Histria

HISTRIA

Pe malul lacului Sinoe, "la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului", dupa notatia lui Strabon, se afla cetatea Histria - prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Pontului Euxin si cel mai vechi oras de pe teritoriul tarii noastre.

Intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea i.Chr., in timpul Olimpiadei XXXI (657 i.Chr.) sau in ultimele decenii ale aceluiasi secol, Histria a avut o dezvoltare neintrerupta atat in perioada greaca, cat si in cea romana, reprezentand pentru multa vreme cel mai insemnat centru economic si cultural de la gurile Dunarii. Fixarea colonistilor pe tarmul actualei lagune Sinoe, altadata golf deschis, la o distanta relativ mica de gura cea mai de sud a Dunarii - actualul brat Sf. Gheorghe, in antichitate Peuce - si la o distanta inca si mai mica de Dunavatul altadata navigabil, se justifica, pe de o parte, prin conditiile prielnice pentru pescuit, iar pe de alta, prin usurinta cu care, pornind de aici, pe drumuri de apa, se putea patrunde in interiorul pamantului getic.

Colonizarea a insemnat, in fapt, declansarea unui important fenomen istoric, in virtutea caruia comunitati omenesti aflate pe trepte diferite de dezvoltare sociala, au intrat in legaturi multiple, influentandu-se reciproc.

Integrand istoria Histriei la istoria pamantului dintre Dunare si Mare, se remarca aceleasi elemente de cultura materiala cuprinzand toate varstele de dezvoltare ale omenirii, de la paleolitic si neolitic pana la feudalismul timpuriu. Dovezile cele mai vechi ale existentei unor comunitati umane in apropierea Histriei dateaza din paleoliticul mijlociu (120000-35000 i.Chr.) si superior (35000-10000 i.Chr.) si sunt legate de descoperirile arheologice de la Cheia si Targusor. 56966srx52tnz1b

In epoca neolitica si eneolitica sunt notate in zona descoperiri de unelte si vase apartinand culturilor Hamangia (cca 4200-3700 i.Chr.) si Gumelnita (3700-3200 i.Chr.) la Baia-Hamangia, Ceamurlia, Lunca, Istria, Tariverde, Gradina etc. Numeroase urme materiale sunt dovada unei locuiri dese si durabile aici, datorita unei economii in care predominante erau cultivarea plantelor si cresterea animalelor.

Perioada de trecere la epoca bronzului este marcata de prezenta ceramicii apartinand culturii Cernavoda I, II si III descoperita la Histria si in alte locuri din Dobrogea (cca 3200-2400 i.Chr.).

In epoca bronzului (2000-1200 i.Chr.) si in prima epoca a fierului (1200-sfarsitul sec. V i.Chr.), in Dobrogea se dezvolta o cultura caracteristica, la inceput tracica, iar apoi getica. Ceramica tracica din prima epoca a fierului (Hallstatt), caracteristica culturii Babadag II si III (sec. XI-VII i.Chr.), este dovada faptului ca populatia bastinasa tracica dezvoltase pe intregul teritoriu dintre Dunare si Mare, precum si la nord de fluviu, intr-o perioada anterioara colonizarii grecesti, o cultura proprie si originala. In imprejurimile Histriei si pe intregul litoral exista la sfarsitul sec. VII i.Chr. si inceputul sec. VI i.Chr. o populatie autohtona capabila, cel putin prin varfurile ei, sa pretuiasca noile elemente de cultura materiala oferite de greci. In acest sens trebuie explicata atat prezenta foarte timpurie (al doilea sfert al sec. VI i.Chr.) a ceramicii de lux grecesti in mediul autohton de la Tariverde, cat si prezenta elementului autohton in mediul grecesc-arhaic histrian. Descoperiri grecesti in mediul autohton sunt cele semnalate la Corbul de Sus, Nuntasi, Istria-sat si Istria-pod, Sarinasuf. Dupa un model urban cunoscut in lumea coloniala orasul era format din doua unitati distincte, fiecare inconjurate de cate o incinta proprie. Pe platoul din vestul cetatii se afla asezarea civila, inconjurata de cea mai veche linie fortificata identificata, circumscriind totodata cea mai mare suprafata locuita (cca 35 ha). Tot aici, in sectorul conventional denumit X au aparut urme de locuire intensa (resturi de locuinte si gropi cu un bogat material ceramic).

