PROIECT - Economia si societatea participativa - intre teorie si practica

ECONOMIA SI SOCIETATEA PARTICIPATIVA – INTRE TEORIE SI PRACTICA

CUPRINS

REZUMAT 3

CAPITOLUL I. ASPECTE PRIVIND SISTEMELE ECONOMIEI DE PIATA SI A PLANIFICARII CENTRALIZATE 4

PIETELE 4

PLANIFICAREA CENTRALIZATA 6

PRODUCTIA SI CONSUMUL 8

CONCLUZII 10

CAPITOLUL II. PRODUCTIA 12

Consiliile muncitorilor 12

Organizarea muncii 12

Complexele de munca echilibrate 13

Echilibrarea intra- si inter-sectoriala 14

Aspecte practice 15

Participare si eficienta 15

CONCLUZII 17

CAPITOLUL III. CONSUMUL 18

Consiliile de consum 18

Echitatea 19

Eficienta 22

CONCLUZII 24

CAPITOLUL IV. RETRIBUTIA 26

Preturile 26

Planificare participativa 27

Actualizarea planurilor 27

CONCLUZII 28

CAPITOLUL V. ECONOMIA PARTICIPATIVA – ASPECTE PRACTICE 29

Preambul 29

Scurta descriere a organizatiei 30

ANALIZA ORIENTARII COMUNITARE A ORGANIZATIEI 30

PREZENTARE GENERALA A DIRECTIILOR DE ACTIUNE 31

ACTIUNI DE COLABORARE CU ORGANIZATII LOCALE 32

FORUMUL COMUNITAR 34

ACTIUNI DE EDUCARE 37

ACTIUNI CE VIZEAZA PARTICIPAREA ACTIVA A CETATENILOR 41

CONCLUZII 46

CONCLUZII 47

BIBLIOGRAFIE 51 REZUMAT

Scopul acestei lucrari il reprezinta analiza unor aspecte teoretice privind conceptul de economie participativa si totodata a unor cai practice, la nivel de micromediu social, de incercare de implementare a acestui sistem. Acest concept, introdus de catre economistul american Michael Albert, este relativ nou si interferentele teoretice ale acestuia cu sistemele economice existente sunt putin studiate.

Primul capitol realizeaza o scurta analiza a doua sisteme economice contemporane, respectiv al economiei de piata si al planificarii centralizate, a problemelor funciare inerente acestora si a efectelor sistemice asupra fortei de munca, consumatorilor si societatii in general.

Al doilea capitol prezinta o noua viziune asupra organizarii relatiilor de munca astfel incat acestea sa fie echitabile si sa permita un proces participativ de luare a deciziilor.

Al treilea capitol analizeaza posibilitatea reorganizarii activitatii de consum astfel incat aceasta sa corespunda mult mai credibil nevoilor individuale si ale comunitatilor, prin crearea de consilii de consum la toate nivelurile societatii – de la comunitati pana la nivel national.

Al patrulea capitol se axeaza pe prezentarea unui sistem alternativ de alocare a retributiei in societate – planificarea participativa descentralizata, care vine in completarea consiliilor muncitorilor si ale consumatorilor

Al cincilea capitol al lucrarii incearca sa prezinte modalitatile prin care studentul a incercat popularizarea si implementarea acestor concepte, prin stimularea dezvoltarii actiunilor comunitare locale.

Al saselea capitol insumeaza ideile prezentate in lucrare, incercand sa ofere o viziune unitara asupra problemelor studiate.

Analizand aceste probleme din perspective economice si sociale, lucrarea urmareste sa ofere o imagine de ansamblu a fenomenului complex reprezentat de economia participativa.

CAPITOLUL I. ASPECTE PRIVIND SISTEMELE ECONOMIEI DE PIATA SI A PLANIFICARII CENTRALIZATE

Gandirea economica moderna celebreaza mecanismul pietelor ca si masini eficiente, neutre din punct de vedere social; pe de alta parte, se pot identifica trasaturi pregnant anti -sociale care genereaza ineficienta la scara larga. Totodata, acest capitol evalueaza ceea ce pentru majoritatea economistilor contemporani constituie singura/principala alternativa, respectiv sistemul economiei centralizate.

