Consideratii Generale Asupra Conventiei De Arbitraj

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

ASUPRA

CONVENTIEI DE ARBITRAJ

1. Notiune, forme

In literatura de specialitate conventia de arbitraj a fost definita ca reprezentand "intelegerea partilor de solutiona un litigiu de comert international prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent"1 sau " acordul partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit intre ele in legatura cu executarea acelui contract arbitrajului"2.

Conventia de arbitraj se poate prezenta sub cele doua forme3:

compromisul sau conventia de compromis;

clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;

Compromisul este acordul prin care partile supun litigiul eintre elespre solutionarea unui arbitraj.

Compromisul trebuie sa indeplineasca anumite conditii.

Sa se refere la un litigiu actual si determinat, mentionat ca atare in actul de compromis.

In cazul in care partile au in vedere un litigiu, care inca nu s-a declansat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauza compromisorie.

Situatia este diferita daca fara a fi un litigiu dnascut, efaptul litigios, , adica acela care este susceptibil de a da nastere, ulterior, la un litigiu4; partile pot incheia un compromise valabil.

Eunui litigiu este de esenta contractului de compromis.

Inelitigiului semnifica lipsa de obiect a compromisului ;i este sanctionata cu nulitatea actului de compromis, precum si a sentintei care ar fi data in aceste conditii.

Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizati. Daca ei se pronunta cu privire la un litigiu ineinseamna ca statueaza ultra petita, cu toate consecintele aferente unei asemenea statuari.5

Acordul partilor trebuie sa fie exprimat de asa natura incat sa rezulte ca arbitrii sunt investiti cu putere de a judeca, fiindca altfel acordul partilor ar putea exprima un alt contract ( tranzactie, expertiza ), dar nu un compromis, conventie de arbitraj.

In cuprinsul compromisului partile trebuie sa desemneze arbitrul

( eventual arbitrii ) ce urmeaza sa statuieze asupra contenciosului lor.

Desemnarea arbitrilor trebuie facuta prin aratarea numelui lor sau in orice alt mod de natura sa denote certitudinea in privinta identitatii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a presedintelui Curtii de arbitraj) ; in acest caz se intelege ca va fi arbitru persoana care va avea aceasta calitate la momentul cand trebuie sa aiba loc arbitrajul.

Nedesemnarea arbitrilor prin actul de compromis antreneaza nulitatea actului respectiv; partile au insa posibilitatea sa inlature acest viciu si sa acopere

nulitatea actului, desemnand ulterior arbitrul sau arbitrii.

Actul de compromis trebuie sa contina precizarile necesare cu privire la organizarea arbitrajului asupra caruia partile au convenit, precum si procedura de arbitrare.

De asemenea partile fixeaza si termenul inauntrul caruia urmeaza sa aiba loc arbitrajul. Acest termen este supus – in ceea ce priveste modul de calcul – regulilor dreptului comun. El poate fi insa prorogat, expres sau tacit, prin acordul de vointa al partilor.6

Termenul poate fi suspendat in prezenta unor imprcum ar fi de pidesfasurarea unei proceduri penale fondata pe acelasi element de fapt cu privire la care este chemat sa se pronunte arbitrajul, precum si in cazul in care eo chestiune pr

In continutul actului de compromis poate fi inserata o clauza prin care arbitrii pot statua in echitate sau "ex aeguo et bono". Expirarea termenului fixat de partii pentru infaptuirea arbitrajului nu inrautateste situatia de drept a acestora ein momentul implinirii termenului.

Astfel, daca in actul de compromis s-a consemnat o recunoastere sau o marturisire a unei parti, acestea raman castigate cauzei, putand fi invocate ulterior de catre cealalta parte impotriva celui care la facut.

In ipoteza in care actul de compromis este nul, raman valabile toate acele prevederi ale lui ce sunt independente de cauza ce a provocat nulitatea si care poate fi, spre exemplu, omisiunea de desemnare a arbitrilor.

