Ordinul Cetacee (Cetacea)

Ordinul Cetacee (Cetacea)

Cetaceele - adica delfinii, casalotul si balenele – sunt mamifere mari sau uriase, permanent acvatice, adaptate la viata marii. Aceasta adaptare este atat de evoluata, incat intreaga lor structura a suferit modificari adanci si forma lor externa se asemana cu pestii si nu cu celelalte mamifere. Corpul lor este fusiform. Capul, mai mult sau mai putin ascutit, este unit cu trunchiul fara gat evidentiat la exterior, iar coada este latita intr-o enorma inotatoare orizontala, bilobata. Cele mai multe cetacee au si o inotatoare dorsala triunghiulara, ca cea a rechinilor. Lobii ambelor inotatoare sunt lipsiti de schelet osos si sunt sustinuti numai de tesut conjunctiv si gras, precum si de muschi. Membrele lor anterioare sunt trasformate in lopeti sau vasle, relativ scurte si late. La exterior nu se vad nici urme de degete, caci scheletul acestora este prins intr-o masa musculoasa nedivizata, acoperita cu piele. Membrele posterioare lipsesc complet, dar resturi din scheletul lor se mai gasesc printre muschii peretelui corpului.

Dimensiunile si greutatea corpului cetaceelor variaza intre limite foarte largi. Delfinii au lungimi de 3-8 m, casalotul de 15-25 m, iar balenele de 25-33 m. Latimea inotatoarei codale poate ajunge pana la 2,5 m la delfini si pana la 7,5 m la balene. Greutatea delfinilor mici variaza intre 80 si 300 de kg, a celor mari – intre 500 si 1000 kg, iar a balenelor – intre 20.000 si 130.000 kg. Densitatea corpului la casalot si balene este mai mica decat a apei marii, dar la delfini este mai mare.

Pielea cetaceelor este golasa si stralucitoare. Epiderma are o grosime medie de 3 mm, iar panicul adipos hipodermic are o grosime ce variaza de la 2 cm, cum este la unii delfini, pana la 16 cm la unele balene. Balenele au pe buze peri senzitivi rari, unii delfini au si ei pe barbie peri rari, iar altii nu au nici urma de par, nici macar in stadiul embrionar. 11244gld52byr4h

Oasele cetaceelor au structura spongioasa si sunt impregnate cu grasime. Din craniu lipsesc unele oase, iar cele ramase sunt profund modificate; la fel si legaturile dintre ele. Falcile sunt alungite, dentarul n-are ramura ascendenta, cutia craniana este globuloasa. Partea cerebrala a craniului este foarte redusa in raport cu partea viscerala. Vertebrele nu se articuleaza intre ele prin zigapofize, care sunt foarte scurte ci numai prin discurile intervertebrale, si coloana vertebrala este foarte elastica. La multe forme vertebrele cervicale sunt sudate intre ele. Coastele sunt foarte curbate. La delfini si casalot ele se prind in mod diferit pe vertebre, si unele si pe stern, dar la balene coastele nu se prind pe vertebre, cu excptia a doua perechi. Centura scapulara este formata din omoplati foarte lati, iar clavicula lipseste. Humerusul, radiusul si cubitusul sunt scurte. Scheletul celor cinci degete este format dintr-un numar variabil de falange, de la 0 pana la 14. Din centura pelviana nu s-au pastrat decat resturi de oase, ascunse printre muschi, fara nici o legatura cu coloana vertebrala. Scheletul membrelor posterioare a disparut complet, numai la balene se gasesc urme de femur si tibia.

Creierul cetaceelor este voluminos, sferic si prevazut cu circumvolutii numeroase si complicate. Creierul unei balene de 19 m cantareste 6,5 kg. Totusi este mic in comparatie cu greutatea corpului. Organul olfactiv este rudimentar si centri nervosi respectivi de asemenea, iar mirosul este slab dezvoltat sau lipseste. Nasul serveste numai la respiratie. Ochii sunt foarte mici in comparatie cu corpul. Scoica urechilor lipseste, dar urechea interna este bine dezvoltata si portiunile auditive din creier de asemenea. Cetaceele se orienteaza pe baza vibratiilor transmise de apa.