PIETELE

Fetisism pentru marfuri

Economia de piata coordoneaza activitatea economica creand conditiile de intalnire a cererii si ofertei de produse/servicii/bani. Pe orice piata, activitatea oricarui grup de intreprinzatori ar fi imposibila fara aprovizionarea de la alti intreprinzatori, iar bunurile realizate astfel trebuie sa dispuna de utilitate pentru alti utilizatori ai acestora. Acest lucru este evident, de exemplu, in cadrul subunitatilor de productie in cadrul unei firme producatoare de masini, dar devine mai greu de decelat in relatiile relatiile dintre producatorul de masini si furnizorul de materii prime. Motivatia acestei "discrepante de perceptie" consta in faptul ca in cazul unitatilor locale de productie este vizibil efortul comun, constient, pentru atingerea unui scop, pe cand, intre diferiti agenti economici, pietele oculteaza capacitatea noastra de a vedea activitatea acestora ca si actiuni conjugate.

In afara unitatilor economice, relatiile persoane-bunuri sau bunuri-bunuri (producere-comercializare) sunt evidente, dar relatiile persoane-persoane raman ascunse. Pe drept cuvant, aceasta stare de fapt a fost etichetata drept fetisism pentru marfuri iar efectele daunatoare sunt independente de relatiile de proprietate. Pentru a putea evalua ecostul realizarii bunurilor, este necesar a cunoaste atat factorii materiali cat si cei umani si sociali care au contribuit, precum si efectele umane si sociale posibile. Dar singura informatie pe care o asigura pietele – atat pentru proprietate privata cat si pentru cea publica - este cea referitoare la pretul la care se schimba bunurile. Chiar si in cazul in care aceste preturi ar reflecta in mod precis toate relatiile umane si sociale pe care se bazeaza tranzactiile economice, ele nu vor permite producatorilor si consumatorilor sa isi ajusteze activitatile prin prisma constientizarii relatiilor lor cu alti producatori si consumatori. Faptul ca o persoana dispune de date referitoare exclusiv la propria activitate genereaza ne-solidaritate si ineficienta.

Roluri antagoniste

Absenta informatiilor calitative concrete face cooperarea in economia de piata dificila, dar presiunea competitiva o face irationala la nivel individual. Nici cumparatorii si nici vanzatorii nu isi permit sa considere situatia celuilalt. Nu numai ca aceste informatii relevante sunt indisponibile, ci solidaritatea reprezinta o strategie perdanta. Poluatorii trebuie sa isi mascheze impactul agresiv, deoarece plata unei taxe suplimentare sau modernizarea echipamentului va duce la scaderea profitului. Chiar daca un singur producator va incerca un comportament responsabil, ceilalti, promovand o strategie egocentrista, vor forta iesirea de pe piata a acestuia sau re-alinierea la politica generala. In medie si in general, competitia de piata este contrara solidaritatii, indiferent de relatiile de proprietate.

Pietele si ierarhia organizatorica

Informatiile disponbile, stimulentele si rolurile existente in cadrul pietelor submineaza ratiunea muncitorilor de a lua initiativa la locul de munca, chiar si atunci cand au dreptul legal. Consiliile muncitorilor din Iugoslavia au dreptul de a se intalni si lua decizii, dar fortele concurentei ii determina sa isi maximizeze profitul; toate efectele umane nereprezentate in costuri si venituri trebuie ignorate, sub sanctiunea pierderii competitivitatii. Acest gen de rationament calitativ, bazat pe consideratii umaniste, va esua in final, eliminand chiar si aceasta generozitate bazata pe informatii limitate. Deoarece presiunea competitiva militeaza contra satisfactiei la locul de munca, devine perfect fezabil sa angajezi alte persoane pentru roluri de decizie. In primul rand, se erodeaza dorinta muncitorilor de auto-administrare; managerii angajati vor apela la ingineri si administratori care vor transforma locul de munca conform necesitatilor competitive. Chiar si in cazul absentei proprietatii private, delegarea deciziilor tehnice si a celor conexe acestora catre experti duce in final la cresterea fragmentarii muncii, inflamarea prerogativelor manageriale si substituirea obiectivelor muncitorilor cu cele ale managerilor. In curand, aceasta clasa in dezvoltare a coordonatorilor isi va maximiza veniturile alocate si va cauta sa isi pastreze privilegiile sociale si economice.

