Clonarea - Istoria Clonarii

350 inainte de Hristos

Acum cateva mii de ani primii oameni de stiinta au inceput sa puna intrebari despre fiziologia vietii, de exemplu „cum sunt creati copii?"

Era in jurul anului 350 i.Hr. in Grecia Antica cand Aristotel a incercat sa raspunda la aceste intrebari. El a spart cateva oua de gaina pentru a observa anatomia interiorului. El a ajuns la concluzia corecta ca acea parte minuscula a oului se va dezvolta in cele din urma in ceva mult mai mare. Din nefericire nu toti din antichitate au aderat la aceasta concluzie.

Roman Secena anunta ca spermatozoidul pornea cu cate un om intreg in el. Asta insemna ca celulele nu trebuiau sa se combine pentru a crea organele si pilozitatile deoarece ele existau deja. Dintr-un motiv straniu, toti credeau in teoria lui Secena, chiar daca era o teorie gresita.

In 1609, primele microscoape erau inventate iar oamenii de stiinta puteau observa celulele, nucleele si modul in care celulele se divid singure in reproducere.

Totusi ideea lui Secena a fost considerata ca valida pana spre sfarsitul sec. XIX cand oamenii de stiinta au descoperit ca un singur ou fertilizat se dezvolta intr-un organism viu complet format din milioane si milioane de celule. Aceste cunostinte au ridicat si mai multe intrebari: „cum le cresc copiilor nasurile?", „dece seamana progeniturile unui organism viu seamana cu parintii?", „de unde stie oul in ce sa creasca?"

Singurele raspunsuri pe care le-au dat oamenii de stiinta a fost tehnica camuflajului si asimilarea sangelui. Din nefericire adevaratele raspunsuri erau mult mai mici si de partea moleculara a lucrurilor, lucruri pe care oamenii de stiinta nu le cunosteau inca.

Inceputul secolului al XIX-lea

In in Anglia, Charles Darwin a publicat una dintre cele mai faimoase carti scrise vreodata: „Originea Speciilor din punctul de vedere al Selectiei Naturale". Inainte de Darwin marea majoritate a oamenilor credea ca Dumnezeu este creatorul tuturor creaturilor vii de pe planeta. Din pacate Darwin a avut o vedere prea stiintifica asupra vietii.

La un moment dat el a descoperit oase de animale disparute de mult si a observat similitudinea estica cu cele ale animalelor existente in ziua de astazi. Darwin a fost primul care a initiai teoria evolutionista. Chiar si cu dovezi oamenii au gasit foarte greu de crezut ca oamenii au evoluat din maimute.

Din cauza acestor idei si a cercetarilor sale, oamenii de stiinta nu au putut ajunge la concluzia ca viata pe Pamant a pornit de la o simpla bacterie care a evoluat in organisme complexe.

Dar Darwin nu si-a dat seama de ce copii sunt atat de similari parintilor din punct de vedere estetic si anatomic. Singura lui ipoteza a fost aceea ca, descendentii seamana cu parintii din cauza faptului ca sangele este amestecat. Darwin nu a fost tocmai corect si exact in descoperirea misterului genelor, acidului dezoxiribonucleic (ADN) si proteinelor.

Sfarsitul secolului al XIX-lea

Intr-o zi, Gregor Mendel lucra ca calugar intr-o manastire in Austria. Era o singura problema, el dorea sa devina om de stiinta.

In timpul lungilor ore de udat, plivit si cultivat Mendel a fost in stare sa faca unele observatii despre plantele din jurul sau. Si a descoperit ceva foarte fascinant si intrigant. El a observat ca existau unele plante de fasole care erau netede iar altele care erau incretite.

Mendel a decis sa faca un experiment; el a incrucisat fasolea incretita cu cea neteda. Rezultatul celei de-a doua generatie erau numai fasole neteda. Fasolea incretita disparuse. El a continuat experimentul in ce-a de-a treia generatie din care a rezultat fasole neteda cat si incretita. Ceva foarte ciudat se intampla, dar intrebarea era ce?

