Proiect Biologie - Mamifere

Liceul Teoretic "Petru Cercel"

Proiect la Biologie

Mamiferele

Elev:Angheloiu Constantin Clasa a IX-a A

Motto: 54133e

"Calatorim impreuna, pasageri pe o mica nava spatiala, depinzand de rezervele ei vulnerabile de aer si sol… conservate de la anihilare numai de grija, munca si as spune dragostea pe care le daruim fragilei noastre nave."

Adlai E. Stevenson

Mamiferele reprezinta cea mai superioara grupa a lumii animale. Aceasta, insa, nu vorbeste despre superioritatea absoluta in structura tuturor sistemelor lor de organe. De pilda, aparatul circulator la pasari n-are ostructura mai putin dezvoltata ca la mamifere. Iar aparatul respirator si organele vizuale la pasari sunt chiar mai desavirsite. Pasarile sunt mai superioare mamiferelor si dupa intensitatea proceselor metabolizmului. Superioritatea hotaritoare a mamiferelor asupra altor animale este conditionata de dezvoltarea considerabila a creerului, care ajunge la ele la o complicatie si desavirsire extrem de mare atit din punct de vedere morfologic, cit si din punct de vedere functional. Studierea structurii si evolutiei mamiferelor are o mare importanta pentru intelegerea originii omului si filogenezei organelor lui. Clasa mamiferelor cuprinde 3200 de specii.

In istoria Pamintului mamiferele au aparut inaintea pasarilor. Dintii si unele oase ale mamiferelor vechi au fost gasite in straturile care apartin la inceputul erei mezozoice. Stramosii lor au fost teriozaurii. Dupa fosilele gasite ne putem da seama, ca primele mamifere au fost animale de marimea unui sobolan. Aceste animale mici si, probabil, inca foarte nedesavirsite greu rezistau concurentei cu reptilele mari. Insa ele posedau insusiri progresive de structura, care le dadeau in procesul filogenezei superioritate. Un rol mare a jucat desavirsirea organelor de respiratie, circulatiei sangvine si mecanizmelor fiziologice, care intretineau temperatura constanta la un nivel inalt (homeotermie). Toate acestea, impreuna cu dezvoltarea progresiva a organelor de simt si creerului le-a dat mamiferelor superioritate hotaritoare asupra reptilelor. Spre sfirsitul erei mezozoice reptilele au inceput sa dispara si de la inceputul erei cainozoice predominau mamiferele.

hg133e4594iggv

Caracteristica clasei mamiferelor.

Corpul mamiferelor, la fel ca si la al reptilelor este alcatuit din cap, git, trunchi, coada si membre. In piele se dezvolta anexele caracteristice pentru mamifere-parul. Invelisul de par impedica pierderea de caldura, joaca un rol insemnat in intretinerea temperaturii constante a corpului. La fel el apara pielea de leziuni si de umezeala. In piele se mai afla glandele sudoripare si sebacee. Glandele mamare nu sunt altceva decit glande sudoripare modificate.

Scheletul axial este alcatuit din 5 regimuri, ca si la reptile. Regiunea cervicala a coloanei vertebrale intotdeauna (cu 3 exceptii) este alcatuita din 7 vertebre. Vertebrele toracale, de obicei in numar de 12-15 sunt articulate cu coastele. Pe vertebrele regiunii lombare (de la 2 pina la 9) se afla numai rudimentele coastelor. Regiunea sacrala este mai bine dezvoltata decit la reptile si este deobicei formata din 4 vertebre concrescute. numarul vertebrelor codale este foarte variat.

Creerul, ca si la alte vertebrate este alcatuit din 5 regiuni. Emisferele mari ajung la o dezvoltare superioara. Marimea loreste conditionata de proliferarea scoartei (cortex) emisferele mari, care devine regiunea superioara a sistemului nervos central (tipul mamal de structura a creerului). Anterior de emisferele mari sunt situati lobii olfactivi mari. Dezvoltarea acestei regiuni a creerului este conditionata de importanta mirosului in viata mamiferelor. Mezencefalul mamiferelor este relativ mic. El este format nu din 2 lobi ca la organizmele inferioare, dar din 4 (corpii cvadrigemeni), perechea anterioara-optici si posterioara-auditivi.

Asemanator telencefalului se dezvolta si cerebelul. La mamifere el este alcatuit din partea centrala-vermis si emisferele cerebelului de dimensiuni mari. Dezvoltarea cerebelului conditioneaza formele complicate de coordonare a miscarilor.