Predispunerea antisociala

Ultima problema cu pietele este ca ele sunt predispuse la a penaliza bunurile economice cu efecte pozitive colaterale mai mari decat media. Este un fapt recunoscut ca pe piata exista un supra-pret pentru bunurile cu efecte pozitive colaterale si un subpret pentru cele cu efecte negative colaterale. Ce se bucura de o recunoastere mai redusa este faptul ca aceste colateralitati reprezinta regula si nu exceptia in remunerarea bunurilor, motivat de faptul ca preturile de pe piata estimeaza gresit beneficiile si costurile sociale iar resursele sunt alocate irational. Tinand cont de faptul ca preferintele consumatorilor se indreapta catre ofertele mai ieftine si se indeparteaza de ofertele mai scumpe, se explica de ce pietele produc in mod inevitabil un comportament egocentrist si efecte antisociale. In concluzie, pietele obstructioneaza solidaritatea, auto-administrarea si echitatea, generand preturi eronate si alocari ineficiente de resurse.

PLANIFICAREA CENTRALIZATA

Analizele teoretice contemporane [6] arata ca atunci cand proprietatea capitalista este inlocuita cu consilii democratice ale cetatenilor, alocarea specifica pietelor penalizeaza activitatile de executie si favorizeaza cele de conceptie – ce genereaza apatie, egocentrism si centralism. Pietele genereaza in mod predictibil presiuni de diferentiere intre clase si submineaza egalitatea, participarea si auto-administrarea.

Planificarea centralizata eficienta se bazeaza pe urmatoarele premise:

-

cunoasterea cantitatilor de resurse si echipamente disponibile;

-

cunoasterea modalitatilor de combinare a factorilor de productie pentru a obtine efectele dorite;

-

existenta informatiilor despre valoarea sociala a bunurilor finale;

-

existenta posibilitatilor de calcul suficiente pentru a realiza planificari laborioase;

-

posibilitatea manipularii stimulentelor si sanctiunilor pentru a convinge administratorii si muncitorii sa isi realizeze sarcinile.

In cazul ideal in care aceste premise sunt indeplinite, planificatorii centrali pot calcula o productie eficienta si pot alege dintr-o varietate de optiuni stabilirea sarcinile de serviciu si alocarea bunurilor catre consumatori. Totusi, pana in prezent, in toate sistemele de planificare:

-

in jos merg intrebarile si ordinele, iar de jos in sus pornesc raspunsurile si conformarea;

-

informatiile esentiale pentru evaluarea efectelor umane sunt inexistente – cu atat mai putin diseminate;

-

coordonatorii / detinatorii sarcinilor de conceptie monopolizeaza ce informatii sunt necesare pentru luarea deciziilor;

-

singura autoritate lasata unitatilor de productie este cea de a indeplini sarcinile trasate, folosind resursele alocate.

Pentru a asigura responsabilizarea muncitorilor, planificatorii centrali vor prefera sa desemneze administratori decat sa infiinteze consilii locale si proceduri de control – iar acesti manageri vor avea puteri dictatoriale asupra angajatilor. Deoarece majoritatea populatiei nu va avea acces la informatii cantitative - iar accesul la informatii calitative va fi mai mult decat superficial - nimeni nu isi va putea cristaliza preferintele tinand cont de toate efectele sociale.

