Problema sensului si a intelegerii in contextul antireductionismului - ideea unei recurente, ideea unei actiuni, ideea unei dimensiuni temporale

1.4. Asupra problemei sensului si intelegerii in contextul antireductionismului

Care este sensul sensului? Sau, care este intensiunea inteligibilului? Exista o unitate a sensului? Ce importanta are aceasta problema?

Din anumite puncte de vedere, aceste probleme par neimportante, dar cand se pune problema unitatii stiintei sau a naturii intelegerii, problema sensului si intelegerii devine importanta.

Stiintele, intr-adevar, nu pot avea o intensiune transinteligibila. Intensiunea determina extensiunea. Totusi, alteori, intensiunea este o extensiune de ordin secund, o extensiune abstracta, o metaextensiune. Atat extensiunea cat si intensiunea sunt continuturi constiente. Dar, intensiunea de obicei se refera la o extensiune. O intensiune de prim ordin poate deveni o extensiune pentru o intensiune de ordin secund. Orice continut mental abstract are ca ultima origine o experienta fenomenala. Chiar imageria mentala foloseste de ariile cerebrale folosite in perceptia vizuala, deci este puternic constransa de ultima. Totusi, gandirea abstracta si constructiv conceptuala poate depinde de cortexul parietal. Revenind la problema sensului sau intelesului, nu orice propozitie cu sens este stiintifica. Chiar daca sensul sau inteligibilul ar constitui o conditie necesara a stiintificitatii, el nu este, totusi, o conditie suficienta. Pentru instantiere, propozitia viata este si nu este o forma de existenta a materiei nu poate fi stiintifica in acelasi timp si sub sincronic si comparativ cu acelasi criteriu. Noncontradictia constituie deasemenea un criteriu logic care trebuie sa fie satisfacut de stiintific. Mai mult, stiinta tinde sa se dezvolte spre o cunoastere precisa, economica, rationala si inteligibila. Daca ipotezele sau constructele noastre teoretice satisfac criteriul logic, ulterior consecintele lor concrete trebuie comparate cu experienta fenomenala de ordin prim. Stiinta matura presupune nu numai utilizarea unor unitati de sens pentru descriere, ci si organizarea si coordonarea unor programe teoretico-experimentale eficiente si inteligente. De aceea, problema stiintificitatii este mai cuprinzatoare si mai importanta decat problema intelesului. Stiintificitatea nu este echintensionala cu inteligibilul. Nici convingerea nu este o conditie necesara sau suficienta a stiintificitatii sau a adevarului. Faptul ca anumite dogme religioase contin anumite principii si idealuri morale destul de acceptabile nu garanteaza adevarul alegatiilor lor teoretice religioase ontogenetice. Totusi, valorile religioase precum:speranta nelimitata, insistenta, socialitatea etc. pot avea o valoare importanta pentru supravietuire si reproducere. Dar sa revenim la problema sensului si intelegerii. Oare nu este notiunea logicii o unitate-sens sau atomul intelegerii? Un termen poate avea un sens sau o intensiune, dar ar putea avea o anumita intelegere? 31963ryh78cmh9t

Sa fie intelegerea identica cu sensul, la nivelul termenului? Este reprezentarea mentala unitatea intelegerii? Consider ca, sensul, continutul, intensiunea sintetica/ compusa a idei de reprezentare contine:

i) idea unei recurente.

ii) idea unei actiuni.

iii) idea unei dimensiuni temporale. ym963r1378cmmh

Adica, idea de a face sa fie prezent ceva ce deasemenea a mai fost in trecut. In cazul reprezentarii mentale, actiunea mentala de a face ceva din trecut sa fie prezent. Este ca o rechemare. Distinctia trecutului de prezent presupune posesia unor capacitati mnezice (Motzskin, 200X, Synthese). De aceea, reprezentarea nu este o imagine sau o stare, ci o actiune, sau un proces ce poate fi controlat in anumite limite. Termenul reprezentare nu este propriu pentru a numi unitatea fluxului constiintei, deoarece el nu acopera toate tipurile de continut constient. Sa fie intelegerea reductibila la o reprezentare-unitate? Nu. Reprezentarea, asa cum este inteleasa filosofic, este o actiune, dar intelegerea ne obisnuieste cu o stare-rezultat. Re-prezentarea poate reactualiza o intelegere. Nici chiar actiunea de inteligibilizare nu este reductibila la re-prezentare, deoarece prima poate implica, anticipare, fantezie, analiza, generalizere, rationament, abstractizare etc. Si chiar daca toate operatiile anterioare ar presupune memorie si reprezentare, ele in mod cert nu se reduc doar la atat.

