Elementele Statului - Raporturile Dintre Stat Si Teritoriu, Notiunea Si Esenta Statului, Elementele Statului

Introducere

Am ales acesta tema "Elementele statului" din motivul ca este o problema ce merita o atentie deosebita, e foarte practica in zilele noastre, deoarece statul nostru se bazeaza pe trei elemente: Teritoriul, Populatia, Suveranitatatea, fara de care statul e de neconceput. E important sa cunoastem pe ce se bazeaza statul, sa stim ce e teritoriul, delimitarea lui,

elementele constitutive ale ei, natiunea la fel e o problema ce trebuie sa o cunoastem si nu in ultimul rind suveranitatea. Elementele statului au o importanta majora, ele condi-

tioneaza atit aparitia cit si disparitia sau reinvierea statului.

Lucrarea este formata din:

UNotiunea si esenta statului;

"Statul- este un sistem organizational care realizeaza in mod suveran conducerea unei societati (a unui popor, stabilit pe un anumit teritoriu), detinind in acest scop atit mono-

polul crearii, cit monopolul aplicarii dreptului".1

UCaracteristica generala a elementelor constitutive ale statului;

"Teritoriul- este dimensiunea materiala a statului. El cuprinde solul, subsolul, apele si coloana de aer de deasupra solului si a apelor asupra carora statul isi exercita puterea sa suverana".2

"Natiunea- este o asociatie de oameni avind aceiasi limba, aceiasi origine, aceleasi obi-

ceiuri, aceleasi idei si sentimente, dezvoltate printr-o lunga convetuire impreuna".3

"Suveranitatea- constiuie cel mai characteristic element specific al statului".4

Caracteristica generala a teritoriului, avind la baza mai multe subpuncte:

Notiunea si natura juridica a teritoriului;

Teritoriul este un element al statului. Este definit ca un spatiu, ca o asezare geografica si mai este definit ca o unitate nationala.

Raporturile dintre stat si teritoriu;

Organele statului isi exercita autoritatea in limitele unui spatiu determinat, s-a simtit ne-

voia de a se preciza natura raporturilor dintre stat si teritoriu au strabatut in timp o treap-ta si lenta dezvoltare pina cind au ajuns sa se cristalizeze in tiparul lor actual:

Teoria teritoriului - obiect;

Teoria teritoriului - subiect;

Teoria teritoriului - limita;

Teoria competentei;

Consideratii critice si concluzii.5

Elementele constitutive ale teritoriului;

Teritoriul este partea din globul pamintesc care cuprinde solul, subsolul, apele, si coloa-na de aer de deasupra solului si a apelor asupra carora statul isi exercita puterea sa suve-rana.

Delimitarea teritoriului;

Teritoriul statului trebuie delimitat de teritoriul altor state, de marea libera si de spatiul cosmic. Delimitarea se face prin frontiere. Frontierele – sunt liniile reale sau imaginare

1Genoveva Vrabie, Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului, Iasi 1993, pag.Negru, Teoria generala a dreptului si statului, Chisinau 1999, pag. 57.

3George Meitani, Curs de drept international public, Bucuresti 1930, pag. 16.

4Boris Negru, Teoria generala a dreptului si statului, Chisinau 1999, pag. 60.

5Tudor Draganu, Drept costitutional si institutii politice,Chisinau 2000, vol. 1, pag. 194-198.

trase intre diferite puncte din globul pamintesc pentru a delimita teritoriul unui stat.

Inalienabilitatea teritoriului;

Teritoriul Republicii Moeste un stat inalienabil.

UCaracteristica generala a natiunii, avind la baza mai multe subpuncte:

Dimensiunea demografica si psihologica a statului;

Demografia – provine de la cuvintul "demos"-ceea ce inseamna popor, iar "grafie"-ase-zati pe un anumit teritoriu delimitat geogra– sunt aspiratiile commune a acestor activitati.

Populatia. Cetatenia. Caracteristica lor generala;

Populatia – oameni care locuiesc pe un anumit teritoriu delimitat.

