Strategie - strategia economica

STRATEGIA ECONOMICA

Strategia este aplicarea constructiei euristice pentru a analiza lumea si pentru a genera evaluari normative ale viitoarelor potentiale ale implementarii.Numele iminente in strategie sunt adesea asociate cu euristica,e.g.Porter si industria pozitionarii,Hamel si Prahalad si miezul competitiv.Cercetarile strategice reflecta idei competitive despre cum arata lumea,sau de ce are ea nevoie.Cu toate acestea, ca si echivalentii lor in inginerie sau arhitectura, cautarile strategice se deosebesc de practici prin atentia acordata articularii teoriei si probei.Este aceasta "atingere"a designului practicarii serioase,printr-o investigare a constructiei teoretice adegvate ce este marca aplicarii stiintei in scolile profesionale.(Simon,1969).

Exista o dezbatere curenta in strategia cautarii intre importanta pentru o firma de a se " pozitiona" pe piata sau de a optine resurse unice.Ned Bowman(1995)a facut acesta deosebire dintre strategiile care privesc in oglinda si cele ce privesc dincolo de sticla transparenta.In vremurile contemporane cautarile srategice,resursele si teoriile de cunoastere ale firmei sunt priviri interioare,pe cand pozitia pietei si analizarile industriale sunt priviri exterioare.

Nu este surprinzator ca in timpul reconstructiei si reingineriei ,cautarile strategice ar trebui sa-si schimbe accentul de pe analizarile industriale pe sursele interne ale avantajelor competitive.Accentul curent in privirea in oglinda pune intrebarea :cum sa alegi intre alternative.Resursa de baza si teoriile cunoasterii vad unicele capabilitati ale firmei ca temelie de sustinere a rupturilor.Aceste apropieri impart ideea comuna ca strategia aleasa presupune capabilitatea implementarii viziunii.O euristica adegvata spre de a identifica capabilitatile cerute sa sustina o strategie este notiunea nucleului(mijlocului) de competenta,propusa da Hamel si Prahalad(1994).Si inca ,este adesea observabil ca Hamel si Prahalad(1994)esential inverseaza nucleul(mijlocul) resursei de baza vazute ca strategie prin sustinerea analizei spatiului alb in topografia pietei ca afaceri existente spre a identifica viitoarele valori ale exploatarii.

Ideea nucleului(mijlocului)competitiv si spatiului alb impart puternice paralele cu aplicatiile euristice ale teoriei optiunii realela strategie,cum investitiile in exploatare creeaza capabilitati spre a se adresa oportunitatilor viitoare.In aceasta privinta, o optiune reala este puternic evocata de distinctia dintre exploatare si explorare(Hedlund si Rolander,1990 ;Martie,1991).Firmele,ca sisteme de adaptare ,incearca o balanta intre rafinarea proceselor existente si exploatarile de variatie pe noile tehnici.Analizele statistice au decis sa aloce eforturi tuturor acestori activitati complicate,deoarece eforturile curente in termeni scurti devin eficiente si depasesc eforturile lungi de explorare.(Martie 1991).

Teoria organizationala a fost usurata de imbratisarea ideii ca organizatiile pot exploata in mod protector riscul in loc de a-l absorbii.Cu toate acestea,daca firmele si mediul lor inconjurator sunt angajate intr-o coevolutie dinamica ca cea sugerata de Lewin,Caroll,si Long (1998) ,atunci este util pentru o firma sa pondereze meciul(disputa)dintre viitoarele sale medii si capabilitati.Noi propunem ca teoria optiunilor reale ofera o fundatie teoretica adegvata pentru cautarea euristica,spre identificarea capabilitatilor valoroase si a activitatilor exploratorii.Decand capabilitatile sunt platforme ce creeaza un set generic de resurse ,ele reprezinta investitii in oportunitatiile viitoare(Kogut si Kulatilaka,1994).Deosebirea dintre exploatare si explorare are o corespondenta exacta in diferenta dintre evaluarea neta prezenta si cea optionala.Atractia superficiala a optiunii reale gandite este o caracteristica evidenta in a forta managerii sa gandeasca asupra valorii flexibilitatii in a raspunde evenimentelor incerte. Contributia fundamentala este de a cere ca evaluarea plasata pe o strategie sa fie derivata de sursele externe de informare,ca piata.In concluzie,evaluare optiunilor reale,apropie resursa de baza vazuta cu industria pozitionata prin disciplinarea analizei evaluarii capabilitatilor printr-un test al pietei.