Compromisul fiind un acord de vointa produce efectele unui contract, cum sunt bunaoara cele privind opozabilitatea intre parti fata de terti. Tot astfel actul de compromis poate fi atacat prin actiunea in simulatie sau prin actiunea pauliana, cand sunt indeplinite conditiile cerute pentru promovarea acestor sanctiuni.

Compromisul se analizeaza si ca act judiciar,7deoarece el produce efecte specifice unor asemenea acte precum: intreruperea prescriptiei actiunii cu referire la care el s-a perfectat, suspendarea perimarii unei proceduri declansate intre aceleasi parti, pentru aceiasi cauza, impiedicarea partilor de a supune litigiul respectiv unei alte judecati.

Proba actului de compromis se face prin orice mijloace de dovada fiind vorba de un act pur consensual.

Inecompromisului poate fi invocata in diferite forme. De regula, ea se constata prin inserarea protestului partii interesate in procesul-verbal sau in cuprinsul incheierii date de arbitri.

Participarea partilor la procedura de arbitraj sau achiesarea lor la sentinta arbitrala – facuta expres sau tacit ( in acest din urma caz, prin executarea voluntara a sentintei) – acopera lipsa actului de compromis redactat in scris.

Clauza compromisorie este acordul prin care partile supun solutionarii unui arbitraj litigiul ce ar putea interveni intre ele in legatura cu un contract.

Clauza compromisorie este un acord anterior oricarui contencios intre partile contractante; asadar litigiul trebuie sa, fie viitor si eventul.8 Prin aceasta clauza compromisorie se deosebeste de compromis, care priveste litigii deintre parti.

Clauza compromisorie se inscrie ca o stipulatie in cuprinsul unui contact comercial.9 Este posibil insa ca partile sa o adauge contractului respectiv chiar ulteror perfectarii lui, ele avand libertatea sa-l completeze cu orice clauze doresc.

Adaugarea sa ulterioara trebuie facuta insa pana la ivirea litigiului, deoarece dupa acest moment orice clauza ar interveni cu privire la aceasta ar

constitui un compromis in masura in care ar indeplini conditiile compromisului,

adica inscrisul constatator al conventiei respective ar contine, si expunerea

litigiului (obiect al arbitrarii), precum si indicarea numelui arbitrilor.

Atunci cand din clauza compromisorie lipseste precizarea referitoare la desemnarea arbitrilor, actului respectiv nu i se va poate recunoaste nici valoarea de compromis si nici valoarea de clauza compromisorie.10

Indiferent daca clauza compromisorie este inserata in contractul principal ca o stipula tie distincta acestuia sau este constatata printr-un inscris separat – intocmit concomitent cu contractul sau la o data ulterioara, dar inaintea ivirii litigiului intre parti – ea trebuie sa nu lase nici o urma de indoiala cu privire la vointa partenerilor contractuali de a supune eventuale litigii ce ar putea sa apara intre ele in legatura cu executarea obligatiilor asumate prin contractul principal unui anumit arbitraj.

Stransa legatura dintre contractul principal si clauza compromisorie confera acesteia din urma caracter accesoriu fata de acel contract. Clauza compromisorie este intotdeauna legata de econtractului principal in care rezida de altfel ratiunea ei de a fi.

Ea epentru ca econtractul principal si se realizeaza ca o consecinta a eacestuia din urma. Durata in timp a acestei clauze coincide cu durata in timp a contractului, iar atunci cand textul ei vizeaza si consecintele desfiintari contractului, actiunea sa in timp se prelungeste pana la lichidarea acelor consecinte.

Pe de alta parte, cedarea contractului implica si cedarea cauzei compromisorii, ,in acelasi mod si cu respectarea acelorasi conditii de forma; exceptie fac doar cazurile in care clauza compromisorie se analizeaza ca fiind un

contract " intuitu personae".

