Van Gogh

Vincent Van Gogh şi-a pictat capodoperele în ultimii cinci ani de viaţă. Lucra ca un fanatic, până când i s-a întunecat mintea şi s-a sinucis. Astăzi este considerat unul dintre cei mai de seamă artişti ai tuturor timpurilor.
Picturile lui Vincent van Gogh sunt vândute pentru averi, în zilele noastre; artistul însuşi şi-a vândut doar un tablou reprezentând o vie din Arles cu 400 de franci, cu puţin înainte de a muri în 1890.
Fusese exasperant de sărac. Venitul lui consta doar din ajutorul oferit de fratele său mai mic, Theo. Însă pictura îl făcea fericit, sufletul i se revărsa pe pânze.
Activitatea lui a fost puternic influenţată de cercul de pictori format de Eduard Manet, Auguste Renoir si Camille Pisarro: aceştia nu urmau moda picturii contemporane, nu doreau să reproducă imagini fixate în ateliere cu aer îmbâcsit. Ieşeau în aer liber şi pictau peisaje adevărate. Contemporanii îi numeau ironic „impresionişti”, deoarece adesea reproduceau doar anumite impresii dintr-o imagine. Dar picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viaţă pe pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele contemporanilor.
Van Gogh s-a dus şi mai departe. În locul copierii formelor exacte, se străduia sa exprime senzaţii şi sentimente. Cu mult timp după moartea lui a fost catalogat drept „postimpresonist”, deoarece a creat după impresionişti.

Tinereţea Artistului
Van Gogh s-a născut la 23 martie 1853, în Groot Zundert,un orăşel olandez. Tatăl lui era preot protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori şi negustori de artă.
Avea 16 ani, când mama lui i-a găsit primul loc de munca, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea ca viaţa sa intrase pe făgaş normal, dar în 1874 este transferat la Londra unde se îndrăgosteşte de fiica gazdei şi îşi neglijează munca. A fost concediat şi trimis acasă. În 1876 se întoarce in Anglia şi lucrează ca colector de taxe într-o şcoală londoneză.  Mizeria oraşului însă îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea taxelor, de aceea se trezeşte din nou pe străzi.
Se reîntoarce acasă, şi de data aceasta decide că, urmându-şi tatăl sa devină preot, dar studiile teologice i se par dificile, şi se dedică activităţilor caritabile. Aşa ajunge în 1878 în Belgia în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este impresionantă chiar faţă de mizeria cartierelor londoneze: îşi vinde toate lucrurile şi se mută într-o colibă sărăcăcioasă, aproape de „ai săi”. Patronii uimiţi îl concediază în 1880.

Pas Decisiv
La data aceasta însă este deja decis să devina artist şi să prezinte în tablourile sale viaţa reală. În primul rând a trebuit să înveţe. Anul următor îşi împarte timpul intre Haga şi Antwerpen.
În 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu 11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie a impresioniştilor, iar acum îşi dorea să fie aproape de artiştii săi idolatrizaţi.
În  Paris se mută în Montmartre. Chiria pentru amândoi este suportată de fratele mai mic, Theo.
Mişcarea impresionistă nu a avut însă un succes real în rândul publicului, fapt pentru care la acea dată numeroşi artişti părăsiseră deja Parisul. S-au găsit însă destui care să-i încurajeze pe Van Gogh şi pe alţi colegi de breaslă printre care, Cezanne, Toulouse Lautrec şi Seurat. Van Gogh era ataşat îndeosebi de Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să reflecte trăirile interioare.

Accese De Furie La Beţie
În realitate Van Gogh nu s-a integrat niciodată în societate, fiind mai des beat decât treaz, şi lăsându-se pradă acceselor de furie necontrolate. În scurt timp decide să plece. Părăseşte efervescenţa obositoare a Montmartre-ului şi în 1988 se muta lângă Marseilles, la Arles.
Îşi găseşte locuinţă şi se împrieteneşte cu  localnicii. Roulin, poştaşul îl vizitează des la „casa galbenă” unde Van Gogh petrece un an. Lucrează 16 ore pe zi. Adesea chiar şi noaptea îşi ia vopselele şi şevaletul să „surprindă” lumina lunii pe câmp. Sursa de lumină este pălăria care îi serveşte drept suport pentru lumânări.
Visul său este înfiinţarea unei colonii de artişti. În acest scop îl convinge pe Gauguin să i se alăture. În octombrie 1888 Gauguin soseşte la Arles, însă în scurt timp apar dispute intre cei doi. Gauguin îl consideră dezordonat şi bădăran pe Van Gogh, iar acesta îi reproşează lui Gauguin că este încrezut.

Dement
Cu puţin timp înainte de Crăciun are loc o ceartă aprigă între cei doi: Van Gogh îi aruncă băutură în faţă lui Gauguin, după care îl atacă cu briciul. Terifiat, Gauguin o ia la fugă, ia Van Gogh, nebun de furie, îşi taie o bucată din urechea dreaptă.
Cu această ocazie realizează cât de aproape este de demenţă. În mai 1889 se internează voluntar în ospiciul din St. Rémy. În perioadele de calm este lăsat acasă să picteze. În decurs de mai puţin un an pictează două sute de tablouri.
Localnicii îl cunosc doar ca „nebunul” şi îl iau în derâdere fără jenă. La un moment dat această atitudine i se pare insuportabilă şi se mută în sudul Franţei. La începutul anului 1890 se stabileşte în Auvers, la nord-vest de Paris, un orăşel foarte popular în rândul artiştilor. Se refugiază într-o cămăruţă deasupra unei cafenele şi se dedică exclusiv picturii. Pictează 70 de tablouri în tot atâtea zile.
Împuşcătura fatală
Însă nu rezistă mult timp în acest ritm fanatic. Duminică 27 iulie 1890 iese din orăşel şi se împuşcă în piept. Reuşeşte să se retragă în camera lui, unde îşi petrece noaptea fumându-şi pipa. Marţi la ora 1 noaptea, la vârsta de 37 de ani moare din cauza rănii. A murit necunoscut. Astăzi este considerat unul dintre cei mai de seamă pictori ai secolului al XIX-lea.

download