Ideea - Ce inseamna idee - Platon, Mircea Florian-Metafizica si problematica ei, Leon Robin, John Locke

Negoescu Constantin

Grupa CA 324

Ce inseamna idee ?

Platon: "Regatul ideilor este locul acela supraceresc, pe care nici un poet din lumea noastra n-a apucat sa-l cante si nici nu-l va canta vreodata cum se cuvine".

Importanta unei incercari de precizare a intelesului pentru acest termen de mare circulatie se poate aprecia atat din varietatea utilizarilor in conversatia zilnica sau limbajul obisnuit, cat si din bogatia derivatelor cuvantului ca atare. Etimologia cuvantului trimite la limba franceza (idée) si latina literara (idea), iar in limba greaca eidos (forma vizibila), adica: idee este ceea ce poate fi vazut intr-un mod propriu intelectului.

In opera lui Platon (i.e.n - 347 i.e.n.), temenul idee nu beneficiaza de o definitie univoca, nici de un sens precizat si nici chiar de un singur cuvant. De pilda, el foloseste cuvintele: figura (eidos), forma (morphi), gen (genos), esenta (oisia), ceea ce arata ce imense dificultati a intampinat ganditorul atunci cand si-a pus problema de a face inteligibila conceptia sa despre natura, structura si functiile ideilor.

O prima acceptiune a ideeii se intalneste in dialogul Euthyphron unde ideea este inteleasa ca fiind cauza pentru care ceva este cum este sau are anumite caracteristici. Totodata, ideea este inteleasa ca fiind ceea ce face ca un ceva sa fie astfel si nu altfel, deci ca factor de distingere a ceva de altceva. Asadar, ideea este cauza, dar, totodata, si un fel de criteriu unic, neschimbat de recunoastere si distingere.

Fiind neschimbata, ideea este conceputa si ca esenta a acelui ceva. Ea este universalul, ceea ce ramane constant, identic cu sine insasi, ceea ce nu cunoaste alternarea sau diminuarea. Ideea este existenta de sine statatoare; ea este in sine, separata de lucrurile sensibile. Ideile au atribute pe care le are Fiinta parmenidiana. Ele sunt asemenea Unului sau Totului lui Parmenide: vesnice, nemiscate, in identitate absoluta si in unitate absoluta. Ele au fiinta autentica, deci au obiectivitate, consistenta. Orice idee comporta inteligibilitate si este neaparat inteligibila.

Daca ne-am opri asupra metafizicii lui Platon, vom putea constata cu usurinta ca filosoful grec proclama imposibilitatea existentei in aceasta lume a fundamentului sau cauzei ultime, aceasta fiind situata intr-o lume superioara, ideala. "Astfel s-a nascut teoria celor doua lumi sau realitati. Lumea producatoare, este lumea Ideilor, adevarata realitate, cunoscuta prin ochiul gandirii, lumea prototipurilor eterne; iar lumea produsa e lumea sensibila, lumea aparentelor, a copiilor trecatoare". Ideile alcatuiesc un sistem logic subordonat unei Idei supreme care este Ideea de Bine. Aceasta Idee este atat conditia cunoasterii celorlalte Idei cat si conditia existentei lor. De ce socoteste Platon Ideea de Bine ca fiind principiul universal? De ce nu s-a oprit el la Lumea obiectelor matematicii? Caci si matematica si metafizica au ca obiect existenta, eternul, ambele accesibile constiintei prin aceeasi viziune intelectuala. Motivul, ar fi urmatorul: in vreme ce demonstratia matematica se misca in lumea posibilului, in pura idealitate, metafizica trebuie sa aiba o finalitate etica. "Sta in natura matematicii de a nu tine seama de bine si de rau, de valori, de scopuri. Matematica e necesara, dar intr-o sfera ideala, nu in sfera realitatii, care asculta de legea sau ordinea finalitatii". Filosoful roman Mircea Florian in cartea Metafizica si problematica ei spunea ca: "Devine explicit in acest caz de ce Numarul si Ideea sunt de natura deosebita si de ce, indeosebi, Ideea sintetica, principiu al Existentei si vietii este Ideea de Bine sau Finalitatea. Are fiinta numai ce urmareste si realizeaza un scop subordonat Binelui, Dreptatii si Frumusetii."

