Dificultatile financiare ale sistemelor publice de pensii-alternativa asigurarilor private - Sistem public privat de pensii

I. PREZENTAREA SISTEMULUI DE PENSII

Sistemul de pensii se bazeaza pe 3 piloni. Primul este sistemul public de pensii care are in vedere dictonul „platesti pe masura ce esti platit"( engleza ‚pay-as-you-go’), poate fi impus prin lege sau poate fi de tipul beneficiu definit. Al doilea pilon cuprinde provizioanele ocupationale pentru pensii (legate de locul de munca) care de obicei sunt dinainte constituite. Pensiile sunt gestionate de fonduri de pensii independente sau afiliate, prin contracte grup de asigurari de viata sau chiar de companii , acestea formandu-si rezerve. Al treilea pilon consta in economii individuale voluntare gestionate de asiguratori, fonduri mutuale, societati de investitii sau chiar de indivizii insisi. In general este de tip contributie definita si de cele mai multe ori se bucura de taxe privilegiate.

Ca si regula , un amestec echilibrat al celor trei piloni reprezinta cea mai buna solutie si face posibila beneficierea de avantajele tuturor celor trei sisteme , de asemenea permite distribuirea riscurilor. Marimea lor optimala depinde de sistemul de pensii existent, de preferintele contribuabililor, de considerentele pietei de capital etc.

A) Sistemul public pay-as-you-go, ca si prim pilon, este potrivit pentru a preveni saracia varstnicilor si pentru a atinge obiective distributive. Mai mult meritele lui constau in distribuirea mai corecta intre generatii a inflatiei si a riscurilor provocate de catastrofe(razboaie, recesiuni).

Daca veniturile din pensii sunt incluse in salarii varstnicii pot fi implicati in imbunatatirea bunastarii intregii societatii. Cele mai multe tari, insa au inlocuit indexarea salariilor cu indexarea preturilor. Reprezinta totusi un dezavantaj faptul ca cei in varsta depind de capacitatea si vointa generatiei tinere de a suporta povara financiara a sistemului de pensii.

Acest sistem este vulnerabil in fata somajului si imbatranirii populatiei. Deoarece finantarea se bazeaza de obicei pe contributiile asezate asupra salariilor brute, stimulentele salariale sunt reduse.

B) Al doilea si al treilea pilon sunt de regula „pre-funded "(fonduri dinainte constituite )si au ca avantaj faptul ca incurajeaza economisiri private pentru perioada de pensionare. In cele mai multe cazuri, pensiile finantate dintr-un stoc acumulat de active mai putin vulnerabile la schimbarile demografice decat cele bazate pe sistemul pay-as-you-go. Oricum socurile inflationiste sau catastrofele care devalorizeaza activele cumulate sunt periculoase pentru varstnici.

Structura sistemului de pensii difera considerabil intre tari datorita dezvoltarii istorice diferite. De exemplu, tarile cu amintiri nefericite legate de inflatie, precum Franta si Germania sunt mai suspicioase referitor la fondurile private de pensii. Tarile in care populatia nu agreeaza solutiile statului, ca si Marea Britanie si Statele Unite tind spre al doilea si al treilea pilon. Importanta acestor piloane reiese din marimea activelor acumulate gestionate de investitorii institutionali. Acolo unde povara fiscala a sistemului public de pensii este mai scazuta, populatia este inclinata sa constituie provizioane private.

In cele mai multe tari industriale, principalul pilon pentru fondarea provizionului de pensie consta intr-un plan de pensii public obligatoriu care este deseori completat de un sistem privat de pensii. Ca si regula, sistemul public de pensii este fondat pe ideea pay-as-you-go, adica plata curenta a pensiilor este finantata din veniturile prezente ale populatiei lucratoare. In Canada si Statele Unite sunt acumulate active pentru a face fata fluctuatiilor ratei contributiilor.

In principiu, sursa principala de finantare in cazul sistemului public de pensii o reprezinta contributiile atat a angajatilor cat si a angajatorilor. In 1998 rata contributiilor varia intre 6,4% in Canada si 32,7% in Italia. In multe tari contributiile angajatorilor sunt egale cu cele ale angajatilor. In Franta, aceste rate sunt mai mari pentru angajatori iar statul contribuie in plus cu 1,6%(in 1998).