In limita de sud-vest a platoului au fost descoperite ateliere ceramice, a caror functionare dureaza din sec. VI i.Chr. pana la sfarsitul epocii elenistice. rn966s6552tnnz

A doua zona, situata pe acropola histriana, reprezinta unul din sectoarele de maxima importanta in viata cetatii : "zona sacra", avand in apropiere, probabil, si o agora. Aici au iesit la iveala resturile a trei temple, dintre care unul dedicat lui Zeus, altul Afroditei, iar al treilea unei divinitati neidentificate, precum si fragmente arhitectonice de piatra si de teracota cu dedicatii catre Afrodita, datand din a doua jumatate a sec. VI i.Chr. O a doua zona sacra este posibil sa fi functionat la sud de acropola.

Noua colonie intretine intense legaturi comerciale cu marile orase grecesti din sud, mai ales cu Milet, Rhodos si Samos, Clazomene, Corinth si Athena. O serie de documente ceramice din grupa "rhodiana" si din categoria vaselor corinthiene si ateniene "cu figuri negre" se dateaza deja la sfarsitul sec. VII- inceputul sec. VI i.Chr. Odata cu acest secol, importurile ceramice se diversifica considerabil, categoria cea mai importanta fiind aceea a ceramicii din Grecia orientala.

In acelasi timp, majoritatea populatiei, locuind platoul din vestul cetatii (sector X), se dedica tot mai mult unor ocupatii artizanale diverse : prelucrarea metalelor pretioase, a sticlei si, in special, producerea unei categorii ceramice locale menite sa sporeasca puterea economica a noii colonii. Catre sfarsitul sec. VI i.Chr. si primul deceniu al sec. V i.Chr., Histria cunoaste o distrugere violenta datorata, probabil, raidurilor scitice care au urmat retragerii armatelor persane ale lui Darius. In perioada clasica (sec. V-IV i.Chr.) un nou zid de incinta reduce la jumatate suprafata orasului, timp in care zona "extra-murana" continua sa fie intens locuita de o populatie ale carei ocupatii principale erau productia artizanala si comertul cu amanuntul. Aceasta populatie care isi castigase un loc insemnat in viata economica histriana, a dat o adevarata lupta impotriva oligarhiei aristocratice a primilor "intemeietori", pentru cucerirea puterii politice. Evenimentul, consemnat si in "Politica" lui Aristotel, s-a desfasurat pe la mijlocul sec. V i.Chr. si a avut ca rezultat instaurarea aici a unui regim democratic. Probabil in jurul aceleiasi date cetatea adera si la Liga maritima ateniana. In schimbul granelor, care luau in mare parte drumul Pireului, a vitelor, pestelui, a pieilor si mierii, pietele vest-pontice sunt "invadate" acum de produsele ceramice atice. In acelasi timp productia ceramicii locale se intensifica si se diversifica in forme menite sa inlocuiasca recipiente altadata importante.

Aceasta transformare a Histriei in centru de productie ii da posibilitatea sa emita pe la jumatatea sec. V i.Chr., moneda proprie, care va circula de la aceasta data si in nordul Marii Negre, la Chersones si Olbia, in interiorul Dobrogei si, urmand linia Dunarii si a principalilor ei afluenti, va patrunde adanc in tinuturile locuite de geto-daci. Stadiul inalt de dezvoltare la care a ajuns orasul in acea vreme se reflecta mai ales in monumentele sacre. De acum dateaza templul reconstruit al lui Zeus in ipostaza de protector al cetatii (Zeus Polieus). O serie de altare, baze de stele sau piese votive apartin perioadei clasice a zonei sacre, imediat dupa distrugerea de la sfarsitul sec. VI i.Chr. La fel ca toate cetatile portuare ale Greciei si, in primul rand, ca metropola ei, Miletul, Histria trebuie sa fi dispus de un centru administrativ si un centru comercial ale caror amplasamente viitoare cercetari arheologice urmeaza sa le dea la iveala. O noua distrugere are loc la sfarsitul sec. IV i.Chr., perioada tulburata de incercarea primului val de sciti de a se stabili la sudul Dunarii si de razvratirile cetatilor pontice aliate impotriva stapanirii macedonene a lui Lysimach in Dobrogea.