Faptul ca organizarea si planificarea muncii nu se realizeaza local, iar in randul marii majoritati a maselor nu se va cultiva auto-administrarea, va genera in final si mai multa apatie. Daca, pe de o parte, pietele ataca sistematic solidaritatea, planificarea centralizata previne auto-administrarea, ambele sisteme de organizare economica generand efecte non-optime si dinamici sociale care promoveaza o conducere din partea clasei coordonatoare. O concluzie necesara este ca economiile nu pot folosi pietele sau planificarea centralizata pentru a atinge conditii egalitare si participative

PRODUCTIA SI CONSUMUL

Chiar daca nu pot fi folosite procedurile de alocare traditionale, se pune intrebarea daca este necesara identificarea de noi modalitati de organizare a productiei si consumului.

Proprietatea privata

Pentru o mare parte a economistilor, proprietatea privata reprezinta un drept fundamental cat si fundatia libertatii politice. Astfel, daca intreprinzatorii nu pot angaja persoane dispuse sa lucreze pentru ei in conditiile impuse de angajator, decurge ca libertatile economice fundamentale sunt incalcate, iar alte libertati sunt amenintate direct.

Dintr-un alt punct de vedere, libertatea economica reprezinta luarea de decizii in proportie directa cu gradul in care persoana respectiva este afectata de rezultatul acestei alegeri economice. Problema in primul caz al libertatii economice este ca libertatea angajatorilor intra in conflict cu cea a angajatilor. In momentul in care actionarii isi exercita libertatea de initiativa pentru a decide cum va opera compania lor, ei incalca libertatea angajatilor de a decide cum sa foloseasca capacitatile de munca proprii – in sensul in care drepturile de proprietate ale angajatorilor au precedenta asupra drepturilor "umane" ale angajatilor. Auto-administrarea, precum si libertatea economica, trebuie exercitata fara a reduce astfel potentialul de dezvoltare a altor persoane.

Contra-argumentul la ideile prezentate este faptul ca angajatii pot sa aleaga sa nu lucreze pentru un anumit angajator si sa devina ei insisi angajatori; aceasta optica ridica trei probleme:

-

Inegalitatea proprietatii asupra factorilor de productie este inconsistenta cu egalitatea de oportunitati pentru a deveni angajator in cele mai bune circumstante si singura optiune pentru majoritatea persoanelor este sa aleaga dintre angajatori;

-

Chiar si daca se porneste cu egalitatea proprietatii asupra factorilor de productie, mentinerea acesteia necesita redistribuirea proprietatii – lucru respins de catre aparatorii libertatii economice ca si incalcare a dreptului de a dispune de resursele proprii fara interferente exterioare;

-

In conditiile in care fiecare ar putea avea oportunitati egale de a fi angajator, aceasta ar asigura doar o sansa egale de a exploata dreptul altora la auto-administrare.

Pe de o parte, proprietatea privata submineaza auto-administrarea persoanelor si a grupelor de persoane; pe de alta parte, submineaza echitatea, definita ca si remunerare dupa efort, intrucat venitul derivat din atributul de posesiune -exclusiv- este nejustificat, asa cum voi incerca sa prezint argumentele lui Michael Albert in capitolul referitor la consum.

Ultimul argument referitor la proprietatea privata este ca, in afara cazului in care marja profitului generat de factorul forta de munca este de foarte mare, maximizarea profitului in conditii competitive presupune ca orice activitate care intareste pozitia muncitorilor in firma va fi subremunerata iar cererea de forta de munca va fi subdimensionata (comparativ cu nivelul social optim), pe cand activitatile care vor submina pozitia muncitorilor vor fi supraremunerate (comparativ cu nivelul social optim) iar cererea de forta de munca va fi supradimensionata. Scoala de gandire economica a "teoriei conflictului in firma" confirma faptul ca primul gen de activitati se refera la activitati caracterizate de participare, cooperare si conditii adecvate de munca, in timp ce al doilea gen de activitati se refera la activitati discriminatorii sau cu ierarhii artificiale. Astfel, toate practicile contraproductive social si economic (discriminare la nivel de salarizare si atribuire de sarcini, exagerarea ierarhiilor si pregatirea la nivelul absolut minim necesar al fortei de munca) reprezinta o parte componenta a strategiilor actuale de maximizare a profitului.

