Aptitudinea Ca Latura Instrumental Operationala A Personalitatii - Definirea Aptitudinilor


- APTITUDINEA -
- Ca latura instrumental operationala a personalitatii -

 

DEFINIREA APTITUDINILOR

Stim cu totii ca oamenii se deosebesc între ei dupa posibilitatile lor de actiune (practice, intelectuale, artistice, sportive, etc) si sunt executate de diversi indivizi de diverse niveluri calitative cu o eficienta mai mare sau mai mica, uneori foarte reduse. Toti oamenii normali pot executa diverse si nenumarate activitati, însa intereseaza calitatea. Toti pot sa cânte, dar unii stârnesc admiratie si impresioneaza, iar altii sunt deplorabili. De unde si calificarile fixate în limba de "apt pentru..." prelungite prin termeni de aptitudine, inaptitudine sau capacitate, incapacitate iar referitor la "zestrea ereditara": dotat, nedotat.
Rezultatele oricarei activitati sunt evaluate si distribuite pe o scara ampla (se uzeaza de un punctaj, ce poate ajunge pâna la 160, pentru testarea inteligentei), astfel încât cu usurinta se stabilesc grupele mari de slab, mediu (mijlociu) si superior. Performanta ce atesta o capacitate trebuie sa fie cotata ca supramedie, situata pe o treapta din zona superioara.
Pare ciudat, dar aptitudinea nu este simplu de definit, pentru ca în literatura de specialitate, conceptul de aptitudine a manifestat atitudini extrem de diverse. Unii autori de manuale de psihologie, prin aptitudine, sunt denumite o serie de alte "realitati "psihice si chiar psihofiziologice, cum ar fi predispozitiile sau capacitatile. Din perspectiva pragmatismului; lor, Americanii, nici nu definesc aptitudinile.
În dictionarele de psihologie vom întâlni informatii referitoare la "masurarea aptitudinilor, dar nu si cu privire la conceptul general de aptitudine si alte concepte, cum ar fi cele de inteligenta sau creativitate. Câteva maniere distincte de definire a acestora sunt relevate în cercetarea unor lucrari despre aptitudini.

 

 

Definirea aptitudinilor prin opozitie cu capacitatile

"Aptitudinea" este substratul congenital al unei capacitati, preexistând acesteia din urma care va depinde de dez. Naturala a aptitudinilor, de exercitii si de formatia educativa. Numai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe, aptitudinea fiind o virtualitate. Stim cu totii ca oamenii se deosebesc între ei dupa posibilitatile lor de actiune (practice, intelectuale, artistice, sportive, etc) si sunt executate de diversi indivizi de diverse niveluri calitative cu o eficienta mai mare sau mai mica, uneori foarte reduse. Toti oamenii normali pot executa diverse si nenumarate activitati, însa intereseaza calitatea. Toti pot sa cânte, dar unii stârnesc admiratie si impresioneaza, iar altii sunt deplorabili. De unde si calificarile fixate în limba de "apt pentru..." prelungite prin termeni de aptitudine, inaptitudine sau capacitate, incapacitate iar referitor la "zestrea ereditara": dotat, nedotat.
Rezultatele oricarei activitati sunt evaluate si distribuite pe o scara ampla (se uzeaza de un punctaj, ce poate ajunge pâna la 160, pentru testarea inteligentei), astfel încât cu usurinta se stabilesc grupele mari de slab, mediu (mijlociu) si superior. Performanta ce atesta o capacitate trebuie sa fie cotata ca supramedie, situata pe o treapta din zona superioara.
Aptitudinea este interpretata ca o conditie congenitala a unei anumite modalitati de eficienta. Dupa opinia unor autori aceasta definitie nu este acceptata. "Chiar daca am reusi sa diminuam influenta oricarei formatii educative sistematice, nu vom putea niciodata cunoaste substratul congenital decât în starea în care l-au adus conditiile de viata ale subiectului si le-a cunoscut, înainte de a fi examinat, conditii ce sunt în functie de factori sociali economici, Reiese, din cele din urma definitii ca aptitudinea este anterioara capacitatii, ea este o conditie a ei, doar o virtualitate. Acest fapt a fost intuit de unii psihoti sai romani."Capacitatea, este aptitudinea plus câstigul ei în calitate si cantitate, venit prin exercitiu (Fl. Stefanescu Goanga, apnd: [19], p.86). Fara a fi întrutotul incorecta, dar nici întrutotul corecta, o asemenea maniera de definire a aptitudinilor, sugereazaistenta unei relatii ca de la o parte la întreg, la (aptitudinea) putând fi considerata doar ca un segment de capacitati, care alaturi de aptitudini cuprinde si segmente. Este evident ca între aptitudini si capacitati nu exista doar diferente de sfera. Aptitudinea se demonstreaza întotdeauna prin reusita în activitati. Aptitudinile constituie latura instrumentala si executiva a personalitatii.
Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operationale, superior dezvoltate care mijlocesc performante supra medii în activitate. Aptitudinea arata ce poate individul, nu ce stie el. Inteligentul (individul), extrage dintr-un minim de cunostinte un maxim de efect.
4.) - Definirea aptitudinilor prin raportarea la finalitatea functionarii lor.
Majoritatea psihologilor, atunci când definesc aptitudinile se refera la rezultatul intrari lor în functiune. Finalitatea aptitudinilor o reprezinta obtinerea unui randament superior mediei, într-un anume domeniu de activitate."Aptitudinea este orice însusire psihica sau fizica considerata sub unghiul randamentului." (47).La fel crede si T.G.Andrews (1952), ca aptitudinea este posibilitatea unui individ de a dobândi sau ameliora un anumit randament, daca se gaseste în conditii favorabile si bineînteles, daca este antrenat. Notiunea de randament se refera atât la calitatea cât si la cantitatea activitatilor subiectului, la usurinta sau rapiditatea cu care se desfasoara activitatea. Recent, notiunea de randament a fost înlocuita cu cea de: comportament eficient.
Aptitudinea este o formatiune psihologica complexa la nivelul personalitatii care faciliteaza un comportament eficient al individului în cadrul activitatii.

