Istoria Sistemului Solar, Formarea

Regiunea universului in care se afla Pamantul depinde de Soare . Din acest motiv ea se numeste sistemul solar. Acesta cuprinde Soarele , planete , comete , meteoriti si pulberi .

Soarele

Soarele este steaua cea mai apropiata de Pamant . Acesta este motivul pentru care astronomii au studiat-o mai mult decat pe celelalte . Astfel , ei ii pot cunoaste compozitia si modul in care actioneaza asupra planetei noastre .

Planetele si asteroizii

Principalele corpuri ale sistemului solar sunt cele care , asemenea Pamantului , se invartesc in jurul Soarelui si reflecta lumina acestuia ; ele se numesc planete. De la cea mai apropiata de soare pana la cea mai indepartata , cele noua planete sunt : Mercur , Venus , Pamant , Marte , Jupiter , Saturn , Uranus , Neptun , si Pluto . Cinci dintre acestea pot fi urmarite pe cer cu ochiul liber , si din acest motiv , au fost Observate inca din Antichitate , pe timpul verii : Mercur , Venus , Marte, Jupiter si Saturn . Celor noua planete principale li se adauga o multime de planete mici numite asteroizi , majoritatea concentrate intre Marte si Jupiter. Diametrul celui mai mare asteroid Ceres este de aproximativ de 1000 km. Diametrul celui mai mic nu depaseste cateva sute de metri . Soarele exercita asupra planetelor o atractie puternica pentru ca este de aproape de 1000 de ori mai greu decat toate planetele la un loc .

Sateliti , comete si meteoriti

Cele mai mari dintre planete sunt la randul lor inconjurate de sateliti : este cazul Pamantului si al satelitului sau Luna . Din sistemul solar mai fac parte cometele , mici astri formati din roci si gheata care atunci cand se apropie de Soare degaja mari cantitati de gaz si pulberi . Ciocnirea unor asteroizi si divizarea lor in comete care se apropie prea mult de Soare sau de planetele mari dau nastere unor fragmente de dimensiuni diferite . Aceste fragmente circula in spatiul interplanetar si sfarsesc prin a cadea pe suprafata planetelor sau a satelitilor lor : ele sunt meteoritii .

Dimensiunile sistemului solar

Planetele sunt repartizate in jurul Soarelui intr-o zona in forma de disc , cu o raza de aproximativ 6 miliarde de kilometri , pe care lumina Soarelui o strabate in sase ore . Chiar daca ar parea intins , la scara Universului , adica a intregii lumi sistemul solar este cu adevarat minuscul . Situat la circa 150 de milioane km de planeta noastra Soarele ne apare pe cer ca un disc orbitor . Lumina lui ajunge la noi in 8 minute . Ea acopera lumina tuturor celorlalti astri . Traversata de razele sale luminoase , atmosfera terestra da cerului frumoasa culoare albastra . Sa presupunem ca am reduce Soarele la dimensiunea unei portocale : la aceasta scara Pluto nu ar fi decat o gamalie de ac care s-ar invarti la o distanta de 400 m de porocala , iar steaua cea mai apropiata s-ar situa la 3000 km de portocala ! Vazut de pe Pluto de la o distanta de aproximativ 40 de ori mai mare decat cea care il separa de Pamant , Soarele apare doar sub forma unei stele stralucitoare sub un cer vesnic negru .

Istoria sistemului solar

Timp de secole s-a crezut ca Pamantul sta nemiscat in centrul Universului , iar Soarele si planetele se invartesc in jurul lui . Acesta este sistemul lumii dupa cum il descria savantul grec Ptolemeu in secolul al II-lea i. Cr. In secolul al XVI-lea astronomul polonez Copernic a afirmat ca Pamantul si celelalte planete se invartesc in jurul Soarelui . Dupa inventarea lunetei , in secolul urmator s-a putut dovedi ca el avea dreptate .

Prin studierea planetelor si a stelelor astronomii au putut sa reconstituie istoria sistemului solar si sa prevada viitorul acestuia .