Dintre organele de simt un rol important in viata mamiferelor il joaca organul olfactiv. Cu ajutorul lui mamiferele se orienteaza in spatiu-isi cauta hrana, percep apropierea dusmanului, gasesc femelele. Organul vizual are o structura mai simpla decit la pasari. Multe dintre mamifere nu poseda vedere cromatica (ciinele). Acomodarea este realizata la ei numai prin schimbarea formei cristalului. Organul auditiv este alcatuit din 3 regiuni-urechea exterioara, medie si cea interna. Urechea externa este formata din canalul auditiv extern si pavilionul urechii.

Corpul mamiferelor spre deosebire de celelalte vertebrate, este impartit de diafragma in cavitatea toracala si cavitatea abdominala.

Aparatul digestiv, format din aceleasi organe, ca si la reptile, are o dezvoltare mai superioara. Dintii sunt diferentiati. Ei se impart in incisivi (incisivi), canini (canini), premolari (praemolares) si molari (molares). Structura dintilor are o mare importanta in sistematica mamiferelor.

Se obisnuieste ca numarul dintilor la mamifere sa fie exprimat prin formula dentara. In aceasta formula tipurile de dinti se inseamna cu prima litera din denumirea lor latina (i-incisivi, c- canini, p- premolari si m- molari), apoi in forma de fractie se scrie numarul dintilor de pe o parte a macsilarului superior si inferior. Dupa semnul de egalitate se scrie numarul general de dinti. Asa dar, formula dentara a omului poate fi inscrisa in felul urmator- i 2/2 c 1/1 p 2/2 m 2/3=32. Formula dentara la iepurele de casa- i 2/1 c 0/0 p 3/2 m 3/3=28.

Stomacul la mamifere consta din regiunea largita cardiala, care se uneste cu esofagul si din portiunea pilorica, care trece in intestinul duodenal si din portiunea despartita de el-pilor (pylorus). La unele mamifere stomacul este format din 3 parti (cetaceele) sau din 4 parti (rumegatoarele). Intestinul subtire si cel gros sunt diferentiate in sectoare. La limita dintre intestinul subtire si gros se afla cecul. Cecul la animalele erbivore joaca un rol insemnat in digestie, in el, cu participarea bacteriilor, se petrece mistuirea celulozei. La cai si la iepurele de casa este mai mare decit stomacul. La carnivore si primate cecul s-a redus si apendicele vermicular prezinta un rudiment al organului digestiv cindva foarte insemnat. Spre deosebire de toate celelalte vertebrate la mamifere (inafara de monotremate) lipseste cloaca si intestinul rect se deschide la exterior prin orificiul anal.

Aparatul respirator este cu mult mai bine dezvoltat decit la reptile. Bronhiile principale, intrind in plamini, se ramifica, formind un arbore bronhial compus din bronhii de ordinul 2, 3, s.a. De la cele mai mici bronhii se ramifica bronhiolele cu pereti subtiri, pe capetele finale ale carora se afla acinele-raceme (ciorchine) de vezice pulmonare-alveole. Prin peretii lor trec capilare sangvine. Suprafata generala a numeroaselor vezice pulmonare, prin care se petrece schimbul de gaze dintre aer si singe, este mult mai mare la mamifere decit la reptile.

In aparatul circulator al mamiferelor, la fel ca la pasari, vasele circulatiei mici sangvine sunt complect despartite de vasele circulatiei mari. Inima este impartita de peretele despartitor in jumatatea stinga arteriala si dreapta venoasa. Circulatia mare a singelui se incepe cu un vas-arcul aortei (sting), care duce singe pur arterial. Circulatia mica se incepe de la ventriculul drept cu artera pulmonara. Bifurcindu-se in ramura dreapta si stinga ea duce singele venos la plamini. Din plamini singele arterial trece prin venele pulmonare si se varsa in atriul sting.

Aparatul excretor al mamiferelor, ca si la reptile, este prezentat prin rinichii metanefrotici, de la care pornesc ureterele ce se deschid in vezica urinara.

Glandele genitale ale masculului-testicelele-se dezvolta in cavitatea abdominala, cu timpul ele se permuta in proeminenta exterioara in forma de sac-scrot (scrotum). Scrotul comunica cu cavitatea corpului prin canalul inginal, care la formele superioare se cicatrizeaza. La testicul se alipeste anecsa-epididimul. Vasele deferente (canalele lui Volf) la mamifere se varsa nu in cloaca, dar in sinusul uro-genital izolat de ea, legat cu vezica urinara. De la sinus porneste canalul urinar. Sunt prezente glandele anexale-vezicile seminale si prostata.

