Moartea taravenciului dimitrie - asasinat sau accident

Moartea taravenciului Dimitrie — asasinat sau accident?

La moartea lui Ivan IV cel Groaznic, care a survenit in anul 1584, tronul Rusiei a revenit fiului sau Feodor Ivanovici, ultimul reprezentant al dinastiei Riurk. Sotia defunctului rege, tarina Maria Nagoi, impreuna cu fiul lor Dimitrie precum si cu toata Curtea sa a fost mutata de la Moscova in orasul Uglici. Aceasta mutare a fost hotarata de Sfatul boierilor din Capitala Rusiei care de fapt, o puneau pe tarina sub o supraveghere strica, exiland-o departe de Moscova.

Tarul Feodor Ivanovici, care avea 27 de ani la urcarea pe tron, era o fire bolnavicioasa si cam slab la minte. El se temea de intrigile mamei sale care ar fi dorit sa-l vada pe tron pe printul mostenitor Dimitrie care in anul mortii lui Ivan cel Groaznic nu avea decat doi ani. Se pare insa ca in spatele acestui exil al tarinei cu intreaga sa Curte la Uglici se afla de fapt mana celui care avea franele puterii imperiului rusesc, a marelui boier Boris Godunov, cumnatul tarului, sora sa fiind sotia lui Feodor, tarina Irina.

Boris Godunov era inteligent, cultivat, ambitios, fin politician dar ahtiat dupa putere. Facand parte din anturajul regelui, ca frate la tarinei, acesta conducea din umbra toate treburile statului. De altfel la o luna de la moartea tarului Feodor, in 1598, Boris Godunov se urca pe tronul Rusiei pe care avea sa o carmuiasca timp de 7 ani, pana in aprile 1605, cand moare fulgerator.

La catva timp de la sosirea la Uglici a tarinei Maria Nagoi si a Curtii sale printul Dimitrie moare in mod tragic. Asasinat sau accident? Aceasta este o intrebare la care s-a cautat multa vrreme raspuns, fara insa a se putea sti cu adevarta ce s-a intamplat atunci, la resedinta din Ugligi a tarinei exilate. 43525jyl78fkf4m

Pe baza documentelor existente, a cercetarilor intreprinse in eoaca respectiva, publicisticii vremii, a marturiilor straine si a cercetarilor intreprinse in secolele ce au urmat, spcialistii rusi au incercat sa reconstituie in lumina adevarului istoric acest moment din viata dinastiei Riurk. Acest eveniment tragic de la sfarsitul secolului al XVI-lea l-a inspirat pe Puskin in drama Boris Godunov si pe compozitorul M.P. Musorgski, creatorul operei cu acelasi nume al carui libret are la baza drama lui Puskin.

Moartea printului Dimitrie, la 15 mai 1591, a ocupat un loc important in scrierile vremii. Ea este consemnata de cronicarii vremii dar si de cei aflati intamplator in mijlocul evenimetelor . Iata deci ce scria un oarecare Jerome Gorsey calator englez aflat in capitala Rusiei, lordului Barly la 10 iunie 1591: „... s-a intimplat o foarte mare nenorocire : tanarul print de numai opt ani, fiul fostului imparat si fratele imparatului actual, a fost asasinat cu cruzime si tradare; i s-a taiat gatul in preznta scumpei lui mame, imparateasa; s-au mai intamplat inca multe fapte, unele la fel de neobisnuite, pe care eu nu indraznesc sa le descriu...... Dupa aceea s-au produs razmerite si nelegiuri."

Deci sa urmarim firul evenimentelor.