Avantajul stabilirii fundamentelor teoretice la conceptele euristice este abilitatea de a rezolva contradictii si de a lega fenomene asemanatoare inrudite.La discutia de mai sus ,adaugam trei paradsi demonstram relatiile dintre ele.Acestea sunt :

1.Euristicile strategice cuprind o combinatie intre o privire interioara

(i.e.oglinda teoriilor resursei de baza )si o analiza exterioara(fereastra in

pozitionarea pietei).

2.Organizatiile sunt inerte si inca succesul depinde de flexibilitate.

3.Organizatiile au proprietatea unei « evitari incerte »si inca cresterea

lor depinde de exploatarea in medii cu risc ridicat.

Incepem prin a caracteriza evaluarea si limitele euristicii.Apoi dezvoltam folosirea optiunii reale ca euristica si aratam cum s-a intemeiat aceasta prin trei cai :resursa de baza a firmei,teoria traditionala organizationala si sistemul complex adoptiv.Un concept central in teoria organizationala este inertia, al carui echivalent in econamia finantelor este notiunea de « ireversibilitate »in mod critic la adresa optiunii reale.Argumentul pe care noi l-am dezvoltat este ca,capacitatile reflecta investitii ireversibile datorita rapiditatii transformarii cunostintei organizationale intr-o firma.Aceasta cunoastere este compusa dintr-un set de elemente tehnologice si organizationale,foarte mult in spiritul traditiei socio-tehnice.Dificultatile pe care le infrunta o firma sunt acelea ca imbunatatirile ofera un avantaj competitiv,im acelas timp generand un nivel inalt al inertiei ce inhiba firma de la schimbarea radicala.

Examinam aceste idei printr-o descriere matematica a problemei de a adopta schimbarea radicala.Formalitatile noastre clarifica ca beneficiul optiunii reale euristice este impunerea unui test al pietei spre a obtine evaluarea capabilitatilor.Permite deasemenea o definitie precisa a nucleului(centrului) competitiv derivat din evaluarea resurselor date de mediu.Intentia noastra in aceasta descriere este de a arata ca teoria optiunilor reale duce la patrunderea in cel mai mare paradcare se afla in mijlocul dintre teoria organizationala,strategie si economia financiara.

Euristica

Urmand distiinctiile facute in stiintele cognitive,separam euristica in constructiile sale cognitive si regulile de cautare.O constructie euristica cognitiva se refera la reprezentarea la reprezentarea problemei si a spatiului solutiei.Regulile euristice de cautare sunt algoritmurile ale caror solutii se gasesc in solutiile spatiului reprezentat( 1).

Simon(1969)introduce doua dintre aceste elemente prin definirea euristicii ca si cautarii procedurale in distingerea substantivelor rationale ale economiilor si cautarilor eficiente.Simon noteaza ca solutiile la multiplele probleme nu sunt schimbatoare,cum ar fi cautarile algoritmice si nu pot determina la infinit raspunsuri optime.Problema schimbarii este ilustrata in mod clasic de problema calatoriei vanzatorului al carui obiectiv este acela de a minimiza costurile calatoriei persoanei ce are de vizitat 50 de orase.

Strategia adesea are nivelul sau de complexitate si deasemenea adesea lipseste metoda determinare a solutiei optime.Pentru a stii daca o firma ar trebui sa intre intr-o afacere particulara,este important a intelege costurile si calitatea produsului sau serviciului ce poate fi livrat.Este deasemenea important,in mod fregvent,de a intelege raspunsul concurentilor la intrarea concurentiala a unei inovatii si implicarile legate de atribute(pretul si calitatea).Acestea sunt doua decizii,una determinand capabilitatile si alta strategia pietei .Problema dimensionala in identificarea tuturor acestor elemente si in intelegerea interactiunilor sale defineste in mod rapid o analiza declarativa(i.e.evaluarea prezentului net)sau o cautare eprocedurala peste toate combinatiile.