Productia ierarhizata

Se pune intrebarea daca relatiile de productie ierarhizate sunt compatibile cu o structura participativa, echitabila, a economiei. In momentul in care activitatea prestata va fi mecanica si pur de executie, efectul va fi diminuarea respectului de sine, increderii si capacitatii de auto-administrare ; daca aceasta activitate este incitanta si provocatoare, aceasta va determina cresterea capacitatilor de analiza si evaluarea a alternativelor economice. Relatiile de munca ierarhizate afecteaza diferit evolutia indivizilor, astfel incat cei situati in varful piramidei dezvolta o perspectiva « expansionista », iar pentru ceilalti, perspectiva este redusa si predispune la auto-critica. Increderea sau nesiguranta, inteligenta sau ignoranta – toate sunt strans legate de caracterul activitatii depuse.

Daca economia segregheaza forta de munca astfel incat unii realizeaza doar munca de conceptie iar majoritatea doar munca de executie, aceste doua clase vor dezvolta capacitati inegale de a participa in luarea deciziilor economice. Pe cale de consecinta, daca se doreste cresterea participarii economice, trebuie proiectate complexe de munca de care toti sa beneficieze in mod egal.

In organizarea ierarhica, majoritatea fortei de munca este angajata pentru a realiza activitati neinteresante si asupra carora pot exercita foarte putina influenta. Putinii care reusesc sa avanseze vor avea mai multe zile nelucratoare si mai mult timp pentru activitati de conceptie – fiecare promovare ducand la cresterea puterii si a posibilitatilor de dezvoltare personala. Cei care ocupa pozitii favorizante vor depune activitati mult mai placute si vor avea mai multe posibilitati de consum decat subordonatii lor – iar acest lucru se va intampla indiferent daca ierarhia este bazata pe proprietate privata sau pe acces preferential la informatii si deicizii.

Institutii de consum

Relatiile de consum ierarhizate vor crea inegalitati si oportunitati disproportionate de a participa la luarea deciziilor. Chiar si in societatile din economiile de piata, majoritatea deciziilor de consum sunt luate de catre familii si diferite organe ale administratiei publice locale si centrale. Intr-o familie traditionala – patriarhala- exista o ierarhie a influentei asupra deciziilor de consum in care sotul, sotia si copii au grade de autoritate care nu sunt direct proportionale cu gradul in care fiecare este afectat de catre aceste decizii – iar majoritatea procedurilor guvernamentale de decizie sunt similare si la fel de nedemocratice. In consecinta, relatiile sociale si economice in cadrul unei economii participative vor reclama organizarea non-ierarhica a activitatii de consum.

CONCLUZII

Organizarea ierarhica a productiei si a consumului este teoretic posibila in cadrul unei economii participative, existand suficiente motive pentru care aplicarea acestei solutii sa fie durabila. Totusi, exista putine motive pentru a urmari acest parcus, intrucat ierarhia, prin definitie, presupune o influenta disproportionata asupra rezultatelor, iar cei care decid asupra mijloacelor de productie isi vor asigura conditii de munca superioare iar in timp isi vor extinde aceasta influenta si asupra altor sectoare ale vietii sociale. Efectele ierarhizarii consumului si productiei se manifesta in ultima instanta in toate sectoarele economiei, subminand valorile umane, calitatea vietii si a muncii. In acest sens, subscriu la parerea economistului american John Dales exprimata in articolul sau "Asupra socialismului" conform caruia construirea unui sistem economic bazat pe solidaritate, dar care conduce in final la polarizare economica este contrara fundamentului de la care s-a pornit. Rezulta ca o economie participativa necesita noi institutii si proceduri de organizare a productiei, consumului si alocatiei pentru a asigura eficienta, echitate, auto-administrare, solidaritate si varietate.

CAPITOLUL II. PRODUCTIA

Capitolul de fata incearca sa raspunda la urmatoarea intrebare: cum pot fi organizate relatiile de munca astfel incat sa fie echitabile, sa permita un proces participativ de luare a deciziilor si sa asigure ca fiecare este capabil de a participa la acest proces.