Tubul digestiv al cetaceelor a suferit si el modificari importante fata de cel al celorlalte mamifere. Merita sa fie relevata marimea cavitatii bucale la balene. Un individ de Balena-de-Groenlanda, masurand 20 m lungime, are o cavitate bucala lunga de 5-6 m si lata de 2,5-3 m, asa incat in ea incape o barca de dimensiuni mijlocii, cu echipaj cu tot. Faringele si esofagul balenelor este insa foarte ingust (de 10 cm la o balena de 20 m), asa incat ele nu pot inghiti decat animale mici. In schimb, un delfin mai mare poate inghiti in intregime un pinguin sau un pui de foca.

Dinti n-au decat delfinii si casalotul, numiti din aceasta cauza odontocete. Balenele, in schimb, sunt lipsite complet de dinti; mugurii dentari ai lor se resorb inca din timpul vietii intrauterine. Odontocetele sunt monofiodonte si homodonte, intrucat ele raman cu dentitia de lapte toata viata, iar dintii lor sunt mai mult sau mai putin uniformi si inapti pentru a mesteca hrana. La unele odontocete numarul dintilor a crescut pana la 260, la altele, din contra, s-a redus, iar dintii ramasi pot fi foarte mici sau, din contra, foarte mari. Balenele, lipsite complet de dinti, au in gura ly244g1152byyr

-2-

formatii cornoase numite fanoane, crescute pe cerul gurii si omoloage, probabil, cu crestele palatine de la celelalte mamifere. Fanoanele sunt niste placi cornoase triunghiulare, groase si prevazute pe marginea lor dinspre limba cu filamente cornoase lungi si dese. Ele atarna de pe cerul gurii si sunt asezate trasversal pe axa corpului si paralel intre ele in doua serii, constituind impreuna cu limba enorma un dispozitiv de filtrare. La unele balene fanoanele pot avea o lungime de 3 m si mai bine, iar numarul lor este foarte mare. Balaenoptera musculus are mai mult de 400 de fanoane mari si, printre ele, mai mult de 1000 de fanoane mici.

Cetaceele nu mesteca hrana in gura si, ca o compensatie, ele au un stomac complicat, impartit in 3-14 compartimente, dupa specii. Cele mai multe din compartimente au pereti glandulari. Intestinul este de 5-16 ori mai lung decat corpul.

Caile respiratorii incep cu narile deplasate spre centrul capului, intre ochi, si sunt complet separate de caile digestive, astfel incat odontocetele pot manca sub apa fara ca apa sa le patrunda in plamani. Coardele vocale lipsesc. Plamanii au o structura particulara, dar volumul lor relativ nu este mai mare decat cel al animalelor terestre. Expiratia si inspiratia se fac cu ocazia iesirii la suprafata. La balene, aerul din plamani, incarcat cu vapori de apa, este aruncat pe nari cu presiune si si in tinuturile reci vaporii condensati dau aspectul unei fantani arteziene. Unele balene arunca vapori de apa la o inaltime de 4-5 m. Inspiratia inca se face cu putere si este usurata de slaba articulatie a coastelor la coloana vertebrala si la stern. In schimb, cetaceele aruncate la tarm nu-si pot umfla cosul pieptului si mor neputincioase. Cand inoata linistit, cetaceele ies la suprafata pentru a respira la intervale de 1-15 min, dar in caz de pericol pot sa stea sub apa si 1-2 ore.

Cetaceele au uter bicorn si placenta difuza si indecidua. Ele nasc cate un singur pui foarte bine dezvoltat. El este alaptat la doua mamele, asezate pe fata ventrala a femelei, de o parte si de alta a organelor genitale si putin inaintea orificiului anal. Fiecare mameleon este inchis intr-o punga cu deschidere longitudinala. mamelele sunt prevazute cu un muschi compresor, care improasca laptele in gura puiului cu mare putere.

Biologia cetaceelor a fost studiata, intre altii, si de savantul nostru Emil Racovita, cu ocazia calatoriei sale la Polul Sud. El a constatat ca fiecare specie poate fi recunoscuta si numai dupa comportamentul ei particular, dupa miscari, dupa modul de scufundare, dupa felul in care arunca aerul din plamani etc. Cetaceele sunt animale sociale, care traiesc sau vaneaza in cete de diferite marimi.