Euristica are avantajul de a insuma cateva inclinatii cognitive,dar ca si cost.Intr-un studiu asupra programului unei intrprinderi ,Bowman(1963)afirma ca managerii ar avea rezultate mai bune daca ar folosii estimari liniare din experienta proprie decat sa incerce sa optimizeze fiecare situatie.Managerii ar face mai bine sa retransmita dupa experientele euristice decat sa caute a optimiza fiecare situatie.In practica incercarea de gasire a strategiilor optime poate fi foarte scumpa sau poate fi influentata de efecte recente(e. g.sosirea unei noi informatii) .Kunreuther(1969)modifica aceste constatari ceea ce duce la o imbunatatire a deciziilor.

Unul dintre meritele euristicii este utilitatea sa in practica.Unul dintre cunoscatorii teoriei organizationale este March cat si Simon cu a sa notiune de rutini care este un decret organizational al euristicii in a rezolva probleme.Studiile despre inovatie arata schimburi remarcabile intre costuri si timpul pentru inovatii.

Constant, deoarece dezvoltarea si utilizarea euristicii sunt situate in contexte particulare care sunt doar partial intelese,ele pot fi aplicate gresit.Experimentele lui Cohen si Bacdayan(1994) ilustreaza aceste schimburi dintre rutina ca euristica si aplicatiile gresite.Studiile lor arata ca intr-un simplu joc de carti rutina euristica ghideaza(conduce)comportamentul jocului.Rutinele cele mai bune,desigur,erau asociate rezultatelor celor mai bune.Cand jocul s-a schimbat ,jucatorii au tendinta de a se angaja in « transferul negativ »,care este :ei transfera euristica noului joc chiar si intr-un mod neadegvat.Acest transfer negativ este un exemplu al cursei de competenta.

Strategia este,atunci,aplicarea euristicii imperfecte in rezolvarea problemelor si a aplicatiilor.Spre deosebire de aceasta,euristica implicita ce reprezinta ceea ce Argyris si Schoen(1978) numesc "teorii in folosinta",strategia formala aplica scheme explicite pentru cautarea deciziilor adegvate.Totusi,teoriile fundamentale ale acestei euristicii sunt adesea doar implicite.Chiar si euristicile explicite pot fi aplicate unor contexte inadegvate daca presupunerile se dovedesc a fi gresite.Decand complexul interactiunilor marcheaza alegerea organizationala potentialul pentru denaturarea cognitiva al problemei este larg.Astfel,un viitor important al oricarui cadru de munca este procesul de descoperire si de experimentare.

Pe acest proces euristica optiunilor reale incearca sa il evalueze si sa il impuna.Daca strategia este vazuta ca o sansa a capabilitatilor ce ofera flexibilitatea adegvata iesirilor,atunci este critic sa incerci sa deduci valoarea designului si investitiei ce ofera flexibilitatea in a raspunde oportunitatilor.O organizatie ,nu poate,orice ar fi,sa cheltuiasca toate resursele sale pe cautari si nu poate ignora importanta schimbarilor si a evolutiei.O optiune euristica reala este o cale de a discerne valoarea partilor particulare de explorare in evaluarea mediilor.

Strategii si optiunii reale

Conceptul central ia nastere la sfarsitul anului 1980 in timpul dezvoltarii ingineriei prin achizitionarea unor noi tehnici de informare.Este un raspuns direct la celebra influenta financiara a pietelor financiare dominate pentru prima data de investitorii institutionali.Formularea data de Hamel si Prahalad( 1994)sugereaza ca data initiala este in spiritul intelegerii strategiei voite de firma ,ce trebuie pusa intr-o competenta distincta,idee a lui Selznik(1957).Aceasta competenta este definita de trei atribute :trebuie sa fie extinsa unor piete multiple,trebuie sa fie greu de imitat, si trebuie sa satisfaca carerile diverse ale clientului.

Teoriile fundamentale la acest punct de vedere sunt,multiple,deoarece cunoasterii ii este greu sa imite teoriile evolutioniste ale dezvoltarii firmei.O optiune reala este definita printr-o decizie de investitie ce este caracterizata de incertitudine,pregatirea discreta a sistemului managerial spre a fi exercitat la timpul potrivit,si ireversibilitatea.