Glandele genitale ale femelei sunt ovarele pare. Caile genitale la formele inferioare sunt prezentate printr-o pereche de tuburi, fiecare din ele consta din 3 parti-oviduct (tuburile lui Falope), uter si vagin. Marsupialele poseda 2 oviducte, 2 utere si 2 vagine. Pe masura trecerii la organizme mai superior organizate capetele posterioare ale tuburilor genitale se contopesc si formeaza sectoare impare. La primate si om ramin pare numai oviductele, pe cind uterul si vaginul devin impare. Prezenta uterului, in care are loc dezvoltarea uterina a fatului constituie una din particularitatile ale mamiferelor.

hg133e4594iggv

Privire asupra clasei.(Clasa mamiferelor se divide in trei subclase.)

Subclasa Prototerienilor.

Acestea sunt mamifere stravechi care au aparut la inceputul erei mezozoice (perioada triasicului). Din speciile ce traiesc in zilele noastre aceasta subclasa include numai ornitorincul(Ormithorhynchus anatinus) si ehidna, care traiesc in Australia.

Prototerienii constituie o ramura laterala din arborele genialogic al mamiferelor. Pentru ei sunt caracteristice o serie de insusiri, care ii apropie de reptile. In special, intestinul rect la ei, ureterul si canalele genitale se dechid in cloaca. Prototerienii se imultesc, la fel ca si reptilele depunind oua. Termoreglarea este nedesavirsita, temperatura corpului variaza de la 26 de grade pina la 34 de grade. Glandele mamare sunt lipsite de mameloane si se deschid prin numeroase orificii pe o portiune glandulara speciala, de pe care puii ling lapte.

Ehidna (Tachzglossus aculeata)-mamifer din ordinul monotrematelor. Corp pina la 60cm lungime, acoperit cu par aspru si tepi, picioare mici, cu gheare pentru scormonit. Se hraneste cu furnici si cu alte nevertebrate, pe care le prinde cu ciocul lung si limba cleioasa. Se imulteste prin oua, pe care le tine, ca si pe pui, intr-o punga de pe abdomen. Este raspindita in Australia, Noua Guinee, Tasmania. Carnea ehidnei este folosita in alimentatie.

Ornitorinc (ornithorhynchus anatinus)-mamifer primitiv semiacvatic din ordinul monotrematelor. Corp de 45-60 cm si coada de 14-15 cm lungime, acoperite cu blana bruna, aspra si deasa. Cap rotund, urechile externe lipsesc, bot asemanator cu un cioc de rata. Picioare mici, degetele sunt unite prin membrane inotatoare, cu ghiare pentru sapat. Ornitorincul se hraneste cu nevertebrate acvatice marunte. Femela depune 1-4 oua, pe care le cloceste pina la 10 zile. Puii sunt aparati timp de 4 luni. Ornitorincul inoata bine. Traieste mai mult pe uscat. Se intilneste in Australia si Tasmania. Este vinat pentru blana si carne.

Subclasa Metaterienilor.

Au aparut in mijlocul erei mezozoice si spre inceputul erei cainozoice sau raspindit larg pe toate continentele, in prezent au ramas numai in Australia si partial in America de Sud.

Metatarienii actuali sunt tare variati dupa dimensiune, structura, alimentare si modul de viata. Reprezentantul principal al metatarienilor ierbivori este kangurul. Lupul marsupial este animal de prada de dimensiunile ciinelui. Cirtita marsupiala se aseamana cu cea comuna.

Metatarienii sper deosebire de prototerieni nasc pui vii, care se dezvolta intrauterin. La ei insa placenta nu se formeaza si puii la nastere nu sunt dezvoltati complect, la cangurul urias, care dupa dimensiuni il intrece pe om, noii nascuti sunt de marimea unei nuci. La metatarieni (marsupiale) pe partea abdomenala a corpului se afla marsupiu, in el are loc dezvoltarea puiului dupa nastere.

Puii aflinduse in marsupiu atirna de mameloanele glandei mamale. Marginile gurii lui sunt concrescute in jurul mamelei. Creerul are o structura primitiva. Temperatura corpului este mai joasa decit la placentare.

