Dezvoltarea Societatii Informatice si trecerea la noua economie bazata pe cunoastere

Dezvoltarea Societatii Informatice si trecerea la noua economie bazata pe cunoastere.

Modelul societatii viitorului - Societatea Informatica - a pus in fata Uniunii Europene probleme de maxima prioritate si urgenta: crearea unui nou cadru de reglementari, promovarea unei noi culturi si a spiritului intreprinzator in afaceri, obtinerea pozitiei de lider in noile tehnologii, educarea si instruirea cetatenilor, implementarea unor noi metode de a face afaceri.

In acest context Uniunea Europeana, prin organismele sale politice si executive a actionat incepand din 1993 printr-o serie de decizii strategice si programe, cel mai recent document strategic fiind e-Europe - O Societate Informatica pentru toti. Comisia Europeana a luat aceasta initiativa prin adoptarea Comunicarii "e-Europe an information Society for All" la 8 decembrie 1999, prin care se propune accelerarea implementarii tehnologiilor digitale in Europa si asigurarea competentelor necesare pentru utilizarea acestora pe scara larga. Aceasta initiativa are un rol central in agenda reannoirii economico-sociale pe care si-o propune UE, constituind totodata elementul cheie pentru modernizarea economiei europene, pentru tranzitia la noua economie bazata pe cunoastere in perspectiva anului 2010.

Aplicarea tehnologiilor digitale a devenit un factor vital al cresterii si al asigurarii de locuri de munca in noua economie. Desi Europa este lider tehnologic in multe domenii (ex. comunicatii mobile, televiziune digitala), in altele - in special in utilizarea Internet-ului - a ramas in urma comparativ cu S.U.A. si Canada.

Un recent studiu EITO - 2003 (European Information Technology Observatory) precizeaza ca piata TI pentru Europa a fost de mld. Euro in anul 20O3, comparativ cu mld. Euro in Statele Unite si mld. Euro in Japonia. Piata globala TI in 2003 a fost de 1mld. Euro. Conform aceluiasi studiu, rata de crestere a pietei TI pentru Europa, inclusiv tarile central si est europene, va fi de 10,2% in 2004 si de 11,8% in 2005.

In consecinta initiativa e-Europe isi propune sa aduca Europa in situatia de a beneficia din plin de avantajele economiei digitale, de a valorifica la maxim prioritatile sale tehnologice, de a-si creste potentialul educational si antreprenorial necesar. oo328t4

Obiectivele cheie ale e-Europe sunt:

- asigurarea comunicarii on-line pentru fiecare locuinta, scoala, intreprindere si institutie din administratia publica;

- crearea culturii digitale si antreprenoriale a Europei, de care sa beneficieze investitorii dinamici, care vor finanta si dezvolta aceste idei noi;

- asigurarea principiului conform caruia tranzitia la era digitala sa fie un proces care sa includa intreaga societate, sa asigure increderea consumatorilor si sa intareasca coeziunea sociala.

Pentru implementarea acestor obiective a fost adoptat planul de actiune e-Europe (Feira, 2000), actualizat in 2002, la Sevilia (prin planul de actiune e-Europe 2005). Planul de actiuni e-Europe contine o serie de actiuni pentru asigurarea accesului ieftin, sigur si rapid la Internet, pentru asigurarea resurselor umane capabile sa dezvolte si sa utilizeze noile tehnologii si pentru stimularea utilizarii Internet-ului la nivel european. Progresele importante ale tarilor membre UE din anii 2002 - 2003 au permis definirea unui nou plan de actiune avand ca orizont anul 2007. e-Europe 2007 se bazeaza pe progresele tehnologice din domeniul comunicatiilor in banda larga si al multi-platformelor de acces, mizand totodata pe sinergia dintre dezvoltarea infrastructurii de banda larga si industria de servicii TI si de continut digital.

Obiectivele e-Europe sunt de maxima importanta nu numai pentru tarile membre UE, ci si pentru tarile din Europa Centrala si de Est candidate la aderare. Ritmurile de dezvoltare si utilizare a TIC in toate sectoarele economico-sociale vor influenta in mod direct ritmul procesului de integrare europeana si vor oferi totodata noi oportunitati de depasire a dificultatilor intampinate de tarile in plin proces de reforma. Conferinta ministeriala a tarilor din Europa Centrala si de Est, organizata sub patronajul si cu participarea Comisiei Europene (Varsovia, mai 2000) a decis elaborarea unui Plan de actiune e-Europe+ pentru tarile in curs de aderare, complementar cu cel al tarilor membre UE, dar convergent ca obiective.

e-Europe+ a fost lansat oficial de primii ministri ai tarilor candidate la aderare cu ocazia summit-ului european de la Goteborg din 15 - 16 iunie 2001. Fata de obiectivele si actiunile prevazute pentru tarile UE, planul e-Europe+ contine un obiectiv suplimentar, care se refera la accelerarea asigurarii elementelor fundamentale pentru Societatea Informatica in tarile candidate la aderare, prin dezvoltarea si asigurarea accesibilitatii serviciilor de comunicatie. Realizarea obiectivelor e-Europe+ necesita o angajare politica sustinuta din partea tarilor candidate.

download