RABELAIS Un calugar fara vocatie, condamnat, Gargantua si Pantagruel

Rabelais, omul, a fost o figura curioasa, o personalitate unica, dar, totodata, prin unele laturi, puternic reprezentativa a epocii sale. Un calugar fara vocatie, condamnat la claustrare prin prejudecatile timpului inpartasite de parintii lui; astfel se infatiseaza scriitorul pana la varsta maturitatii. Nu este insa un resemnat: face mai multe incercari de a lepada rasa si "regula". Ramane totusi preot, deoarece o ruptura fatisa cu Biserica, a carei dogmele repudia, l-ar fi dus la rug sau la spanzuratoare. Le-a evitat cu prudenta pe amandoua, multumita si unor protectori puternici. A practicat ceea ce urma sa devina deviza libetinilor sec. XVII – lea : "intus ut libet, foris cum moris est" – in cuget, cum iti place in exterior poarta-te dupa timpuri. Acest principiu de viata era singurul capabil sa asigure unui savant, dublat de un mare scriitor, clipe de ragaz pentru creatie. Si asta, deoarece in vremurile acelea catolicismul, inclestat in lupta impotriva protestantismului si a doctrinelor filozofice antice, repuse in circulatie de umanisti oprima ideile inaintate. Desele calatorii, prin care i se mai pierdea urma, l-au pus, de asemenea, la adapost de neplaceri. S-a ridicat mult deasupra conditiei lui de calugarfranciscan printr-o nepotolita sete de cultura.

Rabelais este un om al Renasterii prin universalitatea culturii lui din care si-a cladit un sistem de ideei noi, progresiste. Teologia incetase a indestula nestavilita "libido sciendi" a oamenilor Renasterii, si Rabelais o depaseste pentru a o lua in ras; isi insuseste medicina, filologia, dreptul, precum si toate acele limbi in care Panurge se adreseaza lui Pantagruel in momentul primei lor intalniri. Constient de puternica lui personalitate, a deschis noi drumuri, atat in medicina (prin folosirea textelor originale grecesti ale medicilor din antichitate) , cat, mai ales in literatura. In acest domeniu a creat un gen al sau, inimitabil.

In infaptuirea acestei opere sa dovedit un curaj si o perseverenta uimitoare din partea unui persecutat, mereu lovit de cenzura Sorbonei, a facut-o convins ca slujeste onenirea, luptand pentru regenerare in numele unui ideal nou. Cel mai inalt titlu a lui Rabelais este, asadar, cununa de umanist militant.

Ideea de a scrie o astfel de opera i-a venit lui Rabelais la citirea unei carti de larga popularitate. Cartea aceasta se intitula grandilocvent "Marile si Nepretuitele Cronici ale marelui si enormului urias Gargantua...... " si titlul continua cu multe explicatii. Autorul acestei carti a ramas necunoscut, izvoarele de asemenea. Nu era insa o noutate: documente de arhiva atesta circulatia povestii cu peste 60 de ani innainte. "Nepretuitele Cronici..." povestesu aventurile unei familii de uriasi, creata prin farmecele vrajitorului Merlin, cunoscut din literatura medievala ca personaj imaginat. Uriasul Gargantua lupta in Anglia impotriva dusmanilor regelui Arthur. Dupa doua secole Gargantua este transportat prin mijloace magice – de catre zanele Morgana si Meluizina – intr-o feerica utopie. Povestea aceasta de inalta fantezie se pretindea eroica, dar urmarea si efecte comice. Le obtinea prin insistenta asupra dimensiunilor uriasului si prin precizari numerice de genul: cite piei de caine s-au folosit pentru eghiletii lui Gargantua (1509 si jumatate).

