Referat Nicolae Grigorescu - Autoportret Cu Bereta, Ciobanas, Copila, Car Cu Boi


Se spune: "Daca România ar fi disparut dupa un cataclism cosmic, tara ar fi putut fi reconstituita folosind numai pânzele lui Grigorescu". Nicolae Grigorescu a fost socotit un simplu imitator al picturii franceze: un pastisor de rând, atitudine absolut explicabila în acea "epoca" a picturii române. Tocmai de aceea, pentru a-i "judeca" opera, vom realiza o transpunere în mediul autorului, vom percepe lucrarile sale prin prisma operei sale, toate acestea oprindu-ne demersul de la o posibila nedreptate.
Pâna la el pictura se afla "într-o stare de iconarie artificiala" (Barbu Delavrancea), fiind dominata de neoclasicismul cu tenta romantica a lui Theodor Aman, arta lui Gheorghe Tatarescu, ambii cu importante studii teoretice si cu reusite în portre-tistica si în pictura istorica. Ca un raspuns la gustul îndoielnic la picturii român-esti, Gheorghe Tatarescu influentat de studiile facute la Roma, de tablourile lui Raphael, va realiza un tablou, celebru astazi prin mesajul bine exprimat, România e reprezentata de femei tânara care se ridica si lânga ea sta un înger care cu o mâna îi îndeparteaza voalul ce-i acopera capul iar cu cealalta îi arata religia.Poza femeii ce personifica tara si simbolul "voalului" - metaforic suge-rând orbirea - sugereaza chemarea la viata.                                                                                         
Românii traira mult timp sub imperiul unei adânci întunecimi în privinta reprezentarii frumosului. Astfel, picturii academiste ce se va axa pe religie sau istorie" figura umana fiind reprezentata în maniera rigida, încremenita, i se va opune prin Nicolae Grigorescu o arta vie bazata pe viata de toate zilele ale omului simplu.
Grigorescu afirma chiar în legatura cu acest aspect, al punerii, al aducerii în prim plan a simplitatii, a faptelor comune: "Sunt fecior de taran si ma mândresc cu aceasta" (1838, 15 mai) ca mai târziu un critic de arta, Arsène Alexandre sa-l numeasca în ziarul "L'Événement": "E un modest, un muncitor neobosit, un om ce nu stie ce e reclama".

De altfel, primele sale creatii si le-a vândut într-un târg dupa ce la 10 ani intra ucenic în atelierul pictorului Anton Chladec, ceh de origine. Desi în atelierul lui Anton Chladec învata doar "retete", mai târziu va razbate tot mai bine conturata o nota personala.
Stie deja sa construiasca o figura din lumini si umbre, "sa exprime prin tranzactii delicate, nuantele cele mai fine ale vietii launtrice" (Mircea Popescu).
             Remarcabile sunt calitatile sale de a individualiza un chip uman, de a utiliza într-o maniera superioara culorile.
             Dupa obtinerea unei burse în Paris, (bucurie adusa de vizita lui Mihail Kogalniceanu la manastirea Agapia), în 1861 se înscrie la "Scoala de bele-arte" unde va parasi apoi atelierele pentru atmosfera lipsita de orizont si de viata. Va studia pâna si în muzeul Luvrului, apropiindu-se de marii pictori în a caror opera se regaseau tendintele înnoitoare ale epocii. Se ca orienta astfel catre artisti realisti (Géricault de ex.) ce lucrau în jurul padurii Fontainebleau si în satul Barbizon. Alaturi de acestia, Nicolae Grigorescu se va obisnui sa realizeze lucrari în aer liber. Si-a îndreptat atentia catre viata oamenilor de la sat, spre peisaje din natura. De aici pornesc toate tablourile ce au în prim plan chipurile de oameni din popor surprinsi în momente de zi cu zi, în mediul casnic, în timpul muncii, în natura ("Batrâna cu gâstele", "Batrâna cârpuind", "Mocanul"). Intra în nebanuite amanunte, avea însusirea de a asimila . Chiar Theodor Aman recunoscuse geniul tânarului pictor, e înrâurit de noua viziune a lui Grigorescu, dovada fiind tematica viitoarelor sale tablouri (peisaje în aer liber, teme satesti) desi Theodor Aman întrerupe conceptia academica demodata, desi era departe de gândirea libera, spontana a lui Grigorescu. Ucenicii lui Th. Aman - adevarati epigoni ai Renasterii - datorita respectarii principiilor antichitatii, omiteau idealurile epocii în care traiau; îndreptându-se spre valorile consacrate (reprezentantii unei arte deja formata) se îndreptau de realitate si de curentele novatoare.
                   N. Grigorescu se rupe de aceasta traditie, respinge idealurile necongruente cu epoca sa, militând pentru o pictura vie, pentru peisaje de tara, vine sa tulbure "domnia" academicienilor profesori de la "Scoala de bele-arte".În toate tablourile sale a reusit sa surprinda o multime de aspecte duioase, de sarbatoare, triste, mizere, bordeie saracacioase, femei trudite, tigani deprimati, cersetori, tarani obositi      
                El îsi alege motivul dar nu îl idealizeaza; eu un poet al penelului fara însa a poetiza, nu a ocolit, nu a trecut peste aspectele explodarii muncii taranilor ("Taran de la munte", "Taranca cu marama", "Fetita cu basma rosie", "Taranca voioasa", "Cioban cu oi"). Acest nou, simplu nu putea sa nu se fi impus atentiei. Spre deosebire de canoanele deprinse de la mesterii straini adusi la noi în tara sau de la scolile de arta de traditie din strainatate, pictura lui N. Grigorescu e prin excelenta noua datorita apropierii (mai mult decât oricare dintre predecesorii sai) de oameni, de natura. Si-a ales cu sinceritate mediul anexat firii sale, climatul prielnic formarii lui - poporul - ce respira viata, caldura,noblete.

                Cu cât înainteaza în vârsta, paleta sa se simplifica, armoniile dalbe, fumurii, paloarea mata, cretoasa iau locul jocului de culori din primele faze ale creatiei sale. Apare o oarecare monotonie în alegerea subiectelor; desi chiar el spune : "Repetitia în arta? Vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu - caci toate lucrurile frumoase sunt vii - privindu-l numai o data si numai dintr-un punct de vedere, crede ca l-a vazut destul! Nici o floare nu e repetitie. Nici o unda de lumina!".
                  Daca s-a resimtit o oarecare influenta în tematica tablourilor lui Theodor Aman, înrâuri-rea ce s-a exercitat asupra lui Ion Andreescu (caruia i-a realizat un tablou în care chiar Andreescu e protagonistul), Stefan Luchian, Gheorghe Petrascu a fost evidenta. Când admiri prea mult, tinzi sa imiti, sa te apropii tot mai mult de idealul tau. Stefan Luchian a învatat absolut tot ce stia de la Nicolae Grigorescu. Fugea de la cursurile lui Aman si Tatarescu, admirând tablourile lui Grigorescu.
                  Grigorescu vedea lumea în pete de lumina, de culoare, lumina având rolul primordial în opera sa, adevarata protagonistta.

                   Vorbea la un moment dat de unicitatea culorilor în clipa în care au fost ele surprinse: "Pâna sa le ispravesti fuge viata din ele. Toate-ti fug. Fuge expresia lucrurilor, ca s-a unei figuri omenesti - fuge lumina si, ceea ce e mai important, fuge fragezimea sentimentului tau, privirea, dispozitia sufletului tau de atunci, cu care n-ai sa te mai întâlnesti nici o data".

download