Mendel a concluzionat intr-o ipoteza care a fost in general adevarata. El a concluzionat ca inauntrul fiecarei plante de fasole exista instructiuni pe care le-a numit factori (astazi se numesc gene). Fiecare planta de fasole avea doua surse de informatii care controlau instructiunile pentru toate elementele dintr-un organism viu. Dar deoarece erau doua forme de instructiuni care controlau instructiunile pentru toate elementele dintr-un organism viu. Dar deoarece erau doua forme de instructiuni, amandoua diferite, celulele trebuiau sa decida pe care sa o aplice pentru a crea trasaturile anatomice si biologice ale organismului.

Mendel a descoperit ca genele fasolei netede erau dominante iar cele ale fasolei incretite erau regresive. Descoperirile lui au demonstrat ca daca doua fasole netede erau incrucisate, rezultatul era o fasole neteda. Daca o fasole incretita (regresiva) si o fasole neteda (dominanta) erau incrucisate, rezultatul era o fasole neteda. Iar daca se incrucisau doua fasole incretite rezultatul era o fasole incretita. Exista o singura problema in viata lui Mendel, nimeni nu vroia sa asculte de un calugar de la o manastire care sustinea ca a rezolvat una dintre cele mai complicate probleme ale oamenilor de stiinta din acea perioada.

In 1884, Gregor Mendel a decedat ca un om posac si trist. 16 ani mai tarziu, teoriile uluitoare ale lui Mendel au fost publicate dupa ce trei oameni de stiinta au avut o disputa cu privire la descoperirea genelor dominante si regresive. In cele din urma Mendel a primit recunoasterea pe care o merita pentru reusitele sale in stiinta.

In Elvetia in 1869 Frederick Miescher a vrut sa inteleaga cum celulele rosii se lupta cu virusii si bacteriile daunatoare. Dupa ce a disecat celulele, el a descoperit inauntrul lor un acid necunoscut. Acesta era acidul dezoxiribonucleic (ADN), iar Miescher nu a stiut motivul din spetele acestuia (descoperirile lui Mendel nu fusesera facute inca publice).

In ciuda multelor intrebari, Miescher a continuat sa lucreze cu ADN-ul. El se intreba care era relatia dinte ADN si asemanarea dintre parinte si copil.

Cativa ani mai tarziu, in 1888, in Germania, Walter Flemming observa celulele in timp ce se divizau. Dintr-o data el a observat niste firicele minuscule in interiorul nucleelor celulelor. El a numit aceste firicele cromozomi, apoi a abandonat descoperirile si cercetarile si si-a vazut de viata.

Inceputul secolului al XX-lea

In 1907, Thomas Hunt Morgan a ajuns la concluzia ca numai o parte din cromozomi contin schita cu instructiuni sau gene. Cromozomii nu erau alcatuiti din ADN, dar in schimb sunt acoperite cu un scut de proteine care ridica urmatoarea intrebare: care poate contine reteta magica pentru a crea fiecare parte a corpului?

In 1944, englezul Fred Griffith lucra cu o bacterie ucigatoare numita pneumococi. Cateva tulpini ale acestui virus erau cauza pneumoniei, dar alte tulpini din acest specimen erau nepericuloase. Bacteriile nu pot produce progenituri ca alte organisme ci pur si simplu se divid in doua. Aceste replici ale diviziunii erau clone deoarece contineau ADN similar cu cel al parintilor.

Griffith a descoperit ca bacteria care contine maladia (la care s-a referit ca „bacteria rea") intotdeauna se divide creand o replica exacta a ei, care cauzeaza pneumonia. Acest lucru era valabil si pentru bacteria neutra care era nepericuloasa, urmasii sai ramanand nepericulosi, provenind din aceeasi tulpina ca si parintii sai. Griffith a vrut sa identifice care parte a bacteriei contine gena „rea" care provoaca imbolnavirea.

El a omorat cateva bacterii „rele" izolandu-le si supunandu-le la temperaturi extreme iar apoi le-a injectat unui iepure. Iepurele nu s-a imbolnavit.

