Consideratii filosofice asupra entropiei, evolutiei, si metafizicii in contextul explicatiei filosofico-stiintifice a imbatranirii

2.5.Consideratii filosofice asupra entropiei, evolutiei, si metafizicii in contextul explicatiei filosofico-stiintifice a imbatranirii

Organismul uman, ca o colonie multicelulara, este o parte a intregului univers. El nu poate trai izolat de restul universului. De exemplu, are nevoie de si alimente din exterior. Viata implica miscare. Lucrul mecanic al unui biosistem implica consumul energiei lui interne. Daca energia lui interna nu este infinita, atunci ea s-ar putea epuiza. Epuizarea energiei interne ar duce la incetarea miscarii. Energia nu poate sa fie produsa. (Oexle, 2002) Totusi, biosistemele sunt sisteme deschise, in sensul ca au relatii de schimb cu mediul lor extern. Astfel, viata implica miscare. Iar miscarea unui biosistem implica procurarea de energie. Procurarea de energie, in conditiile in care energia nu poate sa fie produsa, presupune relatii de schimb cu mediul. Fiind un bun cunoscator al conceptelor si al legilor termodinamicii, Oexle a argumentat cu mare putere de argumentare ca, in explicatia imbatranirii entropia nu ocupa un rol principal. Oexle a aratat ca, organismele vii nu pot trai in stari de minima entropie. Fiind de acord cu tendinta corecta antireductionista a lui Oexle, consider totusi ca, idea lui despre sensul imbatranirii trebuie perfectionata. "Imbatranirea este o functie a selfmentinerii (self-mainten-ance care difera de la o specie la alta si care a fost stabilita prin evolutie nu prin legi termodinamice". Oexle, 2002) In primul rand, idea selfmentinerii trebuie cel putin specificata, deoarece: 1) exista unele bioschimbari care destabilizeaza selfmentinerea si, totusi, n-au caracter senescent (ex., plasticitatea sistemului nervos implicata in anumite procese ale dezvoltarii cognitive). Adica, schimbarea poate fi orientata spre dezvoltare nu doar spre senescenta. Dezvoltarea implica schimbare (ex., a densitatii sinaptice, a arborizatiei dendritice, si a arborizatiei axonale etc.). Schimbarea dezvoltatoare implica non-selfmentinere. Deci, clasa bioproceselor ce ocupa segmente lungi in biografia organismului nu este identica cu clasa bioproceselor senescente si cu segmentul biotimpului imbatranirii. De aceea, imbatranirea nu poate fi extinsa la intrega clasa a lungilor bioprocese de non-selfmentinere. Se pare ca, distructibilitatea sau perisabilitatea organismului uman este prima conditie a imbatranirii. Daca imbatranirea este inteleasa ca o deterioare progresiva, atunci este o specie de distrugere...a unei forme. Dar distructibilitatea este deasemenea o conditie de posibilitate a mortii accidentale. Poate aceasta conditie este prea larga sau poate exista multiple conditii care numai impreuna formeaza conditia de posibilitate a imbatranirii. Totusi, imbatranirea umana nu este o forma simpla si generala de deteriorare progresiva, deoarece presupune atingerea unui stadiu celular nonreplicativ precum si anumite procese de cumulative de sedimente. Adica presupune si nonreplicare si cumulare. Incetarea replicative inseamna pierderea unei capacitati, dar aceasta pierdere se datoreaza unei eroziuni ale partilor telomerelor. Aceasta eroziune nu inseamna in mod propriu o distrugere, ci o imperfectiune a mecanismului replicativ. Prezenta telomerazei combate senescenta replicativa. Cumularea sedimentelor deasemenea nu inseamna deteriorarea organizarii organismului. De aceea, imbatranirea nu inseamna doar deteriorarea organizarii sau a partilor organismului. Aceasta acumulare sedimentativa nedorita se intemeiaza nu pe o deteriorare, ci pe o imperfectiune sau absenta a unor mijloace de prevenire si eliminare sedimentelor. Existenta unor principii ontice organizationale generale, ne determina sa anticipam ca imbatranirea trebuie sa emearga pe schimbari relationale, cantitative, si calitative la toate nivelele ierarhice ale organismului. Aceste principii formale generale ne influenteaza sa le verficam validitatea si sa cautam argumente in favoarea lor. Intregul poate fi mai mult decat suma partilor, acesta este un principiu onto-formal general. In sine, acumularea nu inseamna distrugere, dar in contextul unui intreg special, organismul, acumularea unor sedimente poate duce in final la distrugerea lui. Aceasta distrugere-imbatranire inseamna de fapt sfarsitul unui proces de diminuare a vietii. Totusi, trebuie sa facem distinctii. Imbatranirea este acoperita ca distrugere numai la nivelul ansamblului si cand distrugerea este raportata la viata ansamblului. La nivel celular imbatranirea nu implica necesar moartea celulei. In momentul mortii organismului, nu sunt moarte toate celulele lui, presupun. La nivel tisular imbatranirea presupune o diminuare a cantitatii si calitatii celulelor, a interconexiunilor lor, precum si o alterare a mediului intercelular. Aditional, putem concepe imbatranirea si ca un proces/succesiune descrescatoare speciala, ca o schimbare unidirectionala regresiva a organsimului. Timpul este o succesiune de schimbari, nu timpul este fundamental schimbarilor (Kant), ci succesiunea schimbarilor constituie timpul. Schimbarile sunt cauzate de interactiunile dintre partile universului. Interactiunile dintre partile universului depind de natura lor (ex., masa lor), multiplicitatea lor numerica, densitatea lor, si alte conditii spatiale. Astfel, imbatranirea poate fi conceputa ca o succesiune de stari ale organismului, fiind atunci un segment special de timp, un segment al biotimpului individual. Daca prima parte a biotimpului individual are sensul unei cresteri si dezvoltari, a doua parte are caracterul unei continuee diminuari functionale ce culmineaza cu moartea sau incetarea vietii organsimului. Distrugerea pare o unealta conceptuala prea vaga in acest context explicativ si definitoriu. La nivelul fundamental al fenotipurilor imbatranirii avem pierderile, sedimentarile, si interconectarile unor microparti atomice si/sau moleculare. Dar ce face posibile aceste fenomene? Imperfectiunea mijloacelor (naturale si/sau artificiale) de prevenire, regenerare, si reparare a fenotipurilor fundamentale ale imbatranirii are un rol important in explicatia stiintifica a imbatranirii. Pe de alta parte, absenta unor mijloace perfecte de prevenire, reparare, si regenerare ale fenotipurilor fundamentale ale imbatranirii are un rol important explicatia metafizica a imbatranirii, aceasta absenta candidand la rangul de conditie de posibilitate a imbatranirii alaturi de ignoranta noastra. In acest context, imperfectiune inseamna insuficienta preventiva si reparativa la nivel intracelular si regenerativa la nivel tisular. In ultimii ani, sa subliniat si importanta nereglarii unor bioprocese (ex., senescenta celulara, apoptoza, calcificarea arterelor etc.) in explicatia imbatranirii. Astfel lucrarea lui Campisi pare sa intemeieze urmatoarele idei-conculzii:

atat senescenta celulara cat si apoptoza contribuie la aparitia fenotipurilor imbatranirii pe termen lung, desi sunt esentiale la un anumit stadiu al dezvoltarii.

exista o relatie de quasi-inversa proportionalitate intre apoptoza si cancer: apoptoza combate tumor geneza si ucide celula, cancerul imortalizeaza celula. Dar, cancerul imortalizeaza celula si duce la moartea organismului. Apoptoza ucide celula, dar sape termen scurt organismul, dar promoveaza imbatranirea pe termen lung.

apoptoza, deci, actioneaza atat impotriva tumorgenezei oncogene cat si impotriva longevitatii. Adica, are atat efecte benefice, pe termen scurt, cat si efecte rele, pe termen lung.

autoarea mai atrage atentia asupra rolului unor secretii tin mediul intercelular, provenite de la celulelor senescente, in explicatia stiintifica a imbatranirii.

Se pare ca, omul nu detine puterea proprie manipularii acestor procese celulare. Este eradicarea imbatranirii o problema potrivita solutionarii nivelului genetic? Sa fie o problema atat de dificila adecvata solutionarii prin mutatii si selectii milenare? Consider ca atat intelegerea cat si manipularea imbatranirii reclama cooperarea unor inteligente constiente. Cooperarea este combatuta prin competitie. Totusi, competitia presupune o intercomunicare si o intercunoastere. Competitia este alimentat de lupta pentru superioritate. Se pare ca, cooperarea impotriva imbatranirii ar fi mai puternica decat lupta individuala impotriva imbatranirii, dar nimeni n-are dreptul sa combata dreptul libertatii competitiei. Si, oricum, aceasta competitie se intoarce deasemenea impotriva imbatranirii. Revenind la genitica, specificitatea arhitecturii creierului este partial determinata genetic (Delacour, 1998), si deaceea, anumite capacitati cognitive (puterea cogitativa) sunt cel putin partial determinate genetic, dar nu pentru totdeauna si, oricum, solutia eradicarii imbatranirii nu este inascuta. In dezbaterea natura/educatie, Gazzaniga argumnteaza in favoare naturii, deoarece educatia singura nu poate forma functia creierului. Gazzaniga sustine ca modularitatea, specializarea adaptiva si mecanismele controlate genetic au un rol proeminent in dezvoltarea ontogenetica/filogenetica a creierului. (Teixeira, 1998) Totusi, consider ca, si aici poate functiona o bidirectionalitate speciala. Patternele comportamentale cele mai frecvente au putut promova o specializare; specializarea a produs o minima schimbare la nivel genetic; poate unele schimbari genetice datorate continuiei invatari s-au acumulat in mari perioade temporale pana la aparitia speciilor. Daca mediul extern n-a fost influenta principala inspre aparitia primilor mutanti, totusi el a avut un rol important in selectia lor. Aditional, mediul extern este la originea primului bio-obiect. Atat factori genetici cat si educatia trebuie implicati in explicatia dezvoltarii mintii umane. Plasticitatea creierului face ca educatia sa poata produce dezvoltare cantitativa si/sau organizationala cerebrala. Dar, daca aceste dezvoltari datorate experientei si plasticitatii, nu s-ar conserva la nivel genetic si seminal, atunci ar fi greu de conceput o istorie evolutiva ca anoastra. Dar, daca ne referim numai la dezvoltarea ontogenetica mintii umane, atunci sunt de acord cu Quartz si Sejnowski:

"invatarea este o interactiune dinamica intre un mediu structurat, schimbator si masinile neurale. Masina neurala este extensiv formata de activitatea datorata mediului, in timp ce proprietatile ei intrinseci constrang deasemenea aceasta modulare si joaca un rol indispensabil in formarea structurilor rezultante" (Qauartz, S.&Sejnowski, T.J., 1997)

Delacour considera ca, sistemul nervos central ofera o mijloc mult mai eficient si mai rapid pentru rezoproblemelor vitale (supravietuire, adaptare, si reproducere), decat adaptarea si/sau evolutia prin mutatiile genetice aleatorii. Rezounor unor probleme pe cale genetica aleatorie sau conservarea unor obisnuinte poate dura milenii de ani. Consider ca, evolutia nu are o influenta directa considerabila nici asupra promovarii imbatranirii si nici asupra eradicarii ei, fiind o problema mult prea complicata pentru acel nivel. Tind sa cred ca, impefectiunea mecanismelor biologice antisenectogene sau absenta unor mijloace artificiale care sa le compenseze au ca o conditie de posibilitate ignoranta umana prezenta. Eu cred ca, imbatranim si murim datorita unei insuficiente cognitive si a unei insuficiente inteligente. Organismul uman n-a fost proiectat de o inteligenta constienta, analog unei masini de raliu. Nu exista o forta fizica individuala numita evolutie sau selectia naturala care actioneaza ca o forta fizica asupra organismelor vii. Asa numita selectie naturala nu este o autentica selectie, ci rezultatul unor influente externe asupra supravietuirii, reproducerii, expansiunii, adaptarii, si dominarii speciilor. Aceste influente externe pot proveni de la nivele biogene si non-biogene, putand fi favorabile, nefavorabile, neutre, sau mixte. Adaptarea n-are valoare independenta de context, ci are valoare numai cand este necesar pentru supravietuire sau progres. Progresul insusi este cerut numai cand este necesar pentru ceva, cel putin pentru fericire. Problemele implicate de adaptare, progres, supravietuire, problemele vitale au putut fi solutionate in multiple moduri, ceea ce a facut posibila aparitia anumitor obisnuite-specializari a caror diferente a fundamentat aparitia speciilor care ulterior sau conservat genetic.

Daca anumite specii au supravietuit pana acum, aceasta inseamna ca, ele au anumite capacitati care, pe de o parte, le avantajeaza in posibilitatea lor de supravietuire si, pe de alta parte, le avantajeaza mai mult in capacitatea rezoproblemelor vitale fundamentale (ex., supravietuirea, adaptarea, reproducerea, dominarea prin comunicare, organizare, cooperare, coordonare sociala).