Definirea aptitudinilor previn sesizarea continutului lor specific

Aptitudinea este o însusire complexa de personalitate, produs complex al întregii personalitati, al întregii experiente, al vitalitatii fizice al echipamentului informational ori al desprinderii, al metodelor de al integrarii sau conflictului intereselor, al capacitatilor intelectuale. Se poate observa în structura aptitudinilor se introduc o multitudine de componente psihice (deprinderi, informatii, interese, capacitati.
Fiecare dintre cele trei maniere de definire a aptitudinilor atrage atentia asupra unor caracteristici ale acestora, dar nici una dintre ele nu solutioneaza complet problema. Am putea iesi din impas, în aceste printr-o definire generala.
Conditii printr-o definitie generala si sintetica a aptitudinilor, însotita de explicatii suplimentare:
Aptitudinea reprezinta un complex de procese si însusiri psihice individuale, structurate într-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activitati.
Nu orice însusire psihica este o aptitudine, ci numai cea care îi diferentiaza pe oameni în privinta posibilitatii de a atinge performante superioare în diverse activitati.
O serie de însusiri (pripeala, lenea, nervozitatea, încetineala reactiilor etc), desi sunt individuale nu pot fi considerate ca aptitudini, deoarece ele nu faciliteaza activitatea si o si împiedica.
Însa, însusirea care asigura îndeplinirea activitatii la un nivel superior calitativ poate fi considerata aptitudine. Însusiri ca (priceperi, cunostinte, deprinderi) asigura si ele îndeplinirea activitatii însa la un nivel mediu, obisnuit uneori stereotipizat chiar automatizat si nu trebuie confundate cu aptitudinile.
Însusirile izolate, separate unele de altele, se îmbina si se sintetizeaza într-un tot unitar.
Deci, pentru ca o însusire psihica sa fie aptitudine trebuie sa satisfaca o serie întreaga de cerinte si anume:
sa fie individuala, diferentiatoare în planul randamentului activitatii;
sa asigure efectiv finalitatea activitatii;
sa contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activitatii;
d) sa dispuna de un mare grad de operationalitate si eficienta;
Forma calitatii superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul. Acesta se deosebeste de aptitudine prin gradul înalt de dezvoltare a aptitudinilor si mai ales prin îmbinarea lor corespunzatoare, ceea ce face posibila creatia de valori noi si originale. Forma cea mai înalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr- o activitate de importanta istorica pentru viata societatii, pentru progresul cunoasterii umane a culturii, a tehnicii, stiintei, conducând la o puternica originalitate o reprezinta geniul [vezi (246); (19)].
- Ca si criterii de evaluare a aptitudinilor- se poate observa lesne, din chiar definitiile de mai sus, prezenta sau absenta aptitudinilor la un individ se face dupa rezultatul obtinut sau dupa o serie de caracteristici ale acestuia (originalitate, noutate, eficienta).
Aceasta constatare ridica o problema: se poate evalua aptitudinea numai dupa produs, dupa ceea ce se obtine? Aici facem referire la exemplul cu cei doi elevi din zece care au rezolvat bine, chiar performant o anumita problema, Daca analizam procesul prin care s-a ajuns la obtinerea acestui produs aprecierea noastra va fi mai exacta, descoperim, posibil, ca unul din cei doi elevi a solutionat problema într-un timp record (scurt) din proprie initiativa si fara ajutor, pe o cale noua, poate chiar neobisnuita, în timp ce al doilea elev a consumat timp mai mult, a primit ajutor, a fost împins, iar calea rezolvarii a fost comuna, chiar banala. Abia acum putem afirma ca produsul obtinut de primul elev se datoreaza prezentei aptitudinilor, în timp ce produsul obtinut de al doilea elev este rezultatul muncii, efortului, a altor capacitati psihice decât a prezentei aptitudinilor. În concluzie, aprecierea prezentei sau absentei aptitudinilor la un subiect trebuie facuta nu numai dupa particularitatile laturii procesuale (durata, viteza, noutatea procedeului utilizat): Diferentele aptitudinale dintre doua sau mai multe persoane atunci când procesele si produsele sunt asemanatoare le evaluam dupa: latura structural-functionala a aptitudinii, dupa comportamente si mai ales dupa modul de relationare a acestora. Tori (relativ) dispunem de capacitatea de a diferentia sunetele, culorile sau formele, de reprezentari vizuale de spirit de observatie, reprezentari auditive, de operatiile pentru efectuarea calculului matematic, dar nu fiecare dintre noi suntem, muzicieni, pictori, matematicieni.