Aceasta clauza nu este totusi un veritabil contract accesoriu, pentru ca pastreaza o semnificativa autonomie fata de contractul principal. Premisa acestei autonomii se regaseste in insusi obiectul clauzei, concretizand in crearea conditiilor necesare pentru ca eventualele litigii referitoare la contractul principal sa fie supuse unei jurisdictii si unei proceduri deosebite.

Autonomia clauzei compromisorii este suficient de concludenta pentru a da o relativa independenta11 cestei clauze fata de contractul de care se leaga.

Autonomia clauzei compromisorii implica mai multe consecinte. Astfel motivele de nulitate ale actului principal nu se rasfrang asupra clauzei compromisorii.12 Prin exceptie, unele motive de nulitate sunt comune ambelor operatiunii, cum ar fi cele ale viciilor de consimtamant sau ale lipsei de capacitate.

Nulitatea contractului principal nu ii impiedica pe arbitri sa decida asupra propriilor lor competente. Tot astfel, rezolutiunea sau rezilierea contractului nu afecteaza clauza compromisorie.

Valabilitatea clauzei compromisorii nu este influentata nici de interventia ordinii publice, care ar inlatura unele stipulatii ale contractului principal.

Legea care guverneaza conventia de arbitraj poate fi distinsa de legea aplicabila contractului principal. Pe planul raporturilor litigioase dintre parti, procedura arbitrara si fondul cauzei vor fi supuse unor legi diferite.

In literatura de specialitate13 s-a aratat ca in mod obisnuit clauza compromisorie este un act preparator. Partile care au incheiat clauza compromisorie nu se pot adresa arbitrajului, in mod direct, numai in temeiul acesteia, ci ele trebuie sa incheie, in acest scop, un nou acord, adica un compromis.

Prin clauza compromisorie, care intervine mai inainte de orice litigiu, partile isi asuma obligatia de a inchei un compromis in momentul in care s-ar naste un atare litigiu.14 21743bqm59vmk7r

Clauza compromisorie reprezinta forma obisnuita a conventiei de arbitraj. Intrucat produce efectele unei conventii de arbitraj, eficacitatea clauzei compromisorii nu este conditionata de incheierea unui copromis.15

2. Natura juridica a conventiei de arbitraj

In literatura de specialitate16 s-a atras atentia asupra naturii juridice duble a conventiei de arbitraj, care are aplicatii procedurale indiscutabile, grefate pe o certa structura contractuala.

Natura contractuala a conventiei de arbitraj rezulta din manifestarea de vointa a partilor. In ambele forme ale conventie, partile se obliga sa supuna litigiul lor unui arbitraj, sa desemneze arbitrii si sa execute de buna voie hotararea arbitrala.

Natura procedurala a conventiei de arbitraj este configurata de finalitatea urmarita. Prin conventia de arbitraj nu se determina drepturile si obligatiile reciproce ale partilor, ci se reglementeaza modalitatea in care ele vor fi stabilite de organul arbitral.

Solutiile preconizate nu pot fi insa absolutizate. Prin prisma componentelor sale, conventia de arbitraj are o natura dubla. Consecintele de ordin procedural ale conventiei de arbitraj sunt generate de o structura contractuala.

Conventia de arbitraj este considerata ca un contract de comert exterior. Tot conventia de arbitraj este si un act de dispozitie, intrucat partile renunta la garantiile oferite de jurisdictia de stat si se obliga sa respecte hotararea pronuntata de instanta arbitrala.17

CAPITOLUL II

CONDI’IILE DE VALIDITATE

ALE

CONVEN’IEI DE ARBITRAJ

1. Conditiile de forma

Pentru validitatea conventiei de arbitraj, legea romana cere ca aceasta sa fie redactata in forma scrisa.1

Cerinta formei scrise nu implica insa eunui inscris unic. Conventia de arbitraj poate rezulta potrivit art.2 alin.3 din Regulamentul Comisiei de arbitraj de la Bucuresti si din savarsirea unor acte procedurale cum sunt introducerea de catre reclamant a unei cereri de arbitrare si comunicarea paratului prin care accepta solutionarea litigiului de catre organul arbitral.

