Anatomie Si Fiziologie A Aparatului Genital Feminin - Muntele Lui Venus, Labiile Mari, Mici, Clitorisul, Himenul, Glandele Bertholin, Skene, Bulbii Vestibulari, Vulva, Vaginul, Uterul, Trompe, Ovare

CAP I

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI

GENITAL FEMININ

ANATOMIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Reproducerea este o caracteristica fundamentala a oricarei fiinte si se realizeaza prin participarea a doua organisme de sex diferit. Ea este rezultatul fecundarii gametului feminin (ovul) de catre gametul masculin (spermatozoid). Oul rezultat se grefeaza in cavitatea uterina, unde continua sa creasca si sa se dezvolte pana ce fatul devenit viabil este expulzat din uter prin actul nasterii.

Diferentierea sexuala este prezenta inca din momentul fecundarii oului, dfar diferentierea intersexuala somatopsihica are loc lent in timpul copilariei si se realizeaza dupa pubertate ca urmare a activitatilor gonadelor. In copilarie, hormonii sexuali secretati in cantitati reduse contribuie, impreuna cu ceilalti hormoni, la cresterea si dezvoltarea armonioasa a organismului, iar dupa pubertate, acesti hormoni secretati in cantitati crescute la femei cu anumite caracteristici ciclice, intretin functia sexuala.

Organizarea morfofunctionala a sistemului reproducator la ambele sexe este extrem de complexa, gonadele avand atat functia de a produce gameti (ovule si spermatozoizi) cat si pe cea de a secreta hormoni sexuali, care prin diferitele lor activitati asupra organelor genitale si asupra intregului organism, asigura conditii optime pentru reproducere.

Aparatul genital feminin este format dintr-o parte externa - vulva - si un grup de organe interne localizate in pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe (salpinge) si ovarele.

Glandele mamare constituie anexe ale aparatului genital.

Evolutia si starea morfologica a organelor genitale sunt in strinsa interdependenta cu starea hormonala, diferita in fiecare din perioadele de dezvoltare.

VULVA – reprezinta deschiderea in afara organelor genitale .

Este constituita din: - muntele lui Venus

labiile mari

labiile mici

clitorisul

himenul

glandele Bertholin 23284rdu69krd1j

glandele Skene

bulbii vestibulari

glandele anexe regionale

perineul dr284r3269krrd

La nivelul vulvei se afla si orificiul extern al uretrei (meatul urinar) cu glandele Skene.

Muntele lui Venus :Regiunea anatomica dinaintea simfizei puluiene, acoperita, de la pubertate cu par. Este bogat in tesut grasos, fibroconjuctiv, oferindu-i un relief usor proeminent si o consistenta moale de „perinita".

Labiile mari : sunt pliuri cutaneo-mucoase constituite din fibre musculare si tesut grasos si conjunctiv. Ele sunt acoperite pe fata externa de piele, iar pe partea interna de o mucoasa prevazuta cu un epiteliu pavimentos. Prezinta foliculi polisebatici pe fata externa si glande sudoripare a caror functie debuteaza la pubertate.

Anatomic se unesc si formeaza comisura anterioara, extremitatile posterioare se unesc, la fel intre ele si formeaza comisura posterioara (furculita). Contin un bogat plex venos care in cazuri de traumatisme produce hemoragie profuza si hematoame extinse.

Labiile mici : Sunt formate din tesut conjunctiv si fibre musculare, printre care se gasesc rare fibre de tip erectil. Sunt acoperite de o mucoasa prevazuta cu un epiteliu pavimentos. Prezinta glande sebacee si eventual glande sudoripare.

Clitorisul: Este constituit din doi corpi cavernosi, separati printr-un sept incomplet. Se termina cu o extremitate proeminenta denumita gland, prevazuta cu un fren.

Himenul: Oblitereaza partial orificiul vaginal si este format din tesut conjunctiv bine vascularizat, fiind acoperit de un epiteliu pavimentos.

Forma orificiului himenal poate fi:

semilunara

circulara

cribiforma

septata

fibriata

Glandele Bertholin : Sunt situate pe cele doua laturi ale extremitatii inferioare a vaginului in grosimea labiilor mari. Sunt glande tubulare ramificate, alcatuite din lobi formati la randul lor din acini glandulari cu functie muco-secretorie.