Kangurul-nume dat mai multor specii (peste 40) de mamifere, marsupiale ierbivore din familia macropodidelor, subordinul diprotodontelor. Corp de 25cm-3m lungime. Blana sura, la unele forme roscata, la altele cu dungi transversale intunecate. Cap mic, membrele anterioare scurte (adaptate mai mult pentru tinerea hranei), cele posterioare (adaptate pentru deplasare), precum si coada-lungi si puternici. Femela naste 1 (rar 2) pui mic (pina la 3cm lungime), slab dezvoltat, pe care il pune in marsupiu, unde el se hraneste cu lapte (in primele luni) si creste pina la virsta de 6-8 luni. Kangurii sunt raspinditi in Australia, Tasmania si Noua Guinee. Exista forme de stepa, de munte, arboricole. Cel mai mare este kangurul gigantic (Macropus giganteus).

Subclasa Placentarelor.

Reprezentantii acestei subclase au aparut de la mamiferele primitive independent de prototerieni si metatarieni. In decursul erei mezozoice ele au fost reprezentate de specii putin numeroase. Cu toate ca ele au aparut mai tirziu decit alte mamifere insa datorita unei structurimai complicate, ele predominau. Particularitatile caracteristice ale acestei subclase sunt urmatoarele-dezvoltarea intrauterina indelungata, in timpul careia embrionul este legat cu mama prin placenta, lipsa marsupiului, dezvoltarea consiberabila a scoartei creerului, ambele jumatati ale carora sunt unite prin corpul calos. Placentarele actuale se subdivid in 16 ordine, dintre care 10 fiind mai importante..

Ordinul insectivorilor.

Sunt cele mai renumite mamifere, la care sau pastrat trasaturile caracteristice placentarilor vechi.

Din ordinul examinat fac parte mamiferele mici cu sistemul dentar slab diferentiat. Emisferele creerului relativ mici sunt lipsite de circumvulutiuni. Pe capatul botului de obicei se afla o trompa mica mobila. Reprezentantii ordinului sunt-chitoranul, cirtita, ariciul si desmanul. De insectivorele vechi este legata originea multor ordine ale placentarelor.

Desmanul (Desmana moschata)-animal din ordinul insectivorelor. Corp de 180-215mm lungime. Spate brun-cafeniu, burta alb-argintie, blana moale si deasa, pretioasa. Este raspindit in partea superioara a bazinului Volgai si in citeva regiuni ale Ucrainei. Desmanul traieste in vizuini, pe malurile imburuenite ale baltilor si riurilor mici. Femela naste cite 1-5 pui de doua ori pe an.

Aricii-desi aricii traiesc, de obicei, in preajmaomului, ei mai ascund insa multe taine. Despre dinsii s-au plazmuit o serie de neadevaruri, de exemplu, cum ca ei prind cu usurinta soarecii si de aceea pot inlocui pisicile. In realitate, aricii nu pot sa concureze cu soarecii, sprinteneala carora a devenit proverbiala, doar daca acestia sunt bolnavi sau se afla in captivitate. Hrana principala a aricilor o constituie insectele. Ariciul este un mamifer ce face parte din ordinul numit insectivore. Acesta la rindul sau cuprinde 7 familii de animale mici si foarte mici-talpide, solenodontide, macroscelide, tenrecide, soricide, crizocloride, erinaceide.

Aricii pot nimici in padure (si nu in locuinta omului) cuiburile de rozatoare impreuna cu tot cu pui care provoaca daune agriculturii si gospodariei silvice. In cazuri rare, insa, ei pot devasta cuiburile pasarilor, ataca broaste, sopirle.

Aricii sunt destul de mincaciosi si in ceea ce priveste cautarea hranei sunt foarte activisi perseverenti. In conditii casnice ei consuma aproape tot ce li se da, desi au unele preferinte, care si au servit drept sursa de legende. Asa este, de exemplu, cunoscuta legendacu merele, pe care ei chipurile, le prind in ace si le duc in magazinele lor ca rezerva pentru iarna. De regula, insa, aricii nu maninca fructe si nu-si fac rezerve. Se presupune, ca ei isi curata cu suc de mere acele si pielea de insectele parazite.

In tara noastra traiesc 4 specii de arici-comun, dauric, cu-ace-negre si cel urecheat. Cel mai raspindit este ariciul-comun care se intilneste mai ales in Zona Codrilor si de-a lungul Nistrului si Prutului. Poate fi des observat la marginea padurilor, in ripe sau in perdelele de protectie a cimpurilor. El evita locurile umede, iar pe timp de ploaie prefera sa steie in culcus. Vara nu-si construieste culcusuri speciale, multumindu-se cu cele naturale (semiscorburi din apropierea radacinilor, tufisuri dese s.a.). Este activ noaptea. Atunci iese la vinatoare. Acumulind vara rezerve de grasime, iarna la temperaturicare nu depasesc 10°C se cufunda in somnul de iarna (hibernare). Primavara devreme, cind in padure mai este zapada, aceste animale tepoase se trezesc. Slabite ele se pornesc sa vineze tot ce pot prinde.