In ziua de 15 mai 1591, in Curtea princiara a palatului din orasul Uglici, printul Dimitrie a murit injunghiat cu un cutitas cu care se juca. Totul parea un accident: printul intr-o criza de epilepsie a cazut peste cutit si s-a ranit mortal. Dar de la bun inceput gura lumii a decretat ca tareviciul a fost asasinat si a stabilit ca faptasii ar fi fost fiul si nepotul diacului Mihail Biteagovski,– ce fusese trimis de la Moscova – cat si fiul doicii printului, Osip Volohov. S-a numit o comisie de cercetare a mortii printului Dimitrie, sub conducerea boierului V. I. ªuiski si au inceput cecetarile evenimetelor ce au avut loc la 15 mai 1591. Comisia a inaintat actul privitor la aceste evenimente tarului Feodor Ivanovici la 2 iunie si l-a prezentat in aceeasi zi si Sfantului Sinod. In acest document se sustinea ca in joaca sa, in cadrul unei crize de epilepsie tareviciul s-a strapuns cu un cutit. Din dispozitia guvernului membrii familiei Nagoi, acuzati ca nu au avut grija de copil, au fost intemnitati. Tarina Maria a fost calugarita la o manastire. Sute de locuitori care participasera la razmerita ce a avut loc dupa moartea printului au fost deportati in Siberia. Cu aceasta se parea ca problema asasinarii printului nu mai era luata in seama. Insa dupa sute de ani problema este luata din nou in consideratie cercetandu-se toate documentele epocii precum si ale perioadei care a urmat. S-a conturat tot mai mult ideea implicarii lui Boris Godunov in asasinarea tareviciului Dimitrie. Comisia de cercetare a mortii printului condusa de ªuiski a pus la baza consideratiilor sale depozitiile martorilor si anume: relatarea Vasilisei Volohova doica lui Dimitrie, scurtele marturii ale doicii Orina Tucikova, ale postelnicesei Maria Kolobova si ale celor patru copii care se jucau cu printul in momentul mortii sale. yk525j3478fkkf

Volohova a povestit ca Dimitrie era bolnav de epilepsie, ca ultima criza a avut-o in aprilie; la 15 mai, dupa o scurta boala, primise permisiunea mamei sale de a iesi in curte insotit de cele doua doici si de postelniceasa, pentu a se juca cu alti copii. Atunci s-a intamplat accidentul. Martora a adaugat ca, tarina Maria a venit in „goana mare" . Un martor, membru al familiei Nagoi a declarat ca tarina cand a venit in curte a inceput sa strige. Cuprinsa de disperare a spus ca „fiul Volohovei, Osip, cu feciorul si nepotul diacului Mihail Biteagovski, l-au injunghiat pe tareviciul Dimitrie". Clopotele au inceput sa bata si s-au adunat o multime de oameni de pe domeniu. Tarina a dat dipozitie sa fie ucisi Biteagovski cu fiul si nepotul. Osip Volohov, care era acasa a venit si el dar auzind „galagie mare", a fugit la Mihail Biteagovski . De aici l-au luat oamenii administratiei si l-au dus impreuna cu mama si cu surorile lui in fata tarinei . Aceasta l-a numit si pe al asasin . Osip a fost ucis pe loc. Aceasta a fost in esenta relatare Volohovei, repetata de mai multe ori in cursul cercetarilor, cu completari si schimbari nesemnificative.

Copiii cu care se juca tareviciul, s-au limitat la un raspuns colectiv cum ca acesta jucandu-se, cuprins de o criza de epilepsie s-a prabusit peste cutit. Ei au spus ca impreuna cu ei, in curte, se afla doica Orina Tucikova si postelniceasa Kolobova. Ei nu au pomenit-o pe Volohova. Deci este posibil ca ei sa nu-si fi amintit nici de alti oameni care ar fi fost in curte.

Relatarile doicii Orina si ale postelnicesei Maria au fost scurte si laconice. Mai tarziu dupa hotararea Sfantului Sinod doica si barbatul sau au fost chemati la Moscova si pe drum au fost escortati ca sa nu fuga.

Depozitiile celor doua doici nu sunt convingatoare. De altfel Vasilssia, al carui fiu, presupus asasin, fusese ucis sub ochii ei nu era intersata in stabilirea adevarului iar toti ceilalti martori aflati in curtea interioara a palatului in ziua de 15 mai 1591 erau amenintati cu pedepse grele daca s-ar fi stabilit ca nu au intervenit cu nimic pentru salvarea copilului.

Deci relatarile martorilor oculari pot fi puse sub semnul indoieli.