La fel gandeste si Leon Robin cand se opreste asupra existentei Ideilor la Platon. "A admite doar existenta lucrurilor inteligibile, a calitatilor, si chiar mai mult, a calitatilor morale, a pretinde ca, departe de a fi un soi de sediment al experientelor noastre cotidiene, aceste lucruri inteligibile sunt dimpotriva principiul etern al prezentei calitatilor in ceea ce noi percepem prin simturi; a considera aceste esente formale ca realitati permanente si exemplare reprezinta esentialul a ceea ce noi numim Teoria Ideilor sau a Formelor". Experienta, simturile sunt fara putere in incercarea de a cunoaste absolutul. In plus, cunoasterea nu tine de opiniile personale, adevarul nu este subiectiv ci se raporteaza la o existenta obiectiva. "Cunoasterea nu este nici in senzatii, caci aceasta are o existenta individuala si momentana, nici in opinie caci ea se situeaza la jumatatea drumului dintre adevar si eroare. Cunoasterea adevarata se intemeiaza pe Fiinta, depinde de Fiinta, si daca e adevarat ca Fiinta ar fi constituita prin mijlocirea relatiilor, ea trebuie sa fie imaginea fidela a acestor relatii". Asadar, valabilitatea cunoasterii umane este data de relatia sa cu esenta lucrurilor, esenta care tine de domeniul Ideilor, fiind obiectiva. "Nu exista alta cunoastere decat cea care are drept fundament realitatea obiectiva", scrie Robin. Mai mult, fiinta, obiectul metafizicii, este o realitate opusa devenirii, realitatea stabila a esentei. E vorba aici de a degaja gandirea din fluxul devenirii si de a-i da un mijloc de a se fixa asupra Fiintei, si aceasta este tocmai ceea ce face Platon urmand exemplul matematicii si utilizand dialectica drept metoda in procesul cunoasterii.

In metafizica traditionala, asadar, principiul determinant este transcendent, aflat dincolo de granita simturilor noastre. Experienta nu are nici o valoare, caci nu are puterea de a ne furniza cunostinte sigure.

Pentru sfera ideilor, Platon foloseste expresii metaforice, recurge la mit, si toate acestea pentru a releva ca, ideile aveau locul lor, ca ele ar fi o lume aparte, unica, in sine, nemiscate. Ar fi vorba, deci, de lumea ideilor sau de regatul ideilor. Este locul " Fiintei insasi . . . care nu are nici forma, nici culoare, nici nu poate fi atinsa, pe care n-o poate contempla decat carmaciul sufletului, anume intelectul . . . "

Aceasta teorie este, pentru Platon, apogeul lucrarii sale. Ea contine epistemologia si metafizica platonica. Pentru noi, conceptul de "idee" este ceva ce detinem in minte, dar pentru Platon ideile sunt ceva afara din spatiu si timp. Lumea fizica este doar o imitatie a adevaratei Idei, a Realului. De exemplu, ideea de cerc este ceva perfect rotund, dar nici un cerc nu este cu adevarat rotund. Adevarata idee nu are de a face cu exemplificarea ei din lumea senzoriala, a spatiului si a timpului. Astfel, lucrurile din lumea fizica sunt imitatiile imperfecte ale Formei sau ale Ideii. Deci, dupa cum am precizat anterior teoria ideilor implica doua lumi: "…o lume a realitatii adevarate, unde ideile sunt obiectul cunoasterii, si o alta lume, a realitatii relative, lucrurile devenind trecatoare, obiectul reprezentarii exacte sau al parerii. Cea dintai lume cuprinde "to on ontos" (expresie din limba greaca insemnand - ceea ce este cu adevarat).

Ceea ce formeaza lumea adevarata este cugetarea. Prin gandirea pura te detasezi de lumea senzoriala, astfel gasind ceea ce este real, etern, nedevenit si neschimbat. Toate ideile sunt insumate intr-un ideal ultim pe care il numeste "Bine" (principiul perfectiunii). Aici poate aparea o prima eroare teologica, datorita faptului ca acest principiu este "principiul impersonal al perfectiunii pe care o venereaza".