Cetaceele inoata mai ales prin miscari in plan vertical, datorita batailor cozii in sus si in jos, si prin ondulatii laterale ale corpului, iar carmuirea o indeplinesc cu membrele anterioare. Viteza pe care o ating unele balene este de 30-36 km pe ora, dar ea nu poate fi mentinuta decat cateva zeci de minute. In schimb, delfinii urmaresc ore si zile intregi nave care inainteaza cu o viteza de 27 km pe ora. Delfinii pot sa tasneasca din apa cu tot corpul si sa se scufunde cu mare usurinta. Pentru a se scufunda la o adancime mai mare, balenele fac eforturi ce se observa si la suprafata apei. In mod normal, balenele se scufunda intre 50-200 m, iar casalotul poate si mai adanc. Durata scufundarii dureaza de la 3,5-15 minute pana la 1-2 ore. Cetaceele pot sa stea atata timp sub apa deoarece bioxidul de carbon acumulat in sange nu excita centrul respirator.

Hrana cetaceelor este variata. Cei mai multi delfini sunt ihtiofagi, adica se hranesc cu pesti. Ei mananca insa si cefalopode si, ocazional, pasari si pui de foci. Casalotul se hraneste de preferinta cu cefalopode, dar mananca si pesti. Hrana preferata a balenelor sunt crustaceii planctonici, in special crevetii. Balenele din marile nordice consuma, insa, si heringi sau alti pesti mici precum si copepode. Putine sunt acelea care se hranesc cu crustacei de pe fundul marilor.

Multe specii de delfini se intalnesc in toate marile reci si calde. Cateva specii traiesc la varsarea marilor fluvii in marile tropicale. Casalotul traieste numai in marile temperate si calde. Balenele sunt raspandite mai ales in marile reci, insa in urmarirea hranei fac calatorii lungi dintr-o emisfera in cealalta.

Numeroasele forme actuale de cetacee sunt grupate in doua subordine, foarte bine stabilite si indepartate unul de altul: odontocetele si misticetele. Ambele deriva, independent, din cetacee primitive, care au trait in prima jumatate a erei tertiare, in eocen si oligocen, si care sunt cuprinse in subordinul Archaeoceti. Prin scheletul lor, mai ales prin craniu, precum si prin dentitie,

-3-

arheocetele se aseamana foarte mult cu carnivorele creodonte, din care deriva sau cu care au o origine comuna in forme si mai vechi, protocreodonte, care, la randul lor, sunt considerate a fi descendente directe ale pantoterienelor din jurasic.

Subordinul Odontocete (Odontoceti)

Odontocetele sunt cetacee cu dinti si fara fanoane. Dintii sunt simpli si mai mult sau mai putin uniformi. Numarul lor obisnuit este de 8-15 intr-o jumatate de falca, dar unele specii n-au in total decat patru sau doi dinti, in schimb la alte specii numarul lor creste si la delfinul-comun ajunge pana la 260. Fata odontocetelor este mai mult sau mai mult putin simetrica. Narile sunt unite intr-un singur orificiu extern. Membrele sunt pentadactile. In frunte au o cocoasa de tesut gras. Cecul intestinal lipseste; nervul olfactiv de asemenea.

Odontocetele actuale sunt repartizate in sase familii: Plantanistidae, Delphinidae, Phocaenidae, Delphinapteridae, Ziphiidae si Physeteridae.

Familia plantanistide (Plantanistidae) cuprinde cateva specii primitive care traiesc in cateva fluvii mari din Asia si America.

Familia delfinide (Delphinidae) cuprinde cetacee mari, a caror lungime variaza, de regula, intre 1,5 si 5 m, dar la unele specii ajunge pana la 9-10 m. Corpul lor fusiform este prevazut, in general cu o inotatoare dorsala triunghiulara. Capul la unele specii este alungit intr-un bot in forma de cioc, iar la altele este scurt si conic. Dintii sunt conici si foarte numerosi. Ei lipsesc de pe intermaxilare. Delfinii sunt raspanditi in toate marile, de unde patrund si in gurile raurilor. Se hranesc mai ales cu pesti, dar si cu cefalopode, echinoderme si crustacei.

Delphinus delphis, delfinul, are o lungime de 1,5-2,5 m. El traieste in cete mari si este raspandit in toate marile din emisfera nordica. In Marea Neagra este comun. Tursiops tursio, delfinul-cu-bot-gros, este mai mare si mai raspandit decat precedentul. In Marea Neagra este rar.

