germane si ca urmare a preocuparilor pentru gasirea unor noi modalitati de expresie, unele lucrari ale lui Enescu, de pilda Simfonia de camera, vadesc pe alocuri o mai accentuata interiorizare si redare mai abstracta a continutului emotional. Ca violonist, arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acordate substantei muzicale cu virtuozitatea. Repertoriul sau a cuprins intreaga literatura a instrumentului. In formatiile de camera, Enescu a colaborat cu P. Casals, J. Thibaud, A. Cortot, A. Casella, D. Oistrah si alti artisti de seama. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogata si rafinata paleta si prin sonoritatea orchestrala a executiei. Enescu a fost unul dintre cei mai de seama dirijori contemporani. Maiestria sa dirijorala se caracteriza prin profunzimea redarii sensului operei artistice si prin sobrietatea, supletea si expresivitatea gestului. A fost un remarcabil talmacitor al creatiei lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski, Wagner. Enescu a propagat peste hotare, alaturi de lucrarile sale care capatasera un incontestabil prestigiu international, creatiile unor compatrioti ai sai, atragand astfel atentia asupra tinerei scoli muzicale romanesti. Ca pedagog, Enescu a indrumat si a format o serie de renumiti instrumentisti (Dinu Lipatti, Yehudi Menuhin, Ida Haendel s.a.).
       Multilaterala personalitate a lui Enescu se intregeste cu activitatea sa pe plan obstesc. In 1913 a infiintat, din beneficiul concertelor sale, premiul de compozitie care-i poarta numele si care a consacrat pe multi exponenti de frunte ai muzicii romanesti. In 1920 a fost unul dintre intemeietorii Societatii compozitorilor romani si primul ei presedinte. Reprezentant al intelectualitatii inaintate, Enescu a luat atitudine, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, impotriva hitlerismului. Prin creatia si activitatea sa Enescu se situeaza in randul celor mai reprezentative figuri ale culturii romanesti progresiste. Pentru cinstirea memoriei lui Enescu, guvernul roman a infiintat bursa "George Enescu" si a instituit Concursul si Festivalul International "George Enescu", care a avut loc din trei in trei ani, incepand din 1958, la Bucuresti.
       Casa in care a locuit Enescu a devenit casa memoriala; in capitala a luat fiinta Muzeul "George Enescu", iar satul natal al artistului si Filarmonica de stat din Bucuresti ii poarta numele. George Enescu a fost membru al Academiei Romane precum si membru corespondent al Academiei Franceze.

download