FISURI STILLMAN SI BURELETUL McCALL

Sunt modificări de contur ale gingiilor ce se datorează:

  • tumefierii şi edemaţierii gingiei care se îngroaşă şi se detaşează de pe dinte, marginea gingivală detaşându-se şi acoperind parţial sau total dintele;
  • scăderii volumului gingiei, când apar retracţii (recesiuni) sau fisuri gingivale.

Trebuie făcută o diferenţiere între recesiunea neinflamatorie, care reprezintă o condiţie clinică ce apare în absenţa inflamaţiei şi recesiunea din cursul bolii parodontale situaţie în care pierderea de ataşament este o consecinţă a naturii inflamatorii a acesteia.
Recesiunea neinflamatorie localizată la un dinte sau la un număr limitat de dinţi este o consecinţă a unor condiţii locale precum:

  • factori anatomici: dehiscenţa, fenestraţia, grosimea redusă a corticalei vestibulare, dizarmonii dento – alveolare, inserţii înalte ale frenurilor, lipsa gingiei ataşate;
  • periajul inadecvat;
  • iatrogenii ortodontice, protetice, parodontale;
  • obiceiuri vicioase  –  parofuncţii.

Recesiunea evoluează în absenţa inflamaţiei şi sub formă de:

  • retracţie gingivală;
  • fisuri Stillman;
  • festonul McCall.

Fisurile Stillman (retracţii gingivale asimetrice) pleacă de obicei de la un feston gingival îngroşat, când gingia îşi modifică conturul sub forma unei retracţii apicale de câţiva mm:

  • au formă de fante înguste sau formă de V ascuţit;
  • pot exista una sau două fisuri în relaţie cu un singur dinte;
  • au dimensiuni variabile până la 5-6 mm adâncime;
  • marginile fisurii sunt rulate spre interiorul fantei de la nivelul gingiei, restul marginii gingivale fiind rotunjit;
  • pot să dispară spontan sau pot să persiste ca leziuni de suprafaţă a pungilor parodontale;
  • se clasifică în:
  • fisuri simple: clivajul apare într-o singură direcţie;
  • fisuri compuse: clivajul apare în mai multe direcţii.

Festonul (bureletul) McCall – este, de asemenea, un răpuns neinflamator fibrotic la nivelul gingiei ataşate, care se îngroaşă şi se rotunjeşte:

  • situat cel mai frecvent la nivelul feţei vestibulare a caninilor şi premolarilor;
  • se prezintă ca o îngroşare a gingiei marginale sub forma unui rulou sau burelet favorizând acumularea de resturi alimentare, putând duce la modificări inflamatorii secundare.

În boala parodontală eliminarea factorului microbian trebuie însoţită şi de corectarea eventualelor tulburări ocluzale pentru că forţa masticatorie excesivă acţionând la nivelul arcadelor dento-alveolare are ca rezultat nu numai modificări la nivel odontal (abrazie, depunere de dentină secundară, reacţii pulpare de apărare) dar şi importante modificări parodontale ca de exemplu parodonţiul marginal poate reacţiona prin îngroşare cu apariţia bureletului              Mc Call.
Fisurile Stillman şi bureletul lui McCall pot fi considerate leziuni de tip distrofic ele fiind întâlnite în parodontita distrofică care este o inflamaţie cronică instalată pe un fond distrofic:

  • fisurile Stillman au aspectul unor incizuri cunciforme uneori uşor curbate ca un apostrof şi bureletul McCall cu aspect de rulou îngroşat, fibrozat.

Tratamentul acestor leziuni în cadrul parodontitei distrofice se realizează printr-o bioterapie de reactivare cu produse medicamentoase, agenţi mecanici, fizici şi chimici sau prin proceduri balneoterapeutice manifestate prin:

  • acţiune antiinflamatoare;
  • activarea proceselor anabolice şi reducerea celor catabolice distructive;
  • stimularea mecanismelor imune;
  • masajul gingival prin îndepărtarea celulelor superficiale, stimulând circulaţia sanguină şi epitelizarea.

Fisurile Stillman şi Bureletul Mccall sunt:

  • semne gingivale ale traumei ocluzale;
  • leziuni distrofice;
  •  rezultatul unor: 
  • parofuncţii;
  • iatrogenii.

 

BIBLIOGRAFIE

  • BURLUI VASILE, MORĂRAŞCU CĂTĂLINA“Gnatologie”, Editura Apollonia, Iaşi, 2000;
  • DUMITRIU HORIA TRAIAN“Parodontologie”, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1998;
  • URSACHE MARIA, BURLUI VASILE, PURDU ANCA“Semiologie stomatologică”.

 

 

download