Familia focenide (Phocaenidae) cuprinde cetacee cu o lungime de 1,35-2 m, cu o inotatoare dorsala triunghiulara mica. Au dintii numerosi. Phocaena phocaena, porcul-de-mare, este raspandit pe langa coastele nordice ale Oceanului Atlantic, in Marea Nordului, Marea Baltica, mai rar in Marea Mediterana si mai numeros in Marea Neagra.

Familia delfinapteride (Delphinapteridae) cuprinde numai doua specii, care se caracterizeaza prin capul lor rotund si prin lipsa inotatoarei dorsale. Delphinapterus leucas, delfinul alb sau beluga, traieste in Oceanul Inghetat de Nord si in nordul Oceanului Atlantic. Monodon monoceros, narvalul, este raspandit aproximativ ca si precedentul. Adultul nu are decat doi dinti in falca superioara. La femela ei nu sparg gingia, iar la mascul, cel stang (rareori ambii) se alungeste si se rasuceste ca un sfredel lung de 2-2,5 m si indreptat inainte. Lungimea corpului fara dinte este de 4-6 m.

Familia fizeteride (Physeteridae) cuprinde doua specii actuale, dintre care cea mai importanta este Physeter macrocephalus, casalotul. Circumferinta corpului este de 9-12 m, iar latimea cozii poate atinge 5 m. Greutatea sa poate sa fie mai mare de 100.000 kg. Pe cap poarta o cocoasa enorma, terminata in partea anterioara de spermanteta. Fata de aceasta cocoasa, gura este situata subterminal ventral. In falca superioara, dintii nu sparg gingia, iar in falca inferioara exista 40-54 de dinti conici uniformi. Casalotul traieste in cete compuse dintr-un mascul batran si din 20-100 de femele si tineri si se intalneste in toate marile, dar mai abundent in cele tropicale si subtropicale. Hrana sa principala o formeaza cefalopodele. In afara de grasime si de spermanteta, de la casalot se intrebuinteaza si niste concretiuni intestinale, din care se extrage ambra, o materie placut mirositoare folosita azi in cosmetica.

Familia zifiide (Ziphiidae) cuprinde cetacee cu falci alungite, asemanatoare cu un cioc, de unde le vine si numele de delfini cu cioc.

Subordinul Misticete (Mysticeti)

Acest subordin cuprinde balenele; cetacee mari sau uriase, fara dinti si cu fanoane. Fata lor este simetrica. Cele doua nari sunt separate si deplasate in crestetul capului. Cecul intestinal este prezent. Balenele sunt cele mai mari mamifere si totodata cele mai mari animale existente. Importanta lor economica este foarte mare ele fiind astfel foarte des vanate, din pacate.

Balenele sunt repartizate in trei familii: Eschrichtiidae, Balaenopteridae si Balaenidae.

-4-

Familia balenopteride (Balaenopteridae) cuprinde cetacee a caror lungime variaza intre 9 si 33 m, iar greutatea intre 10.000 si 130.000 kg. Ele au o inotatoare dorsala mica si inotatoare pectorale inguste si ascutite. Pielea de piept si o parte din pantece formeaza brazde longitudinale numeroase. Fanoanele lor sunt numeroase si relativ scurte. Cand aceste balene isi deschid gura muschii ventrali se relaxeaza si brazdele se niveleaza. In felul acesta, cavitatea bucala se mareste foarte mult si apa patrunde in ea. Apoi balena isi inchide gura si isi contracta muschii ventrali, incat pielea se brazdeaza din nou si cavitatea bucala se micsoreaza. In felul acesta, apa este presata afara printre fanoane, iar animalele mici oprite de filamentele fanoanelor sunt inghitite. Balenopteridele fac calatorii regulate si lungi.

Balaenoptera musculus, balena-albastra-mare, cea mai mare dintre toate balenele, poate atinge o lungime de 25-33 m si o greutate 130.000 kg. In timpul verii traieste in marile antarctice, iar in timpul iernii calatoreste spre ecuator, in Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific. Balaenoptera physalus, Balena-brazdata-comuna, atinge lungimea de 18,5-25 m. Are aceeasi raspandire ca si precedenta, dar putin mai larga.