Curind dupa hibernare la arici incepe perioada nuptiala. Peste 7 saptamini femelele nasc pina la 8 pui orbi si goi.

La prima vedere s-ar parea ca aricii au un scut de aparare foarte bun. Si el intradevar este bun, dar si dusmanii aricilor sunt numerosi. Pentru arici cei mai numerosi dusmani sunt bufnitele, huhurezii, uliii, inzestrati cu gheare lungi, precum si vulpea.

Cirtita (Talpa europaea)-mamifer insectivor din familia talpidelor. Corp de 12-16,5 cm lungime, acoperit cu par de culoare inchisa, matasos, scurt si des. Cap alungit, ritul ascutit, ochi ascunsi sub piele, pavilioanele urechilor sunt reduse. Piciorele anterioare sunt asemanatoare cu niste lopeti, au muschi puternici, gheare lungi, taioase, care servesc pentru saparea galeriilor. Coada scurta. Duce o viata subterana. Se hraneste cu nevertebrate, in special cu insecte, larve si viermi, pe care le gaseste relativ usor, datorita mirosului, pipaitului si auzului foarte dezvoltate. Primavara femela naste 3-9 pui, care dupa un an devin maturi. Cirtita are o raspindire larga, in Moldova-pe tot teritoriul. Este un animal mai mult folositor.

Chitoranul (Sorex)-gen de mamifere insectivore din familia soricidelor. Corp de 30-90 mm lungime, acoperit cu blana cenusie-bruna, bot lung, dintii ascutiti si cu virful rosu, urechi scurte. Cuprinde circa 60 de specii, raspindite in Europa, Asia, America de Nord si in partea de nord a Americii de Sud. In Moldova se intilnesc 2 specii de chitoran-comun (Sorex araneus) si mic (Sorex minutus). Chitoranii traiesc in regiune de tundra, silvice si in cele de silvostepa. Sunt folositori-se hranesc cu insecte daunatoare.

Ordinul Chiropterelor.

Reprezentantii acestui ordin isi trag originea lor de la insectivorele arboricole si sunt considerate ca o ramura a lor, care sa izolat in legatura cu adaptare la zbor.

Membrele lor anterioare sunt transformate in aripi, suprafata zburatoare acarora este alcatuita dintro membrana cutanata intinsa intre degetele membrelor anterioare, la fel si intre membrele anterioare, posterioare si coada. In legatura cu dezvoltarea aripilor pe stern se afla carena de dimensiuni mici. Duc o viata nocturna. Majoritatea speciilor aduc folos hranindu-se cu insecte daunatoare. Vampirii americani noaptea se napustesc asupra mamiferelor mari si sug singele lor. Sunt si specii ierbivore.

Ordinul Rozatoarelor.

Reprezinta o grupa de placentare, care devreme s-a izolat. In prezent in componenta acestui ordin intra pina la 3000 specii. Din elel fac parte speciile de dimensiuni mici (muridele) si de dimensiuni mijlocii (castorii, iepurii).

Sunt caracteristice particularitatile dintilor-incisivii cresc incontinuu din care cauza rozatoarele rod permanent obiecte tari, ceea ce duce la tocirea incisivilor, cninii lipsesc, molarii poseda o suprafata de masticatie mare, predestinata pentru maruntirea hranii vegetale. Cecul este bine dezvoltat, deseori dupa dimensiuni intrece stomacul. Emisferele creerului sunt slab dezvoltate si sunt lipsite de circumvolutiuni.

Rozatoarele au mare importanta economica. Din ele fac parte animale industriale cu blanuri scumpe, in special veverita, bizamul (guzganul de mosc, ondatra, castorul). Multe rozatoare sunt vatamatori a gospodariilor satesti si pricinuiesc pagube mari.