Forma scrisa a conventiei de arbitraj este prevazuta si de Conventia Europeana de Arbitraj International de la Geneva din 1961. Conform art.I, par.2 lit.a, conventia de arbitraj poate sa prezinte forma unui inscris sub semnatura privata.

De asemenea, si folosirea unor modalitati echivalente, clauza compromisorie sau compromisul putand fi continute intr-un schimb de scrisori, telegrame sau de comunicari prin telex. In acelasi sens dispune art.II, par.2 al Conventiei pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrare straine de la New York din 1958: " Prin conventie scrisa se intelege o clauza compromisorie inserata intr-un contract sau un compromis semnate intre parti sau cuprinse intr-un

schimb de scrisori sau telegrame". qm743b1259vmmk

In cazul in care partile sunt toate straine si convin ca diferendul lor sa fie solutionat de Comisia de arbitraj de la Bucuresti, conventia de arbitraj trebuie incheiata in forma scrisa. Daca partile recurg insa la un arbitraj ad-hoc din tara noastra, conditiile de forma exterioara vor fi determinate de legea locului unde s-a incheiat conventia de arbitraj.

De altfel, Conventia de la Geneva din 1961 precizeaza in art.I, par.2, lit.a, ca in raporturile dintre tari, ale caror legi nu impun forma scrisa pentru conventia de arbitraj, acordul partilor se poate incheia in formele permise de aceste legi.

Modul de redactare al conventiei de arbitraj poate fi diferit dupa cum partile au supus litigiul unui arbitraj ad-hoc sau unui arbitraj institutionalizat.2

In cazul unui arbitraj ad-hoc, partile trebuie sa stabileasca modalitatile de nominalizare a arbitrilor, sa determine locul arbitrajului si sa fixeze regulile de procedura pe carele vor urma arbitrii ( art.IV, par.1, lit.b din Conventia de la Geneva din 1961).

Partile au insa posibilitatea sa opteze si pentru un regulament facultativ de arbitraj, de exemplu, Regulamentul UNCITRAL adoptat de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 15 decembrie 1976.

In imprunui arbitraj institutionalizat, partile se vor referi la regulamentul institutiei desemnate ( art. IV, par.1, lit.a, din Conventia de la Geneva din 1961). In absenta altei prevederi, trimiterea se poate limita numai la indicare institutiei permanente de arbitraj.

2. Conditiile de fond

Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamant, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. ). Dintre acestea numai capacitatea si obiectul prezinta unele derogari de la regimul de drept comun.

Capacitatea partilor de a incheia o conventie de arbitraj se determina an functie de legea lor nationala.

In unele legislatii, persoanele juridice de drept public nu pot subscrie la o conventie de arbitraj.3 Intre partile contractante, interdictia a fost insa indepartata de Conventia de la Geneva din 1961.

Potrivit art.II, par.1, persoanele juridice de drept public, au facultatea de a incheia in mod valabil conventii de arbitraj. Interdictia dreptului de a incheia conventii arbitrale este de ordine interna si nu de ordine publica internationala.4

Conventia de arbitraj fiind un act de dispozitie, art.340 C. proc. civ. Stabileste ca persoanele care au capacitate deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.

In cazul in care conventia de arbitraj se incheie de catre un imputernicit se cere ca mandatul sa fie special. Potrivit art.1537C. civ., facultatea de a face o tranzactie cuprinde si dreptul de a consimti o conventie de arbitraj.

Obiectul conventiei de arbitraj consta in obligatia partilor de a supune solutionarea litigiului cu privire, la relatiile lor contractuale unei proceduri arbitrale.

Pentru a constitui obiectul unei conventii de arbitraj, litigiul dintre parti trebui sa fie arbitrabil. Prin arbitrabilitate se intelege ca litigiul este susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului.