Glandele Skene : Sunt asezate parauretral si se deschid pe partile laterale ale orificiului uretral.

Bulbii vestibulari: Sunt organe erectile incomplet dezvoltate.

Limfaticele vulvei : Sunt drenate de ganglionii limfatici inghinali superficiali si profunzi si de ganglionii femurali superficiali si profunzi

Perineul : Este o formatiune musculo-aponevrotica, care inchide in jos excavatia osoasa a bazinului.

Organele genitale externe :

vaginul

uterul - corp

- istm

- col (cervixul)

trompe - portiunea interstitionala

- portiunea istmica

- portiune ampulara

ovarele

Organele genitale interne :

Vaginul: Este un organ fibro-muscular cu lumenul turtit in sensul antero-posterior. Vaginul are rol in copulatie (depunerea spermatozoizilor) siserveste drept canal – trecerea fatului si anexele sale in timpul nasterii.

Datorita elasticitatii are posibilitatea de a se deschide in special in cursul nasterii, cand peretii sai pot veni in contact cu peretii bazinului, pentru ca dupa aceea sa revina la dimensiunile obisnuite.

La femeile in varsta inaintata vaginul isi pierde supletea transformandu-se intr-un conduct foarte rigid. Vaginul are o directie oblica de sus in jos si dinapoi, inainte avand o lungime aproximativ de 12 cm si diametrul de 2 cm.

In drumul sau oblic, strabate o serie de planuri musculare care inchid bazinul in partea de jos a trunchiului. Muschii din aceasta regiune denumita perineu sunt sustinatorii vaginului si in buna parte a tuturor organelor bazinului.

Pe fata interna a vaginului se afla mucoasa vaginala alcatuita din mai multe straturi de celule suprapuse. Suprafata mucoasei este neregulata, cu cute transversale, care pornesc de o parte si de alta a unor formatiuni mai ingrosate. Aceste cute au un rol important in marirea suprafetei de contact in timpul actului sexual si in mentinerea lichidului spermatic depus in vagin. Mucoasa vaginala se modifica in raport cu secretiile de hormoni sexuali din organism, in special cu secretia de estrogeni.

Vaginul in partea de sus se continua cu colul uterin iar in partea de jos se deschide in vulva. In partea dinapoi vine in raport cu rectul, iar in parte dinainte in raport cu vezica si uretra.

UTERUL

Este organul in care nideaza si se dezvolta produsul de conceptie si care produce expulzia acestuia dupa dezvoltarea la termen. Este situat in regiunea pelviana, pe linia mediana si reprezinta raporturi anatomice:

anterior – cu vezica urinara

posterior – cu rectul

inferior – se continua cu vaginul

superior – cu organele intestinale si colonul

- lateral – cu ligamentele largi

Uterul este un organ cavitar, care masoara la nulipare 6,5 cm lungime, iar la multipare 7,8 cm lungime, are un diametru transvers de 5 cm la baza si 3 cm in portiunea medie a colului si un diametru antero-posterior de 2,5 – 3 cm.

Este format din trei portiuni: corpul, istmul si colul.

Corpul uterin – are aspectul unui con turtit antero-posterior caruia i se descriu doua fete si doua margini.

- Fata anterioara – usor convexa este acoperita de peritoneu pana la istm, unde acesta se reflecta pe vezica formand fundul de sac vezico-uterin.

- Fata posterioara – mai convexa, cu o creasta mediana este acoperita de peritoneu care coboara pe istm si pe primii centimetri ai peretelui vaginal posterior, apoi se reflecta pe rect formand fundul de sac vagino-rectal (Douglas). Este in raport cu ansele intestinale si colonul ileo-pelvin. Marginile laterale sunt rotunjite si in raport cu ligamentele largi. Pe marginile uterului se gasesc vasele uterine si se pot afla vistigii ale canalului Wolff cum este canalul Malpighi – Gartner.