Ipoteza mea fundamentala este ca: domeniul intelegerii este de ordin superior extensiunilor constiente senzoriale de ordin prim. Ne-ar fi greu sa ne imaginam ca intelegere o senzatie izolata, pura. In plus, intelegerea este zisa in multe feluri:

intelegem un limbaj. In sensul ca, stim ce continuturi constiente sunt asociate conventional cu diferite sunete sau serii de sunete, cunoastem regulile gramaticale umane, cel putin implicit, si cele speciale.

intelegem solutiile unei ecuatii matematice, cunoscand intensiunile simbolurilor (p.e., numere, reguli, relatii, operatii etc.).

intelegem o persoana sau o organizatie sociala, daca ii cunoastem intentiile, cultura, biografia sau istoria, misiunea etc.

intelegem filosofic o teorie stiintifica, cand o putem exprima mai formal, universal, familiar, fundamental si, de aceea, in idei mai inteligibile (cum ar fi, substanta, element, schimbare, structura, capacitate etc.).

Cuvantul englez understanding ne duce cu gandul la substanta. Dar, consider ca, intelegerea nu este necesar reductibila la cunoasterea substantialului sau a primitivului. Principiul, archeul este doar un inceput al intelegerii. Pentru exemplificare, intelegerea unei persoane nu este reductibila la intelegerea general-substantiala a creierului uman, ci presupune aditional cunostinte biografice, culturale, nationale, religioase, contextuale, teleologice etc. Or, aceasta inseamna o relationare la istorie, societate, nevoi, misiuni, resentimente etc. Intelegerea universului nu inseamna doar cunoasterea constituientilor fundamentali ai materiei, ci deasemenea cantitatea-multiplicitatea, originea, conditiile lor de posibilitate etc.

Intelegerea intregului absolut (universul) sau relativ (celula, creier etc.), presupune mai mult decat cunoasterea naturii partilor lor ultime. Astfel, intelegerea fenomenului imbatranirii sau al aspectului cognitiv al creierului necesita nu numai cunoasterea partilor lor structurale, ci si relatiile si interactiunile cu mediul extern. Intelegerea creierului presupune cunoasterea proprietatilor partilor lui, aranjamentului lor, plasticitatii lui, proprietatile retelelor lui, interactiunile dintre micro si macroparti, interactiunea dintre diferitele nevele ale ierarhiei lui etc. Intelegerea comportamentului presupune aditional intelegerii creierului si cunoasterea actiunilor existente intre mediul extern, creier, si muschi. Intelegerea limbajului la nivelul unei propozitii, nu se reduce la intelegerea cuvintelor care o compun, ci si rolul sau functia cuvintelor care o compun (ex., subiectul, predicatul, copula etc.). Oricum, limbajul trebuie sa aiba anumite radacini rationale. Trebuie sa existe niste forme rationale originare ale propozitie. Un obiect X poseda proprietatea Y. Adica, Y(X). Adica relatii atributive, interobiecte, intre grupuri de obiecte, de la unul la multi, de la multi la unul, de la unul la unul, intre relatii etc. Restul sunt nuante.

Un fenomen ca gravitatia presupune cel putin o dualitate, deci o multiplicitate si suficient spatiu, deci minimum un triplet. Adica, cunoasterea constituentilor fundamentali ai materiei nu este suficienta pentru intelegerea gravitatiei, ca gravitatia presupune, aditional substantei, un spatiu si mai mult decat o singularitate substantiala, ca substanta, ceea ce sta dedesubt, inteleasa aici ca acel micro din care merge macro-ul, este la nivelul elementarului, deci a singularului, o multiplicitate cel putin duala. Intelegerea functiei, deasemenea, nu poate fi redusa la cunoasterea partii intregului, deoarece se stie ca functia depinde de structura. Structura depinde de proprietatile partilor, de multiplicitatea lor, si de relatiile dintre parti.

download