 

Rezulta ca aptitudinile sunt adevarate sisteme operationale ce presupun relationarea si interactiunea reciproca a componentelor lor, în urma carora apar fenomene, ca cel al compensarii ce asigura functionalitatea si eficienta lor maxima.
Diferentele aptitudinale dintre oameni, fizionomia lor specifica pot fi evaluate si dupa alt criteriu: dupa locul si rolul aptitudinilor în structura personalitatii, dupa cum se raporteaza si se leaga de alte elemente ale vietii psihice.
De exemplu: Al. Rosca si B.Zonga (204) afirmau ca orice proces psihic raportat la functia sau la procesul sau dobândeste caracterul de aptitudine - Procesul gândirii, raportat la functiile sale (abstractizarea, rezolvarea problemelor, generalizarea) dobândeste caracterul de aptitudine si devine o componenta esentiala a inteligentei.
Potrivit acestui punct de vedere s-ar parea ca aptitudinile sunt configurarii de procese psihice, dar, în realitate ele sunt mai mult decât simple configuratie a proceselor psihice, deoarece pe lânga procese psihice sunt constituite dintr-o multime de alte însusiri si calitati psihice legate prin relatii complexe si dispunând de o determinare reciproca, sunt însusiri sintetice ale întregii personalitati si nu al unuia sau altuia dintre procese psihice componente. Procesele si însusirile lor psihice nu pot fi concepute separat de întreaga configuratie psihica a persoanei, dupa cum nu pot fi "topite" într-un tot nediferentiat, într-o masa omogena lipsita de diferentieri interne.
O problema controversata a aptitudinilor o reprezinta caracterul lor înnascut sau dobândit; S-a crezut ca ele ar fi un "dar de la divinitate", în felul acesta formulându-se teoriile spiritualitate, mai apoi ele au fost considerate ca fiind înnascute si transmise ereditar. Astfel au luat nastere teoriile biologizante (lucrarea lui Galton, intitulata sugestiv "Hereditary Genius"-1869) care demonstra si lansa, prin argumente ideea geniului înnascut.În esenta se aduc doua categorii de argumente:
transmiterea aptitudinilor de la parinti la urmasi
manifestarea pretimpurie a aptitudinilor
La aceste argumente s-au adus, contraargumente: nu toti urmasii (unor personalitati) au manifestat aptitudini; exista si cazuri de manifestare târzie a aptitudinilor (exemple: Walter Scott si-a scris primul roman în jurul vârstei de 30 ani, Cervantes si-a publicat opera capitala pe la 60 de ani; Unele personalitati au avut grave dificultati chiar în domeniul în care s-au remarcat - Newton era ultimul din clasa, Napoleon a fost un mediocru în liceul militar, Roentgen a fost eliminat din scoala cu calificativul "cretin incurabil", Verdi a fost respins la Conservator, Moliere n-a putut învata sa citeasca mult timp, Hegel la absolvirea seminarului a primit calificativul "idiot", etc).
Numeroase demonstratii concludente în legatura cu faptul ca factorii ereditari joaca un rol important în aptitudinile umane, nu ne pot abate de la parerea ca factorii mediului înconjurator pot juca un rol crucial ca sursa de diferentiere individuala.
Aptitudinile ca moduri interne de actiune rapida, precisa, originala si eficienta se "decupeaza" si se formeaza dupa modelul activitatii externe, a componentelor si formelor ei concrete".
Relatia dintre aptitudini, activitate si predispozitii, pe lânga problema teoretica, ridica si o importanta problema practica: pe atitudine trebuie sa manifeste educatorul fata de aptitudini?
În procesul formarii aptitudinilor conteaza nu atât ereditatea ori mediul, cât calitatea lor. Când calitatea celor doua categorii de factori ereditari si de mediu este mult prea diferita, efectele asupra aptitudinilor sunt nefavorabile. În anumite cazuri limita, însa, diferentele de calitate a celor doua categorii de factori pot duce la efecte benefice ca urmare a intrarii în functiune a fenomenului compensarii. Daca factorii ereditari coincid cu cei sociali din punct de vedere al calitatii lor, atunci performantele sunt maxime.

download