Pe de alta parte din dosarul intocmit de comisia numita pentru cercetarea mortii printului lipsesc aproape total marturii care sa demonstreze versiunea raspandita imediat dupa moartea printului si anume cea a a asasinatului. De asemenea din dosar lipseste si marturia tarinei Maria, cu toate ca fusese prezenta la interogarea doicii si postelnicesei. Dupa unii cercetatori aceasta lacuna se explica doar prin faptul ca tarina a fost interogata la Moscova de catre tar si boieri, de patriarh si Sfantul Sinod; comisia, condusa de ªuiski nu avea dreptul sa o faca. Insa despre sedita din 2 iunie unde s-au tras concluziile cu privire la cercetari aflam tot din materiale cercetarilor si in ele nu se spune nimic despre marturia tarinei. Mitropolitul Ghelasie Krutitki a declarat in acea sedinta ca a fost rugat de tarina sa dea el tarului „jalba sa" insa aceasta nu se gaseste nicaieri.

Din dosar lipsesc de asemenea si alte marturii, care ar fi putut lamuri una sau alta dintre versiuni, cum ar fi aceea a paznicului de la Catedrala Spasski, primul care a tras clopotul si care ar fi putut relata ce a vazut in curtea interioara inainte de venirea imparatasei.

In cercetarile facute in legatura cu moartea tareviciului Dimitrie, nicaieri nu se mentioneaaza numele lu Boris Godunov, desi printre cei care sustin ideea asasinatului ar fi putut exista persoane care sa faca legatura dintre moartea tragica a copilului de 8 ani, ce-i drept mostenitor al tronului Rusiei, si cumnatul tarului Feodor.

Dar se pare ca in totalitatea ei alcatuirea comisiei de anchetare a mortii tareviciului Dimitrie era cu totul tendentioasa. Toti membrii ei faceau parte din administratia locala sau erau oameni de la Curte. Nimeni nu ar fi indraznit sa pronunte numele celui care de fapt conducea destinele Rusiei, Boris Godunov, deoarece toti cei care au incercat sa lanseze ideea unui asasinat au fost deportati in Siberia din porunca aceluiasi Boris Godunov.

Astfel ca la vremea respectiva a devenit oficiala versiunea autoinjunghierii tareviciului.

La 15 ani de la consumarea intamplarii de la Curtea imparatesei Maria Nagoi, in 1606 la Manastirea Troito-Sergheevo s-a alcatuit Povestirea despre razbunare, o lucrare publicistica in care se spune ca Boris Godunov a trimis in orasul Uglici pe Mihail Biteagovski pentru a-l omori pe tarevici. Noul letopiset din 1630 cuprinde si el o serie de date suplimentare despre intamplarile din 15 mai 1591. Se consemneaza ca Mihail Biteagovski a comis omorul intelegandu-se cu doica Volohova. La inceput Osip Volohov l-a taiat pe Dimitrie la gat insa fara sa atinga laringele. Vazand aceasta doica a inceput sa strige si sa-l apere pe copil cu trupul sau. Mihail Biteagovski si varul sau insa au snopit-o din bataie si tot ei l-au omorat pe print. Vestea a fost trimisa la Moscova, tarului. Dar de acolo Boris a poruncit ca versiunea acceptata sa fie aceea ca printul s-a injunghiat singur, intr-o criza de epilepsie, nefiind corect supravgheat de familia Nagoi.

Pentru elucidarea cazului este oportun sa se studieze si contextul istoric in care a avut loc moartea tareviciului Dimitrie.

Astfel seful comisiei de cercetare,V.I. ªuiski fusese seful „Despartamantului juridic" al Moscovei, apoi guvernator general al Smolenskului. Familia ªuiski a cazut in dizgratie, apoi a fost inlaturat din aceasta functie si deportat in Galitia. Nu se mai stie nimic de el pana in momentul numirii in functia de sef la comisiei de cercetare. Se pare ca revenise din exil de curand, cu putin timp inaintea evenimentelor din 15 mai 1591 si pentru redobandirea vechii situatii era gata de orice masluire.

Al doilea membru al comisiei A.P. Klesnin membru la Curtii tarului, apare prima data in listele de ranguri in 1585, an dupa care devine din ce in ce mai mult un apropiat al tarului. Despre legaturile stranse dintre el si Boris Godunov s-a scris mult.