Marginea superioara sau fundul uterului este ingrosata si rotunjita, concava sau rectilinie la fetite si net convexa la multipare. Prin intermediul peritonelui este in contact cu ansele intestinale si colonul pelvian. Unghiurile laterale denumite coarne uterine se continua cu istmul tubar si sunt sediul de insertie al ligamentelor rotunde si utero-tubare.

ISTMUL - continua corpul uterin si reprezinta o zona retractila a acestuia.

COLUL UTERIN - este mai ingust si mai putin voluminos decat corpul si are forma unui butoias cu doua fete convexe si doua margini groase si rotunjite. Vaginul se insera pe col dupa o linie oblica ce urca posterior, insertia sa divizand colul in portiune supra si subvaginala.

Portiunea supravaginala vine anterior in contact cu peretele postero-inferior al vezicii prin intermediul unui tesut celular putin dens, care decoleaza usor pe linia mediana. Fata posterioara, acoperita de peritoneu corespunde fundului de sac Douglas. Marginile laterale sunt in raport cu baza ligamentelor largi si spatiul pelvio-rectal superior.

Portiunea vaginala a colului este delimitata de suprafata de insertie a vaginului ce se face pe o inaltime de 0,5 cm si este la nivelul unirii treimei superioare cu doua treimi inferioare posterior, iar anterior la unirea treimii cu treimea inferioara.

Portiunea intravaginala proemina in vagin ca un con cu varful rotunjit si centrat de orificiul extern care la nulipare este circular sau in fanta transversala ingusta, fanta care la multipare se lungeste pana la 1,5 cm. Buza anterioara mai proeminenta si rotunjita, cea posterioara mai lunga creeaza asemanarea cu botul de linx cu care este comparat. Colul este separat de peretii vaginului prin cele patru funduri de sac.

Mijloace de fixare si sustinere.

Mijoacele de fixare si sustinere al organelor genitale feminine sunt reprezentate de aparatul ligamentar, care este reprezentat prin:

ligamente largi

ligamente rotunde

ligamente utero-sacrate

Ligamentele largi – se prezinta ca doua repliuri peritoneale pornind de la marginile laterale ale uterului la peretii excavatiei pelviene.

Fata anterioara – este ridicata de ligamentul rotund, cordon rotunjit de 15 cm, care de la corpul uterin se indreapta antero-posterior determinand formarea aripioarei anterioare a ligamentului larg, apoise angajeaza in canalul inghinal, terminandu-se prin numeroase fascicule fibroase in tesutul celulo-grasos al muntelui lui Venus si al labiilor mari.

Fata posterioara – a ligamentului este ridicata inj portiunea mijlocie de catre ovar si ligamentele utero si tubo-ovariene formand aripioara posterioara .

Marginea superioara a ligamentului larg este locul unde cele doua foite se continua una pe alta, fiind strabatute de trompa careia ii formeaza mezosalpingele sau aripioara superioara. Baza ligamentului larg cu o grosime de 2.5 cm in plan sagital reprezinta hilul principal prin care penetreaza vasele si nervii uterului si vaginului.

Tesutul celular din partea inferioara a ligamentului alcatuieste parametrele.

Ligamente utero-sacrate

Sunt doua fascicole conjunctivo-musculare, pornind de la fata posterioara a regiunii cervico-istmice indreptandu-se postero-superior la sacru pana la nivelul celei de a doua sau a primei gauri sacrate. Sunt alcatuite din fibre musculare netede (muschiul recto-uterin), tesut conjunctiv condensat si fibre conjunctive elastice proprii. Dar adevarata sustinere a uterului o realizeaza perineul dr284r3269krrd prin intermediul peretilor vaginali.

Vascularizatia si inervatia

Artera uterina ram a iliecei interne (hipogastrica) din care se desprinde cel mai frecvent in trunchi comun cu artera ombilicala la nivelul festei ovariene.

Artera ovariana trimite un ram terminal care patrunde prin ligamentul utero-ovarian, se anastomozeaza cu uterina participand la irigarea uterului.

Venele uterului se formeaza din toate tunicile si conflueaza intr-un sistem de sinusuri cu peretele endoterial la nivelul statului plexiform. De la aceasta se formeaza marginile uterului, veritabile plexuri venoase uterine de unde sangele dreneaza prin venele tubare si ovariene in vena ovariana. In jos, se formeaza venele uterine ce se varsa in venele iliace interne. O mica parte din sangele venos urmeaza calea ligamentului rotund.