In cele mai multe tari eligibilitatea platilor legate de pensii solicita o anumita varsta si o perioada minima de contributie. Varsta de pensionare este in general cuprinsa intre 60 si 65 de ani. In Marea Britanie varsta de pensionare a barbatilor este mai mare decat a femeilor, dar se urmareste aducerea acesteia la acelasi nivel pana in 2010. In multe tari se doreste stabilirea unei varste de pensionare mai inaintate pentru a diminua povara financiara a sistemului public de pensii. Unele tari permit pensionarea anticipata cu o pensie mai mica daca o anumita varsta minima si o perioada de contributie minima sunt atinse. Suma primita depinde de intinderea perioadei de contributie si de nivelul veniturilor stabilite. Franta a marit aceasta perioada de la 25 de ani la 40.

Bunastarea relativa a pensionarilor comparativ cu populatia lucratoare depinde de mecanismul de indexare al platilor facute catre ei. Aproape toate tarile folosesc indexarea preturilor, aceasta permitand mentinerea pensiei reale constante. Germania merge chiar mai departe si include pensiile in salariile nete ceea ce ii avantajeaza pe pensionari comparativ cu populatia lucratoare. Pana de curand, Franta si Japonia au indexat pensiile prin cresterea salariilor. De asemenea in Franta pensionarii se bucura de cel mai ridicat nivel al pensiilor publice cu 60% din salariul mediu, in timp ce pensionarii britanici au o pensie de doar 18% din salariul mediu.

In foarte multe tari sistemul public de pensii este suplimentat de cel privat. Provizionul pentru pensii poate fi asigurat fie de catre sistemul de pensii ocupational sau chiar de indivizi. Acestea sunt cel de-al doilea si cel de-al treilea pilon.

Companiile sunt de multe ori inclinate sa asigure provizioane pentru pensionare pentru a atrage angajati. Oricum, cadrul reglementar si de impozitare are o influenta cruciala asupra formei si extinderii modului in care angajatorii se implica in acest sistem de pensii ocupational. Companiile pot constitui rezerve, sa incheie asigurari de viata in numele angajatilor sau sa depuna banii la un fond de pensii extern sau sa incheie un contract de asigurare de viata de grup.

Sistemul de pensii ocupational poate fi de tipul beneficiu definit sau de tipul contributie definita. Cea mai mare diferenta o reprezinta distribuirea riscului intre angajat si angajator.

In planul contributie definita, angajatul suporta riscul unei eventuale caderi a pietei de capital, care in cazul beneficiu definit este suportat de angajator. Angajatii se bucura de o mare flexibilitate, deoarece in orice moment valoarea capitalului lor poate fi calculata. Acest lucru este avantajos mai ales pentru angajatii mobili.

In acest plan, o formula precizeaza contributiile, dar nu si platile catre beneficiar. Contributia este o fractiune predeterminata din salariu, desi nu este obligatoriu ca aceasta fractiune sa fie constanta de-a lungul carierei angajatului. Fondul de pensii consta intr-un set de conturi individuale de investitie, cate unul pentru fiecare angajat. Nivelul pensiei nu este specificat in mod anticipat. El este determinat de momentul pensionarii, in functie de valoarea totala acumulata a contributiilor si a castigurilor rezultate din investirea contributiilor pentru a achizitiona anuitati. Adesea, angajatii au un anumit grad de libertate atat in alegerea nivelului contributiilor, cat si a modului in care contul este investit.

In principiu contributiile ar putea sa fie investite in orice titlu financiar, desi in practica cele mai multe planuri isi limiteaza alegerile investitionale la obligatiuni, actiuni si fonduri de pe piata monetara. Angajatii suporta intregul risc al investitiei, iar contul de pensie este prin definitie, complet finantat din contributii, angajatorul neavand nici o obligatie legala, in afara de plata periodica a contributiilor.

