Miscarea Aparenta Diurna A Soarelui

Rasaritul Soarelui "sterge" toate stelele de pe cer; lumina deosebit de puternica a astrului zilei se imprastie in atmosfera si tot cerul devine luminos. Fondul cerului de zi, mult mai stralucitor decat cele mai stralucitoare stele, face ca acestea sa nu mai poata fi vazute, chiar daca se afla deasupra orizontului; numai Luna poate fi zarita, extrem de palida si stearsa. Dupa rasaritul Soarelui, se poate constata deplasarea inceata dar continua a acestuia atat "in sus" cat si "la dreapta".

          "Miezul zilei" este tocmai momentul in care Soarele ajunge "cel mai sus"; dupa acest moment, Soarele parcurge un drum simetric cu cel de pana acum, coborand spre dreapta pana cand apune (fig. 1.10). Din expresia initiala "la miez de zi" a derivat "amiazazi", iar apoi "amiaza" si "miazazi"; "amiaza" indica momentul culminatiei Soarelui, iar "miazazi" punctul cardinal Sud, in directia caruia are loc aceasta culminatie.

          Punctul cardinal Nord ("miazanoapte"), diametral opus, indica directia in care se afla Soarele la "miezul noptii".

Figura 1.10

          Evident, o descriere atat de generala si aproximativa ca aceea de mai sus duce la ideea ca, la fel ca toti astrii, Soarele este fix pe sfera cereasca, participand,ca si acestia, la rotatia diurna a acesteia in jurul axei lumii. Este primul "model matematic" privind miscarea aparenta a Soarelui, care se impune atentiei noastre; din acest model rezulta ca miscarea aparenta a Soarelui ar trebuie sa fie identica, in toate zilele.

          Dar, la o observare mai indelungata - si ceva mai atenta - se poate constata ca in diferite perioade ale anului Soarele se misca diferit pe cer, uneori "mai jos", alte ori "mai sus"; pentru un observator din emisfera nordica, situatia se prezinta ca in figura 1.11.

Figura 1.11

In consecinta, modelul initial, al unui Soare "fix" pe sfera cereasca si participant la miscarea diurna a acesteia, nu este un model corect, observatiile aratand ca pozitia Soarelui pe sfera cereasca sufera variatii importante in cursul unui an.

         Evident, de aceste variatii se leaga schimbarea anotimpurilor, cu implicatii deosebite pentru viata oamenilor dintotdeauna; au existat, deci, din timpurile preistoriei, motive puternice pentru o urmarire indelungata, sistematica, a mersului zilnic al Soarelui pe cer. Pare ciudat, dar o astfel de observare (zile, luni si ani la rand) intampina destul de multe piedici; in multe locuri de pe Pamant innorarile sunt frecvente, uneori de lunga durata. Apoi, nu oriunde orizontul locului este liber "de jur imprejur", pentru ca observatorul sa poata vedea si fixa exact punctele de rasarit si apus ale Soarelui.

          Din acest motiv, locul ideal pentru observarea sistematica a Soarelui este o campie foarte intinsa, insorita in cea mai mare parte a anului si - in acelasi timp - fertila, pentru a ingadui injghebarea asezarilor omenesti prospere. Istoria consemneaza doua astfel de locuri unde s-au dezvoltat in antichitate civilizatii puternice si durabile: Mesopotamia, campia cuprinsa intre Tigru si Eufrat ("meso" intre; "potamos" rauri") si Egiptul, campia fertilizata de revarsarile anuale ale Nilului.

          Nu intamplator, primele observatii astronomice sistematice au fost efectuate de caldeeni si babilonieini, locuitorii anticei Mesopotamii, caldeenii fiind renumiti ca astronomi pana tarziu in lumea antica. Datorita acestui fapt, caldeenii si babilonienii sunt considerati ca fondatorii astronomiei; Egiptul antic si-a adus si el contributia la consolidarea si dezvoltarea astronomiei, iar civilizatia greaca a preluat cunostintele acumulate de caldeeni si babilonieni, dezvoltand astronomia, ca si matematica, pana la cel mai inalt nivel atins in antichitate.

download