Aceste trei elemente sunt cerute impreuna in aplicarea optiunilor reale euristice.O optiune are valoare doar daca exista nesiguranta,prin definirea sursei relevante a nesigurantei care este nu este triviala.Un element important al designului este garantarea discretiei.

Ireversibilitatea este o trasatura usor exagerata si consta in incapacitatea de revizuire a unei investitii sau decizii.Ireversibilitatea este o idee suptila ce poarta notiunea de sageata a timpului.De exemplu,decizia de a face astazi o investitie poarta riscul ca bunurile investite sa poata fi vandute ca discount.De fapt,decizia de scoatere a produsului este probabil cuplata cu realizarile generale cunoscute ale pietei.Un exemplu clasic este categoria BCG a unui produs « caine »divizat,pe care o firma trebuie sa il scoata constientizand ca exista o piata.

Cu toate acestea ,abilitatea de a scoate o performanta este dupa cum afirma Winter in 1987 rareori exercitata fara a se incuraja unele pierderi in investitia originara.In acest context,ireversibilitatea este incapacitatea de a recupera costul investitiilor deja facute pentru produsul divizat.

Conceptul de ireversibilitate este criticat de catre capabilitatile organizationale ca fiind sursa valorii optiunilor reale.Ireversibilitatea nu inseamna ca firmele nu se pot schimba,sau ca transformarea nu ar fi posibila.Inseamna ca beneficiile nete ale transformarii se schimba in concordanta cu valoriile pietei plasate pe valoarea bunurilor transformate.Credinta ca transformarea adesea duce la esec este motivata de costul schimbarii.Dar clar,daca o firma nu are presiuni competitive ,va implementa procesul de transformare.Din aceasta cauza beneficiile transformarii declarate ca si competitori ele insele adopta noi calitati ,si astfel firma infrunta problema ireversibilitatii.O intarziere micsoreaza costul,dar transformarea va venii prea tarziu.

Deoarece timpul este ca o sageata,decizia de intarziere ,producerea de investitii in cunoastere a trebuit sa introduca o noua piata ce are un timp subscris.Valorile acestei decizii vor fi diferite daca vor fi considerate anual ;alte firme l-ar fi putut introduce si rupturile timpurii vor fi disipate.Decand strategia necesita decizia de a investii in capabilitati decat in a sustine strategia unei piete ,de departe aceste investitii demonstreaza ca firma nu are optiunea de a lansa strategia daca piata devine favorabila.Cu toate acestea nu toate capabilitatile sunt ireversibile.Esecul unei firme in investirea informatiilor tehnologice la un moment dat nu exclude contradictiile exterioare ale unor asemenea servicii in viitor.Dar cel mai probabil,oportunitatea de a investii se va diminua in timp,deoarece vin altele sa construiasca sau sa ceara capabilitatile necesare.

Astfel ,ireversibilitatea are rolul ca bunul sa fie « rar » si dificil de replicat intr-un timp util pentru a suporta o strategie intr-un timp particular.Daca, prin aceasta imitatie si substitutie , acest factor va fi mai abundent in viitor si valorile sale vor fi mai putine, valoarea importanta este realizata dar prin investiile curente in exploatarea oportunitatilor trecatoare(3).Dupa Barney(1986) crearea fisurilor este intamplatoare.Daca managerii inteleg valoarea procesului de creatie ,cunoasterea prin imitatie va duce la imediata eroziune a acestor fisuri.Factorul stategic de piata prezent va permite arbitrarea acestor bunuri pentru a garanta o reintoarcere competitiva pe pietele financiare.

Un nucleu(mijloc) competitiv este,in mod constant,un factor rar,asa cum il defineste Barney(1986),care desemneaza optiuni complexe asupra oportunitatilor viitoare .Diferenta importanta dintre aceasta declaratie a resursei de baza a firmei, facuta precipitat, si nucleul(mijloc)competitiv cu insistentele sale tarzii asupra valorii unei resurse deriva din folosirea lor nesigura si viitoare.In sensul in care Barney evaluarile pietei inapoi in identificarea lor ca bunuri unice ,este de observat ca valorile de pe piata sunt folosite ca potentiale bunuri ce pot fi folosite de catre firme.Dierickx si Cool(1989) noteaza ca inferenta lui Barney este incompleta :ca aceste firme trebuie sa aiba informatii diferite ignorand sageata timpului(sau ceea ce numesc ei « intelegerea timpului »).La o patrundere ,plauzibila,interioara este de observat ca firmele difera in setul oportunitatilor lor.In mod constant unele firme vor descoperii proiecte profitabile ,acolo unde « fisurile excesive » castiga in organizare lor, nu capital fizic, ci bunuri.