Limfaticele

Pornite din endometru si miometru, formeaza sub seros o bogata retea mai abundenta posterior. De aici pornesc trunchiurile colectoare care de pe marginile uterului se indreapte spre diferite grupe ganglionare. O parte urmeaza calea ligamentului rotund si ajuns in ganglionii inghinali superficiali, iar alta prin ligamentul larg la cei iliaci externi. Limfaticele colului impreuna cu alte parti inferioare ale corpului si superioare a vaginului colecteaza la nivelul a trei staii ganglionare.

– Este formata din ganglionul arterei uterine si ganglionul obturator iliac intern si extern

– Este formata din ganglionii iliaci primitivi si laterosocrati.

– Este formata din ganglionii lombo-aortici.

Inervatia

Inervatia uterului este asigurata de plexul utero-vaginal, emanatie a plexului hipogastric inferior cu predominenta simpatica.

Plexul utero-vaginal se prezinta ca o textura densa de fibre si ganglioni plasat in parametre ce anastomeaza contralateralele si cu plexurile vezicale si uterine.

Trompele uterine

Sau salpingele sunt cele doua conducte musculo-membranoase situate in partea superioara a ligamentelor largi. Ele se intind de la coarnele uterine pana la fata superioara a ovarelor.

La nivelul trompei are loc intalnirea ovulului cu spermatozoizii si constituirea initiala a oului. Trompele au o lungime de 10-12 cm cu diametre care variaza pe traiectul lor intra 2 – 4 cm pana la 6 – 8 cm, in partea terminala.

Fiecare trompa prezinta 4 parti:

Partea interstitiala situata in grosimea peretelui uterin.

Istmul care continua partea interna si are o lungime de 3 – 4 cm.

Ampula cu o lungime de 7 – 8 cm – mai dilatata.

Pavilionul, portiunea terminala, cu o forma de palnie care este dotata cu cate 10 – 15 franjuri pe margine (fiimbrii)

Trompele sunt dotate cu o mare capacitate de mobilitate.

Pozitia lor este asigurata de ligamente largi, ligamente ovariene, precum si mezosalpinx. Vascularizatia arteriala este asigurata de ramuri din arterele ovariene si arterele uterine.

Ovarele

Sunt organe pereche. Ele constituie glanda sexuala feminina, cu functie endocrina si in acelasi timp producatoare a ovulelor.

Sunt situate in cavitatea in cavitatea pelviana, pe peretele sau posterior.

Au o forma ovoidala, cu diametru longitudinal de 3 cm, latimea de 2 cm si grosimea de 1 cm. Suprafata este neteda pana la pubertate, iar dupa aceea usor neregulate. Fata superioara a ovarelor este in raport anatomic cu pavilionul trompei. Hilul ovarian se gaseste pe marginea lor. Ovarul este fixat prin ligamentul otero-ovarian, tubo-ovarian si lombo-ovarian, precum si prin mezo-ovarian. Arterele ovarului provin din arcada vasculara formata din artera ovariana cu o ramura a arterei uterine si din care se desprind 10 – 12 arteriole care patrund in ovar la nivelul hilului.

Functii ovariene

Ovarul, gonada feminina are functia de a forma si elibera in fiecare luna un ovul si de a secreta hormonii care favorizeaza fecundarea ovulului si pregatesc organismul feminin pentru graviditate.

Ovogeneza – consta dintr-o serie de transformari pe care le sufera celula germinativa fuliculara (primordiala) pana la stadiul de ovul matur. Celula germinativa primordiala are un numar complet (diploid) de cromozomi (44 somatici si 2 sexuali XX). Ea se divide formand ovogonii, iar prin diviziune mitotica a acestora rezulta ovocitele de ordinul I.