"Cetatenie – este situatia juridica care rezulta din raporturile juridice statornice ce inter-

vin intre o persoana fizica si persoana juridica, situatie caracterizata prin plenitudinea drepturilor si obligatiilor reciproce, prevazute de Constitutie si de celelalte legi".1

Problema minoritatilor si garantiile dreptului de identitate;

"Minoritate – desemneaza un grup etnic, numeric inferior restului populatiei, ai carui membri au caracteristici entice, religioase, lingvistice, culturale commune".2

Ca minoritati nationale pot fi priviti romanii din Ucraina si maghiarii din Romania.

UCaracteristica generala a suveranitatii.

Lucrarea am incheiat-o cu o concluzie asupra temei pe care am abordat-o.

1Ion Delenu, Drept constitutional si institutii politice, vol.2, Iasi 1993, pag. 16.

2Boris Negru, Teoria generala a dreptului si statului, Chisinau 1999, pag. 60.

Notiunea si esenta statului

Cuvintul "stat" provine din latinescul status, semnificind ideea de ceva stabil, perma- nent.Acest cuvint se folosea pentru a desemna cetatile, republicile de tipul celei romane,

despotiile orientale si alte forme de organizatie politica a societatii. Acesta nu inseamna ca la etapa timpurie de ea statului nu au fost incercari de a fundamenta idei cla-

re despre stat. Asemenea incercari de tratare a problemei statului pot fi intalnite, de exemplu, la ginditorii din antichitatate, cum ar fi Aristotel, Platon. s.a.

In sensul sau modern notiunea de „stat" se foloseste mult mai tirziu incepind cu sec.

al 16-lea. De obicei folosirea acestui cuvint in sensul sau modern e legata de numele lui Niccolo Machiavelli.

Fiind o categorie sociala extrem de complexa, notiunea de stat este folosita in mai multe sensuri.

In sensul cel mai larg al cuvintului, statul e organizatorul principal al activitatii unei comunitati umane care stabileste reguli generale si obligatorii de conduita, organizeaza aplicarea sau executarea acestor reguli, in caz de necesitate, rezolva litigiile care apar in societate.

In sens restrins si concret, statul este ansamblul autoritatilor publice care asigura guvernarea.

Deseori in viata de toate zilele, cuvintul stat e folosit si intr-un sens mult mai restrins, avindu-se in vedere nu intregul ansamblu de organe de guvernare, ci un organ concret, cum ar fi, de exemplu Parlamentul, Guvernul, Curtea Suprema de Justitie s.a.1

Conceptul statului este exprimat din perspective diferite care intrunesc elementele ca-

racteristice, cele mai generale, ale tuturor statelor, indiferent de perioada elor. Iata doar citeva dintre ele:

„Statul este unitatea formata de un ansamblu de indivizi reuniti printr-o legatura nationala, locuind pe un teritoriu determinat, care le este propriu lor, si dominat de un Guvern, adica de o putere investita cu dreptul de a formula ordine si de a face ca acestea sa fie executate".2

„Statul semnifica dimensiunea specifica si esentiala a societatii politice, societate care a rezultat din fixarea unui teritoriu determinat al unei colectivitati umane re- lativ omogene si care este guvernata de o putere institutionalizata, avind capacita- tea si mijloacele de a exprima si a realiza vointa unei parti din colectivitate, ca vointa generala".3

„Statul este un sistem organizational, care realizeaza in mod suveran conducerea unei societati (a unui popor stabilit pe un anume teritoriu), detinind in acest scop atit monopolul crearii, precum si monopolul aplicarii dreptului".4

Caracteristicele statului, expuse in definitiile de mai sus, constatam ca statul, de regula, este caracterizat ca:

Ko organizatie politica a societatii cu ajutorul careia se realizeaza conducerea sociala;

Ko organizatie, care detine monopolul crearii si aplicarii dreptului;

1Boris Negru, Teoria generala a dreptului si statului, Chisinau 1999, pag. 54

2Catan Tudor, Teoria generala a dreptului, Chisinau 2001, pag. 25.