Pentru planurile cu contributie definita, politica de investitie este esential aceeasi cu politica adoptata pentru conturile individuale de pensie calificate fiscal. Intr-adevar principalii furnizori de instrumente investitionale pentru aceste planuri sunt tot fondurile mutuale si societatile de asigurari care satisfac necesitatile investitionale generale ale indivizilor. Prin urmare intr-un astfel de plan, o buna parte din sarcina de stabilire si de atingere a nivelului pensiei, ca procentaj din salariul mediu net, revine angajatorului.

In planul beneficiu definit, angajatorul suporta un risc aditional referitor la cresterea neasteptata a salariilor sau inflatiei. Angajatorul va fi dezavantajat de platile transferate in afara sistemului si de declinul varstei de pensionare. In unele tari precum Australia, Franta, Elvetia, provizionul pentru pensii sponsorizat de angajator este chiar obligatoriu.

Fondurile de pensii isi asigura uneori portofoliul la asiguratori de viata. Meritele unei astfel de structuri de pensii sunt ca o masa diversificata de clienti apar pe piata de anuitati. Deoarece angajatorul ofera garantie , planul beneficiu definit da indivizilor un inalt grad de siguranta referitor la viitorul lor venit. Dezavantajul este ca mobilitatea personalului este restrictionata si pensiile angajatilor sunt expuse riscurilor implicite companiei. Acest inconvenient este redus datorita faptului ca aceste pensii sunt gestionate de entitati(trusturi) independente sau sunt obligate sa se asigure impotriva unei posibile insolvabilitati.

Intr-un astfel de plan, nivelul pensiei este prestabilit , iar contributiile participantilor se determina in functie de acest nivel. Formula beneficiului ia in mod tipic in considerare anii de serviciu si nivelul salariilor (de ex, angajatorul plateste pe viata angajatului, incepand de la 65 de ani, o suma anuala egala cu 1% din salariul anual final, pentru fiecare an de serviciu). Angajatorul, numit "sponsorul planului", sau o companie de asigurari angajata de sponsor garanteaza nivelul pensiei, absorbind deci riscul investitiei. Obligatia celui care sponsorizeaza planul seamana cu o datorie pe termen lung, pentru angajator.

Masurata atat prin numarul participantilor la plan, cat si prin valoarea obligatiilor totale de plata a pensiilor, forma cu beneficiu definit domina in cele mai multe tari. Asa stau lucrurile in Statele Unite, desi tendinta din 1970 incoace este ca sponsorii sa aleaga forma cu contributie definita cand incep noi planuri, desi cele doua tipuri de planuri nu sunt mutual exclusive. Multi sponsori adopta initial planuri cu beneficiu definit, in care participarea este mandatorie , suplimentandu-le apoi cu planuri cu contributii voluntare definite.

Este important de mentionat faptul ca in cazul acestui tip de plan exista o distinctie semnificativa intre planul de pensii si fondul de pensii. Planul este un aranjament contractual care stabileste drepturile si obligatiile tuturor partilor; fondul este o adunare separata de active puse deoparte cu scopul de a garanta beneficiile promise.

In planurile cu contributie definita, prin definitie valoarea beneficiilor este egala cu valoarea activelor, desi planul este mereu pe deplin finantat. Insa in planul cu beneficiu definit exista mai multe situatii. Este posibil sa nu existe un fond separat. In acest caz se spune ca planul nu este finantat. Cand exista un fond separat cu active care valoreaza mai putin decat valoarea prezenta a beneficiilor promise, atunci planul este subfinantat. Daca activele planului au o valoare de piata care depaseste valoarea prezenta a pasivelor planului, se spune ca planul este suprafinantat.

Al treilea pilon se refera la planuri individuale de economisire. Indivizii pot folosi ori ce fel de modalitati de economisire pentru a-si face provizii pentru pensionare. Cele mai uzuale sunt asigurarile de viata si depunerea banilor la banca. In multe tari, fondurile mutuale sa acapareze acesti bani. Indivizii pot sa-si constituie un portofoliu de active financiare. De regula planurile de economisire ale persoanele se incadreaza in tipul contributie definita. Pensionarul beneficiaza pe langa propriile economii de beneficiile aduse de investirea acestora.