Al treilea mebru la comisiei era diacul Elizarii Valuzgghin, si el persoana sus-pusa. Din 1581 era diac al Dumei si participa la tratativele cu solii straini. Intre 1583-1584 a condus „Despartamantul domeniilor".

Deci componenta comisiei de cercetare era cu totul favorabila lui Boris Godunov, dupa cum reiese din cele de mai sus.

La 24 mai 1591, cand comisia lucra inca la elucidarea evenimentelor chiar in orasul Uglici, la Moscova au avut loc mari incendii in cartierele mai selecte al Moscovei . Se spune ca au ars 12 000 de case. Iar dupa aceea s-au raspandit zvonuri cum ca incediile au fost comandate de catre Boris Godunov pentru a distrage atentia de la moartea printului Dimitrie si a pune astfle capat tulburarilor starnite de aceasta. ªi in marea sa generozitate a poruncit ca din visteria tarii sa fie despagubiti cei ale caror case au ars, potolind astfel zvonurile despre declasarea incendiilor. De asemenea in 1592, in timpul tratativelor cu solii lituanieni, s-a dat porunca sa se nege astfel de zvonuri, dupa cum raspunsul la intrebarea despre moartea lui Dimitrie trebuia sa cuprinda versiunea oficiala, autoinjunghierea, intr-o criza de epilepsie acesta cazand in cutitasul cu care se juca.

Avand in vederea toate acestea este foarte greu de stabilit cu exactitate ce s-a intamplat in 15 mai 1591 la curtea Palatului din Uglici, locul de exil al imparatesei Maria Nagoi. Analiza cercetarilor facute in 1591, a scrierilor si marturiilor lasate de rusi si de straini, precum si studierea circumstantelor istorice in care a avut loc moartea tareviciului Dimitrie, il fac pe cercetatorul actual sa incline catre asasinarea printului. Aceasta ipoteza este sprijinita si de faptul ca Boris Godunov avea metodele sale de a fce sa dispara inamicii politici, toti cei care stateau in fata ambitiilor sale.

Printul Dimitrie putea fi un potential dusman, un adversar in lupta pentru tron. Tarul Feodor Ivanovici putea sa lase liber tronul in orice moment, avand in vedere firea sa bolnavicioasa si pana in anul 1592 cand i s-a nascut o fetita, nu avea nici un mostenitor . In eventualitatea mortii sale ar fi urmat la tron prea tanarul Dimitrie, deci tara ar fi fost condusa de mama lui, Maria Nagoi. Prin moartea tareviciului tronul ar fi revenit tarinei Irina, sora sa, deci el ar fi fost cel ce ar fi condus din umbra Rusia.

Aceasta nu ar fi fost singura crima comandata de Boris Godunov. Acesta era modul de a scapa de potentialii concurenti sau de cei cazuti in dizgratie : trimiterea lor in exil, undeva departe de Moscova unde apoi trimisii sai ii omorau. Astfel, putem da cateva exemple. In 1584 a cazut in dizgratie influentul vistiernic N.I. Golovin ; el a fost trimis la Arzamas, unde putin mai tarziu a si murit ajutat de trimisii lui Boris. In 1587 au fost exilati printii ªuiski: Andrei Suiski a fost ucis de un oarecare Maimatov iar la 8 mai 1589 a murit I. I. ªuiski de asemenea ajutat (de supraveghetorul sau, printul I.S. Turenin). In anul 1600 au fost deportati Romanovii; la scurt timp au murit in conditii ciudate Alexandru, Mihail si Vasili Nikitici Romanov.

Deci deportarea lui Dimitrie la Uglici, impreuna cu toata familia Nagoi, familia mamei sale, tarina Maria precum si moartea lui se inscriu in scenariul obisnuit al lui Boris Godunov de eliminare a adversarilor .

Moartea fiului cel mic al lui Ivan cel Groaznic poate fi considerata asasinat sau accident ? Niciuna dintre cele doua supozitii nu poate fi intru totul nici demonstrata nici infirmata. Ea va ramane o enigma a istoriei.