In dreptul nostru, obiectul conventiei de arbitraj poate fi format din orice litigiu de comert international. Cu caracter derogatoriu, art.341 C.proc.civ. stabileste ca drepturile cu privire la care nu se poate face tranzactie, nu poate forma obiectul unei conventii arbitrale. De exemplu, in materia falimentului, unde competenta este exclusiva a instantei de judecata.5

CAPITOLUL III

EFECTELE CONVENTIEI DE ARBITRAJ

Conventia de arbitraj produce efecte de natura contractuala si de natura procedurala.1

1. Efectele de natura contractuala ale conventiei de arbitraj

Conventia de arbitraj, fiind un acord de vointa are putere de lege intre partile contractante (art.969 C.civ.: "Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".).

Prin incheierea conventiei de arbitraj, partile isi asuma unele obligatii specifice. Ele se angajeaza sa supuna diferendul lor unui anumit arbitraj, sa aleaga arbitrii si sa execute de buna voie sentinta pronuntata.2

Efectele conventiei arbitrale se produc numai intre partile in cauza

(art. 973 C.civ. ). Datorita relativitatii efectelor sale, conventia de arbitraj este inopozabila tertelor pesoane

Practica Comisiei de arbitraj de la Bucuresti este constanta in aceasta privinta. In conformitate cu principiul relativitatii conventiei arbitrale, inter5ventia tertilor in interes propriu in litigiul arbitral este conditionata de consimtamantul partilor. Tot astfel, admisibilitatea chemarii in garantie va depinde de acordul tertei persoane.

Arbitral constituie o jurisdictie speciala, alte persoane decat cele care au convenit nu pot fi introduse in cauza impotriva vointei lor.

Conventia de arbitraj produce efecte si ata de succesorii partilor. In aceasta categorie se includ succesorii universali sau cu titlu universal, succesori cu titlu particular si creditori chirografari ai parilor.3

2. Efectele de natura procedurala ale conventiei de arbitraj

Sub aspectul finalitatii indeplinite, conventia de arbitraj este un act procedural care da nastere unui efect principal si negativ, precum si unui efect complementar si pozitiv.4

2.1. Efectul principal si negativ

Rezida in excluderea competentelor instantelor judecatoresti de drept comun de a rezolva litigiul respectiv. In domeniul arbitrajului international, intrunirea Comisiei de arbitraj de a solutiona un diferend exclude, pentru acel litigiu, potrivit art.4 alin.2 din Regulament, competenta instantelor de drept comun.

In cadrul arbitrajului ad-hoc, inlaturarea competentei judiciare rezulta indirect din art.341 C.proc.civ., care admite aceasta forma de jurisdictie.

Excluderea interventiei instantelor judecatoresti comporta si unele precizari. Prin incheierea unei conventii de arbitraj, necompetenta judiciara va fi absoluta sau relativa. In prima situatie, exceptia de arbitraj poate fi invocata in orice faza a procedurii, de oricare dintre partile litigante si din oficiu de catre instanta. In cea de doua situatie, exceptia de arbitraj poate fi invocata numai de partea interesata inainte de inceperea dezbaterilor asupra fondului litigiului, in limine litis. Partile pot insa renunta la invocarea conventiei de arbitraj.

In principiu, necompetenta instantelor judecatoresti generata de o conventie de arbitraj este relativa intrucat rezulta din acordul partilor exprimat in compromis sau in clauza compromisorie. Art.3434 alin.2 C.proc.civ. dispune ca daca una dintre parti invoca exceptia de arbitraj, instanta de judecata isi verifica

competenta si retine litigiu spre solutionare daca:

a) paratul si-a formulat apararile in fond fara nici o rezerva intemeiata pe conventia de arbitraj;

b) conventia arbitrala este lovita de nulitate ori de inoperanta;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului in arbitraj;

In celelalte cazuri, instanta de judecata, la cererea uneia dintre parti, se va declara necompetenta daca va constata ca econventie arbitrala. In acelasi sens sunt dispozitiile art.180 din Legea nr.105 din 1992.