Aceasta concluzie este destul de banala , cu exceptia punctului important de emphaza unde saracia nucleului(mijlocului) competitiv trebuie sa fie reflectata in echilibrul preturilor financiare.Incercarile pietei de a evalua saracia acestor bunuri ,de a genera bani in momentul de fata si in viitor da firmei pozitionari pe piata.Este o constanta necesara dar nu suficienta.Mai tarziu,acesta saracie este interesata daca concurenta permite firmei sa achizitioneze o pozitie competitiva pe piata.

Unii scriitori reusesc sa faca aceasta informatie impreuna.Spre exemplu :Teece,Pisano si Shuen care scriu : « Definim acela competente ce definesc afacerile fundamentale ale firmelor sa nucleu(centru). Nucleul(centrul) competentelor trebuie sa derive din toate domeniile firmelor respective,produselor si serviciilor...Gradul dupa care un nucleu(mijloc) este distins depinde de cat de bine este inzestrata firna in comparatie cu competitorii sai, si cat de greu le este competitorilor in a raspunde competentelor. » Aceasta informatie ,serioasa este incompleta.In final ei noteaza ca deosebirile depind de nivelul bunurilor si de dificultatea lor in a fi copiate.

Elementul lipsa in aceasta analiza este ,desigur,aluziile lui Barney la factorul de piata lipsa. O firma poate fi inzestrata cu decizii clare dificil pentru concurenta de imitat.Cu toate acestea,intrebarea inportanta este daca aceste bunuri,pe care le putem numii doar generic cunostiintele firmei,nu sunt utile doar aplicatiilor curente ,dar si celor viitoare.Aceasta intrebare nu este raspunsul la notiunea capabilitatilor dinamice ,sau a celor combinate,doar daca criteriul normativ este identificarea si investitia in nucleul(mijlocul) competitiv in vederea folosirii lui viitoare.Acest criteriu,prin definitie,trbuie sa ia in consideratie plata si pozitia firmei .Aceasta obiectie nu este daunatoare ,deoarece este usor de imaginat ca fara disciplina pietei in analize ,potentialii candidati pentru nucleul(mijlocul) competent se vor multiplica rapid.

Mai este inca un mod de gandire asupra acestei probleme,asa cum sugereaza Winter(1987),ca o largire a formularii de-alungul liniilor cotrolului optim.Winter(1987) declara : « Din teoriile evolutionare vine ideea ca o descriere de baza poate include comportamentul organizational al partenerilor sau rutinele ce nu sunt maniabile la schimbarile rapide ,ca si ... mai conventionala definire a bunurilor .Pe aceasta ruta o varietate a consideratiilor ce cad sub rubrici ca de exemplu cunoasterea sau competenta pot intra in situatii strategice descriptive ».Aceasta sugestie pare ciudata deoarece controlul optim cere o incredere excesiva in rationalizarea si cunoasterea deciziilor luate,o incredere pe care Nelson si Winter (1982) au criticat-o sever.Cu toate acestea ,nu este o euristica gresita (Winter foloseste acest termen)daca cateva din patrunderile unei capabilitati adegvate sunt specificate corect.O formulare conventionala este descrierea caracteristicilor de baza ,si permiterea luarii deciziei de a face o discretie asupra catorva variabile,e.g.tehnologiile.

Invatarea centrala a unui cadru strategic optim este acela ca nucleul(mijlocul)competitiv nu este simplu,este unic intr-o firma fiind greu de imitat.Nucleul(mijlocul) competitiv este in mod definitiv identificat prin piata evaluarii plasata deasupra bunurilor lipsa.Cu toate acestea,strategia nu a fost in stare de a oferi o euristica care sa ghideze cautarea nucleului(mijlocului) competitiv si dezvoltare sa,deoarece nu relateaza in mod explicit evaluarea bunurilor lipsa prin piata alegerii capabilitatilor.