Cine a adus la Targoviste capul lui Mihai Viteazul?

In 1601, in zorii zilei de duminica 19 august, pe campia Turzii , a fost asasinat miseleste, din ordinul generalului Basta, Mihai Viteazul . Despre actul odios de pe campia Turzii au fost trimise relatari la Viena si Praga iar de acolo raspandite la toate curtile europene, folosindu-se felurite versiuni , mai mult sau mai putin supuse unei analize critice prealabile, povestindu-se in fel si chip asasinarea invingatorului de la Calugareni. Autorul acestei crime se cunostea : generalul imperial Basta. El insusi recunoaste acest lucru in scrisoarea trimisa arhiducelui Matias , viitorul imparat , la 23 august 1601, din tabara de la Turda : „ a fost ucis conform cu porunca data de mine celor insarcinati cu executarea". Un fapt trecut cu vederea de cercetatorii epocii respective este numarul mare de trupe trimis de generalul Basta spre tabara lui Mihai. Stefan Szamoskozy si G. Beduccino , contemporani ai evenimetelor relateaza pe larg despre sfatul tinut de generalul Basta cu capitanii sai , in noaptea de sambata 18 august, despre planul desfasurarii trupelor stabilit pentru a doua zi . Scrisoarea lui Ieremia Movila , din 28 august , afirma ca s-a ajuns chiar la o lupta inversunata intre cele doua tabere.

Daca despre asasinarea lui Mihai Viteazul s-au trimis relatari la curtile europene, daca numeroase izvoare narative si o bogata literatura istorica au povestit evenimentul in fel si chip nu acelasi lucru se poate spune despre soarta ramasitelor pamantesti ale lui Mihai Viteazul.

Relatarile provenite din tabara imperiala de pe campia Turzii, informatiile ambasadorilor straini acreditati la Praga, raportul trimisului lui Rudolf al II-lea si cele ale capitanilor imperiali din Ungaria Superioara nu amintesc aproape nimic despre soarta ramasitelor lui Mihai Viteazul. Acuzand sau scuzand fapta generalului Basta, ele inregistreaza doar actul in sine si consecintele politice , refuzand , parca intr-o intelegere tacita, dezvaluirea detaliilor legate de comportarea ulterioara a lui Basta si a imperialilor fata de acel asasinat. Aceste aspecte sunt relatate de Ieremia Movila intr-o scrisoare adresata la 1 septembrie 1601 cancelarului lituan Leon Sapieha prin care acesta era instiintat „cu siguranta , cum ca Mihai voda pieri la Turda in 19 a lui august , ucis din ordinul lui insusi Gheorghe Basta , dintai fu impuscat , apoi i se taie capul, si corpul s-a expus pe camp deasupra unui cal mort si Gherghe Basta nu permise a-l inmormanta ". Relatarea nu poat fi pusa la indoiala deoarece ea provine de la un dusman al lui Mihai al carui frate lupta in Tara Romineacsa impotriva boierilor celui ucis si ea corespunde cu insemnarile lui Stefan Szamoskozy. In versiunea acestuia ucigasii au tirat trupul lui Mihai afara din cort „si a zacut trei zile gol la marginea drumului . Capul cu barba cu tot a fost pus pe hoitul unui cal.... In cele din urma ... l-au inmormantat niste sarbi intr-o groapa mica".