Vazand succesul acestei carti, Rabelais s-a gandit sa o exploateze, dandu-i o continuare. In povestea populara Gargantua era fiul unui alt urias, Grandgousier (Gatlej-mare); Rabelais s-a gandit sa istoriseasca aventurile unui fiu al lui Gargantua, Pantagruel, asa cum se cuvenea: nasterea minunata a eroului, copilaria, invatatura (cu uimitoare dovezi de precocitate) si, in sfarsit, sirul de aventuri ale tineretii, fapte extraordinare. Aceasta intentie s-a materializat si lucrarea a aparut semnata cu numele Alcofribos Naiser, anagrama lui Francois Rabelais. Pantagruel esteprezentat ca o continuare a lui Gargantua din Marile Cronici populare. Cititorul regaseste aici aceeasi atmosfera de parodie a romanelor cavaleresti, in aceeasi limba populara, cu aceeleasi efecte comice (obtinute adesea prin descrierea taliei si a capacitatii de ingurgitare a eroului, glumete precizii cifrice ca dovezi ale celor relatate). Pantagruel depaseste insa cu mult intentiile modeste ale Marilor Cronici. Episoade noi, inspirate din Orlando Furioso a lui Ariosto Morgante Maggiore a lui Pulici, si mai ales, din Baldus a lui Teofil Folegno. Ideei si experiente de viata ale autorului au fost pe larg expuse, mai cu deosebire in capitolele despre educatia uriasului. Scrisoarea lui Gargantua catre fiul sau, trimis sa studieze la Paris, constituie un starlucit imn al Renasterii, o slavire a dezvoltarii umane prin invatatura, o definire a omului dupa idealul renascentist. Educatia Evului Mediu apare insa de la inceputul operei, ea fiind reluata pe parcurs. Se observa contrastul dintre metoda primului magistru a lui Gargantua, "incuiatul" Thumbal Holofern ce pretinsese prea-tanarului sau elev sa invete pe dinafara tratate de scolastica medievala, aruncadu-l intr-o stare de letargie, si sistemul pedagogului de tip nou, renascentist, Ponocrate. Acesta din urma a innobilat spiritul elevului sau, l-a initiat in elegantele scriere ale antichitatii. Programul ii era atat de incarcat cu activitati culturale, sportive si jocuri de perspicacitate, incat uriasul nu avea nici o clipa pentru a se deda trandavelii. Aceste capitole ocupa un loc de cinste in orice istorie a teoriilor pedagogice, ca o stralucita sinteza a ideilor umaniste ale Renasterii despre educatie.

Originalitatea lui Rabelais este indiscutabila. Ea sta in genul literar creat de el, inexistent inainte sub formape care i-a dat-o, neegalat dupa, in ciuda multor incercari. "Gargantua si Pantagruel" constituie un vast roman satiric, o epopee comica. A avut punctul de plecare intr-o naratiune populara, putin pretentioasa, din care autorul n-a pastrat decat unele personaje, putine episoade, si cateva procedee de stil. Peste acest nucleu primitiv s-a asternut stratul ideilor Renasterii puse in valoare printr-o afabulatie noua. Un spirit obisnuit cu arhitectura operelor clasice ramane uimit si, deci, rezistent fata de amestecul dezordonat, fata de compozitie, de tonurile "colorate" si de stilurile din naratiunea lui Rabelais.

Indecentele din opera lui Rabelais au fost pretextul si punctul de plecare al unei lungi serii de interpretari tendentioase ce au incercat sa compromita sau macar sa coboare valoarea lui "Gargantua si Pantagruel". Este adevarat, Rabelais vorbeste uneori neingaduit de liber. Socotind, dupa morala vremii sale, ca naturalia non sunt trupia, el spune pe nume ascunselor madulare si compune stihuri care pun la grea incercare pudoarea cea mai putin sensibila. Dar nu trebuie sa ne lasam inselati de aspectul scrisului lui Rabelais, ci sa patrundem in adancul lui inteles. O marturisire a fost facuta de la inceput: "sfarmati osul si va infruptati din maduva lui"; nu este usor de ajuns la adevarul lui Rabelais.

download