Conventia de la New York din1958 precizeaza in art.II, par.3, ca tribunalul unui stat contractant, sesizat cu un litigiu privind o problema asupra careia partile au incheiat o conventie in sensul prezentului articol, va indruma partile la arbitraj, la cererea uneia dintre ele, daca nu constata ca zisa conventie este caduca, inoperanta sau nesusceptibila de a fi aplicata.

La randul ei, Conventia de la Geneva din 1961 prevede in art.VI, par.1, ca exceptia intemeiata pe eunei conventii de arbitraj si prezentata in fata unei instante judecatoresti sesizate de catre una din parti la conventia de arbitraj, trebuie sa fie ridicate de parat, sub pedeapsa decaderii, inainte sau in momentul prezentarii apararilor sale asupra fondului, dupa cum legea instantei sesizate considera exceptia de necompetenta o chestiune de procedura sau de fond.

Limitele incompetentelor instantelor judecatoresti sunt configurate de momentul in care se invoca exceptia de arbitraj in cadrul unei actiuni judiciare.

In primul caz, instanta judecatoreasca poate examina exceptia de arbitraj inainte de sesizarea arbitrajului, ante litem. Daca va constata validitatea conventiei, instanta judecatoreasca admite exceptia si confirma competenta arbitrajului. In masura in care conventia partilor este caduca, inoperanta sau inaplicabila, instanta judecatoreasca va respinge exceptia de arbitraj. Competenta arbitrajului fiind inlaturata, litigiul retinut de instanta judecatoreasca spre a fi solutionat in fond.

In al doilea caz, instanta judecatoreasca poate solutiona exceptia de arbitraj, dupa sesizare arbitrajului, "pendente lite". In scopul evitarii conflictelor de competenta, art.IV, par.3 al Conventiei de la Geneva din 1961 dispune ca instantele judecatoresti vor suspenda, afara de cazul cand emotive grave, judecata asupra competentei arbitrilor pana la pronuntarea sentintei arbitrale. Suspendarea poate fi pronuntata numai la cererea partilor interesate.

In al treilea caz, instanta de judecata poate sa se pronunte asupra exceptiei de arbitraj dupa pronuntarea hotararii arbitrale, " post litem". Litigiul fiind solutionat n fond, incompetenta instantei judecatoresti inceteaza. Instanta judecatoreasca va interveni cand este sesizata cu o cale de atac impotriva hotararii arbitrale, in masura admisibilitatii sale, sau pentru a asigura executare sentintei arbitrale.

In legatura cu admisibilitatea exceptiei de arbitraj, Conventia de la Geneva din 1961 cuprinde o norma restrictiva care permite mentinerea hotararii arbitrale. Potrivit art.V, par.2, exceptiile de incompetenta care nu au fost ridicate, in termenele fixate, in fata arbitrilor, nu pot fi invocate nici in cursul unei proceduri judiciare ulterioare.

Solutia Conventiei se refera la facultatea partilor in virtutea legii determinate de norma conflictuala a instantei judecatoresti sesizate cu rezolvarea fondului.

Cu toate acestea, judecatorul va putea controla decizia prin care arbitrul a constatat tardivitatea exceptiei. Datorita incompetentei arbitrilor, litigiul va fi solutionat de instanta judecatoreasca.

2.2 Efectul complementar si pozitiv

Se materializeaza in dreptul arbitrilor de a decide asupra propriei lor competente.5 In conformitate cu natura juridica a arbitrajului, validitatea conventiei arbitrale se apreciaza dupa legea contractului, iar regimul procedural al exceptiei de arbitraj, dupa legea fondului.

In cadrul arbitrajului institutional, Comisia de arbitraj de la Bucuresti isi verifica propria competenta de a solutiona un litigiu si hotaraste in aceasta privinta ( art.4, alin.1 din Regulament).

Verificarea prealabila se exercita, potrivit caracterului regulilor de competenta, la cererea partilor sau din oficiu. In situatia in care conventia de arbitraj este nula, Comisia de arbitraj se desesizeaza in favoarea instantelor de drept comun.