Consiliile muncitorilor

Primul pas il reprezinta crearea consiliilor muncitorilor, care vor administra respectivele locuri de munca pe principiul „un vot o persoana" ; consilii de dimensiuni mai reduse pot fi organizate pentru divizii, unitati si echipe de lucru, functie de circumstante, urmand ca toate deciziile sa fie luate pe baza majoritatii voturilor (sau pe baza de diferite grade de consens). Auto-administrarea va fi asigurata local prin aplicarea urmatoarelor principii : doar acel grup direct afectat va lua decizii in respectiva problema ; initiativa va apartine in general celor cei mai afectati de efectele deciziilor ; ponderarea voturilor pentru a reflecta gradul in care fiecare este afectat. Pentru problemele ce privesc intreaga organizatie, votul final va fi similar adunarilor generale ale actionarilor : o persoana, un vot.

Exista riscul ca persoanele care detin autoritatea in organizatie si/sau care prin sarcinile de serviciu au acces la mai multa pregatire/informatie sa exercite mai multa influenta asupra deciziilor, chiar si in cadrul consiliilor democratice, ceea ce arata ca aceste consilii insele nu asigura participarea egala a membrilor, in termeni de informatii si influenta.

Organizarea muncii

Nu toate sarcinile de serviciu existente intr-o organizatie sunt la fel de dezirabile, iar acele persoane care vor presta preponderent activitati « mecanice » nu vor avea informatiile, aptitudinile si energia de a colabora in termeni egali cu acei angajati ce presteaza preponderent activitati de conceptie. Daca aceste consilii democratice promoveaza participare si echitate, mai este nevoie de o conditie care sa asigure echilibrarea sarcinilor de serviciu astfel incat impactul acestora asupra muncitorilor sa nu submineze echitatea si auto-administrarea – deoarece in caz contrar va aparea o noua clasa coordonatoare care va impiedica participarea egala a tuturor indivizilor la decizii si care va monopoliza conditiile favorabile de munca.

Complexele de munca echilibrate

Solutia teoretica este simpla : sarcinile de serviciu care sunt neplacute/ « mecanice » trebuiesc completate/compensate cu sarcini placute /de conceptie, astfel incat sa existe un echilibru intre acestea. Aceasta nu presupune ca toti cei care lucreaza intr-un spital sa faca si operatii pe creier, sau ca fiecare trebuie sa fie si doctor, si critic de arta si inginer, ci presupune ca fiecare sa treaca de-a lungul unor perioade de timp rezonabile prin locuri de munca neplacute/ « mecanice », cat si prin cele placute/de conceptie. Totusi, daca secretarele din cand in cand vor participa la seminarii sau daca doctorii vor face periodic paturile, aceasta nu presupune ca noile conditii de munca asigura oportunitati egale de dezvoltare pentru fiecare. Astfel, care ar trebui sa fie responsabilitatile primare pentru fiecare : anumite sarcini de executie ? anumite sarcini de conceptie ? sau o combinatie a acestora astfel incat sa existe conditii comparabile de munca pentru fiecare ?

In varianta capitalista/coordonatoare, sarcinile sunt combinate orizontal astfel incat fiecare desfasoara o activitate omogena – la un singur nivel calitativ; in varianta participativa sarcinile sunt combinate in complexe de munca echilibrate in care fiecare face sarcini de diferite calitati, astfel incat fiecare loc de munca este calitativ comparabil cu toate celelalte.

Pasii formali necesari pentru atingerea acestui scop sunt :

-

determinarea tuturor sarcinilor existente;

-

construirea complexelor de activitati echivalente (C.A.E.), care sa asigure executarea tuturor sarcinilor, urmarind ca fiecare astfel C.A.E. :

-

sa aiba aceleasi efecte asupra muncitorilor ca si oricare alt complex ;

-

sa contina atat sarcini de conceptie cat si de executie ;

-

se alcatuieste « organigrama » locurilor de munca din organizatie, astfel incat fiecare complex de sarcini sa fie calitativ comparabile cu celelalte.