O versiune total diferita a celor intamplate dupa uciderea lui Mihai voda prezinta Ciro Spontoni secretarul lui Basta si redactorul memoriilor sale sub titlul Historia della Transilvania, Venetia, 1638. Pe aceasta scriere se bazeaza multi dintre istorici cand analizeaza evenimanetele din acea perioada . Astfel conform acestei scrieri , dupa asasinarea lui Mihai Viteazul , la consiliul care a urmat au participat conducatorii ambelor armate (imperiala si romana) care au declarat supunere fata de ordinele generalului Basta. S-a hotarat trimiterea capului Voievodului in Tara Romaneasca socotindu-se ca altminteri boierii nu ar alege alt domnitor. Capul a fost deci imbalsamat si incredintat comisului lui Mihai care „il ceru cu multa staruinta". Spontoni nu spune in scrierea sa daca comisul a luat si capul lui Mihai cu sine alaturi de scrisorile catre boierii romani prin care sunt indemnati sa-si aleaga alt domn. Numele acestui comis nu este pomenit de cronica. Alta Istorie a Transilvaniei , ramasa in manuscris, scrisa de italianul G. Beduccino , originar din Parma, spune ca acest comis se nume Leca , albanez de origine , care indeplinise diferite solii ale lui Mihai pe langa imperiali si care alaturi de aga Leca , de acelasi neam , il tradeaza , trecand de partea lui Basta , potrivit unor consemnari ale lui ªt. Szamoskozy. Dar acest Leca nu trebuie confundat cu Leca din Patroaia, cumnatul banului Udrea Baleanu, viitor mare postelnic al lui Radu ªerban , care atunci se afla in tara. Daca Beduccino ne spune numele comisului nu aminteste insa nimic de incredintarea capului lui Mihai Viteazul comisului Leca pentru a fi dus in tara.

Scrierile franceze contemporane evenimentelor din august 1601 vorbesc si ele despre asasinarea lui Mihai Viteazul. Astfel Istoria lui Iacob de Thou spune ca „trupul dezbracat fu aruncat sa zaca spre ororae la malul raului, pana de cu seara , inrtr-un mod nedemn. Iar de noapte fu inmormantat in acel loc din ordinul lui Ioan Schneckenhaus , tribun al militiei sileziene ". La fel socoteste si Chronologie Sdeptenaire, Paris , 1605, cum ca trupul voievodului roman , ucis miseleste de aliatii sai a zacut neingropat o zi intreaga.

Izvoarele grecesti, poemele inchinate lui Mihai Viteazul de Vistierul Stavrinos in 1601 si Gh. Palamede in 1607 inregistreaza si ele soarta ramasitelor lui Mihai Viteazul. Relatarea celui din urma spune ca trei zile si trei nopti capul a ramas pe un cal ucis in invalmasleala luptei, timp in care trupul a ramas neingropat. La aceasta stire se adauga insa o alta semnificativa care nu apare in alte scrieri si anume ca multi „se strangeau acolo, priveau cu jale" si „criticau aspru pe Basta". „Iar dupa trei zile si trei nopti , tot niste ostasi din vechii slujitori ai lui Mihai, l-au ingropat noaptea pe ascuns si multi l-au plans cu prisosinta".

Aceasta informatie este deosebit de pretioasa pentru ca se va dovedi ca tocmai unul dintre acesti osteni ai lui Mihai a adus capul domnului sau in tara.

Intre izvoarele posterioare evenimentelor, cronica sarbeasca a lui Brancovici prezinta relatari demne de retinut. Acesta a petrecut multi ani la mitropolia romana din Alba Iulia, iar intre anii 1680-1689 a locuit in Tara Romaneasca, avand astfel legaturi cu multe persoanalitati ale vremii. Din Alba Iulia a cules informatia ca dupa uciderea lui Mihai , cu ingaduinta lui Basta capul si trupul au fost ingropate iar dupa un timp capul a fost dus si inmormantat la mitropoloia din Babgrad". De la munteni insa a cules stirea care circula in tara, dupa care „capul ascuns a fost dus in mare taina, de un oarecare capitan, numit iuzbusa, in manastirea de la Targoviste , ce se afla pe o colina ridicata , numita manastirea din Deal si a fost inmormantat acolo" . In ciuda confuziei intre cele doua grade ( capitan si iuzbusa) acest pasaj dovedeste ca cel putin pana in 1689 in Tara Ramaneasca circula versiunea aducerii capului lui Mihai Viteazul de catre unul din ostenii sai, si inmormanat la Manastirea Dealul.

In 1675 apare istoria iezuitului I. Bisselius, care scrie insa de pe pozitii proimperiale. Conform acestei scrieri capul voievodului roman a fost dus la Basta care in timpul sedintei consiliului astepta „cu mare neastampar rezultatul intreprinderii sale" iar corpul a ramas neingropat o zi intreaga.