Este necesar de remarcat rolul rozatoarelor in epidemiologia numeroaselor boli infectioase ale omului. Bolile infectioase, transmise de catre animale, in special de catre rozatoare au capatat denumirea de zoonoze. La ele se refera ciuma, tularenia, febra exantematica (richetsioze), encefalitele virotice, s.a. Agentii patogeni ai zoonozelor sunt capabili sa se imulteasca in organizmul rozatoarelor, si anume ele suporta boala, iar uneori devin purtatori de germeni ai infectiilor periculoase pentru om. O particularitatea biologica importanta a rozatoarelor, in urma careia anume acest ordin joaca un rol extraordinar de mare in raspindirea infectii, este insusirea de a se inmulti extrem de repede. Perioada intrauterina la rozatoarele muride este scurta (la soarece si guzgan-20-21 de zile). Ele nasc pina la 10 pui, care ajung repede la maturitatea sexuala (pubertatea). In anii cu conditii favorabile numarul rozatoarelor creste fulgerator. In cazul unui numar mare de mamifere in localitatea data se creeaza conditii favorabile pentru raspindirea infectii, apare epizootia (imbolnavirea si peirea in masa a rozatoarelor). In cazul lipsei masurilor antiepidemice boala se raspindeste asupra populatiei si apare epidemiile. Inca la inceputul sec. nostru N. F. Gamaleia a mentionat, ca epidemiilor de ciuma intotdeauna la premergea epizootia acestei boli printre rozatoare.

In epidemiologia zoonozelor un rol extrem de mare apartine tistarilor, marmaotelor (Marmota sibirica) (din familia sciuridelor) si numeroaselor specii din familia muridelor. La ultima se refera-soarecii de casa, de cimp si de padure, sobolanii, sobolanul de apa, gerbelina (nisiparnita) s.a.

Ciuma in natura este intretinuta in forma de focare printre rozatoare. Ultimele prezinta rezervorul de baza al acestei infectii atit de periculoasa. Drept izvor principal al bolii servesc tistarii, Marmota sibirica, gerbelinele, soarecii si sobolanii.

Studierea tularemiei a aparut, ca omul nu reprezintapericol pentru cei ce-l inconjoara si infectarea are loc pe alta cale. In conditii naturale se imbolnavesc de tularemie sobolanii de apa, arvicolinele (soarecii de cimp), hirciogii, tistarii, sobolanii, s.a. Deosebit de repede boala se raspindeste primavara printre sobolanii de apa, iar toamna si iarna printre soarecii de cimp, arvicoline, care in acest timp traiesc impreuna in gramezi de paie, fin. Agentii patogeni ai tularemiei sunt dati afara impreuna cu urina si masele fecale ale rozatorului bolnav. Omul se imbolnaveste prin contacterea cu rozatoarele, cu pelicele le lor sau cu apa infectata de rozatoare, cu finul si alte obiecte, la fel prin purici si capuse, care sau alimentat cu singele rozatoarelor bolnave.

Rozatoarele sunt izvorul unei serii de febre eczantematice (richetsioze), din care face parte febra eczantematica murina, transmisa la om de catre puricile sobolanului, iar mai departe raspindita de paduchi. Aceasta boala poseda focalitatea naturala. De richetsiozele Orientului Indepartat si Siberiei transmise de capuse, omul se imbolnaveste de la rozatoare si alte animale (ciini) prin capuse, si nu sunt raspindite de catre paduchi.

Encefalita de primavara-vara (de taiga) este o boala a rozatoarelor (burunducul, soarecii de cimp), insectivorelor (ariciul, cirtita) si altor mamifere, la fel si a pasarilor din taiga. In taiga pe alocuri se intretin focare naturale stagnate de encefalita. Agentul de transmisie (si rezervorul) infectiei sunt anumite specii de capuse.

Rozatoarele servesc la fel si ca rezervor (alcatuit din alte mamifere) pentru agentul patogen al leptospirozei (galbinarile infectioase ale omului). La sobolani boala decurge latent, nu se observa epizootii. Printre sobolanii cenusii de la 10 pina la 40% sunt purtatori cronici de leptospire. Agentul patogen al infectiei poate fi evidentiat in rinichii lor. Ei sunt eliminati cu urina. Transmiterea agentului patogen al bolii animalelor si omului are loc prin intermediul apei si produselor alimentare murdarite cu urina sau excrementele sobolanilor, la fel si in timpul scaldatului.

Ca rezervor natural pentru leismanioza cutanata in Asia Mijlocie servesc unele specii ale rozatoarelor de stepa, in special nisiparnita mare cu coada rosie si tistarul cu degete subtiri. Pe alocuri sunt infectate pina la 40% din aceste animale. Agentul patogen al bolii este transmis omului de catre moschiti (flebotomi). Rozatoarele sunt sensibile la carbune (ulcerul siberian), turbare si bruceloza si joaca un rol important la raspindirea bolii in natura.