Se apreciaza ca intr-o economie in care sarcinile sunt calitativ inegal distribuite, forta de munca va fi polarizata in diferite clase, fiecare cu un anumit grad de pregatire pentru a participa la luarea deciziilor. Pe de alta parte, intr-o economie participativa, egalitatea calitativa a locurilor de munca va asigura o participare non-ierarhica in economie si societate.

Echilibrarea intra- si inter-sectoriala

Urmatorul pas in egalizare sanselor de dezvoltare il reprezinta echilibrarea intre diferite locuri de munca care se realizeaza prin rotatia intre diferite locuri de munca -optiune ce ridica intrebari referitor la modul in care aceasta se va realiza. Intr-o economie participativa, fiecare poate depune cereri de angajare pentru orice loc de munca vacant, iar consiliile existente vor putea decide asupra oportunitatii angajarii ; fiecare va putea decide unde doreste sa lucreze, si cand doreste sa schimbe locul de munca.

Trebuie mentionat ca intr-o economie de piata, schimbarea locului de munca priveste indeobste obtinerea unei remuneratii superioare sau a unor conditii de lucru mai dezirabile. Intr-o economie participativa, in care echilibrarea dintre locurile de munca s-a realizat atat in interiorul fiecarei organizatii cat si intre organizatii, acest lucru nu mai este posibil ; singurele motivatii care ar putea determina aceasta ar fi : schimbarea colectivului de munca sau alegerea unui nou complex de activitati, care este, eventual, mai adecvat propriilor capacitati.

Pentru echilibrarea intra- si intersectoriala, se vor forma « Comitete de complexe de munca », in interiorul fiecarei organizatii si la nivelul economiei ; la nivelul organizatiei, acest comitet va realiza combinarea echilibrata a sarcinilor si distribuirea timpilor de munca iar calibrarea interna se va face functie de numarul de persoana care vor sa ocupe un anumit post. La nivelul economiei, aceste comitete vor asigura accesul celor care lucra in locuri de munca indezirabile la locuri de munca mai atractive, astfel incat fiecare va desfasura activitati calitativ comparabile iar calibrarea se va face functie de cererile de schimbare a organizatiei. In final, comitetele nationale vor ajusta timpii de rotatie pentru a elimina discrepantele dintre diferitele locuri de munca.

Aspecte practice

Crearea complexelor de munca echilibrate este teoretic posibila, iar combinare acestora cu consilii democratice asigura relatii de productie non-ierarhice care promoveaza echitate si participare. La nivelul fiecarei organizatii, membrii acesteia vor decide in comun asupra evaluarii diferitelor sarcini de lucru ; dupa ce o prima aproximare a fost decisa, ajustarile periodice se vor face functie de noi conditii tehnice, economice, etc., prin reconsiderarea structurii complexelor de munca sau a timpului de munca necesar pentru fiecare dintre acestea.

La nivel intra- si intesectorial, echilibrarea sarcinilor se va face pe baza aprofundarii relatiilor sociale de productie si a evaluarii realizate de comitetele de complexe de munca. Nimeni nu trebuie sa ocupe permanent un loc de munca ce asigura acces la influenta si informatii – astfel incat sa submineze distribuirea echitabila a costurilor si beneficiilor muncii.

Participare si eficienta

Un punct de vedere larg raspandit este acela ca anumite persoane sunt mai calificate sa ia decizii decat altele – rezultand astfel ca optiunea optima este de a le rezerva acestora deciziile importante. Din pacate, aceste argument a fost folosit si de catre regi impotriva reprezentarii populare, de catre dictatori contra revendicarilor democratice, de catre barbati contra cererilor femeilor de a putea vota sau de catre partidul unic contra plurarismului politic.

Luarea deciziilor de catre fiecare persoana se face pe baza intelegerii consecintelor optiunilor sale. Anumite conditii sociale pot submina acest proces, pentru majoritatea fortei de munca – precum in cazul dictaturii, patriarhiei, dogmatismului religios, sclavagismului si educatiei autoritare. Totusi, rolul institutiilor sociale trebuie se fie acela de a dezvolta aptitudinile necesare luarii deciziilor de catre persoane – si nu contrariul. Deoarece institutiile non-economice pot functiona pe principii participative, este perfect rezonabil sa presupunem ca inclusiv organizatiile economice pot activa astfel.