In momentul ovulatiie se produce orima diviziune meiotica din care rezulta o celula mare – ovocitul II si primul globul polar. Ovocitul II este expulzat prin ruperea foliculului, in trompas uterina, unde are loc a doua diviziune, rezultand preovulul, care nu se divid si devine oul fecundabilcu numarul de cromozomi redus la jumatate (22 + x) si al doilea globu;l polar. Ovulul ajunge prin trompele uterine prin uter si daca nu a fost fecundat este eliminat cu secretiile uterine. Daca ovulul nu este fecundat, corpul galben in aproximativ a douazeci si patra zi a ciclului incepe sa degenereze, se cicatrizeaza. Daca ovulul a fost fecundat, corpul galben persista, are o activitate endocrina intensa in primul trimestru al sarcinii.

Secretia de hormoni ovarieni

Consta din estrogen si progesteron. Hormonii estrogeni sunt sintetizati de celule foliculare in timpul maturarii foliculului, de celulele corpului galben, in timpul sarcinii de placenta, iar in cantitati mai mici de catre corticosuparenale si testiculi. Estrogenii actioneaza in primul rand asupra organelor genitale feminine, simuland proliferarea mucoasei si a musculaturii uterine.

Progesteronul este secretat de catre celulele corpului galben, de corticosuprarenale si in timpul sarcinii de catre placenta. Actiunile sale constau in modificarea secretorie a mucoasei uterine. Secretia hormonala ovariana este controlata de catre hormonii gonadotropi hipofizari.

Glanda mamara

Este glanda pereche situata in regiunea antero-posterioara a toracelui, lateral de stern, la nivelul spatiului delimitat de coasta a III-a si a IV-a, anterior muschiului pectoral si dintat. Poate prezenta anomalii numerice in plus sau minus; anomalii de forma sau volum. Forma este aproximativ a unei emisfere cu tendinta spre conicizare sau aplatizare discoidala, cu fata plana spre torace, iar convexa libera, centrata pe mamelon.

Dimensiunile sunt de 12 – 13 cm, diametrul, inaltimea de 10 –12 cm si greutatea de aproximativ 150 – 200 grame. Consistenta este formata dar elastica.

Tegumentele – sunt netede, centrate de areola cu diametrul de 15 – 25 mm, pigmentata si cu 10- 12 tuberculi Morgagni (glande sebacee). In centrul areolei proemina mamelonul cilindric sau conic, rugos si 10 – 12 orificii galactofore. Tesutul celular subcutanat, bine reprezentat, se desparte in lama preglandulara care lipseste la nivelul mamelonului si lama retromamara, ce asigura mobilitatea fata de marele pectoral.

FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Menstruatia : consecinta coloratiilor neuro-hormonale la femeie, este reprezentata de o hemoragie asociata cu necroza superficiala a mucoasei uterine, care se produce ciclic, incepand cu pubertatea si sfarsind cu menopauza, constituind expresia activitatii genitale feminine.

In realitate sunt mai multe cicluri, care converg si se conditioneaza reciproc: ciclul hiptalmo-hipofizar, ciclul ovarian cu ciclul exocrin si endocrin, ciclul uterin (endometrial), ciclul vaginal, ciclul mamar si ciclul genital.

Ciclul endometrial:

Modificari ciclice ale endometrului. Mucoasa uterina este divizata in doua straturi cu caracteristici anatomice si evolutive diferite:

startul profund sau bazal, ce nu sufera nici o modificare de-a lungul ciclului menstrual, este format din partea profunda a tubilor glandulari si a corionului.

Stratul superficial, numit si functional, care prezinta importante modificari in cursul ciclului menstrual.

Ciclul menstrual se poate imparti in 3 faze: proliferativa, secretorie si menstruala.

Faza proliferativa

Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost ingustate rectilinii, devin treptat hipotrofice, iar lumenul lor se largeste. In celule nu se mai gasesc nici mucus, nici glicogen. Spre ziua 13 – 14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este mai ondulat, sub influenta mucoasei F.S.H.-ului se secreta estrogeni cu actiune proliferativa asupra mucoasei.

Faza secretorie (progesteronica sau pregravidica)

In cea de-a 15 –17-a zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen, glandele devin dantelete, glicogenul de deplaseaza spre partea apicala a celulei, pentru a excreta catre ziua a 25-a. In acest moment partea spicala a celulei se incarca cu mucus. Arterele spiralate se diferentiaza in zilele 25 – 27, tot acum stroma se micsoreaza in grosime prin resorbtia edemului.