Organizarea ecologica a ireversibilitatii investiilor

Dintre organizarile majore,organizarea ecologica este cea mai adegvata in teoretizarea relatiei dintre mediul inconjurator si bunurile organizationale.Exista o ironie in aceasta contemplare ,deoarece optiunile sunt investitii in oportunitate ,zone in care organizarile ecologice incep cu premiza ca firmele sunt inerte.Pentru acest lucru si McKlvey(1999) noteaza ca mediul se schimba mai rapid decat organizarile,exista valoare in bunurile investite pentru a raspunde schimbarilor viitoare.

Strategia literara ironia ca valoarea competitiva a firmei ramane in sprijinul bunurilor.Leonard-Barton(1992) stabileste in mod critic ca nucleul(mijlocul) competitional este si rigid.De fapt,cum am si argumentat,daca bunurile nu erau lipite,investitiile ar fi ireversibile si nu ar mai avea nici o valoare sa investesti in practicile de anticipare ale viitorului.Inca ,in acest paradguverneaza,realitatea ca rigiditatea este un atribut necesar in avantajul competitiv.

Conceptul de capabilitati centrale impune investitii exploratorii pentru a ascunde viitoarele decizii.Teoria organizationala are o istorie nesigura ca stabilire a conceptului(nucleului) tehnic al unei organizatii.Prin propunerea ideii de evitari nesigure.

,March si Simon(1958) sugereaza ca designul unei organizatii serverste functiei variatiei eliminatorii.Aceasta idee apare si in cartea de cotitura a lui Thompson(1967), carte ce analizeaza caile principale utilizate de firme pentru a se feri de incertitudine.In mod similar ,Pfeffer si Salanik(1978) motiveaza ca teoria resurselor dependente este o creatie a mecanismelor organizationale spre a reduce nesiguranta.

Contributia organizarii ecologice a fost aceea de a formula explicit relatia dintre mediul nesigur si srategiile organizationale in programarea dinamica.In particular Hennan si Freeman (1977) disting relatia dintre mediile care se schimba usor si cele a caror schimbare este granulata,mai abrupta.Distinctia dintra aceste doua genuri de nesiguranta implica faptul ca in mediile granulare si nesigure ,generalistii s-ar descurca mai bine decat specialistii.Aceasta notiune de generalisti este definita operational in munca lor empirica.

Punand stresul sau pe inertie ,este surprinzator,fara indoiala,ca organizarea ecologica impune optiuni de gandire.In incadrarea optiunulor,generalitatile sunt organizatii ale caror competente sunt robuste de-alungul vietii lor viitoare.Formularea facuta de Tuma si Hannan(198*)face analogia dintre optiuni si strategia supravietuirii mai explicita.Ei noteaza ca modelul hazardului este o probabilitate de ascundere a unei limita ridicate intr-un proces de difuzare stohasatic care guverneaza cresterea organizatiei.Intocmai,probabilitatea de exersare a optiunii este hazardul ascunderii limitei unui proces de difiziune.Diferenta dintre cele doua abordari ,bine inteles,este ca o optiune model considera ca limita ridicata, care este,probabilitatea de marire a cresterii prin exercitiu ,minimizeaza hazardul.Calitatile inertiale ale unei organizatii sunt in mod constant centrale intelegerii valorii bunurilor unei firme in dezvoltarea sa viitoare.

Problema limitei in organizarea ecologica se bazeaza pe aceleasi presupuneri ca si in optiunile reale,numite,ca o organizatie consta intr-o rezerva de resurse inerte si ireversibile. Organizarea ecologica,ca si cea teoretica in general ,cauta sa separe viitorul exterior al organizatiei care poate fi usor schimbat si sa schimbe formele periferice de cele inerte si de aici nucleul(mijlocui).Dupa Thompson ,nucleul(mijlocul) a fost fregvent vazut ca tehnic,un punct de vedere adoptat si de Scott(198...).

Aceasta notiune de distanta si periferie in nucleu este una dintre conceptele cele mai dificile in stiinta ,si este inca gasita in conceptele organizationale fundamentale sau in inovatii.Aceste concepte impart ideea ca firmele pot fi plasate in spatii multii dimensionale reprezentand diferite combinari ale practicilor organizationale si teoretice.Pentru a simplifica aceste dimensiuni,luam in considerare doua spatii dimensionale cu o coordonare ce reprezinta o combinare a practicilor organizationale si teoretice.Notiunea de inertie pune intrebarea daca este mai usor sa te misti pe langa dimensiunile tehnologice sau organizationale.