Formarea sistemului solar

Soarele s-a format intr-un imens nor de gaz si pulberi . Din motive inca putin cunoscute , poate in urma unei perturbatii create de explozia unei stele mai mari , situate destul de aproape acest nor a inceput sa se prabuseasca sub propria greutate si sa se invarteasca pe loc . Putin cate putin a luat forma unui disc mai dens si mai cald in centru decat spre exterior . Apoi , in centrul discului , materia a devenit suficient de densa si de calda ca Soarele sa inceapa sa straluceasca : aceasta s-a petrecut in urma cu 4.6 miliarde de ani . In imensul nor de gaz si pulberi particulele solide s-au aglomerat in mod progresiv , pe parcursul a mai putin de 100 milioane de ani , pentru a forma planetele . In apropierea Soarelui unde era mai cald planetele s-au nascut din aglomerarea unor blocuri de roca . Astfel s-au format Mercur , Venus , Pamant ti Marte . In regiunile exterioare mai reci centrul planetelor mai mari s+a format din roci amestecate cu gheata . Acestea au atras apoi mari cantitati de gaz din norul din care proveneau . Este cazul lui Jupiter , Saturn , Uranus si Neptun .

Viitorul sistemului solar

Sistemul solar este menit sa dispara . De fapt , de cand Soarele a inceput sa straluceasca energia sa (lumina si caldura) rezulta din reactiile nucleare care transforma hidrogenul intr-un gaz ceva mai greu , heliul . Dar in mai putin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul aflat in centrul sau va disparea . Noi fenomene se vor declansa si Soarele va creste in dimensiuni : se va transforma intr-o stea gigantica rosie . Pamantul va deveni atunci un adevarat cuptor : temperatura de la suprafata va atinge in jur de 2000 grade Celsius si din aceasta cauza rocile se vor transforma in roca fierbinte ! Cu mult inainte de acestea oceanele vor fi secat si intreaga viata va fi disparut . Dupa ultimele tresariri , Soarele va inceta sa mai creasca . Materia se va contracta pentru a da nastere unei stele mici , de dimensiune Pamantului , dar cu o densitate deosebita ; o pitica alba care se va stinge treptat lasand sistemul solar in frig si intuneric .

Alte sisteme solare

In 1984 astronomii au descoperit un imens disc de pulberi in jurul stelei Beta Pictoris . Discul a fost detectat datorita observatiilor in infrarosu . Acesta ar putea fi un sistem solar in curs de formare . Se crede ca numeroasele stele sunt inconjurate de una sau mai multe planete . Dar , cu mijloacele de astazi , este aproape imposibila detectarea directa a altor planete . De fapt observarea de pe Pamant a unei planete de marimea lui Jupiter , care se invarteste in jurul uneia dintre cele mai apropiate stele , ar fi ca incercarea de a distinge de la Paris o lumanare situata la o distanta de 10 m de un far puternic din New York ! Cu toate acestea astronomii au putut stabili prezenta a doua planete in jurul unei stele situate la 1600 ani-lumina .

Pamantul si miscarile sale

Prin distanta sa fata de Soare , Pamantul este a treia planeta a sistemului solar , dupa Mercur si Venus . Pamantul nu este perfect rotund . El este o sfera usor turtita la poli si bombata la ecuator ; raza masoara 6km la ecuator , insa 6356.751 km la poli . Pamantul este acoperit in proportie de 71% de apa si este inconjurat de un invelis gazos numit atmosfera . Aceasta este formata din aer , un amestec dintre azot si oxigen . In spatiu atmosfera este cea care da Pamantului nuanta sa albastra .

Miscarea de revolutie a Pamantului

Asemenea tuturor planetelor din sistemul solar Pamantul se invarteste in jurul Soarelui . Pamantul se invarteste in jurul Soarelui o data cu efectuarea unui tur complet , o revolutie se scurge intr-un an ceea ce reprezinta aproape 365.25 zile de zile . Distanta medie de la Pamant la Soare este de aproximativ 149,6 milioane de kilometri . Astronomii numesc aceasta distanta unitate astronomica (prescurtat u.a.) . Ei folosesc deseori aceasta unitate de masura in locul kiometrilor pentru a exprima distantele intre astri in interiorul sistemului solar . In realitate distanta de la Pamant la Soare variaza in cursul anului de la 147.1 milioane de kilometri minimum ( periheliul in jur de 3 ianuarie ) , pana la afeliu in maximum de 152.1 milioane de kilometri ( jur de 6 iulie ) . In ceea ce priveste viteza cu care se invarteste Pamantul in jurul Soarelui , aceasta este in medie de 29.8 km pe secunda , adica in jur de 108000 km/h si creste cand planeta noastra se apropie de Soare iar cand se indeparteaza scade.