Nimeni nu a selectat aceste capacitati, ci ele au avantajat unele specii impotriva altora, impunandu-se in consecinta prin superioritate in numar, in lupta, in adaptare, in cooperare, in reproducere etc. Poate cea mai importanta unealta a supravietuirii este inteligenta, iar diferentele sunt graduale in aceleasi genuri. De ce nu sunt inzestrate organismele umane cu mecanisme care sa-i permita sa ramana etern tinere? Consider ca, apoptoza si senescenta celulara sunt prezente in organismul uman, nu deoarece au fost selectate pozitiv de catre natura, ci pentru ca efectele lor negative nu fac viata imposibila, deoarece organismele care le experimenteaza se pot reproduce si n-au competitori mai superiori, si nu in cea mai mica masura datorita insuficientei inteligente a omului actual. Totusi, organismele au longevitatea pe care o au deasemenea multumita acestor procese celulare. Fara aceste procese imperfecte viata organismelor ar fi fost si mai scurta. Totusi, ele au fost "selectate" deoarece n-au alte procese celulare competitoare superioare. De ce exista imbatranire? Suporterii teoriei evolutioniste a imbatranirii propun conceptul de pleiotropie antagonista pentru explicatia originii imbatranirii. In conformitate cu teoriile evolutioniste (Williams, 1954), senescenta este determinata genetic iar genele efectoare ale senescentei au fost selectate de evolutie, printr-un proces accidental nondirectionat spre imbatranire per se, deoarece, pe de o parte, ele avantajeaza activitatea reproductiva, pe de alta parte, forta selectiei naturale scade dupa varsta post-reproductiva. Deaceea, in conformitate cu teoriile evolutioniste, cauza originara a imbatranirii este selectia naturala, adica, selectia rezultata dupa lupta sau competitia pentru supravietuire, reproducere, regiuni. Aceasta lupta are ca o consecinta disparitia unor specii non-senescente, desi nu sunt probe ca ar fi existat specii superioare non-senescente, si despre faptul ca ele ar fi fost dominate de catre speciile senescente. Dar, exista si ganditori care gandesc diferit. Astfel, Clark considera ca, analiza genetica recenta referitoare mecanismele fundamentale ale senescentei, si a genelor care le subdetermina, arata ca ele sunt remarcabil de similare in toate organismele eucariote studiate, ceea ce este cu greu consistent cu o acumulare independenta de mutatii cu caracter nociv in ultima parte a vietii istoriei evolutiei eucariotelor. Clark propune teza in conformitate cu care aproape fiecare element genetic al senescentei --- genele efectoare ale senescentei si genele rezistoare ale senescentei --- au fost stabilite dupa scurt timp, sau poate chiar inaintea, emergentei eucariotelor din anterioarele lor procariote si au fost pastrate prin evolutia subsecventa. Clark aserteaza ca, selectia naturala a acestor elemente a fost ghidata de doi parametri biologici radical noi care definesc formele de viata eucariota: endosimbioza cu procariote ce metabolizau si utilizarea sexului pentru reproducere. Totusi, exista si autori care considera ca nu exista gene efectoare ale senescentei, ci numai gene care permit aparitia senescentei. Johnson (1988, citat in Perlmuter M. si Hall E., 1992) considera ca, majoritatea genelor sunt implicate in stabilirea longevitatii organismelor. Aceasta idee de gena efectoare nu trebuie sa ne faca sa credem intr-un determinsim fatal universal. Si nici nu trebuie sa personalizam cu intentii nivelul fundamental univerasal sau genetic. Emergenta primelor structuri vii a fost necesar probabila in anumite conditii de mediu noi, intr-o perioda temporala suficienta. Dar, relativ la anumite perioade temporale insuficiente, ca sa determine necesar, in anumite conditii de mediu suficiente (pentru aparitia vietii), aparitia vietii a fost contingenta, avand o probabilitate a sanselor de aparitie mai mica decat 100%. Structurile vii au emers in conditiile unor interactiuni atomice si moleculare complexe; ele au rezultat sub reactii fizice si chimice sub conditiile cosmice, geografice, si atmosferice speciale. Mediul extern a favorizat aparenta lor, primele lor mutatii, si selectia lor naturala pana au ajuns la o conditie de viata mai libera. La inceput gradul lor libertate a fost foarte mic...pentru a promova sau planifica ceva. La inceput, se considera azi, un Big-Bang a furnizat o mare multiplicitate de parti. Apoi interactiile lor, atractiile si respingerile lor selective in anumite conditii spatiale au dat nastere la obiecte compuse, sau sinteze. Multiplicitatea, diversitatea, si densitatea lor au facut posibili urmatorii pasi ai istoriei. Noi speram ca, vom atinge puterea in care vom reusi sa controlam din ce in ce mai mult istoria lui inspre fericirea omenirii. In acest sens, planeta marte va putea fi in primul rand utilizata. Totusi, anumite catastrofe astronomice ar putea distruge viata terestra. Daca intregul universul tinde in timp astronomic spre o stare care nu permite continuarea vietii? Oamenii lupta pentru securitate pe termen scurt, dar trebuie sa ne gandim la securitate si pe termen lung, ceea ce depinde in mare proportie de progresul nostru politic, stiintific, si rational. Dar, totusi, securitatea pe termen scurt este o conditie necesara a securitatii pe teremen lung. Aditional securitatii longevitatii speciei noastre, trebuie sa ne gandim la longevitatea vietii noastre individuale, prioritar. Se pare ca, imbatranirea este o problema mai reala, dincolo de fundamentalismele religioase si razboiele poate nu absolut necesare.

download