Familia balenide (Balaenidae) cuprinde balene, in general, lipsite de inotatoare dorsala si de brazde ventrale longitudinale. Inotatoarele pectorale sunt scurte si late. Falca superioara este puternic arcuita si indepartata de falca inferioara, iar distanta dintre ele este ocupata pe cele doua laturi de fanoanele lungi si inguste, prinse pe cerul gurii. Falca inferioara este ca o lingura enorma, cu care, atunci cand gura este deschisa, balena soarbe apa. Aceasta se scurge apoi pe laturile gurii printre fanoane, iar animalele mici incurcate printre filamentele fanoanelor sunt impinse de limba musculoasa spre faringe. Balaena mysticetus, balena-de-Groenlanda, are o lungime de 15-21 m, rareori 24 m.

Despre aceste minunate animale cred ca fiecare dintre noi a auzit foarte multe lucruri interesante: stiri senzationale, legende despre delfini, filme cu Flipper, sau cu orice alt delfin, salvand vieti omenesti. Adevarul este ca aceste minunate mamifere ne-au fascinat inca din antichitate cu bunatatea si inteligenta lor.

Calatorind spre indepartatele tarmuri ale Insulei Somerset, in nordul Canadei, ne indreptam spre unul dintre locurile preferate de una din speciile de cetacee. Sfarsitul lui septembrie aducea odata cu ultimele raze de soare o stralucire fantastica a imenselor taramuri inghetate. Brusc, se vede inaintand un intreg "camp de gheata". Cum, fara sa bata vantul? Nu, nu sunt blocuri de gheata, ci spinarile a 1700 de balene albe sau, cum mai sunt cunoscute, balene Beluga.

Inainteaza alcatuind un fel de cor, ciripind asemenea canarilor. In apele linistite, balenele vaneaza raci si cambule. E adevarat ca ele se pot scufunda pana la 600 m adancime, insa la apa mica viata este mult mai usoara. Numai daca n-ar veni refluxul!

Apa se retrage brusc, uneori scade pana la sapte metri. Majoritatea balenelor reusesc sa ajunga la timp in zonele de adancime, insa cele mai putin prompte sunt nevoite sa stea ore in sir in balti, intinse pe bancuri de nisip, in asteptarea fluxului care sa le redea vigoarea. Pe uscat ele stau nemiscate, fara sa scoata nici un sunet, asemeni unor ghetari, pentru a nu-si trada prezenta. Dusmanii lor, vigilentii ursi polari, sunt intotdeauna la panda.

Cu rechinii si cu delfinii, balena alba se joaca cu mare placere de-a soarecele si pisica. Rechinul polar este un monstru care atinge pana la 4 m lungime si traieste in zonele arctice. In timpul jocului, balena se scufunda uneori pana la 2 km sub cate un banc de gheata. Cand este nevoita sa iasa la suprafata ca sa respire se foloseste de "spargatorul " de gheata: ea are de-a lungul spinarii un fel de spada. Se incovoaie, apoi impinge cu toata puterea in sus, spargand 7 m de gheata cu usurinta cu care ar sparge o coaja de ou. Uriasul de 5,5 m ii place la nebunie sa se joace: se scufunda adanc si sufla spre suprafata bule de aer asemenea unor rotocoale de fum. Apoi urmareste cu vadita placere cum se ridica bulele si devin tot mai mari. In final, inspira perlele de parca ar savura apa minerala. Si totul dintr-o fantastica bucurie a jocului. In timpul noptii polare, la minus 50 de grade, se poate urmari in lumina difuza cum ies la suprafata balenele si dau drumul aerului retinut asemenea unor fantani arteziene. Apa condensata ingheata pe loc si cade trosnind in rafale de grindina. Balenelor pare sa le placa in mod deosebit acest joc. Daca ramane mai multa vreme la suprafata, deasupra capului balenei se formeaza un glob de gheata ca o cupola cosmica.

-5-

Cand se apropie iarna, balenele albe pornesc in calatorie. Se aduna cate 20.000 mii si parasesc malurile insulelor nord-americane si ale Golfului Hudson, indreptandu-se spre est, pana pe tarmul Groenlandei, apoi, urmand cursul ghetarilor, in continuare, spre sud. Inceputul urmatoarei primaveri le va regasi pe balene in regiunile inghetate atat de indragite de acestea. Viteza lor de deplasare poate fi observata. Ele inoata intr-un ritm de aproximativ 100 km pe zi. Un imens strat de grasime le protejeaza perfect impotriva frigului. La animalele mai batrane acest strat este atat de gros incat capul le iese dintre cutele de grasime ca dintr-un guler de blana.