Literatura de specialitate asupra inovatiilor a implementat faptul ca dimensiunea tehnologica este in mod special problematica prin emphazarea diferentei dintre dimensiunea tehnologica si cea a inovatiilor radicale.Dimensiunea unei organizatii apare ca independenta de aceasta consideratie.Dimensiunea de organizare a lui Thusman si Anderson ( 1986) a descoperit faptul ca in interior inovatiile pot fi caracterizate ca radicale .Motivarea conduce in final la consideratia ca radicalitatea inovatiilor are mai putin legatura cu tehnologia noua care este in conformitate cu cunostiintele existente ale firmei,i.e.modurile prin care munca este organizata si puterea distribuita.

Unea dintre cele mai intalnite probleme in comportamentul organi-zational este esecul in identificare clara a disputelor dintre tehnologie si structurilor organizationale.Dosi si Kogut propun ca esecul de a gasi relatii robuste a fost dublat de tendinta de teoretizare a unui element la corespondentul sau,ca volumul inalt la ierarhia verticala.Rezultatele empirice nu arata ca acestea sunt complementare cand alti factorii sunt controlati.In mod alternativ corespondenta poate fi set la set ,unde nu set organizational practica incursinni intr-un set al tehnologiei.Datele pot sa nu dezvaluie ca A si B sunt complementare ;tot ceea ce observam este A si C si D si B.Descoperirile recente ale lui MacDuffie(1996) asupra « legaturilor » dintre practicile resurselor umane practicate in industria masinilor indica ca exista o logica ce leaga practicile organizationale una de alta si de tehnologii.Experienta General Motors si a altor fabricii de masini indica ca adoptarea noilor tehnici ale capabilitatii si vitezei necesita schimbari ale automatizarii si organizarii.

Deacrierea capteaza deasemenea si ideea coevolutiei tehnologiei si organizatiei prin doua cai. In primul rand,tehnologia si organizarea nu reprezinta insarcinari la intamplare, dar nici simpla lor cuplare nu este la discretia managerului.Mai degraba,cuplarile principiilor tehnice si organizatorice sunt constranse a fi rezonabile corespondentei set cu set. Cu toate acestea, in interiorul acestor dezvoltari con-stranse,imbunatatirile in tehnologie si organizare sunt corelate prin deprinderea experimentala.De exemplu ,introducerea echipamentului modern de a schimba sasiul de la o linie(de asamblare) catre urmatoarea ceruta de inovatia organizatorica pentru a mari « puterea »procesului de munca in serie intr-o fabrica.Altfel spus,tehnologia si organizare sunt dinamic cuplate in evolutia lor.

Costurile alternarii puterii cupleaza componente ale tehnologiei si organizatiei ce implica faptul ca firmele vor persista prin vechile lor metode,pe langa cele noi achizitionate.Acesta persistenta defineste un domeniu al inertiei .Deoarece schimbarea organizationala este desruptiva si are discontinuitati ,managerii evita sa schimbe radical organizarile lor,sperand ca viitorul va da medii adegvate.Contrar,valorii normative in a raspunde flexibilitatii,inertia este rational incurajata in medii volatile inalte daca schimbul este costisitoare si mediu granular.

Figura 2 o ilustrare simpla a acestui punct.O firma poate alege intre doua sisteme complementare,numite varietatea joasa si respectiv ridicata.Faptul important este ca valoarea relativa in castigarea varietatii capebilitatii este suficienta sa echilibreze costirile schimbarii discontinuie.Datorita nesigurantei asupra evolutiei valorii varietatii si costurile de adoptare ,managerii in mod rational ar putea alege sa folosesca vechile tehnici inainte de a fi siguri de dezvoltarile viitoare.Inertia,atunci,nu este o simpla proprietate a alipire ci reflecta asteptari privind valoare si costurile schimbarii.Inertia este marita de incertitudine ,deoarece managerii exita in mod rational sa mareasca costul schimbarii capabilitatilor care pote devenii usor nevaloros daca mediul revine la stare sa anterioara.