Din nou refacut, orasul incepe sa-si piarda in sec. III-II i.Chr. puterea economica si politica. Se produc schimbari importante in economie : cetatea comerciala devine tot mai mult capitala unui district agricol si isi sporeste dependenta de getii vecini. La aceasta a contribuit si patrunderea triburilor pradalnice de razboinici celti in Balcani si a bastranilor la gurile Dunarii. Dintre marturiile care se refera la epoca elenistica, cea mai mare insemnatate o au inscriptiile care vorbesc, pentru sec. III i.Chr., de alianta politica cu Zalmodegikos, capetenie locala, si de un tratat cu clauze economice si politice, incheiat la inceputul sec. II i.Chr. cu un alt rege al getilor, Rhemaxos. Cam in aceeasi vreme, situatia economica a orasului intampina dificultati de natura s-o determine sa apeleze la ajutorul unui alt important oras vest-pontic : Callatis.

Desi monumentele din aceasta vreme sunt in mare parte acoperite de ruinele orasului roman-tarziu, s-a putut totusi identifica traseul zidului de incinta al acropolei din perioada elenistica, iar in zona sacra vestigiile unui mic templu doric de marmura de Thasos inchinat Marelui Zeu (sec. III i.Chr.) Numarul templelor in ultimele veacuri dinaintea erei noastre trebuie sa fi fost insa mai mare. Unele sunt lamurit pomenite in inscriptii : templul lui Apollon Ietros (Tamaduitorul), templul Muzelor, templul Cabirilor din Samothrake. Altele pot fi numai postulate : templul Afroditei Marine, templul lui Dionysos Datatorul-de-roade, ori puse in legatura cu activitatea unor constructori straini.

Asezarea din sec. X isi continua existenta; recentele cercetari au permis identificarea aici a resturilor unui mic sanctuar si a unei importante artere de circulatie pe directia est-vest, larga de cca. 12 m.

De o mentiune speciala se invredniceste abundenta productie de statuete de lut, infatisand figuri divine in ipostaze deja consacrate. Ultimele doua secole inaintea erei noastre reprezinta pentru cetatile grecesti din bazinul pontic o epoca de incercari in cursul careia, intetite de primejdii externe, framantarile launtrice imbraca un caracter permanent. In mare, doua evenimente sunt notabile pentru perioada de la inceputul si, respectiv mijlocul sec. I i.Chr.; aparitia armatelor romane care, in anul 72 i.Chr., sub comanda lui M. Terentius Varro Lucullus, scot coloniile grecesti de pe coasta de vest a Marii Negre de sub influenta lui Mithridates VI Eupator si le atrag in sfera de alianta a Romei; al doilea mare eveniment il constituie cuprinderea acestor colonii in statul dac centralizat creat de Burebista. In timpul campaniilor ce aveau sa-i aduca stapanirea cetatilor pontice, catre mijlocul sec. I i.Chr., Burebista n-a lasat sa-i scape vechea colonie milesiana in ciuda faptului ca evenimentul nu este lamurit consemnat in vreun izvor. Dupa moartea lui Burebista si la sfarsitul sec. I i.Chr., se incheie o etapa importanta din istoria Histriei - aceea in care cetatea dusese o politica de sine statatoare - si incepe alta, la fel de importanta si bogata in implicatiile economice, sociale si politice: cuprinderea Dobrogei in granitele Imperiului Roman.