In sistemul pay-as-you-go totalul platilor catre pensionari este egal cu totalul contributiilor. Cu cat contribuie mai mult populatia ocupata fata de pensionari si cu cat pensiile sunt mai mici comparativ cu salariul mediu, cu atat mai mici vor trebui sa fie contributiile. Aceasta problema face ca sistemul public de pensii sa fie vulnerabil la procesul de imbatranire.

Exista 4 moduri de a ridica povara fiscala a sistemului public de pensii:

1. prin ajustari ale parametrilor cum ar fi rata contributiei, varsta de pensionare, indexarea beneficiului;

2. prin reforme sistematice, cum ar fi construirea unui pilon de fonduri private in cadrul sistemului public de pensii;

3. prin alte ajustari fiscale, de ex cresterea impozitelor sau reducerea cheltuielilor care nu se refera la pensiile publice;

4. prin modificari ale profilurilor macroeconomice, de ex permiterea unei mai mari imigrari sau prin accelerarea progresului tehnic.

In cele mai multe tari este foarte probabil ca un mix de optiuni pentru reforma parametrilor sa fie ales. Cum am mentionat si anterior, se discuta la nivel european, despre cresterea varstei de pensionare.

II. SISTEME DE PENSII LA NIVEL INTERNATIONAL

In America Latina si in Europa de Est a fost nevoie de reforme urgente datorita problemelor financiare in crestere determinate de sistemul public de pensii din aceste tari. Chile a fost prima care a inlocuit in 1981 sistemul pay-as-you-go cu un plan obligatoriu privat bazat pe principiul economisire voluntara si investire(engleza „fully funded"). Alte tari latino americane au desfasurat o proprie privatizare totala sau partiala care a determinat cresterea asigurarilor de viata private.

In Europa de Est, Ungaria si Croatia au introdus un model al celui de-al treilea pilon in 1998, urmate in 1999 de Polonia. Sistemul public de pensii a fost mentinut ca si prim pilon obligatoriu. Al doilea pilon , de asemenea obligatoriu era fully funded si organizat prin fonduri de pensii private. Al treilea pilon era voluntar si organizat prin asiguratori de viata. Asiguratorii de viata beneficiau de stimulente referitoare la impozitare discutate sau planificate pentru cel de-al treilea pilon.

In Asia, provizioanele publice pentru pensionare au o importanta marginala, potentialul pentru asigurari de viata private fiind considerabil. Singapore si Malaezia sunt exceptia de la aceasta regula: sistemul lor public de pensii finantate conform principiului fully funded sunt bine stabilite. Extinderea asigurarilor de viata in Coreea de Sud este atribuibila faptului ca in parte asiguratorii de viata preiau rolul de banci.

In Europa de Est, asigurarile de viata sunt nesemnificative. Nici o tara est europeana nu a cheltuit nici macar 1% din PIB pe asigurari de viata in 1995, iar in 1998 Romania atingea doar 0,04% din PIB, iar Cehia 0,73%. In aceasta regiune sistemul public pay-as-you-go predomina. Dar reforme ale asigurarilor sociale sunt discutate sau planificate pentru a inlatura deficitele existente. Aceste probleme financiare se datoreaza cresterii populatiei varstnice, dar si numarului mare de pensionari anticipate ca si rezultat al crizei de transformare. In prezent, cele mai multe incercari de reforma a sistemului „platesti pe masura ce esti platit" au in vedere schimbarea varstei de pensionare, a ratei contributiei, ajustari ale costurilor de trai si diversificarea surselor de finantare.

Oricine poate sa se asigure la un fond de pensii si constituirea provizioanelor pentru pensionare este incurajata prin stimulente legate de impozitare si subventii. In Bulgaria, Slovacia si Ungaria, deducerile la taxe sunt acordate angajatilor si angajatorilor pana la o anumita limita a contributiei. Se pare ca in Romania si Rusia, asigurarile nu se vor extinde la fel de mult ca si in Europa Est-Centrala datorita unei mari instabilitati macroeconomice.