3Ion Deleanu, Drept costitutional si institutii politice, Iasi 1993, pag. 8.

4Genoveva Vrabie, Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului, Iasi 1993, pag. organizatie politica a detinatorilor puterii de stat care, in exclusivitate, poate impune

executarea vointei generale, aplicind, in caz de necesitate, forta de constringere.

Sub inraurirea cercetarilor sociologice sau modificat definitiile juristilor.

M. Bluntschli sustine ca „statul este o personalitate organizata a natiunii intr-o tara

determinata".

Shulze considera ca „ statul este unirea unui popor sub o putere superioara spre a realiza toate scopurile comune ale vietii nationale".

Ihering da urmatoarea formulare statului: „statul este forma manifestarii regulate si sigure a puterii sociale cu constringere" sau mai simplu: „statul este organizatia con-stringerii sociale".

Constantin Disescu a definit statul ca „o unitate alcatuita din reuniunea mai multor oameni, pe un teritoriu determinat, in forma guvernantilor si guvernatilor".

Anibal Teodorescu defineste statul ca „forma superioara de societate omeneasca in-vestita cu putere exclusiva de comanda asupra colectivitatii de indivizi asezati pe un teritoriu determinat ce-i apartine in propriu".

In conceptia Kantiana statul constituia „ o multitudine de oameni care traiesc in conformitate cu dreptul si asociati printr-un contract".

Intr-o formula succinta statul este o „ entitate politica construita dintr-un teritoriu deli-mitat de frontiere, dintr-o populatie si dintr-o putere institutionalizata".

„Statul este un instrument pentru organizarea si conducerea societatii in serviciul for-telor social – politice ce detin puterea".1

1Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere in teoria generala a dreptului, Bucuresti 1993.

Caracteristica generala a elementelor constitutive ale statului.

Statul se caracterizeaza prin citeva elemente sau dimensiuni istorice si politice, cu-

mulate calitativ si care stau la baza orcarui stat, si fara ele statul este de neconceput. La ele se atribuie: teritoriul, populatia (natiunea) si suveranitatea. Dimensiunile statului au o importanta majora. Ele conditioneaza atit aparitia, precum si disparitia sau reinvierea statului.1

Considerat din punct de vedere sociologic, Statul este un grup uman, fixat pe un teri-

toriu determinat, asupra caruia se exercita exclusiv o autoritate politica. Statul apare ca o imbinare a unor elemente de fapt – teritoriul si populatia – cu un element politico-juri-dic, adica o putere politica reglementata juridiceste, puterea politica organizata, ce poate exercita in mod legitim constringerea.

In sprijanul celor aratate mai sus, evidentiem apricierile onor reputatii specialiste in

Dreptul Constitutional (romanesc): C.Dissescu si P.Neculescu. C.Dissescu spune ca sta-tul presupune: un teritoriu, o colectivitate si un guvern; o autoritate si o forta de con-

stringere externa. Profesorul P.Neculescu preciza ca „notiunea de stat" cuprinde in sine trei elemente: populatiunea, teritoriu si puterea de a face legi, aplicabile pe intreg terito-riu si sanctionate prin constringere, ceea ce presupune eunei „autoritati", a unui intreg sistem de organe cu competenta in domeniul adoptarii normelor juridice si in cel al aplicarii lor.2

Definitiile date de doctrina statului sint pe cit de numeroase pe atit de contradictorii.

De aceea, autorii cred ca este preferabil sa se descrie statul, in loc sa se defineasca. Pro-

cedind la acesta descriere a statului, autorii considera in mod obisnuit ca pentru a vorbi de stat, este necesar sa eun teritoriu, o populatie si o „autoritate politica" sau „pu-tere de stat". Defiriti autori sint de acord ca nu poate eun stat fara populatie.

Aproape aceiasi unanimitate ein doctrina juridica atunci cind este vorba de un al doilea element al statului – teritoriul.

Dupa cum arata M. de la Bigne de Villeneleule, „atunci cind aceste doua elemente se vor gasi reunite, atunci mai ales cind o relatie pemanenta se va stabili intre o populatie si teritoriu, atunci statul va putea sa se nasca".