Sub stapanirea romana, securitatea regasita la adapostul limes-ului dunarean, ingaduie locuitorilor, mai numerosi acum decat oricand, sa-si reia ocupatiile in cadrul unei autonomii nominale. Cum reiese dintr-un important document epigrafic din anul 100 d.Chr. - "Horothesia" lui M. Laberius Maximus, care consemna hotarele si drepturile cetatii - centrul de greutate al vietii economice histriene consta in exploatarea teritoriului agricol si in pescuit. Inca de la inceput cetatea adera la cultul imperial si un locuitor al Histriei cu numele de Papas, fiul lui Theopompos, inchina lui Augustus inca in viata un templu. Dar manifestarea cea mai spectaculara de pietate a grecilor dobrogeni fata de Roma si de imparatul pe tron se inregistreaza in cadrul "Comunitatii pontice" sau "a elenilor din Pont" (Pentapolis si mai tarziu Hexapolis), din care Histria a facut parte ca membra.

Relativa prosperitate a orasului din sec. II d.Chr. si in primele decenii ale sec. III d.Chr., in timpul imparatilor Antonini si Severi, este documentata arheologic de vestigiile unor constructii publice, laice si de cult: doua edificii termale, construite si refacute in mai multe randuri ; un "macellum" (hala), precum si un "mithraeum" si un "muzeu". Numeroase basoreliefuri, altare onorifice, dedicatii si inscriptii, in afara de cinstirea pe care o aduc imparatilor din vremea respectiva, in semn de loialitate pentru Roma, vorbesc in chip explicit de refondarea "Gerusiei" locale ("Sfatul batranilor" care se ocupa cu respectarea cultelor si educarea tineretului), de refacerea portului, de reconstructia unui gimnaziu, toate dublate de o reluare masiva a emisiunilor monetare proprii.

Sapaturile arheologice au precizat in partea de nord un zid de incinta, ridicat de locuitorii orasului la sfarsitul sec. I d.Chr. sau la inceputul sec. II d.Chr. Teritoriul este locuit de o populatie eterogena, formata din geto-daci, bessi si lai colonizati, greci romanizati, veterani si colonisti romani. Aprovizionarea cu apa a orasului, adusa de la circa 30 km dinspre actualul sat Fantanele , asigura locuitorilor, ca si probabil proprietatilor din jur, apa care lipsea in imediata vecinatate a cetatii.

Incursiunile carpilor in anul 238 d.Chr. constituie inceputul unor serii de atacuri ale populatiilor de la granitele Imperiului, in special carpo-gotice, care ating culmea catre mijlocul sec. III d.Chr. (anii 242, 245-253, 267) si la capatul carora Histria sufera o distrugere totala, consemnata de izvoarele literare si constatata de cercetarile arheologice.

Nevoia asigurarii vietii si bunurilor va sili orasul la sfarsitul sec. III d.Chr. (probabil sub imparatul Probus) si la inceputul sec. IV d.Chr. (in vremea lui Diocletian si Constantin cel Mare) sa-si restranga la jumatate suprafata de locuit, pentru a carei aparare se ridica un nou zid de incinta, la construirea caruia au fost folosite materiale din epocile anterioare.

Veacurile care urmeaza consemneaza la Histria o perioada de relativa liniste si dezvoltare, care nu va atinge insa stralucirea vremurilor de odinioara. Reformele economice-administrative si politice intreprinse de Diocletian (284-305 d.Chr.) , Constantin cel Mare (306-337 d.Chr.) , Anastasius (491-518 d.Chr.) si Iustinian (527-565 d.Chr.) sunt vizibile si la Histria, prin opera de refacere a unor constructii si a zidului de incinta, ca si prin unele initiative edilitare. Astfel refacerea unor compartimente din edificiul termelor ar indica repunerea lor in functiune tocmai in aceasta perioada. Determinata de nevoia de spatiu, zona de locuit a orasului se largeste prin construirea in partea de sud-vest a unui sector economic. In sec. V-VI d.Chr. activitatea constructiva a orasului este inca si mai sustinuta. Cateva basilici de mari proportii si un edificiu cu caracter comercial au fost reconstruite si amplificate in aceasta perioada. In sectorul de sud-est al orasului se afla cartierul aristocratic, cu strazi bine pavate, canale si locuinte de mari proportii (zona Domus). Totodata, la periferie, uneori chiar si in afara zidurilor, numeroase urme de cladiri modeste, construite din piatra nefasonata, legata cu pamant, sunt dovada inceputului unui proces de ruralizare.