Odata ce permitem inertiei sa fie iesirea nu numai costul schimbarii,dar si astepterile privind stebilitatea mediului,var permite posibilitate ca managerii sa inlocuiasca in mod rational riscurile viitoare prin explorare.Organitatia trateaza inertia ca o organizatie exogena calitatilor mediului.In mod clar,in mediile nesigure ridicate,nu numai generalismul este recompensat,dar astfel vor fi adoptate explorari ale oprtunitatilor viitoare.In momentul de fata,pentru o extindere surprinzatoare,organizarea cologica o fost silita sa recunoasca implicarile strategice asa cum acestea doresc.Este o contributie critica deoarece succesul unei firme este imfluentat de mediul exterior .Cu toate acestea ,impunerea asumarii inertiei uneori limitata la un « mij-loc(nucleu)tehnic »neaga capacitatea inovativa a organizatiilor si a firmelor.

Din punct de vedere al organizarii ecologice o firma ar trebui sa experimenteze in activitati ce ii promoveaza supravietuirea(Lewin si Volderba,1999).In acest sens,organizarile ecologice ofera o iesire din privirea interioara din punctul de vedere al resursei de baza al strategiei.Pentru a marii supravietuirea viitoare,o firma ar trebui sa investeasca in platforme ce corespund asteptarilor privitoare evolutiei mediului inconjurator.Firmele care construiesc platforme generale le folosesc mai degraba pentru a supravietuii si pentru a creste(Kim si Kogut,199*).Este exact aceasta evaluare a corespondentei dintre explorarea noilor capabilitati si evolutia mediului pietei ce este oferita prin aplicarea optiunilor euristice reale.

Sistemele de adaptare complexe si teoria optiunilor

Un marcaj viitor al sistemelor complexe este recunoasterea ca schimbarea mediului este marcata de o taiere neliniara(Lewin si Volderba,1999).O optiune este definita,bineinteles,prin intoarceri ce nu sunt liniare si contingente la statutul stohastic al lumii.De acum incolo,nu mai este surprinzator ca evaluarea este adegvata pentru evaluarea actiunilor manageriale intr-un complex si in medii neliniare.

Literatura de specialitate in teoria organizationala (e.g.Tushman si O’Reilly,1997 ;Brown si Eisenhardt,1998)a recunoscut in anii recenti ca valoarea flexibilitatii raspunde nesigurantei radicale ca o aptitudine organizationala.Din perspectiva ghidarii deciziilor proactive ,investirea in flexibilitatea este in general o declaratie de a servi ca euristica ce ghideaza alegerea experimentului.Pentru a intelegee ceea ce inovatia trebuie sa aleaga si ce fel de flexibilitate sa dezvolte este necesara evaluarea pe langa experimente si o consideratie a profilului orientarii inovatoare.Pentru aceasta,trebuie sa punctam cat mai detaliat stohastica mediului la cercetarile noilor combinatii ale elementelor organizationale si tehnologice. Orientarea este conturul performantei generat de agregarea fiecarei pozitii a firmei intr-un spatiu multidimemsional dat configuratia resurselor sale.

O euristica utila in acest caz de reprezentare este cunoasterea valorii schimbarilor directionale in orientare.Valuarea schimbarii resurselor,care este, schimbarea pozitiei,in aceasta orientare o evaluare a costurilor schimbarii impotriva recompenselor viitoare necunoscute.Acesta este ceea ce teoria optiunii face ;pune valoare in investitia in capabilitatea de a schimba pozitia in orientare .

Sistemul de adaptare complex a gasitca este mai dificil sa dea sfaturi euristice decat sa creeze un proces la care sa raspunda cu nesiguranta.La aceasta conclusie grijulie la rezorvarile speciale ale complexitatii ,Cohen (1999) concluzioneaza « ca tinta eforturilor recente nu este in mod special o teorie care care prevede ceea ce un sistem complex trebuie sa faca ,ci mai degraba munca de cadru » .Cu toate acestea ,definitiv,munca de cadru rebuie sa ofere o decizie euristica pentru a evalua posibilitatile.Recomandarea generala pentru o actiune este incurajarea explorarii si experimentarii.Brown si Eisenhardt(1998)conecteaza probele

download