Fara indoiala, el nu va fi constituit prin acest simplu fapt, formarea lui nu va apare citusi de putin ca o consecinta obligatorie, fatala, a situatiei astfel create si din acest motiv, noi vedem in populatie si spatiu numai elemente de ordin extrinsec elemente conditie, am putea zice, a constituirii statului.

Pentru ca statul sa se formeze, este necesar, in acesta opinie, sa fie dat un al treilea

element, care nu este o simpla coditie extrinseca necesara nasterii statului, ci este ele-mentul care determina insasi esenta lui. Acest de al treilea element este ceea ce unii au-tori numesc „autoritate publica" sau „putere de stat", iar altii „suveranitatea", element care a dat loc in doctrina la controverse deosebit de ample.3

1Tudor Catan, Teoria generala a dreptului, Chisinau 2001, pag. 27.

2Genoveva Vrabie, Drept Constitutional si Institutii Politice Contemporane, Iasi 1995, pag. 52-54.

3Tudor Draganu, Drept Constitutional si Institutii Politice, Tratan elementar, vol.1, Chisinau 2000,

pag. 189.

Teritoriul este dimensiunea materiala a statului. Desi, la prima vedere, teritoriul pare

sa fie o notiune geografica, el reprezinta, deasemenea, un concept politic si juridic. Acest rol al teritoriului reiese din functiile pe care le are acesta:

a) Teritoriul este factorul care permite situarea statului in spatiu, localizind in asa mod

statul si delimitindu-l de alte state;

b) Prin intermediul teritoriului statul stabileste legaturile cu cei ce-l locuiesc, definindu-

le calitate speciala de apartenenta la statul respectiv, calitate de supusenie sau cetate-

nie;

c) Teritoriul determina limitele extinderii puterii publice si contribuie la structurarea

autoritatilor publice in dependenta de organizarea teritoriului;

d) Teritoriul este simbolul si factorul de protectie a ideii nationale.

Teritoriul statului cuprinde solul, subsolul, apele si coloana de aer de deasupra solului si a apelor asupra carora statul isi exercita puterea sa suverana. Unii autori atribuie la teri-toriul statului navele maritime, aeriene, rachetele cosmice, satelitii arteficiali, precum si terenul pe care este situata reprezentanta diplomatica intr-un stat strain.

Potrivit conceptului Constitutiei Republicii Mosi standardelor internationale, teri-toriul statului ii sunt specifice urmatoarele caractere juridice: inalienabilitatea si indivi-zibilitatea.

In art. 3 al Constitutiei se precizeaza ca „teritoriul Republicii Moeste inaliena-

bil" si ca „frontierele tarii sunt consfintite prin legea organica, respectindu-se principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului international".

Articolul 1 al constitutiei stabileste si faptul ca, Republica Moeste un stat indi-

vizibil. Indivizibilitatea teritoriului se interpreteaza in sensul ca statul nu poate fi seg- mentat, nu poate fi obiectul unei divizari totale sau partiale. Unitatile teritoriale nu con-stituie „state"; chiar unele din ele benificiaza de autonomie prevazuta de statute speciale

Populatia constituie dimensiunea demografica, psihologica si spirituala a statului.

Eunui stat fara populatie este de neconceput. Acesta e si firesc. Statul este o so-cietate umana organizata, o societate stabilizata in interiorul unor frontiere permanente. Cei ce locuiesc pe un teritoriu delimitat de frotiere si sunt supusi aceleiasi puteri pot avea fata de aceasta ori calitatea de cetatean, de membru al statului respecti, ori calitatea de strain (persoana avind alta cetatenie decit cea a statului in care locuieste), ori pe cea de apatrid.

Dintre acestea trei categorii de persoane numai cetatenii se bucura de deplinatatea

drepturilor si poseda deplinatatrea obliagatiilor stabilite stat.

Comunitatea indivizilor care se afla pe teritoriul strict determinat al statului si asupra

careia se exercita puterea de stat e o categorie complexa. In unele cazuri comunitatea formeaza o natiune, natiunea fiind indintificata cu populatia.