Miscarea de rotatie a Pamantului

O data cu deplasarea in jurul Soarelui , Pamantul se roteste si in jurul propriei sale axe , de la vest spre est . Axa sa de rotatie numita si axa polilor este o axa imaginara care patrunde in suprafata terestra chiar prin cei doi poli geografici , Polul Nord si Polul Sud . Aceasta axa de rotatie are o inclinatie de 66 grade si 34 de minute fata de planul orbitei Pamantului . Rotatia Pamantului in jurul propriei sale axe determina alternanta zi / noapte , datorita faptului ca prin aceasta rotatie cele doua emisfere ale globului nu sunt expuse la Soare in acelasi timp . Aceasta miscare de rotatie explica de ce vedem Soarele rasarind , urcand pe cer , apoi coborand spre orizont si apunand . Nu Soarele se deplaseaza ci Pamantul este cel care se misca fata de Soare . In raport cu stelele rotatia Pamantului in jurul proprie sale axe are loc in 23 h 56 min 4 sec ; aceasta este durata unei zile siderale . Masurata in raport cu miscarea aparenta a Soarelui pe cer ( ziua solara) , durata este mai mare cu aproape 4 min . Pentru necesitatile vietii curente este folosita ziua civila care are o durata de 24 h .

Anotimpuri , echinoctii si solstitii

Daca Pamantul s-ar invarti in jurul propriei sale axe in mod perpendicular fata de planul orbitei sale ar fi luminat de Soare in acelasi fel pe tot parcursul anului si nu ar mai exista anotimpurile . Dar inclinarea axei sale face ca Pamantul sa fie mai mult sau mai putin expus razelor Soarelui, in functie de perioada anului . Astfel in timpul miscarii sale in jurul Soarelui, Pamantul trece prin 4 pozitii deosebite , opuse doua cate doua , echinoctiile si solstitiile , care , in zonele temperate impart anul in 4 anotimpuri . La echinoctii ( pe 20 sau 21 martie si 22 sau 23 septembrie ) , linia care separa emisfera terestra luminata de Soare de emisfera cufundata in noapte trece pe la poli . La toate latitudinile conditiile de a primi lumina Soarelui sunt aceleasi : ziua si noaptea sunt peste tot egale . La solstitii ( pe 21 sau 22 iunie si 22 sau 23 decembrie ) linia care separa emisfera Pamantului luminata de Soare de emisfera aflata in intunericul noptii trece prin cercul polar ( 66 grade 34 minute latitudine nordica sau sudica ) si are o inclinatie mai mare fata de poli : atunci , diferensa de durata dintre zi si noapte este maxima . Unul dnitre poli este luminat de Soare si emisfera terestra corespunzatoare inregistreaza zilele cele mai lungi ; in cealalta este noapte si emisfera inregistreaza noptile cele mai lungi . Echinoctiul din martie marcheaza inceputul primaverii in emisfera nordica si al toamnei in emisfera sudica ; echinoctiul din septembrie marcheaza inceputul toamnei in emisfera nordica si al primaverii in cea sudica . Solstitiul din iunie marcheaza inceputul verii in emisfera nordica si al iernii in emisfera sudica ; solstitiul din decembrie marcheaza inceputul iernii in emisfera nordica si al verii in cea sudica .

Precesia si miscarea spre apex

Axa polilor se anvarteste ca axa unui titirez , in aproape 26000 de ani . In urma acestei miscari numita precesie steaua polara nu este mereu aceasi . Soarele se indreapta cu o viteza de 72000 km/h spre apex , un punct situat in constelatia Hercule . Planetele care se invartesc in jurul lui descriu in spatiu o elice .

Luna

Luna este astrul cel mai apropiat de Pamant ( distanta care il separa este de aproximativ 384000 km ) . Acesta este si motivul pentru care ea ne apare ca fiind mare . Avand un diametru de 3476 km ea este totusi mai mica decat Statele Unite .

Fata vazuta si fata nevazuta

Luna nu produce lumina . Ea reflecta lumina primita de la Soare . Ea are o fata luminata ( cea care se afla spre Soare ) si o fata intunecata ( cea care se afla in partea opusa Soarelui ) . Cum luna se invarteste in jurul propriei sale axe in acelasi ritm cu care se invarteste in jurul Pamntului ( in decurs de 4 saptamani ) , ea ne arata mereu aceeasi fata : fata vizibila a Lunii . Cealalta este numita fata invizibila .