Determinismul fazei secretorie este: L.H. – progesteron – faza secretorie.

Faza menstruala

Dureaza in medie 4 zile. Stratul superficial masoara 8 – 10 cm in grosime si se elimina. Menstruatia apare ca un clivajhemoragic al mucoasei uterine, realizat prin jocul modificarilor vasculare.

Ciclul vaginului

In mod normal mucoasa vaginala, la femei in plina activitate sexuala are patru zone de celule care se modifica in cursul ciclului menstrual.

Acestea sunt: - zona superficiala

- zona intermediara

- zona parabazala

- zona bazala

In timpul fazei estrigenice, epiteliul marginal creste si atinge maximum de dezvoltare inainte de evolutie. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de asemenea si cele din zona intermediara, care se stratifica si cresc in volum. Aceasta crestere rezulta din dezvoltarea celulelor si proliferarea lor.

Continutul celular in glicogen creste in aceasta faza. Spre sfarsitul fazei estrogenice (avansata), straturile zonei superficiala se multiplica (conificare).

Ovulatia se caracterizeaza prin debutul modificarilor regresive care se manifesta prin oprirea dezvoltarii epiteliului vaginal. Celulele se turtesc si sunt eliminate in placarde. Pe masura ce faz estrogenica avanseaza, activitatea epiteliului inceteaza iar descuamarea lui se continua.

Faza estrogenica se caracterizeaza printr-o proliferare a celulelor si o crestere a acidofilei si aindicelui picnotic.

Faza progesteronica se caracterizeaza prin descuamarea celulelor care se plicaturizeaza si se elimina in cantitate foarte mare.

Ciclul mamar

In cursul unui ciclu menstrual la nivelul glandelor mamare se produc modificari morfofiziologice sub actiunea celor 2 hormoni ovarieni: foliculina si progesteronul. Foliculina, in prima faza a ciclului ovarian determina hiperplazia tesutului conjunctiv si a canalelor galacto-fore. In faza a doua sub actiunea progesteronului are loc dezvoltarea tesutului lobulo-alveolar.

In timpul sarcinii, sub actiunea foliculinei, glandele mamare se maresc si sunt dureroase. La examinarea mamelonului chiar in primele luni, va aparea colostrul. Mamelonul si areola se pigmenteaza mai intens. De asemenea, circulatia devine mai intensa, venele superficiale se dilata si devin foarte evidente prin transpiratia pielii, constituind reteaua Haller.

Dupa nastere, se declanseaza lactatia, in ziua a 3-a – a 4-a datorita inceperii secretiei de proladina, precum si datorita excitarii mamelonului prin actul suptului, intervenind si o cale neuroflexa.

CAP II

AVORTUL SPONTAN

NOTIUNI DESPRE BOALA. ETILOGIE. SIMPTOMATOLOGIE.

Definitie:

Potrivit criteriilor O.M.S. avortul este o complicatie a sarcinii, consecutiv careia are loc expulzia oului cu un produs de conceptie pana la varsta de 28 de saptamani de sarcina, 100 gr. Greutate: dupa formularea lui Herting si Sheldon <>.

Studiul avortului spontan s-a extins in ultimii ani de la fenomenele gestatiei incipiente si de la studiul primelor faze de dezvoltare a oului la studiile de gentica cromatiniana, de morfobilogie a placentei , la studiile sistemului vascular uterin, ale fenomenelor imunologice ale sarcinii si grefei de ou, pana la factorii de peristaza. Cele mai multe statistici stabilesc o proportie de 18 - 20 % de avorturi spontane din totalul sarcinilor, dintre acestea majoritatea se produc in primele 2 – 3 luni desarcina.

Fazele avortului spontan in functie de modul in care se desfasoara intreruperea sarcinii sau cum se face evacuarea produsului de conceptie, d..p.d.v. anatomo-clinic, avortul poate fi:

Iminent

Incipient

Incomplet

Complet

Etiopatogenie

Cauzele avortului spontan sunt multiple si variate

Factorii pot fi: - favorizanti

- determinanti

Originea lor putand fi din:

Mediul extern

Mediul intern

De origine genetica - gene

- nuclei

- cromozomiale

factorii din mediul extern

- eforturile fizice legate de activitatea profesionala a femeii poate produce avortul prin declansarea contractiilor uterine.