Natiunea nu trebuie confundata nici cu statul si nici cu populatia, ca element constitu-

tiv al acestuia. Ea „este o asociatie de oameni avind aceeasi limba, aceeasi origine, ace-leasi obiceiuri, aceleasi idei si sentimente, dezvoltate printr-o lunga convetuire"1.

Natiunea constituie nu o simpla comunitate umana. Ea e comunitatea umana formata

istoriceste pe un teritoriu distinct, anume pe acest teritoriu comunitatea umana data isi

1George Meitani, Curs de drept international public, Bucuresti 1930, pag.16.

formeza limba, cultura, obiceiurile, traditiile, spiritualitatea de neam, factura psihica, de acest teritoriu, comunitatea data isi leaga trecutul istoric, prezenta si, indiscutabil, viito-

rul.

Categoria „natiune" reprezinta nu intrega populatie, ci doar o parte din ea, parte ce

constituie majoritatea populatiei.

Referindu-ne la coraportul categoriilor „natiune"-„stat" putem mentiona urmatoarele.

In lume eun numar mare de state nationale, adica state care au la baza o natiune (Franta, Germania, Italia, Spania, Portugalia). Majoritatea absoluta a statelor europene sunt state nationale.

Emai multor natiuni poate duce la formarea statelor multinationale (Federa-

tia Rusa, S.U.A.).

Natiunea nu trebuie confundata cu nationalitatea sau cu poporul. Nationalitatea expri-

ma apartenenta indivizilor la o anumita natiune, in timp ce poporul desemneaza masa indivizilor, indiferent de nationalitatea lor, constituita ca suport demografic al statului.

Fundamentul oricarui stat rezida in unitatea poporului. Iata de ce art. 10 al Costitutiei

Republicii Moprevede ca „statul are ca fundament unitatea poporului Republicii MoRepublica Moe4ste patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor ei". Mai mult ca atit: „Statul recunoaste si garanteaza dreptul tuturor cetatenilor la pas-trarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase".

Suveranitatea constituie cel mai caracteristic element specific al statului. Puterea este

un fenomen legal de autoritate, care se caracterizeaza prin posibilitatea de coordona ac-tivitatea oamenilor conform unei voite supreme, de a comanda, de a da ordine si necesi-tatea de a se supune acestei comenzi. Autoritatea presupune coordonarea, comanda si supunere.

Suveranitatea este cea mai importanta. La etapa contemporana tot mai frecvent este

definita ca fiind „dreptul statului de a conduce societatea, de a stabili raporturi cu alte state".

Teritoriul

Notiunea si natura juridica a teritoriului.

Prin teritoriul statului se intelege partea din globul pamintesc, cuprinzind solul, sub-

solul, apele si colana de aer de deasupra solului si a apelor, asupra careia statul isi exer-cita suveranitatea.1

Deminsiunea materiala a statului este teritoriul. Din acest motiv se spune, uneori, ca

statul este o „forma geografica a vietii sociale", o „entitate artificiala care se suprapune unor zone naturale" sau un „fenomen esentialmente spatial", ajungindu-se astfel – prin punerea unor prea puternice accete asupra dimensiunii materiale a statului – la definitia „geografica" a acestuia, care nu exprima, totdeauna, o realitate. Teritoriul nu poate fi re-dus doar la semnificatia unui „spatiu", a unei „unitati naturale" oarecare. El indeplineste un rol de maimportanta, care depaseste interesul strict al definirii statului. Pentru a contura rolul teritoriului, trebuie retinute citeva dintre functiile acestuia:

a) Teritoriul este acela care permite situarea statului in spatiu si delimitarea lui de alte

state;

b) El constituie baza pe care se realizeaza integrarea transformatoare intr-o unitate coe-

renta a populatiilor indefinite si instabile;

c) Prin determinarea unui cadru teritorial, puterea inscrie Natiunea pe planul realitatii

concrete. Teritoriul este simbolul si factorul de protectie a ideii nationale, el permite –