In domeniul arbitrajului ad-hoc localizat in Romania, Codul de procedura civila nu se ocupa de aceasta problema. In absenta unei reglementari, asigurarea desfasurarii normale a arbitrajului justifica recunoasterea posibilitatii arbitrilor ocazionali de a se pronunta asupra propriilor lor competente.

Dispozitiile Conventiei de la Geneva din 1961 referitoare la stabilirea competentei, se aplica ambele forme ale arbitrajului. Conform art.V, par.3 arbitrul, a carui competenta este constatata nu trebuie sa se desesizeze de proces; el are dreptul de a hotari asupra propriei sale competente si asupra esi valabilitatii conventii de arbitraj sau a contractului din care conventia face parte. Acest drept al arbitrului este insa admis sub rezerva controlului judiciar ulterior prevazut prin legea fondului.

Tot Conventia de la Geneva din 1961 imparte exceptiile de incompetenta in doua grupe diferite. Astfel prevederile par.1 si 2 ale art.V disting intre exceptiile care atrag o incompetenta totala si exceptiile care determina o incompetenta partiala.

Exceptiile intemeiate pe inenulitatea sau caducitatea conventiei de arbitraj pot fi invocate in cursul procedurii arbitrale cel mai tarziu in momentul prezentarii apararilor de fond. Exceptiile intemeiate pe intinderea imputernicirilor arbitrilor pot fi invocate indata ce se ridica, in procedura arbitrala, problema care ar depasi puterile conferite prin conventia de arbitraj.

Exceptiile care nu au fost ridicate in termenele stabilite atrag decaderea partii din dreptul de a le mai invoca in cursul procedurii arbitrale precum si ulterior, intr-o procedura judiciara.

Aplicarea decaderii prezinta insa o dubla limitare. In primul rand, arbitrul va declara exceptia admisibila, daca intarzierea partilor in ridicarea ei se datoreste unei cauze pe care o considera intemeiata (art.V, par.1). In al doilea rand, exceptiile de ordine publica, spre deosebire de cele lasate l facultatea partilor in virtutea legii aplicabile, pot fi invocate oricand de catre parti si chiar din oficiu.

CAPITOLUL IV

LEGEA APLICABILA

CONVENTIEI DE ARBITRAJ

Conventia de arbitraj este guvernata de legea stabilita prin acordul partilor, "lex voluntatis". Potrivit principiului lex voluntatis, conditiile de validitate si efectele conventie de arbitraj sun supuse legii desemnate de catre parti.1

In majoritatea sistemelor de drept, partile beneficiaza de o larga libertate de alegere in privinta legii aplicabila conventiei arbitrale. Extinderea principiului libertatii contractuale in materie conventiei de arbitraj este recunoscut si in dreptul roman. Legea nr. 105/1992 consacra aceasta libertate.2

Principiul libertatii de a alege se gaseste si in unele conventii internationale. Astfel Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, adoptata l New York, la 10 ianuarie 1958, cere prin rt.v, par.1, lit.a, ca valabilitatea conventiei de arbitraj sa fie apreciata in virtutea legii careia partile au subordonat-o, sau in lipsa unor indicatii in acest sens, in virtutea legii tarii in care sentinta a fost data. Desi textul mentionat consacra pe langa legea autonomiei si o solutie de rezerva, el nu lasa nici o urma de indoiala ca cea dintai solutie este prioritara.

Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International de la Geneva din 1961, referindu-se la faza initiala a litigiului, precum si la clauzele de anulare a conventiei arbitrale, pretinde ca esi valabilitatea unei conventii de arbitraj se apreciaza conform legii careia au supuso partile.

Art.VI, par.23, lit.a si b dispune ca atunci cand tribunalele vor trebui sa se pronunte asupra esau valabilitatii unei conventii de arbitraj vor hotari "conform legii careia partile au supus conventia de arbitraj" (lit.a), iar "in lipsa unei indicatii in aceasta privinta, conform legii tarii unde sentinta trebuie sa fie pronuntat" (lit.b).