Dupa aceste rezultate, Griffith a amestecat o parte din bacteriile moarte cu o noua doza de bacterii noi si sanatoase. Tot ceea ce a trebuit sa faca a fost sa identifice care parte a bacteriei moarte retinea instructiunile. El a spart si separat bacteriile si a incercat experimentul de cateva ori pana cand in cele din urma a aflat care parte face ca bacteria „buna" sa se transforme in una „rea". Aceasta parte era cromozomul.

In cele din urma Griffith a fost convins de partea bacteriei care continea gena periculoasa, iar aceea era cromozomul. Regretabil, el nu a avut dovezi puternice pentru ca oamenii de stiinta sa ii accepte ideile ca fiind adevarate.

In 1944, americanul Orwal Avery a avut o idee ingenios de simpla: de ce sa nu vada ce se intampla daca inlatura exteriorul proteinei de pe cromozom. Folosind acest procedeu, foarte simplu, Avery a demonstrat ca proteinele nu au nici o relatie cu genele si ca toate organismele depind de ADN-ul din cromozomi. Acum oamenii de stiinta trebuiau sa-si dea seama cum citesc celulele informatia scrisa in gene.

Sfarsitul secolului al XX-lea

In 1952, americanul Robert Briggs a luat nucleul de la un ou de broasca si o celula dintr-un embrion. A pus oul cu sperma si a crescut intr-un mormoloc. Briggs si alti oameni de stiinta au descoperit ca ceea ce tocmai fusese realizat era cam incredibil deoarece celulele broastei nu se pot replica.

Dupa ce celulele isi asuma un anumit rol, tot celalalt material genetic ramas in actiune dar nefolosit se opreste si intra in hibernare. Singurul mod in care oamenii de stiinta puteau sa obtina o clona era sa gaseasca o modalitate de a trezi ADN-ul latent din celulele mature. Nimeni nu a avut raspunsul asa ca munca cu embrionii a continuat, iar misterul a ramas nerezolvat pana cand in 1984, Steen Willasdon a reusit sa cloneze un embrion de mamifer. El a reusit de asemenea sa introduca nucleul unui embrion in ouale unei oi, care s-a si nascut in 1984.

Dar oamenii de stiinta nu isi puteau da seama cum sa cloneze un mamifer adult. Pentru a face acest lucru, ei trebuiau sa forteze celulele animalului sa activeze ADN-ul trezindu-l din hibernare.

In cele din urma la institutul Roslin din Scotia oamenii de stiinta au scos ouale unei oi adulte, au activat ADN-ul si au introdus o parte din oua inapoi in corpul animalului. Si asa oaia „Dolly" s-a nascut in iulie 1996

Astazi, secolul al XXI-lea

Multi oameni de stiinta sunt extrem de speriati de clonare si lucrurile clonate deoarece:

-

este o dimensiune a lumii care nu a mai fost explorata pana acum

-

nu este foarte bine inteleasa tehnica de clonare

Chiar si crearea de replici ale unor oameni poate aduce fiori si poate fi periculos pentru societate.

In 1998, Dr. Richard Seed a anuntat public ca este in mijlocul operatiunii de clonare a unui embrion uman. A afirmat ca „este primul pas de a deveni Dumnezei". In mod suspicios, rezultatele experimentului nu au fost date publicitatii si nimic nu s-a mai auzit de atunci despre munca sa.

In 1978, americanul David Rorvik a anuntat ca un milionar pe nume Max a cerut sa se gaseasca un om de stiinta care sa il cloneze. A fost gasit un doctor iar procesul de clonare a inceput. In 1986, copilul se pare ca s-a nascut: o clona a milionarului Max.

Cand alti oameni de stiinta din domeniul microbiologiei au auzit despre acest fapt au fost scandalizati si furiosi. Dintr-un motiv ciudat, imediat dupa acest comunicat toate informatiile au fost clasate ca secrete si nu au mai fost date publicitatii.

La sfarsitul anului 2002, a fost anuntat faptul ca primul copil clonat s-a nascut in jurul date de 20.11.2002. Meritul apartine corporatiei Cloneaid si sectei Railienilor care se ocupa cu clonarea de organe de animale si umane destinate experimentelor.

download