- emotiile negative permanente.

- alimentatia carentata: carentele de vitamine, proteine, fier, calciu, fosfor, pot determina avortul prin aparitia de hemoragii placentare sau cu necroza vilozitatilor sau prin moartea produsului de conceptie.

Factorii din mediul intern

- aberatiile cromozomiale de la nivelul oului reprezinta un factor important (40%) in etiologia intreruperii spontane a evolutiei sarcinii. De cele mai multe ori este vorba de aberatii cromozomiale la nivelul celular sexuale, care produc un ou ce este de la inceput anormal. Alteori gametii sunt normali, dar asupra ouluoi actioneaza o serie de factori, care produc aberatii cromozomiale.

La baza acestor tulburari exista 3 grupe de factori:

- Stari patologice familiale (heredo-colaterale), anomalii de dezvoltare, boli neuro-psihice, boli endocrine si de metabolism.

– Stari patologice capatate ale genitorilor: boli infectioase (virale), boli endocrine, varsta inaintata, intoxicatii exogene, iradiatii, care pot determina perturbari ale functiei gonadelor.

– Afectiuni ce apar pe organismul matern in cursul evolutiei sarcinii: infectii, intoxicatii profesionale, unele medicamente administrate la inceputul gestatiei.

– Aberatii cromozomiale numerice: variatiile numerice ale cromozomilor pot interesa setul cromozomial (poliploidie) sau numai o singura pereche de cromozomi (aneuploidiu). Tulburarile din cadrul aberatiilor cromozomiale numerice s-ar datora unui supradozaj sau defect genic si in consecinta enzimatic care ar duce la tulburari metabolice, responsabile de diferite anomalii organice, ce determina moartea produsului de conceptie.

Anomalii morfologice: aceste anomalii se refera in special la deletiune si translocatie, ele fiind mai putin importante in declansarea avortului, deoarece numarul de gene din celula ramane neschimbat sau variaza putin.

Infectiile cronice: luessul, toxoplasmoza, listerioza, pot determina avortul prin leziuni placentare sau prin moartea embrionului sau fatului.

Intoxicatiile cronice: alcool, plumb, tabagism, medicamentoase (tranchilizante, euforizante, etc.) produc frecvente leziuni placentare sau moartea produsului de conceptie.

Afectiuni ale sistemului nervos: in unele situatii pot determina avortul prin declansarea contractiilor uterine.

Afectiuni ale sistemului endocrin: produc intreruperea sarcinii in procentaj de 30 – 35%. Dintre toate tulburarile hormonale cele mai importante sunt determinate de anomalii ale steroizilor sexuali si anume: insuficienta estrogenica, insuficienta progestativa, insuficienta globala si hiperandrogenia.

Afectiuni ale sistemului hematopaetic: anemiile cronice care produc avortul prin moartea embrionului sau fatului datorita hipoxiei. Purpura hemoragica determina hemoragii placentare. Incompatibilitatea factorului RH poate produce avortul repetat in caz de imunizare masiva cu anticorpi permanenti cand se ajunge la moartea produsului de conceptie printr-un conflict grav anticorp-antigen.

Afectiuni ale aparatului respirator: bronsita si astmul pot produce avortul, fie prin declansarea contractiilor uterine fie prin moartea fatului datorita hipoxiei.

Afectiuni ale aparatului circular: cardiopatiile grave decompensate pot determina hemoragii placentare prin tulburari circulatorii pelviene.

Afectiuni ale aparatului urinar: nefritele cronice produc frecvent leziuni placentare (hemoragii, infarcte).

Afectiuni ale aparatului genital:

malformatiile uterine: determina avortul prin declansarea contractiilor ca rezultat al inacapacitatii de extensie a uterului.

infectiile cronice (endometria): determina fixari defectuoase si fragile ale oului.

tumorile: (fibromul uterin) expliac avortul prin reducerea extensibilitatii muschiului uterin.

cicatricile: in special cele de la nivelul corpului pot impiedica extensibilitatea muschiului uterin.

deplasarile (retroversia, prolapsul) pot determina avortul prin anclavarea uterului gravid in micul bazin.