O a doua aplicatie si totodata cea mai interesanta a acestei teorii, este aceea ca Platon explica posibilitatea Ideilor prin lumea senzoriala. O astfel de idee exclude un Dumnezeu personal care coboara, se identifica si se implica in lumea care cauta Adevarul suprem. Prin urmare, in crestinism, idealul, dumnezeirea se implica in lumea limitata de timp si spatiu si omul cauta sa ajunga la un nivel superior prin cunoastere, prin devenire.

Teoria ideilor, care nu se afla in fenomenal, ci in universal ramane cea mai importanta din filosofia platoniana. Ideile par sa depaseasca spatiul si timpul si compun obiectul (intreaga masa de cunostinte), alcatuit din unica si absoluta Fiinta Reala. Pe baza acestei idei, sunt puse bazele invataturii platoniene pentru individ.

Platon a construit, de asemenea, un intreg sistem de valori bazat pe ideile sale. Asadar, ceea ce el a vrut sa spuna prin forma si ce loc ocupa aceasta in universul fiintei sunt chestiuni care-i vor duce pe ceilalti filosofi in adancul gandirii filosofiei platoniene.

Ideea conceptului de Forma, pe care Socrate o prezinta in mai multe dialoguri ale lui Platon pare a-si avea radacinile in anumite trasaturi independente. Caracteristicile acestor trasaturi se refera in general la notiuni si constituie periodic teme in disputele dialectice. In orice caz, o analiza atenta a acestor teme arata ca formele nu sunt complete.

Nu este nici o urma de indoiala ca Teoria Ideilor a insemnat un pas urias in progresul filosofiei antice. Teoria este explicata numai in patru scrieri din cele treizeci si sase ale lui Platon (Republic, Symposium, Phaedo si Parmenides). De exemplu, in Phaedo, Socrate foloseste numeroase motive pentru a justifica credinta in nemurirea sufletului uman. Dar formele joaca doar un rol in aceste nenumarate motive. Prin aceste idei, Platon acopera subiectul esential al filosofiei (ideea) care si astazi este discutat. Mai mult decat atat, opiniile sale au fost privite de foarte multi ca restranse in metafizica sa, sub conceptul de forma. Platon, pare sa fi stabilit o legatura intre metafizica si etica scriind dialoguri care considerau natura virtutii ca fiind o excelenta.

Reneé Descartes sustinea ca o idee este "ceea ce se concepe in mod imediat de catre spiritul uman", orice se afla in mintea unei fiinte ganditoare. Pe de alta parte, John Locke prezenta ideea ca " un obiect nemijlocit al mintii, adica perceput si existent in apropiere". Primii filosofi au extins termenul idee spre a desemna orice intalnim in mintea umana, extindere de care a profitat fara rezerve John Locke. De la ideile obiective ale lui Platon si pana la ideile divine ale neoplatonicilor si respectiv ideile umane ale lui Descartes si Locke avem o lunga istorie, cu schimbari majore de inteles, si totodata cu modificarea perspectivei de considerare a universalitatii, generalitatii sau a caracterului particular al acestor entitati gandite.

Dificultatea intelegerii termenului idee apare odata cu punerea problemei naturii (obiective sau subiective) si totodata a originii (empirice sau transcedentale) a entitatii astfel denumite. Rationalismul, reprezentat de Kant, a observat ca intelegerea trebuie conceputa mai degraba in termeni de reguli si principii organizatorice. Astfel, ideea de datorie morala sau justitie nu este doar generala, ci universala.

Bibliografie:

-

G.G.C. Oglinda Constiintei

-

Cazan, Gheorghe – "Filosofie antica", Ed. Fund. Romania de Maine

-

A.F. Losev, filosof http://vt.fermentas.lt/philo/index.html

-http://php.iupui.edu/~cplaneau/Plato%20and%20His%20World/Plato%20Philosophy%20(Intro).htm -

"CRESTINISM VERSUS PLATONISM" http://crestin.ro/docs/crestinismvsplatonism.htm

-

Florian, Mircea – "Metafizica si problematica ei"

-

Despre Socrate, http://www.angoasa.go.ro/pagini/continut/biografii.html 17781qin48rul7l

-

Robin, Leon – Platon

download