Dupa atacurile hunilor, din a doua jumatate a sec. IV d.Chr., urmeaza altele, intreprinse in a doua jumatate a sec. VI de catre avari si slavi. Este un fapt dovedit arheologic ca dupa primele decenii ale sec. VII d.Chr., Histria a suferit atacuri in fata carora orasul nu putea opune rezistenta. Descoperirea unei monede din bronz din timpul lui Heraclius (613-614) in comuna Sinoe si a alteia de aur de la Constantin al IV-lea Pogonatul in satul Istria, arata mentinerea legaturilor stravechii colonii milesiene cu teritoriul roman invecinat, in ultima ei perioada de existenta, care e posibil sa se fi prelungit pana in a doua jumatate a sec. VII d.Chr. Sfarsitul propriu-zis al Histriei ca centru urban se leaga de conditiile politice si administrative ale Dobrogei in secolul VII. Dupa treisprezece secole de existenta ia sfarsit istoria cetatii Histria, al carei rol in viata economica si culturala a Dobrogei a fost dintre cele mai importante. Pe ruinele vechiului oras se vor semnala, in secolele urmatoare, urme de locuiri sporadice, documentate de monede din timpul lui Ioan Tzimiskes, Manuel I Comnenul sau Andronic I Comnenul.

Cetatea a fost de fapt parasita de locuitorii sai, care isi vor dura o viata stabila nu departe de vechile ziduri. O dovedesc asezarea si cimitirul spiritual de la Istria-Capul Viilor, situat la circa 600 m de limita estica a actualului sat Istria, in drumul ce duce spre cetate, sau asezarea feudal-timpurie semnalata la Vadu.

Incepute in 1914 sub conducerea savantului roman Vasile Parvan, sapaturile arheologice de la Histria au continuat fara alte intreruperi, decat ale celor doua razboaie mondiale, pana in zilele noastre.

Datorita eforturilor lui V. Parvan intre 1914-1916 si 1921-1926 cercetarea Histriei a insemnat dezvelirea in intregime a zidului mare al cetatii, precum si a unui mare numar de edificii publice si private, majoritatea din sec. IV-VII d.Chr.: cartierul din vestul cetatii, edificiul comercial, piata cu portic, termele, precum si numeroase inscriptii ce ofereau o imagine sugestiva a dezvoltarii cetatii.

La conducerea santierului Histria urmeaza, intre 1927-1942 Scarlat Lambrino. Din aceasta perioada notam cateva studii epigrafice si monografia inchinata de Marcelle Lambrino ceramicii arhaice de la Histria.

Reluarea sapaturilor, o vreme intrerupte, este incredintata in 1949 Academiei Romane prin Institutul sau de Arheologie. Se extind sapaturile in zona histriana, pe platoul de vest si in necropola, dar si la Sinoe, Tariverde, Istria-sat, Nuntasi. In interiorul cetatii se intreprind sapaturi in sectorul de sud-vest, in zona centrala (domus) si cea a templelor grecesti (zona sacra), obtinandu-se date precise pentru o perioada mai putin cunoscuta din viata coloniei, incepand cu asezarea grecilor intemeietori printre localnici, pana la incetarea stapanirii romane aici. Aceste noi descoperiri au fost valorificate prin cele sapte volume inchinate Histriei aparute pana in prezent.

Bogatul material documentar, rezultatul a peste opt decenii de cercetari arheologice, constand in inscriptii, elemente arhitectonice, fragmente sculpturale, ceramica de lux si uzuala, vase de sticla si monede, conducte de piatra si amfore isi afla locul acum in cladirea noua si moderna a Muzeului cetatii Histria, amplasata in stanga soselei de acces in cetate si dincolo de imprejmuirea incintei.

download