Se reconfirma in termeni expliciti, solutia consacrata prin Conventia Internationala pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine adoptate la New York din 1958.

Art.IX, par.1, lit.a din aceeasi conventie internationala reconfirma solutia legii autonomiei statuand ca anularea in unul din statele contractante a unei sentinte arbitrale nu pot constitui motiv de refuz de recunoastere sau de executare a acelei sentinte intr-un alt stat contractant decat daca respectiva anulare a fost pronuntata in statul in care, sau dupa legea caruia, sentinta a fost data si numai pentru motive determinate, prin care lipsa de valabilitate a conventiei de arbitraj " potrivit legii careia partile au supus-o sau in lipsa indicatiilor in aceasta privinta, potrivit legii tarii unde sentinta a fost pronuntata".

Din textele mentionate se desprinde doar constatarea ca dreptul uniform consacra explicit ca solutie pentru determinarea legii aplicabile conventiei de arbitraj legea stabilita prin acordul partilor, "lex voluntatis".

In absenta unei alegeri a partilor, legea aplicabila conventiei de arbitraj se determina cu ajutorul normelor conflictuale.3

In cazul in care partile au indicat "lex contractus", se ia in considerare legatura dintre conventia de arbitraj si contractul extern. In virtutea unei prezumtii relative, legea care guverneaza contractul principal va fi aplicabila si conventiei de arbitraj.

Aceasta conenu se justifica insa cand extinderea legii contractului ar contraveni vointei partilor sau legii contractuale dedusa prin intermediul unor criterii subsecvente care nu pot fi aplicate si conventiei de arbitraj.4

Daca partile nu au optat pentru legea contractului, componenta jurisdictionala a conventiei de arbitraj implica utilizarea ca punct de legatura a locului organului arbitral.

In contextul solutionari locul arbitrajului coincide cu locul executarii conventiei de arbitraj. Legea locului unde se solutioneaza litigiul va fi aplicabila in subsidiar si conventiei de arbitraj.5

In cadrul reglementarilor internationale, Conventia de la New York din 1958 prevede ca, in lipsa unor indicatii a partilor, conventia de arbitraj va fi supusa legii tarii in care a fost data sentinta (art. V, par. 1, lit.a).

De asemenea , Conventia de la Geneva din 1961 stabileste competenta subsidiara a legii tarii unde trebuie sa fie pronuntata sentinta (art.VI, par.2, lit.b si art.IX, par.1, lit.a).

Daca tara unde se va pronunta sentinta nu poate fi prevazuta in momentul in care se discuta exceptia de arbitraj, instanta judecatoreasca sesizata va aplica legea competenta conform normelor sale conflictuale (art. IV, par.2, lit.c).

In concluzie, de principiu, conventia de arbitraj este supusa incidentei legii desemnate de partii ( lex voluntatis ), solutie ce da expresie pe de o parte egalitatii judiciare a acestora, iar pe de alta parte caracterului contractual al arbitrajului. Legea autonomiei se impune deci pe terenul formarii contractului. Dar in stadii ulterioare ale procedurii arbitrale si mai cu seama pe terenul executarii sentintelor arbitrale, in conditiile in care aceasta lege datorita omisiunii sau pasivitatii partilor nu se poate aplica, dobandesc vocatie de a interveni alte norme conflictuale.

CONCLUZII

Arbitrajul se organizeaza si se desfasoara in conformitate cu conventia arbitrala care exprima vointa partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit intre ele in legatura cu executarea acelui contract arbitrajului.

Conventia de arbitraj se poate prezenta sub doua forme: clauza compromisorie sau clauza de arbitraj si compromisul sau conventia de compromis.

Clauza compromisorie reprezinta acordul partilor exprimat printr-o stipulatie inserata in cuprinsul contractului principal sau intr-un inscris separat, de a supune litigiile lor ce s-ar putea ivi in legatura cu executarea sau mai curand cu

download