Bach

Johann Sebastian Bach, compozitor german din perioada barocului, a fost unul dintre cele mai mari şi mai productive genii din istoria muzicii.

    Bach s-a născut pe 21 martie 1685, la Eisenach, în Turingia, într-o fa-milie care, de-a lungul a şapte generaţii, a dat lumii cel puţin 53 de muzi-cieni proeminenţi. Johann Sebastian a primit primele sale îndrumări muzicale de la tatăl său, Johann Ambrosius. Atunci când acesta din urmă a murit, el a continuat studiile la Ohrdruf, alături de Johann Christoph, fratele său mai mare. 
 

    În 1700, Bach a început să-şi câştige pâinea  cântând în corul bisericii Sfântul Mihail, din Lüneburg. În 1703, a deve-nit violonist în ochestra de cameră a prinţului Johann Ernst, din Weimar. În octombrie 1705, Bach a aranjat să lipsească o lună pentru a merge să studieze la Lübeck cu renumitul compo-zitor Dietrich Buxtelhude, a că-rui muzică de orgă l-a influenţat ulterior în mare măsură. Prelun-gindu-şi şederea cu încă o lună, a fost criticat de autorităţile bisericii, însă el era prea respectat pentru ca aceste obiecţii să aibă ca rezultat concedierea sa.

    În 1707, s-a căsătorit cu o verişoară de-a sa de gradul al doilea, şi s-a dus la Mülhausen, ca organist în biserica Sf. Blasius. S-a întors la Weimar anul următor, ca organist şi violonist la curtea ducelui Wilhelm Ernst, şi a rămas aici pentru următorii nouă ani, în 1714 devenind maestru de concerte în ochestra curţii. În 1717, Bach s-a angajat pentru şase ani ca director al muzicii de cameră la curtea prinţului Leopold de Anhalt-Köthen. În această perioadă, el a scris în principal muzică laică pentru ansambluri şi instrumente solo. De asemenea, a scris şi cărţi de muzică pentru soţia şi copiii săi, cu scopul de a-i învăţa digitaţia.

    Prima soţie a lui Bach a murit în 1720, iar anul următor el s-a căsătorit cu Anna  Magdalena Wilcken, o bună cântăreaţă şi fiică a unui muzician al curţii.

    În 1723, Bach s-a mutat la Leipzig, unde şi-a petrecut restul vieţii. Poziţia sa de director muzical şi maestru de coruri al bisericii Sf.Thomas din Leipzig era nesatisfăcătoare în multe feluri. Se certa încontinuu cu consiliul oraşului, şi nici consiliul, nici locuitorii oraşului, nu îi apreciau geniul muzical: nu îl considerau mai mult decât un bătrân care se agăţa cu încăpăţânare de un stil de muzică demodat. Oricum, cele 202 piese rămase din cele 295 pe care le-a scris la Leipzig, se mai cântă şi azi. Majoritatea pieselor încep cu o parte pentru cor şi ochestră, continuă cu recitative alternante şi arii pentru voci solo şi acompaniament, şi se termină cu o parte pentru cor bazată pe un simplu imn luteran. Printre aceste lucrări se numără şi Ascensiunea, Pasiunea după Sfântul Ioan, Pasiunea după Sfântul Matei, precum şi epica Liturghie în sol minor. Printre operele pentru pian scrise în această perioadă sunt faimoasele variaţiuni Goldberg şi partea a II-a a Clavecinului Bine Temperat. Vederea lui Bach a început să slăbească în ultimul an al vieţii sale, el murind pe 28 iulie 1750, în urma unei operaţii nereuşite la ochi.

    Importanţa muzicii lui Bach se datorează în mare parte intelectului său. Probabil că este cel mai bine cunoscut ca stăpânul suprem al contra-punctului. A fost capabil să înţeleagă şi să folosească fiecare resursă a limbajului muzical care era disponibilă în era barocă. Dacă dorea, putea să combine ritmul dansurilor franceze, graţia melodiilor italiene şi complexi-tatea contrapunctului german într-o singură melodie. În acelaşi timp, putea să scrie pentru voce şi pentru diverse instrumente de acompaniament. În plus, atunci când o melodie era transpusă pe note, Bach putea să scrie echivalente muzicale ale ideilor verbale, de exemplu o melodie legănată pentru a reprezenta marea.

    Abilitatea lui Bach de a combina şi exploata diferitele medii, stiluri şi genuri ale epocii lui, i-a dat posibilitatea de a face multe transferuri remar-cabile de expresie. De exemplu, putea lua o piesă italiană, să zicem, un concert de vioară, şi îl putea transforma într-o operă pentru un singur instrument, clavecinul. Creând linii melodice complicate, putea converti textura complicată a unei fugi pe mai multe voci, într-o piesă pentru un singur instrument, cum ar fi vioara sau violoncelul. Partea tehnică singură nu a fost, desigur, sursa măreţiei lui Bach. Cea care îi tansmite umanitatea şi care îi atinge pe ascultătorii de pretutindeni, este expresivitatea muzicii sale, manifestată mai ales în operele vocale.         

download