Cat despre delfini, acesti jucausi intatori ai marilor, desi sunt foarte prietenosi cu omul, intre ei duc un razboi continuu. Printre delfini domneste o lipsa acuta de femele dispuse sa intemeieze o familie. Femela delfin naste o data la partu-cinci ani cate un pui, mai des nu este "dispusa". Aceasta este cauza pentru care masculii aproape ca se razboiesc pentru cele cateva "doamne" interesate. Si atunci nu-i de mirare ca un grup de delfini care are o femela dispusa a se imperechea sa fie mereu pregatit pentru atacurile unor grupuri rivale. Masculii se aduna de multe ori in formatie de cate trei-patru si pornesc la atac impotriva unui grup vecin, care poseda o "doamna" – o lupta pe mare, cu muscaturi, lovituri cu capul si cu inotatoarele. Daca adversarii sunt aproximativ la fel de puternici si victoria nu se intrevede de nici o parte, atacantii aduc ajutoare. Un lucru foarte simplu, avand in vedere ca majoritatea delfinilor sunt in cautarea unei femele. Apoi se sarbatoreste victoria cu sarituri spectaculoase si mireasa este salvata prin batai prietenoase din inotatoare. In cazul in care se impotriveste, bataile pot deveni mai putin prietenoase. Sindicatul delfinilor-gangsteri functioneaza insa doar sporadic. In lupta pentru rapirea femelelor, aliatii de azi pot fi maine adversari.

Insa pe cat de razboinici sunt delfinii intre ei, pe atat de prietenosi sunt cu oamenii. Mereu apare cate o stire despre oameni salvati de la inec de catre delfini. In Shark Bay, plaja din vestul Australiei, turistii se pot juca zilnic cu delfinii, care se lasa hraniti, mangaiati si uneori chiar si calariti de copii. Cert este ca delfinii au salvat, de-a lungul timpului, marinari naufragiati in Florida, pescari ucrainieni in Marea Neagra, inotatori de performanta in apele Scotiei, un pasager cazut peste bord in Golful Suez, ba chiar si pescari japonezi-desi tocmai acestia prind si omoara delfini.

Langa San Francisco, s-a inregistrat un caz in care delfinii au salvat un leu de mare atacat de un rechin: ingeniosii delfini au tulburat nisipul de pe fundul apei in asa masura, incat rechinul n-a mai putut vedea nimic. Salvatorii, in schimb, s-au orientat cu ajutorul radarului lor, bazat pe ultrasunete, lovindu-l apoi in branhii pe rechinul dezorientat, pana cand acesta a murit. De ce sunt delfinii dusmanii rechinilor?

De ce oamenii iubesc delfinii? Exista vreo legatura mistica intre om si delfin? Sau ceea ce ne atrage este doar zambetul simpatic al mamiferului marin, pus mereu pe sotii? Si totusi, delfinii sunt fiinte mereu prietenoase si puse pe glume. In delfinariul Port Elisabeth din Africa de Sud, delfinul bebelus Dolly a descoperit in spatele unui perete de sticla un vizitator al delfinariului care fuma un trabuc. Indata i s-a facut micului delfin pofta sa fumeze. Dar cum? Si-a luat de la mama sa o gura de lapte pe care l-a suflat apoi sub apa ca pe un nor de fum inspre peretele de sticla. La Institutul Oceanografic din Hawaii, unul dintre delfini a fost invatat de catre dresoarea sa sa inventeze singur numerele de circ. Intr-una din zile, delfinul a invitat-o pe dresoare sa sara in apa si i-a aruncat o minge pe care ea trebuia sa o balanseze frumos, intocmai cum fac delfinii. Dupa ce dresoarei i-a reusit figura, delfinul i-a scuipat un peste in fata-un premiu care-l pastrase special in scopul dresurii de oameni.

Toate acestea duc la concluzia ca delfinii poseda o inteligenta uimitoare. Iar fata de acest lucru trebuie sa avem un mare respect. Caci, pe de alta parte, in stradaniile lor de a intelege limbajul delfinilor, oamenii nu s-au dovedit extrem de isteti.

Bibliografie: Pop Victor

"Zoologia vertebratelor II"

download