Aceasta nu presupune ca fiecare va fi pregatit pentru orice gen de decizii, sau ca nu vor exista experti pentru anumite domenii. Dar, odata ce parerea acestora a fost consultata, fiecare va putea decide asupra oportunitatii unei decizii care il afecteaza direct. Expertii vor putea determina consecintele posibile, iar cei afectati vor putea alege intre diferite astfel de consecinte. Alte motive pentru care procesul participativ de luare a deciziilor este mai eficient sunt urmatoarele :

-

daca anumite sarcini monotone si plictisitoare afecteaza in timp capacitatea de concentrare, efort si performanta;

-

daca esecul de a realiza echilibrarea sarcinilor duce la resentimente si deterioarea performantelor pentru anumite persoane;

-

daca munca intr-un astfel de complex asigura o imagine de asamblu asupra relatiilor dintre diferite sarcini, astfel incat aceasta optimizeaza efortul fiecaruia in realizarea sarcinilor proprii

-

daca performanta este direct corelata cu participarea, iar aceasta este direct corelata cu echilibrarea sarcinilor.

Punctul de vedere traditional este acela ca foarte putine persoane au anumite talente folositoare, iar pregatirea superioara necesita un efort indezirabil in multe cazuri. Pentru cei care se opun situatiei in care doctorii presteaza si munci administrative la locul de munca, trebuie mentionat ca :

-

studiile demonstreaza ca este nevoie doar de persoane cu talente relativ medii pentru a pregati doctori de calitate, astfel incat ineficienta rezulta din aceste munci administrative poate fi compensata prin pregatirea mai multor doctori ;

-

sistemul actual de educare poate fi reconsiderat pentru a fi mult mai instructiv si mai atractiv ;

-

se presupune ca exista un cost social nejustificat atunci cand un doctor presteaza munci plictisitoare si ca acest cost este mai mic cand acestea sunt realizate de persoane cu pregatire inferioara. Totusi, acest cost de oportunitate dispare in momentul in care fiecare persoana este amplu pregatita in domeniile in care se bucura de aptitudini.

Astfel, argumentele initiale se refera la faptul ca putine persoane au aptitudini ce merita cultivate si ca pregatirea superioara este cu necesitate indezirabila, neplacuta. Se poate concluziona ca argumentele contra echilibrarii sarcinilor pe motive de ineficienta sunt mult exagerate, intrucat pregatirea superioara poate fi facuta cu usurinta sa fie dezirabila iar costurile de oportunitate dispar sau sunt nesemnificative.

CONCLUZII

Implementarea acestor structuri de organizare a productiei se bazeaza pe trei axiome: disponibilitatea informatiilor calitative si cantitative despre activitatile sociale care se desfasoara; alegerea tehnologiilor functie de utilitatea neta sociala pe care acestea le comporta; asigurarea diversitatii organizarii activitatii sociale la orice nivel, astfel incat aceasta sa asigure cea mai buna adaptare la conditiile locale.

Intr-o economie participativa este dezirabil ca fiecare sa isi desfasoare activitatea constient de efectele sociale ale muncii sale, ale resurselor utilizate si ale bunurilor obtinute. Evaluarea acestor informatii calitative si cantitative este perfect posibila pentru estimarea efectelor propriilor actiuni pentru sine insusi, dar, pentru a cunoaste aspectele sociale ale activitatii este necesar ca sistemul de alocare sa asigure existenta acestor informatii. In acest sens, va fi necesar utilizarea tehnologiilor de comunicare

O noua tehnologie este superioara daca ofera beneficii sociale nete mai mari decat cele existente (in general folosesc per ansamblu mai putine resurse, sau asigura rezultate mai bune la acelasi consum). Din pacate, in sistemul capitalist, atunci cand rata profitului depaseste rata cresterii economice, noile tehnologii superioare nu sunt adoptate concluzie sustinuta si de catre scoala "teoriei conflictului in organizatii".

Este important de mentionat ca nu toate locurile de munca trebuie sa aiba organizari inte

download