cum spunea un reputat autor – „realizarea sintezii dintre sol si idei, care esenta insasi

a Natiunii";

d) Teritoriul determina – sub aspect fizic si sub anumite limite – intinderea si prerogati-

vele puterii publice, suveranitatea si independenta acesteia. El este „cadrul natural" in

care puterea se realizeaza si prin care acesta putere se delimiteaza de alte fenomene si

institutii social – politice asemanatoare ei;

e) Teritoriul este acela care asigura si accentuiaza calitatea insasi a „cetatenilor", trasa-

tura lor comuna si funciara de a vetui intr-un anumit spatiu;

f) Teritoriul este si un mijloc de actiune a statului, intrucit „cine detine solul, detine lo-

cuitorii", imprimind acestora un sens comun de eteritoriul are a fi valorizat ca mijloc de actiune si prin resursele lui,care sunt, in mai mare sau in mai mica masura,de natura sa asigure realiarea obiectivelor puterii.2

Cit priveste natura juridica a teritoriului, tema a fost si este inca controversata:

a) Potrivit „teoriile patrimoniale", specifice epocii feudale, suveranitatea asupra terito-

riului era asimilata cu proprietatea asupra pamintului. In virtutea prerogativelor sale

de „proprietar" asupra teritoriului, monarhul putea nu numai sa deschida succesiunea

cu privire la teritoriu, dar si sa-l instraineze, sa-l scimbe sau sa-l daruiasca, antrenind

astfel, bineinteles, faramitarea lui. Tocmai datorita unor asemenea grave consecinte,

inca la acea epoca s-a admis ideea ca, desi teritoriul face obiectul prorietatii, nu poate

fi vorba despre proprietatea privata a monarhului, teritoriul apartinind Coroanei, care

personifica statul;

b) Teoria „teritoriului – subiect" porneste de la ideea ca teritoriul nu este un obiect asup-

ra caruia statul isi exercita anumite drepturi reale, ci un element constitutiv al insasi

1Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice, tratat elementar, vol.1, 2000, pag.192.

2Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, vol.2, Iasi 1993, pag.27.

persoanei statului, intrucit, fara teritoriu, statul nu-si poate exprima vointa sa. Ceea

ce caracterizeaza vointa statului, indiferent de forma prin care ea se exprima (leji

tratate) , este suveranitate. Dar aceasta suveranitate nu se poate manifesta decit in

interiorul unui teritoriu, care - prin aceasta – devine un element al vointei si al perso-

nalitatii statului;

c) Teoria „teritoriului – obiect" are, dinpotriva, ca punct de sprijin constatareas ca rela-

tia dintre stat si teritoriu nu poate fi calificata ca imperiu, ca drept de a comanda, caci

suveranitatea – exprimind autonomia autoritatii – se exercita asupra persoanelor, nu

asupra bunurilor. Or , drepturile asupra bunurilor sint un dominium, nici un inperi –

um. Dreptul statului asupra teritoriului semnifica un dominium, inseamna ca teritoriu

este un obiect al unui drepr real de suveranitate;

d) Teoria „teritoriului – limita" considera teritoriul ca „ spatiu" sau „limita" a exercita -

rii puterii, „circumscriptia" in teritoriul careia se realizeaza prerogativele statului,

„bornele" autoritatii statului;1

e) Teoria competentei, contigua teoriei „teritoriului – limita", recurge la un concept

„plastic" si adaptabil diverselor situatiei internationale (cesiunii teritoriale, partaja –

rea competentelor teritoriale etc.), acela de „ competenta", pentru a explica astfel na-

tura juridica a teritoriului, acesta fiind „ sfera de competenta spatiala a statului", „cad-

rul validitatii ordinii statale".2

Natura juridicaa teritoriului nu poate fi desprinsa de rolul pe care acesta il are, iar rolul

teritoriului este sinteza calitativa a functiilor lui.

Constitutia Romaniei, in art.3, nominalizind teritoriul ca element constitutiv al statu –

lui, precizeaza ca el este „inalienabil" (alineatul 1), interzicindu-se astfel orice forma

de instrainare a acestuia.

