Monarhia, sfatul monarhului, adunarile reprezentative, justitia, armata si biserica, Dregatoriile din Tara Romaneasca, Moldova

Sfatul monarhului

In statul medieval, principalele institutii erau monarhia, sfatul monarhului, adunarile reprezentative, justitia, armata si biserica. Acestea au carcterizat statele – natiuni care se constituie incepand cu secolul al XIlea.

Atributele de suveranitate ale monarhului, in principiu, erau indivizibile, insa erau divizibile in exercitarea lor, deoarece monarhii incredintau, temporar si revocabil, o parte din prerogativele lor unor institutii formate din reprezentantii clasei dominante. Institutiile respective isi au originea in Imperiul Bizantin, dar si in regatul Carolingian, in acea Curte a regelui (Curia regis), formata din marii nobili care indeplineau diferite functii. Aceasta institutie, in forma incipienta in timpul carolingienilor, se dezvolta si se diferentiaza in raport cu evolutia societatii. Institutia, care se numeste, in faza sa evoluata Sfatul monarhului (Sfatul domnesc, Consiliul regal), pe langa trasaturile comune in diferite tari, mai cunoaste si particularitati in raport cu specificul societatilor respective. Competenta acestui Sfat al monarhului era universala: legislatie, justitie, administratie, finante, politica externa etc. Membrii sfatului erau numiti de suveran dintre oamenii sai credinciosi, din marile familii nobiliare, inalti demnitari si specialisti in legislatie, finante, administratie, apartinand, de regula, orasenimii si burgheziei, indeplinind diferite functii la Curtea monarhului. In primele secole ale evului mediu numarul membrilor era mai redus, inmultindu-se pe masura dezvoltarii si a complexitatii societatii. Atributiile sfatului erau numeroase si variate: a asista pe monarh la scaunul de judecata, impreuna analizand procesele, insa hotararea apartinea monarhului; a dezbate problemele financiare, veniturile si cheltuielile tarii; a hotara obligatiile taranimii fata de stapanii nobili si fata de monarh; a participa la dezbaterea problemelor politice, interne si externe etc. Sfatul monarhului a avut un rol mai important sau mai modest in raport cu autoritatea puterii centrale (a monarhului). Cand monarhia era mai puternica, mai autoritara, in timpul monarhiei centralizate si absolutiste, Consiliul era dominat de monarhie si, ca urmare, avea un rol mai modest, iar cand monarhia era mai slaba, in timpul faramitarii medievale si a regimului nobiliar, importanta Consiliului era mai mare.

Functiile din aparatul de stat central si local erau, in marea lor majoritate, permanente, purtand numele de oficii, alaturi de care existau si functii sau misiuni cu caracter temporar. Numarul oficiilor a crescut necontenit atat ca urmare a amplificarii structurii si activitatii aparatului de stat, cat, mai ales, datorita sistemului vanzarii lor catre stat, practicat ca un mijloc de obtinere a unor venituri suplimentare. Transmisiunea ereditara a functiilor cumparate a fost legiferata, in anul 1604, prin stabilirea unei taxe anuale, numita la Paulette, dupa numele financiarului Paulet care a propus-o, echivaland cu 1/60 din valoarea oficiului respectiv si a platii unei optimi din aceasta valoare cu prilejul transmisiunii.

Sfatul monarhului reprezenta aparatul administrativ prin care domnul conducea tara. Insa, caracteristicile acestei institutii difera de la o societate la alta. Astfel, in cadrul monarhiei franceze, regele avea un consiliu privat in care se luau deciziile de ordin politic (acest consiliu privat administra si finantele regelui – care erau controlate acum de o Camera de Conturi). Tribunalele erau conduse de un senesal numit de rege, care stabileste sentintele impreuna cu un consiliu format din functionari regali. Un alt consiliu, condus de un cancelar, are competente de ordin juridic si administrativ, in timp ce Marele Consiliu functioneaza ca o Curte suprema de justitie. Membrii tuturor acestor instante – ca si toti agentii fortei publice – sunt reprezentanti ai regelui. Absolutismul monarhic englez, care a inceput cu Henric VII, si a atins apogeul cu Elisabeta I a avut urmatoarele caracteristici: corpul de functionari ai regelui era in numar redus, iar majoritatea membrilor justitiei si administratiei era compusa din persoane alese de rege; Henric VII si-a constituit un consiliu cu vaste competente, prin intermediul caruia monarhul guverna in toate sectoarele de activitate; o parte a consiliului era constituit in tribunalul regal – "Camera instelata" ; progresiv, Curtea regala devine centrul vietii politice. In monarhia spaniola, in domeniul politic, regele Ferdinand guverna prin intermediul unui consiliu regal, iar in Catalonia si Valencia, prin viceregi si prin adunarile locale, respectand vechile institutii si alegandu-si atent functionarii. In conducerea treburilor publice, regele era ajutat de consilii, formate prin desprinderea lor din Consiliul regal sau create ulterior si alcatuite din mari nobili, inalti prelati (letrados). Din timpul domniei lui Carol Quintul si mai ales a lui Filip al IIlea, consiliile au fost reduse la rolul de organe consultative.

In Tarile Romane (Tara Romaneasca, Moldova), hotararile domnului erau luate dupa consultarea Sfatului domnesc, iar principalele dregatorii erau:

Dregatoriile din Tara Romaneasca Dregatoriile din Moldova Atributii Banul Olteniei Portarul Sucevei "loctiitori ai domnitorilor" Vornicul Vornicul Tarii de Jos (1357) Vornicul Tarii de Sus Seful Curtii domnesti Logofatul (1390) Logofatul (1403) Seful cancelariei Spatarul (1415) Hatmanul (1541) Spatarul (1434) In general seful ostirii. (in Moldova seful cavaleriei) Paharnicul (1392) Paharnicul (sec. XVIlea) Seful pivnitelor domnesti Vistiernicul (1392) Vistiernicul (1400) Seful vistieriei domnesti Comisul (1415) Comisul (1435) Seful grajdurilor domnesti Postelnicul (1437) Postelnicul (1467) Seful "apartamentului " domnesc Stolnicul (1392) Stolnicul (1393) Seful meselor domnesti Clucerul (1460) Clucerul (1425) Seful camarilor domnesti Slugerul (1480) Slugerul (1456) Seful aprovizionarii curtii domnesti cu carne Pitarul (1409) Pitarul (1476) Procura painea (pita) pt. domn si slujitorii sai

In cazurile si problemele importante politice, economice, juridice, autoritatea si Consiliul erau considerate insuficiente. Prin urmare, era nevoie de consultarea unei adunari mai largi, reprezentative, la care participa un numar mare de reprezentanti ai clasei nobiliare, ai clerului (in special clerul inalt), patriciatul si mestesugarii si negustorii de rand.

Bibliografie:

Istoria culturii si civilizatiei, vol. 4, Ovidiu Dramba

Istoria medie universala, Radu Manolescu si colectiv

Man. de Istorie, clasa a IXa, Sorin Oane, Maria Ochescu

Balaban Daniel

download