Izvoarele unguresti tarzii, dar care folosesc scrierile de la inceputul secolului 17, deci contemporane evenimetelor, mentioneaza ca trupul lui Mihai a fost dus in biserica romaneasca de la Alba Iulia. In scrierile turcesti ale vremii cu exceptia lui Kara Celi-Zade, nu se aminteste nimic despre uciderea lui Mihai , deci o dovada ca acesta nu era in legatrui directe cu turcii asa cum fusese acuzat de Basta.

Sa vedem insa ce spun cronicile romanesti ale vremii. Letopisetul lui Miron Costin , consemnand spusele unor oameni batrani de pe acea vreme, afirma ca lui Mihai i-au taiat capul, iar trupul a stat trei zile neingropat, in vazul tuturor , iar ostile sale au fost „slobozite" din tabara. Relatari despre soarta osemintelor lui Mihai au circulat pana la inceputul secolului al XIX-lea desi cronicile romanesti nu prea vorbesc despre asta. Trebuie subliniat straduinta lui Gh. ªincai de a combate „minciunile ce le-au scornit Gherghe Basta si Talianul Spontoni , prietenul lui Basta". De asemena M. Cantacuzino inregistreaza in Istoria Tarii Romanesti , tiparita in 1806 , versiunea dupa care corpul lui Mihai a fost inmormantat pe campia Turzii , iar capul „luandu-l boierii si aducandu-l la Targoviste , l-au ingropat la Manastira Dealului". Sursa acestei relatari se afla in cateva manuscrise ale Letopisetului Cantacuzinesc , care indica si numele celui care a adus capul lui Mihai Viteazul in tara. Acesta a fost Turturea postelnic.

Astfel pe filele ingalbenite ale uneia dintre multele verisuni ale cronicii , un anonim a adaugat la sfarsitul capitolului despre „Istoria lui Mihai Viteazul " o relatare deosebita: „De aicea sa povestim de un boer care au fost la Mihai voda , anume Turturea postelnicul. Atuncea au fost legat Mihai voda cu Turturea postelnicul juramant tare si mare cum sa se caute unul pre altul pana la moartea lor. ªi de se va prinde lui Mihai voda sa pieie prin alta tara , sa nu-i lase oasele acolo , ci sa le aduca in Tara Romanesaca. Iar de se va prinde sa pieie acest postelnic Turturea intr-alta tara , sa nu-i lase Mihai voda oasele , ci sa le aduca in Tara Romaneasca sa le ingroape. "

Astfel , in continuare, autorul anonim povesteste cum Turturea postelnicul pentru a-si respecta juramantului , dupa asasinarea voievodului roman , s-a struduit mult ca sa aduca ramasitele pamantesti in tara. Dar nu a putut face acest lucru asa ca a luat numai capul pe care l-a adus in Tara Romaneasca si l-a ingropat la Manastirea Dealul.

Considerata o simpla legenda, asemanatoare „cuvintelor " lui Neculce , povestea lui Turturea a cunoscut o mare raspandire in secolele XVII—XVIII, si in prima jumatatea a secolului XIX, circuland de asemnea si in Moldova. Apare astfel intr-o copie moldoveneasca a Letopisetului Canatacuzinesc din 1718, si apare de asemenea si intr-o alta copie din 1777, precum si in cea a ieromonahului Ghelasie , cantaret la biserica Argesului in 1830. Uitata apoi sau neluata in consideratie de critica istorica, confirmarea documentara dovedeste , ca si la multe din legendele lui Neculce, ca traditia populara sau cronicareasca are la baza un fapt real.