1Alexandru Arseni, Drept constitutional si institutii politice, vol.2, Chisinau 1997, pag.

2Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, vol.2, Iasi 1993, pag. 27-28.

Raporturile dintre stat si teritoriu.

Intrucit organele statului isi exercita autoritatea in limitele unui spatiu determinat, s-a

simtit nevoia de a se preciza natura raporturilor dintre stat si teritoriu.

Conceptiile asupra raportului dintre stat si teritoriu au strabatut in timp o treptata si

lenta dezvoltare pina cind au ajuns sa se cristalizeze in tiparul lor actual.

a) Teoria teritoriului obiect.

In evul mediu, teritoriul a fost socotit pina la un moment dat, - asa cum am aratat deja, -

proprietatea de drept privat a suveranului si, de aceea, la moartea acestuia putea fi im -

partit intre urmasi.

Mai tirziu, in scopul de a se evita primejdia farimitarii teritoriului statului, se inceta-

teneste ideia ca teritoriul statului nu este proprietatea privata a monarhului, ci apartine coroanei, care personifica institutia monarhica.

Din aceasta conceptie s-a dezvoltat apoi asa – numita teorie a „teritoriului obiect".

Potrivit acestei teorii, raporturile dintre stat si teritoriu nu poate fi caracterizate ca un

„imperium", adica un drept de comanda, intrucit suveranitatea, care este autoritate, nu poate sa se exercite decit asupra persoanelor, iar nu si asupra lucrurilor. Drepturile asup-ra lucrurilor sunt un „dominium", iar nu un „imperium". Dreptul statului asupra teritori-ului are ca obiect un lucru, astfel incit el trebuie caracterizat ca un „dominium", ca un drept real. Acest drepr real nu poate fi insa confundat, potrivit acestei teorii, cu dreptul de proprietate publica sau privata, caci intre aceste doua categorii de drepturi ede-osebiri esentiale.

In primul rind, pe cind dreptul de proprietate publica sau privata are ca obiect o anumita

portiune a teritoriului, dreptul statului se intinde la totalitatea lui.

In al doilea rind, pe cind dreptul de proprietate confira teritoriului o serie intrega de pre-rogative: „jus utendi", „jus fruendi", „jus abutendi", care ii imprima un caracter exclusiv dreptul statului asupra teritoriului nu comporta plinitudinea si exclusivitatea de puteri, care ramin in principiu proprietarului, ci numai anumite facultati determinate de utili-zare, cum este, de exemplu: posibilitatea de a proceda la exproprieri de utilitate publica, la devastari in scopul apararii nationale. Pe cind bunurile ce fac obiectul proprietatii pri-vate sunt afectate satisfacerii unor interese particulare, facultatile de utilizare recunoscu-te statului asupra teritoriului sau sunt menite sa serveasca scopuri de ordin general si de valoare superioara. Tocmai din aceste motive, chiar autorii care sustin aceasta teorie sunt de acord ca dreptul statului asupra teritoriului nu poate fi echivalat cu un drept real construit dupa modelul preptului privat, ci constituie „un drept real de drept public" ( Laband) sau, intr-o alta terminologie, „un drept real institutional „ (Jean Dabin).

Aceasta teorie, care astazi nu mai este sustinuta decit de un numar restrins de autori,

explica cu usurinta cesiunile teritoriale intre state. Recunoscindu-i-se statului un drept real de drept public asupra teritoriului supus suveranitatii sale, este evident ca, in mod logic, va trebui sa se admita ca el are si facultatea de a ceda acest teritoriu.

b) Teoria teritoriului subiect.