Problemele financiare sunt accentuate de faptul ca o anumita parte a populatiei apta de munca plateste contributii reduse la asigurarile sociale sau chiar deloc, datorita somajului sau pensionarii anticipate de exemplu. Aceasta problema se manifesta in special in Europa Occidentala. In Marea Britanie de exemplu, contribuabilii pot sa iasa din schema de pensii publica cu conditia sa demonstreze ca au o pensie privata suficienta. In Germania, oricine are salariul deasupra unui anumit nivel este liber sa contribuie la schema de asigurari a statului, la fonduri de pensii private sau la nici una din ele.

In concluzie, tarile din Europa de Rasarit si din fosta Uniune Sovietica au mostenit sisteme de pensii care au multe trasaturi comune. Cea mai importanta dintre ele este aceea ca toate sistemele din aceste tari se confrunta simultan cu o criza financiara in crestere si cu incapacitatea de a oferi venituri adecvate celor mai multi dintre pensionarii lor.

Celelalte trasaturi pe care le au in comun sunt:

O schema monopilara de finantare de tipul pay-as-you-go cu regimuri speciale pentru muncitorii din sectoarele privilegiate;

O acoperire aproape universala;

Nivele ridicate ale cheltuielii pentru pensii, ca procentaj din PIB;

Un raport defavorabil intre beneficiarii de pensii si contribuabili, determinat de varstele scazute de pensionare si de certificarea laxista a pensiilor de boala;

Rate mari ale contributiei;

Vizarea, dar nerealizarea unui raport unui raport optim intre pensia medie si salariul nominal mediu, ceea ce lasa mai degraba o marja ingusta pentru fondurile private de pensii suplimentare;

Formule deficitare de stabilire a bazei de calcul pentru pensii;

Indexarea imperfecta in functie de inflatie;

Un spatiu considerabil pentru manipularea strategica;

Expansiunea evaziunii si cresterea arieratelor.

Imbatranirea progresiva a populatiei la nivel global va adanci cu siguranta dificultatile financiare ale sistemelor publice de pensii. Specialistii Clubului de la Roma avertizeaza ca imbatranirea populatiei va afecta, intr-un ritm diferit si cu o forta variabila, atat schemele de finantare a pensiilor de tipul „platesti pe masura ce esti platit", cat si schemele bazate pe economisire voluntara si pe investire (engl. „fully funded schemes"), deoarece proportia din productia care va fi consumata de oamenii pensionati pentru limita de varsta este mai importanta decat modul in care aceasta e finantata. In toate tarile din Europa de Est, raportul dintre numarul beneficiarilor de pensii si numarul contribuabililor (engl., System Dependency Ratio) este mai mare decat raportul dintre numarul de persoane care au 60 de ani si numarul de persoane cuprinse intre 20 si 59 de ani.(engl., Demographic Old Age Dependency Ratio). Costul cresterii raportului beneficiari de pensii- contribuabili difera de la o tara la alta, dar tema comuna este clara: cheltuiala cu pensiile in cadrul situatiei existente va deveni curand de nesuportat.

In aceste conditii, nu este de mirare ca ratele obligatorii ale contributiei nominale sunt, de asemenea foarte ridicate, in toate tarile est-europene, situandu-se la nivelul anului 1992, intre 27,2 si 35,5% din salariul nominal. Un asemenea nivel punitiv al taxelor pentru sistemul asigurarilor sociale genereaza cel putin trei efecte negative:

costurile fortei de munca devenite necompetitive dupa standardele internationale, efect secundar periculos, de vreme ce se presupune ca aceste costuri constituie unul dintre principalele avantaje ale Europei Rasaritene;

descurajarea patronilor in a face noi angajari, deci reducerea locurilor de munca;

incurajarea evaziunii fiscale, deoarece patronii vor ascunde numarul real al angajatilor si astfel, baza de impozitare a guvernului se va restrange.

Desi sistemele publice de pensii din aceste tari trebuie urgent reformate, se pare ca nu exista inca un puternic „apetit" politic pentru o reforma radicala.