Fazele Lunii

Fazele sunt rezultatul schimbarii pozitiei Lunii fata de Soare . Cand Luna se afla intre Soare si Pamant noi nu o vedem . Aceasta este luna noua . Peste doua sau trei zile ea apare la vest sub forma unui corn subtire , luminos . Acest corn se mareste zi de zi ; la sfarsitul unei saptamani Luna a parcurs un sfert din orbita sa in jurul Pamantului si ne arata jumatate din fata sa luminata :primul patrar , vizibil seara . Ea apare apoi ovala : aceasta este luna cocosata . In sfarsit , dupa ce a parcurs jumatate din orbita ea se afla intr-o pozitie opusa Soarelui in raport cu Pamantul . Fata sa rotunda straluceste inreaga noapte . Aceasta este luna plina. Apoi observam cum fazele se desfasoara invers . Luna apare din nou cocosata , apoi nu distingem decat jumatate din discul lunar : ultimul patrar vizibil dimineata . Cateva zile mai tarziu acesta capata din nou forma unui corn , la est. In cele din urma dispare complet : este luna noua si inceputul unui nou ciclu al fazelor . Intre doua faze de luna se scurg aproape 29.5 zile . Acest interval se numeste lunatie .

Eclipsele de Luna

Uneori , cand este luna plina o umbra invadeaza incetul cu incetul suprafata Lunii si ii acopera lumina timp de o ora sau chiar mai mult . Aceasta este eclipsa de luna . Umbra care acopera Luna este cea a Pamantului . Cand Luna este umbrita in intregime eclipsa este totala . Daca doar o parte a Lunii este umbrita eclipsa este partiala . In timpul eclipsei de Luna putem observa ca umbra Pamantului are contur rotund . Cel mai adesea Luna trece pusin mai jos de umbra Pamantului sau pe sub aceasta . Din acest motiv eclipsa de luna nu are loc la fiecare luna plina ; doar de doua sau de trei ori pe an , cateodata chiar deloc .

Eclipsele de soare

Luna este de aproximativ 400 de ori mai mica decat Soarele , dar ea este tot de 400 de ori mai aproape de Pamant . Acesta este si motivul pentru care cei doi astri par a avea pe cer aceeasi marime . Cand Luna trece intre Pamant si Soare , ea acopera Soarele pentru cateva momente : aceasta este o eclipsa de Soare . In timpul eclipsei totale de Soare , in plina zi se face noapte si , in jurul discului negru al lunii se distinge un cerc luminos neregulat numit coroana solara . In timp ce eclipsele de luna sunt vizibile de pe intreaga jumatate a Pamantului unde este noapte , cele de Soare nu pot fi vazute decat pe o fasie ingusta a suprafetei terestre . In plus , fiindca Luna se invarteste in jurul Pamantului cu peste 3500 km/h , ele nu vor dura decat cateva minute . In fiecare an au loc intre doua si cinci eclipse de Soare . Cu mici exceptii una singura este o eclipsa totala .

Relief si explorare

Cand privim luna printr-un binoclu descoperim la suprafata sa munti , sesuri , si cratere . Dar mai ales dupa ce sondele si astronautii au pornit sa cucereasca Luna relieful acesteia a ajuns sa fie cunoscut mai bine .

Relieful Lunii

Sesurile formeaza pete intunecate care contureaza ochii , nasul si gura de pe chipul pe care il vedem cand privim luna plina cu ochiul liber . Odinioara se credea ca acestea sunt mari si li s-au dat nume poetice : Marea Serenitatii , Marea Linstii , Lacul Viselor ... Aceste nume au fost pastrate chiar daca se stie ca pe Luna nu exista apa . Cei mai inalti munti ating 8200 m “ o altitudine cu putin mai mica decat cea a Everestului , in timp ce Luna este cu mult mai mica decat Pamantul . Luna este acoperita de cratere de marimi diferite . Ele au fost formate de meteoriti care au cazut pe Luna in urma cu miliarde de ani . Cele mai mici au dimensiuni cu totul minuscule . Cele mai mari depasesc 200 km . Unele dintre ele au striatii albe dispuse ca spitele unei roti : acestea sunt urmele lasate pe sol de impactul unor meteoriti .

Explorarea Lunii

Incepand cu anul 1959 , zeci de sonde automate au fost lansate spre Luna . Primele erau destinate simplei fotografieri a suprafetei , in timp ce o survolau sau inainte de a se prabusi pe intinderea ei . In ocombrie 1959 , sonda ruseasca Luna 3 a transmis primele imagini ale žfetei nevazute" a Lunii . Ulterior sondele au aterizat pe Luna si au furnizat informatii mai precise despre suprafata acesteia . Mai tarziu satelitii plasati pe orbita in jurul Lunii au studiat-o si fotografiat-o timp de mai multe luni . In cele din urma omul insusi a pasit pe Luna . Intre anii 1969 si 1972 sase zboruri efectuate de Apollo au permis ca 12 astronauti americani sa paseasca pe Luna . Primii doi care au ajuns pe Luna au fost Neil Armstrong si Edwin Aldrin , pe 20 iulie 1969 , in timpul zborului efectuat de Apollo 11 . Astronautii misiunilor Apollo au facut mii de fotografii ale Lunii , au instalat pe suprafata acesteia instrumente stiintifice , au efectuat deferite masuratori si au adus pe Pamant aproape 400 kg de roci selenare .