O conceptie deosebita de teorie a teritoriului obiect este teoria teritoriului subiect, susti-nuta de autorii ca Gerber si G.Jellinik. Dupa acesti autori, teritoriul nu este ceva exterior statului, un obiect asupra caruia aceasta exercita anumite drepturi reale, ci trebuie soco-tit ca unul din elementele care alcatuiesc personalitatea juridica a statului. Pentru ca sa poata fi vorba de o persoana – stat, trebuie sa fie intrunite in fapt trei elemente: un teri-toriu, o populatie si o putere publica. Astfel, teritoriul este un element constitutiv al sta-tului. Dar tocmai pentru ca este o parte componenta a statului, teritoriul nu poate fi so-cotit, - se adauga in aceasta conceptie, - un obiect asupra caruia statul ar exercita un „dominium", ce trebuie privit ca un element indisolubil legat de puteria publica.

c) Teoria teritoriului limita.

O teorie formulata mai recent in literatura juridica este teoria teritoriului limita (L.Dugu-it, Carre de Malberg etc.). Aceasta teorie pleaca de la ideea ca teritoriul statului nu este nici obiectul unui drept real al statului, nici o parte componenta a personalitatii acestuia, ci pur si simplu un cadru, in limitele caruia statul isi exercita puterea de comanda asupra vointelor individuale. Statul nu exercita un drept de „dominium" asupra teritoriului, ci numai o putere de a comanda persoanelor locuind in interiorul frontierilor lui. Masurile pe care le ia statul, desi influienteaza situatia juridica sau materiala a teritoriului, nu sunt consencinta unui drept real, ci simple reflexe ale puterii de care dispune asupra persoa-nelor.

d) Teoria competentei.

O conceptie apropriata de teorie a teritoriului limita este teoria competentei. Plecind de la ideia superioritatii ordinii internationale de drept asupra celei statale, aceasta ultima teorie, in varianta scolii normativiste (H.Kelsen), sustine ca teritoriului statului nu ar fi decit cadrul spatial, determinat de ordinea juridica internationala, in limitele caruia ordi-nea juridica nationala este autorizata sa se aplice. Pentru a nega legatura dintre suverani-tate si teritoriu, in aceasta teorie se afirma ca, in anumite cazuri, statul isi exercita atri-butiile si in afara teritoriului sau (de exemplu, exteritorialitatea fortelor militare aflate pe teritoriului unui stat strain). Un stat poate exercita insa, - se sustine in continu – are, - in afara teritoriului sau cel mul o competenta, fara sa-si poata extinda suveranitatea. Numai ca aceasta argumentare are impotriva ei faptul ca, potrivit dreptului international, un stat nu poate exercita o competenta asupra unor bunuri aflatoare pe teritoriul altui stat decit cu autorizarea liber consimtita a acestuia si in limitele admise de el.

e) Consideratii critice si concluzii.

Teoriile examinate mai sus nu sunt in masura sa dea raporturilor dintre stat si teritoriu o explicatie adaptata stadiului actual de dezvoltare a realitatilor nationale si internationale caci ele nu tin seama de faptul ca exercitarea puterii statului trebuie sa aiba in lumea

moderna ca scop exclusiv infaptuirea vointei poporului asezat intr-un anumit spatiu geo- grafic. Cu alte cuvinte, o teorie cu privire la aceasta problema nu poate fi socotita com-

patibila cu mentalitatea actuala a comunitatii internationale si cu aspiratiile ei, daca nu porneste de la ideea ca puterea statului asupra teritoriului este o manifestare a dreptului pe care poporul asezat pe acest teritoriu il are asupra lui, adica o expresie a suveranitatii respectiv.1

Acest aspect criticabil al teoriilor analizate apare foarte evident in contextul teoriei

teritoriului obiect. In sensul ei, drepturile statului asupra teritoriului sunt un „domini-um", iar nu un „imperium", tendinta ei de a nu tine seama de principiul suveranitatii po-porului apare bine conturata. Daca raportul dintre stat si teritoriu se analizeaza ca un drept real al statului asupra acestui teritoriu, consecinta va fi ca, atunci cind statul se confunda cu persoana monarhului sau cu o minoritate asupritoare, mare masa a poporu-lui va fi pusa in situatia de a nu avea nici un cuvint de spus in eventualele hotariri ce s-ar lua cu privire la soarta viitoare a hotaririlor tarii.

1Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice, tratat elementar, vol.1, 2000, pag.196-198.<

download