O astfel de reforma ar trebui sa cuprinda:

inasprirea conditiilor de eligibilitate, ca o masura preliminara, pentru pensionarile inainte de limita de varsta si pentru pensionarile de boala; marirea varstei de pensionare la 65 de ani , astfel incat sa se micsoreze raportul pensionari , contribuabili, eliminand astfel influenta negativa asupra sistemului de catre imbatranirea populatiei;

utilizarea castigurilor indexate , obtinute de-a lungul intregii cariere, pentru determinarea pensiilor, evitandu-se in acest mod redistribuirile capricioase;

aplicarea unor rate lineare de acumulare si oferirea unor pensii proportionale pentru muncitorii a caror cariera este mai scurta, eliminand deci perioadele minime de contributie care ii penalizeaza pe cei a caror cariera este incompleta;

reducerea raportului dintre pensia medie nominala si salariul mediu nominal la 40%;

scaderea ratelor de contributie, pentru a permite infiintarea si expansiunea fondurilor private de pensii;

dezvoltarea unui cadru legislativ adecvat si puternic, care sa asigure o independenta reala a fondurilor de pensii fata de irepresibila tendinta a guvernului de a le transforma in surse captive de finantare a deficitelor lui; acest lucru necesita separarea bugetului de pensii de bugetul national, eliminandu-se astfel manipularile strategice care ar eroda substantial valoarea activelor detinute de fondurile private de pensii;

trecerea de la schema de finantare de tipul „platesti pe masura ce esti platit", care este ineficienta, la schema de finantare bazata pe economisire voluntara si pe investire profitabila. Cea de-a doua schema are doua avantaje importante: imunitatea la presiunea demografica si acumularea substantiala de active financiare pe termen lung.

Trecerea de la prima schema de finantare la cea de-a doua este o sarcina foarte dificila, deoarece necesita o noua mentalitate la nivelul ministerelor, al fondului national de pensii, al companiei locale de asigurari, al companiilor locale de asigurari, al sistemului bancar, al domeniului bursier si, bineinteles, al firmelor particulare.

Fondurile de pensii au nevoie de experti in investitii, de manageri de portofolii, de analisti de credit. Firmele cotate, bancile comerciale sau de investitii, de talie internationala, societatile de asigurari cu rating AAA, care vor deveni „vehicule" de investitie pentru sumele economisite de pensionari, trebuie sa genereze conturi decente. Birocratii guvernului, obisnuiti sa formuleze dispozitii, trebuie sa invete sa-i lase pe managerii fondului de pensii sa gandeasca ei insisi, in termeni de eficacitate si eficienta economica.

Experienta celor mai dezvoltate tari OECD sugereaza ca:

sistemul pensiilor publice ar trebui restrans si rationalizat, pentru a oferi beneficii adecvate, care sa poata fi sustinute, si pentru a incuraja crearea si dezvoltarea fondurilor private de pensii;

tarile in tranzitie ar trebui sa opteze pe termen lung in favoarea unor planuri de contributii definite, independente de managementul firmelor si bazate pe costuri de capitalizare individuale, cu drepturi depline si imediate, cu transferabilitate si finantare depline, pentru a realiza un raport dezirabil intre pensia medie si salariul mediu, astfel de scheme ar trebui sa opereze cu rate variabile de contributie, in functie de cresterea salariului, de profitul cumulativ al investitiei care intra in contul salariatului si de nivelul beneficiului de pensie vizat.

Odata stabilite, fondurile private de pensii vor acumula resurse financiare pe termen lung intr-un ritm rapid, care va depinde de acoperirea schemelor , de rata contributiei, de profiturile investitiei si de rata de crestere a salariilor reale. De asemenea este probabil ca fondurile de pensii sa aiba un impact major asupra modernizarii pietelor de titluri financiare, stimuland inovatia- instrumentele de hedging, de exemplu- si aparitia unor standarde mai bune de contabilitate si de audit, precum si o mai mare transparenta a informatiilor. Rolul lor pe diferitele piete de titluri financiare va fi modelat de viitoarele reglementari ale investitiilor si de traditiile care se vor contura. In general, date fiind obligatiile lor pe termen lung, fondurile de pensii ar putea deveni investitori majori, fie direct, fie indirect, in actiunile companiilor cotate fie national fie international. Instrumentele de datorie negociabile, precum si obligatiunile emise de stat, de firme, cele ipotecare si alte instrumente colateralizate- contracte futures si optiuni pe contracte futures – ar putea de asemenea beneficia de dezvoltarea lor.