Incompetenta cervico-istmica: explica in special avortul fetal (lunile 5-6) cand prin presiunea exercitata de catre ou, se produce o relaxare a istmului si colului. Datorita acestui fenomen membranele de la polul inferiotr al uterului nu vor mai intalni nici o rezistenta si se vor rupe.

Factorii ovulari

Toate starile patologice de la nivelul elementelor oului pot sa produca avortul(mola, ruptura prematura a membranelor endometrita deciduala, sarcina generala) prin distensia exagerata a uterului prin leziuni placentare sau prin mortea peodusului se conceptie.

Mecanismul avortului spontan: este diferit in raport cu varsta sarcinii. Astfel:

in avortul spontan din primele saptamani (avortul ovular) eliminarea oului se face de obicei global, ramanand in cavitatea uterina aproape intotdeauna resturi ovulare, hemoragia este mare.

in avortul din saptamanile 9 – 16 (avortul embrionar) se elimina de obicei numai embrionul, placenta si membranele ramanand aderente numai un timp in cavitatea uterina, hemoragia este moderata.

in avortul fetal saptamanile 17-26, mecanismul avortului este oarecum asemanator cu cel al nasterii.

ANATOMIA PATOLOGICA

S-a adoptat o diviziune anatomica:

avort ovular, cand expulzia s-a facut in primele 8 saptamani de sarcina.

avort embrionar, produs intre a 9-a si a 16-a saptamana de sarcina.

avort fetal, survenit in cursul saptamanilor 17 si 26.

In primele saptamani de sarcina de cele mai multe ori, partile care constituie oul sunt atat de infiltrate in sange, incat masa expulzata se prezinta ca un bloc compact in care nu se recunosc usor elementele anatomice distincte: s-a dat numele de „mola sangvina" sau „mola carnoasa" acestei mase eliminata intr-un singur timp.

Foarte adesea oul expulzat se prezinta compus din toate cele 3 membrane, dar cavitatea amniotica este fara embrion sau cel mult cu un mic mugure care reprezinta insertia cordonului.

Oul uman de 3 sau 4 luni are partile constitutive perfect distincte: un ou expulzat la aceasta varsta poate sa se prezinte complet, adica invelit la exterior de o caduca parietala cu o portiune mult ingrosata. Daca oul este mort de mai mult timp, el sufera modificari de mumifiere, un fat mumifiat este scurtat, pielea de culoare galben-pamantie pe care lichidul amniotic, resorbit in parte, lasa un depozit cremos. La varsta de 5- 6 luni, oul are aproape acelasi aspect anatomic, ca si la termen. Cand fatul este viu, poate prezenta miscari respiratorii si batai ale inimii care persista catva timp.

Cand oul a fost mort si retinut, fatul se macereaza, tesuturile se imbiba cu serozitate, pielea devine rosie – bruna, se acopera cu flictene pline de o serozitate rosiatica, consistenta fatului este mult scazuta, oasele craniului sunt incalecate: placenta poate prezenta leziuni degenerative, infiltratii, focare hemoragice.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul se bazeaza pe - diagnostic clinic

- examen de laborat

Diagnosticul clinic: - semne subiective (amenoree, tulburari neuro-vegetative).

semne obiective – semne uterine de sarcina (uter marit, moale, pastos, etc.)

Daca la o femeie care a prezentat amenoree si semne de graviditate apar hemoragii, dureri sau ambele, trebuie sa ne gandim de la inceput la posibilitatea unei interuperi de sarcina. Prin examinarea completa a femeii trebuie rezolvate urmatoarele probleme:

daca femeia este sau a fost gravida;

daca exista o amenintare de avort;

daca este un avort in curs de efectuare sau chiar efectuat;

daca este complet sau incomplet;

daca este complicat;

cauza lui;

Dureri si hemoragii apar la mai multe femei care se cred gravide in mod gresit; simple intarzieri de