Aceste date dovedesc rolul deosebit de important al rozatoarelor in raspindirea unui sir de boli infectioase periculoase. De aceea combaterea rozatoarelor ocupa un loc insemnat in sistemul de masuri antiepidemice. Insa combaterea aceasta nu trebuie sa se raspindeasca asupra speciilor, care au importanta in economia nationala (veveritele, castorii, nutria, s.a.).

Iepuri-este denumirea data unor animale din familia leporide. Se cunosc circa 45 de specii larg raspindite. Se disting 3 grupuri-iepuri-propriu-zisi (15 specii), iepuri-de-vizuina (15 specii) si iepuri-cu-blana-aspra (15 specii).

In Moldova se intilnesc 4 specii de iepuri-propriu-zisi (iepurele-comun sau iepurele-de-cimp, iepurele-alb, iepurele-de-Manciuriea si iepurele-tolai) si o specie de iepure-de-vizuina (iepurele-de-vizuina-european). Pe teritoriul Moldovei se intilneste iepurele-comun, care prefera locuri deschise, traind in cimpii, tufisuri, raristi. El se hraneste cu vegetale. Vara are blana de culoare bruna-cenusie, care in timpul iernii devine mai deschisa. Iepurele este un adevarat maiestru la inducerea in eruoare a urmaritorilor. Instinctul precautiei il face ca inainte de a se opri pentru popas sa-si mascheze directia drumului, incilcindu-si urmele-ba merge inainte, ba o ia pe aceeasi urma inapoi. Si dupa aceasta sa mai incerce vinatorul sa gaseasca unde se afla! De urmarire iepurele scapa facind cercuri mari si oprindu-se din cind in cind ca sa-l mai vada pe ce-l ce-l urmareste. Iepurele are o multime de dusmani-vulpea, buha, uliul-gainelor, lupul, s.a. Desi semintia iepureasca e cit se poate de vivace (femela naste de 3-4 ori pe an cite 3-7 pui), in ultimile decenii numarul de iepuri a scazut mult. Cauzele principale sunt aplicarea in mod nechibzuit a pesticidelor in agricultura si braconajul. Puii de iepuri sunt nimiciti, mai ales, in timpul secerisului (de catre combaine). De aceea se recomanda de a incepe recoltarea sa se sperie sau sa se alunge puii de iepuri din calea masinilor.

Adesea copiii sau cei virstnici gasind in padure pui de iepure ii aduc acasa, crezind ca-i salveaza. Insa in conditiile casnice ie pier. In Moldova iepurii salbatici sunt vinati intr-un numar limitat pentru carnea si blana lor.

Iepurele-de-vizuina-european-este singura specie de iepure domesticita, sramosul a peste 60 de rase de iepuri-de-casa. In stare salbatica el se mai intilneste in sud-vestul Ucrainei, unde formeaza colonii. In Moldova se cresc circa 15 rase de iepuri-de-casa de la care se obtin pielicele, carne dietica si puf. Dintre rasele pentru carne si blana cele mai cunoscute sunt rasele Uriasul-sur si Uriasul-alb (care cintaresc cite 5-7 kg).

Iepuroaicele sunt foarte prolifice. Ele nasc de 4-5 ori pe an cite 1-14 iepurasi. Acestia, spre deosebire de puiusorii iepurelui-de-cimp, sunt goi si orbi. Abea la cea de a 10-12-cea zi ei deschid ochii, le creste parul. Timp de 16-20 de zile sunt hraniti de iepuroaica, apoi li se da si alta hrana.

Nutrie (Myocastor coypus)-mamifer activ din ordinul rozatoarelor. Corp de 50-85 cm lungime si masa de 6-12 kg. Coada lunga. Blana, de obicei, de culoare bruna-cenusie. Urechi si picioare scurte. Degetele membrelor posterioare sunt unite printr-o membrana inotatoare. Femela are 4-5 perechi de mamelesituate pe laturile corpului. Nutria se hraneste cu vegetale. Se inmulteste de 1-2 ori pe an. Gestatia dureaza 127-133 de zile. La o fatare femela produce pina la 8 puiusoribine formati. Ajunge la maturitate sexuala la 4-5 luni. In captivitate traieste 8-10 ani. Patria nutriei este America de Sud. Nutria traieste pe malurile riurilor, prin balti, facindu-si vizuini in mal sau cuiburi in desisuri. Se vineaza pentru blana si carne. A fost aclimatizata in mai multe tari.in Moldova nutria a fost adusa in 1930 si se creste in custi sau in conditii de semilibertate.