Experienta celor mai avansate tari OECD sugereaza ca investitiile ar trebui sa fie guvernate de un spirit prudential, sa favorizeze diversificarea inteleapta (engl., wise limits) si sa puna accentul pe profiturile investitiei, in raport cu riscurile implicate. Esentiale ar fi rigoarea standardelor de contabilitate si de audit si transparenta informationala fata de membrii lor si fata de autoritatile care le reglementeaza.

Pentru a-si diversifica riscurile si pentru a-si proteja valoarea activelor gestionate, ele vor fi presate sa achizitioneze mici participari, sub forma de actiuni. Dar daca fondurile de pensii domina piata actiunilor, este posibil ca lichiditatea participarilor lor sa devina mai mult iluzorie decat reala.

S-ar putea exercita presiuni asupra lor, ca sa adopte o politica de indexare pasiva a portofoliului lor, pentru a mentine costurile scazute si pentru a-si ameliora performanta investitiilor. Dar daca fondurile de pensii nu isi exercita activ influenta in afacerile companiilor si nu monitorizeaza performanta firmelor individuale, se va ivi un vid in guvernarea corporativa, care va reduce foarte mult responsabilitatea managerilor firmelor fata de fondurile de pensii.

Experientele tarilor din Vest demonstreaza ca fondurile de pensii vor putea „sa-si faca auzita vocea" in afacerile firmelor, prin organisme colective , prin monitori specializati si prin structuri robuste de guvernare corporativa. In acest mod, ele ar putea sa ajunga la o mai mare putere de coordonare. Experienta initiativelor de acest gen este relativ limitata si eficacitatea lor pe termen lung ramane sa fie demonstrata.

Dar un lucru e sigur: tarile care vor esua in stabilirea unor planuri de pensii personale, generatoare de capital, vor avea dificultati in cursa pentru prosperitate.

Franta

Sistemul de pensii al statului este finantat pe principiul pay-as-you-go. Organizatiile statutului platesc pensii mai mult de 10% din PIB, procent ce este foarte mare conform standardelor internationale. Varsta de pensionare este mica- 60 de ani atat pentru femei cat si pentru barbati. Cu toate acestea unele sindicate au anuntat ca vor sa reduca aceasta varsta la 55 de ani. Franta a mostenit o anumita neincredere fata de schemele de pensii fully funded ce dateaza din perioada postbelica, cand inflatia foarte ridicata a avut efecte negative semnificative.

Germania

Schema de pensii se bazeaza pe modelul celor trei piloni cuprinzand statul, companii si componente private. Oricum cel mai important este primul pilon , statul, care plateste 75-80% din pensii. Planurile de pensii ale companiilor asigura 5-10% din pensii , iar asigurarile private in anuitati 15%.

Sistemul de pensii al Germaniei este influentat de schimbarile indicatorilor demografici. Populatia varstnica este una dintre cele mai importante poveri ale acestui sistem si este finantata pe principiul pay-as-you-go. Alte probleme se refera la cresterea ratei somajului si cresterea benefiicilor acordate unor persoane care nu au contribuit in nici un fel.

Italia

In trecut sistemul de asigurari sociale al Italiei era fondat dupa regula pay-as-you-go si asigura suficient pensiile varstnicilor. Dupa 90 s-a propus alternativa constituirii provizioanelor pentru pensii. In 1995 sistemul celor trei piloni a fost introdus intr-un cadru reglementativ foarte coerent, avand sistemul asigurarilor sociale ale statului ca baza,suplimentat de fondurile de pensii si asigurari de viata private individuale.