Astfel Turturea a existat si aceasta o dovedeste un hrisov prin care Radu Mihnea , la 7 decembrie 1612, la 11 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, intareste lui Turturea paharnic satul Gauriciul, cumparata de Mihai voda in timpul domniei si daruit apoi lui Turturea pentru „ multa si buna si credincioasa slujba cu care a slujit domniei lui multa vreme neancetat , cu multa truda , inca si in alte tari straine, pana in Tara Nemteasca". Documentul , scris in slavona este bine conservat si este prima mentiune despre Turturea. Apoi documentul continua cu relatarea despre fapta lui Turturea si anume ca dupa asasinarea lui Mihai, „ sluga domniei sale mai sus zise, ... el a furat capul si l-a adus aici in tara , de l-a slujit si l-a ingropat cu mare cinste , ca pe un domn". Documentul de la Radu Mihnea este insa laconic in descrierea peripetiilor prin care a trecut destoinicul ostean pentru izbandirea faptei sale. In sprijinul celor scrise, Radu Mihnea mentioneaza cartea de miluire a lui Mihai Viteazul si cele de intarire ale lui Simion Movila si Radu ªerban. Asadar Turturea paharnic l-a insotit pe Mihai „in Tara Nemeteasca" in toamna anului 1600 , fiind unul din cei 30 de apropiati cu care a sosit la Viena si la care se refera la 27 decembrie 1600 , arhiducele Matias si cronicarul Johan Gradelehnus. Se stie ca atunci marii boieri paminteni in frunte cu fratii Buzesti , au ramas atunci in tara. Dintre cei pe care Mihai i-a intalnit la Viena si au ramas alaturi de el pana la asasinarea sa, documentele vremii mentioneaza pe banul Mihalcea, ucis in acelasi timp, aga Leca, Leca comisul, capitanul Marza. Numele lui Turturea nu este mentionat.

ªi totusi el a fost cel care a luat capul domnului sau si l-a adus pe furis in tara, unde l-a ingropat cu mare cinste la Manastirea Dealul daruind manastirii „mila mare care au fost lasat Mihai voda sa le dea". De asemenea tot el este cel care a ingropat noaptea pe ascuns trupul lui Mihai Viteazul .

ªtirile din versiunile Lotopisetului Canatacuzinesc si actul din 1612 se impletesc si se completeaza reciproc. Nu se stie daca Turturea a fost vreodata postelnic, dar din actele care-l mentioneaza rezulta ca paharnicul Turturea era nepotul banilor Dragan si Petru din Glina. Acestia stapaneau mosii langa Bucuresti, paduri si livezi cu pomi precum si apa Dambovitei. Numele lui Turturea apare in continuare in documentele vremii datorita proceselor pe care le poarta timp de un sfert de secol pentru diverse pricini legate de pamant si alte acareturi. Ultima oara apare intr-un document semnat de domnitorul Matei Basarab , tot pentru judecarea unei probleme legate de mosie, in anul 1646. Deci la acea data Turturea paharnic mai traia. Dupa aceasta data numele sau este numai mentionat la 20 iulie 1648 cand domnul Tarii Romanesti intareste manastirii Balteni partea din satul cu acelasi nume cumparata de un anume Hrizea vornic , ctitorul acesteia, de la Turturea paharnic.

Mihai Viteazul a murit in plina glorie , la numai 43 de ani, ucis miseleste chiar de cei pe care ii considera aliati. El ramane „barbat stralucit in norocire ca si in nenorocire , dupa chiar judecata inamicilor sai" dupa cum spunea croniarul francez Jacob de Thou, care il mai numeste „neinfricatul erou al crestinatatii".

Cand vremurile s-au mai linistit, cand ªerban, marele paharnic al lui Mihai voda a devenit domnul tarii, sotii Radu si Preda Buzescu s-au ingrijit de osemintele marelui voievod, aduse de Turturea paharnic.

Deasupra ramasitelor sale de la Manastirea Dealul , sotii Radu Buzescu si Preda, fiica banului Mihalcea, ucis odata cu Mihai Viteazul, au asezat o piatra funerara amintind ca : „ aici zace cinstitul si raposatul capul crestinului Mihail marele voievod , ce au fost domn al Tarii Romanesti si Ardealului si Moldovei ; cinstitul trup zace in campii Turzii „. ... "aceasta piatra o au pus-o jupan Radu Buz[escu] i jupanita eg[o] Preda".

Stradania lui Turturea paharnic, cel care a adus pe ascuns capul domnitorului in tara, a facut ca macar o parte din trupul eroului de la Calugareni, marele voievod Mihai Viteazul, cel care a unit pentru prima data cele trei tari romane , sa odihneasca alaturi de tatal sau in necropola voievodala de la Manastirea Dealul.

download