Ordinul carnivorelor.

Reprezentantii actuali ai acestui ordin provin de la o ramura de carnivore fosile, care devreme s-a separat-creodonti. Din carnivorele actuale fac parte animalele de prada, care poseda o anumita structura a dintilor.

Dupa incisivii mici slab dezvoltati la ei urmeaza canii lungi si ascutiti. Se deosebesc dupa dimensiunile sale premolarul posterior de pe macsilarul superior si molarul anterior de pe macsilarul inferior, care au capatat denumirea de masele carnasiere. Reprezentantii acestui ordin au ghiare mari, la felide ele sunt retractile. Intr-o masura considerabilasunt dezvoltate emisferele mari ale creerului. Suprafata lor este intretaiata de circumvolutiuni.

Acest ordin cuprinde familia canidelor, procionidelor, ursidelor, mustelidelor, filidelor si veveridelor. Multi reprezentanti, in acelasi numar si vulpile, vulpile polare, jderul, zibelina sau samurul, nurca, hermina sau hermelina si vidra servesc ca obiecte de vinat (pentru industria de blanuri). Ciinele a fost primul animal, pe care omul vechi la domesticit. Numeroasele rase de ciini actuali sefolosesc ca ciini de vinatoare, de tractiune, sanitari, copoi ciobanesti si ca animale de camera. Ciinii sunt pe larg folositi in experimentele fiziologice. Din animalele absolul daunatoare, care aduc numai dauna si sunt supuse exterminarii complecte, face parte lupul.

Carnivorele au o anumita importanta epidemiologica. Ciinii si lupii servesc ca izvor de infectare a omului de turbare. Tot de la ei omul se infecteaza cu echinococul unilocular. Vulpile obisnuite, vulpile polare si ciinii infecteaza omul cu alveococ. Pisicile participa la intretinerea focarelor de opistorhoza.

Vulpe-denumire data mai multor specii de mamifere omnivore din familia canidelor. Corp pina la 90 de cm lungime si 14 kg greutate, bot lung si ingust, urechi ascutite, coada lunga si stufoasa.

Vulpele sunt larg raspindite in Europa, Asia, America si Africa. Traiesc prin paduri, stepe, semipustiuri, balti, munti (pina la o altitudine de 4,5km). Folosesc vizuinile altor animale sau isi construiesc vizuini proprii. Se hranesc cu soareci, iepuri, reptile, pasari, fructe, s. a. Vulpea de regula, are blana roscata, pe burta mai intunecata, cenusie sau alba. Isi face vizuinile adesea cu mai multe iesiri in sol nisipos (prin ripi, vagauni). Prin aprilie femela naste 4-12 pui, care ajung la maturitate peste 10-11 luni. Calitatea blanii este mai buna in timpul iernii.

Vulpea argintie-rasa obisnuita prin selectie din specia canadiana V. fulvus. Este pretuita pentru blana ei neagra cu luciu argintiu.

Vulpea polara (Alopex lagopus)-este raspindita in nordul Euroasiei si Americii de Nord. Are botul si urechile rotungite, parul in timpul iernii este alb ca zapada sau albastru, din care cauza este numita si vulpea albastra, blana ei este foarte pretioasa.

Jderul (Martes)-gen de mamifere din familia mustelidelor. Corp alungit, blana, de obicei, deasa si pufoasa, cu nuante predominante brune si cafenii. Se cunosc 6 specii, raspindite in Europa, Asia si Africa de Nord. In Moldova se intilnesc doua specii-Jderul-de-padure (Martes martes) si Jderul-de-piatra (Martes foina). Corp de circa 50 de cm lingime, coada de 25 de cm. Femela naste o data pe an (de obicei in aprilie) 2-8 pui, jderii traiesc, de obicei, prin paduri, printre stinci, sunt mai activi noaptea, se hranesc cu mamifere mici, pasari, insecte, fructe, pomusoare.in Moldova jderii sunt ocrotiti prin lege.

Nurca (Mustela)-denumire data unor animale mamifere carnivore semiacvaticedin familia mustelidelor. Corp de 28-54cm lungime, blana deasa, stralucitoare, colorata cafeniu-roscat sau cafeniu-inchis. Piciore relativ scurte, degete unite printr-o membrana inotatoare. Nutria populeaza, de obicei, locurile parasite de prin luncile paduroa

download