Doua reguli sunt foarte importante pentru industria asigurarilor si potentialul lor de dezvoltare si anume:

Fondurile de pensii organizate fie pe principiul contributiei fie al beneficiului nu au voie sa gestioneze fondurile direct, ci trebuie sa le incredinteze societatilor de asigurari si altor organisme autorizate.

In perioada de contributie, o pensie pe viata trebuie garantata. De regula aceasta solicita suportul unei societati de asigurare de viata, careia ii este cedat riscul longevitatii. Alta posibilitate ar fi ca investitorul sa-si ceara banii si sa incheie o polita anuala direct cu societatea de asigurari.

Japonia

In aceasta tara sistemul de pensii este bazat pe cei trei piloni: sistemul de pensii al statului, schema de pensii a companiilor si pensii private.

Primul pilon, statul, cuprinde intreaga populatie si este completat de provizioane aditionale pentru angajati si cei pe cont propriu. Suma de bani platita de stat ca pensie depinde de anii de contributie, dar in prezent nu depaseste 18% din salariul lunar mediu. Salariatii se pot pensiona de la varsta de 60 de ani dar aceasta limita va fi ridicata la 65 de ani pana in 2014. Pensiile platite prin schemele de pensii aditionale pot ajunge la 30% din salariul final la pensionare. Schemele de pensii ale companiilor sunt organizate fully funded .In domeniul asigurarilor private, al treilea pilon, societatea de asigurari Kampo si alte cooperative care nu-si gasesc locul in acest sector joaca un rol important.

Marea Britanie

Piata asigurarilor de viata in Marea Britanie este a patra in lume. Sistemul de baza al statului, fata de care toti cei care muncesc platesc contributii, garanteaza o pensie care nu este legata de incasarile statului de 15% din venitul mediu al barbatilor . In plus, exista o schema de pensii suplimentara care depinde de veniturile statului asa numita State Earnings-Related Pension Scheme (SERPS). Pensia medie oferita de aceasta schema este putin mai mare decat pensia de baza. Angajatii pot sa iasa din aceasta schema pentru a opta in favoarea unui plan de pensii privat sau de companie. Daca angajatul hotaraste sa iasa, Departamentul Asigurarilor Sociale plateste acestuia o parte din contributiile daja facute catre planul privat de pensii.Deoarece pensiile statului sunt relativ mici, asiguratorii privati de pensii se bucura de multe oportunitati de afaceri.

Statele Unite

Aici piata asigurarilor de viata si a anuitatilor este in continua crestere.In trecut, indivizii incheiau asigurari de viata cu o componenta de acumulare de bani pentru a-si proteja dependenti impotriva pierderii venitului cand asiguratul murea. In prezent pe langa acestea, oamenii incheie asigurari la termen care nu includ acea componenta de acumulare a banilor. Populatia achizitioneaza anuitati si in special anuitati variabile. Factori precum imbatranirea si abilitatea Sistemului de Asigurari Sociale de a plati beneficii pensionarilor determina cresterea cererii pentru anuitati fata de cererea pentru produse traditionale de asigurare. Legislatia poate afecta atractia catre anuitati. Daca planurile de pensii sunt mai putin atractive acest lucru determina cresterea cererii pentru astfel de produse. Cresterea familiilor cu un singur parinte si a varstei medii la care oamenii se casatoresc tind sa determine populatia sa cumpere anuitati.

III. SISTEMUL DE PENSII DIN ROMANIA

Programul de privatizare a sistemului de pensii din Romania trebuie sa indeplineasca doua cerinte importante : sa nu pericliteze plata pensiilor pentru cei deja indreptatiti sa le primeasca si sa lase posibilitatea fiecarui salariat sa opteze fie sa ramana in vechiul sistem , fie sa-si plaseze contributiile intr-unul din fondurile private de pensii ce vor apare. Experienta unor state ca Chile si Argentina demonstreaza ca un procent covarsitor din populatia activa s-a orientat spre a-si plasa economiile in aceste fonduri. Fondurile private permit fiecarui contribuabil sa-si deschida un cont in care banii se acumuleaza pe masura ce se adauga noi contributii precum si dobanzile si dividendele rezultate din investitiile fac

download