Suprafata Lunii

Cu toate ca este aproape , Luna reprezinta o lume complet diferita de cea a noastra , fara apa si fara urma de viata . Solul lunar este plin de fragmente de roci scufundate mai mult sau mai putin intr-un strat gros de pulberi cenusii . Omul nu poate trai pe Luna fara un echipament adecvat , fiindca spre deosebire de Pamant Luna nu are atmosfera . Ponderabilitatea la suprafata Lunii (de 6 ori mai slaba decat cea a Pamantului ) este prea redusa pentru a retine un invelis gazos . Fara atmosfera care sa o protejeze Luna primeste din plin ploaia de meteoriti si de radiatii venite din spatiu . Ea este supusa direct razelor Soarelui ; in plina zi temperatura la suprafata Lunii depaseste 100 de grade . Noaptea , dimpotriva , aceasta poate scadea sub “170 de grade . Aceste enorme variatii de temperatura sunt accentuate de faptul ca ziua si noaptea sunt mult mai lungi decat pe Pamant : fiecare dintre ele dureaza aproximativ 2 saptamani ( Luna se invarteste in jurul propriei sale axe in decurs de 4 saptamani ) . Cerul vazut de pe Luna este mereu negru chiar daca Soarele straluceste . Si pe Pamant ar fi la fel daca nu ar exista atmosfera care difuzeaza lumina Soarelui .

Munti selenari

Existenta muntilor pe Luna a fost remarcata inca din secolul al XVII-lea , dupa inventarea lunetei . Majoritatea muntilor selenari au primit numele unor munti terestri : Alpi , Apemini , Carpati , Caucaz ¦ Altitudinea acestora a putut fi estimata dupa lungimea umbrei acestora pe solul lunar , avand in vedere ca ei sunt luminati oblic de catre Soare . Cele mai inalte culmi se afla in apropierea polului sud al Lunii . Inainte ca vehiculele spatiale sa se apropie de Luna se credea ca muntii acesteia au culmi semete . Explorarile spatiale au demonstrat ca se aseamenea vechilor munti de pe Pamant , cu pantele line si crestele tesite .

Calendarele

Observarea naturii a dezvaluit trei fenomene care au fost folosite pentru masurarea timpului : alternanta zi/noapte , succesiunea fazelor Lunii , si ciclul anotimpurilor . Astfel s-au impus trei unitati naturale de timp : ziua , legata de rotatia Pamantului in jurul propriei sale axe ; luna , legata de miscarea Lunii in jurul Pamantului ; anul , legat de miscarea Pamantului in jurul Soarelui . Au fost inventate sisteme de impartire a timpului in zile , luni si ani : acestea sunt calendarele . Ele pot fi impartite in trei mari categorii : calendarele soalre , calendarele lunare si calendarele lunisolare .

Calendarele solare

Acestea se bazeaza pe timpul necesar ca Pamantul sa realizeze o miscare de revolutie in jurul Soarelui . Astfel anul are 365 de zile grupate in 12 luni . In mod periodic este nevoie sa se adauge inca o zi tinandu-se cont ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui nu in 365 de zile exact ci in 365 de zile , 5 ore , 48 de minute , si 45.975 de sedunde . In America inaintea sosirii lui Cristofor Columb , mayasii si aztecii foloseau un calendar solar .

Calendarul gregorian

Calendarul folosit astazi pe scara larga este un calendar solar. Supus in 1853 unei reforme de catre Papa Grigore al XIII-lea , el se numeste "calendar gregorian" . In general el este compus din 365 de zile grupate in 12 luni . Dar cum Pamantul realizeaza miscarea de revolutie in jurul Soarelui in 365 de zile ¼ , este nevoie ca la fiecare 4 ani lunii februarie sa i se adauge o zi in plus . Anul va avea astfel 366 de zile si se va numi an bisect . Anii care se termina in 00 nu sunt bisecti , cand rezultatul impartirii lor la 400 este un numar intreg : anul 2000 este bisect iar anul 1900 nu a fost bisect . Calendarul gregorian nu a fost adoptat simultan in toate tarile . In Italia , Spania si Portugalia el a fost aplicat din octombrie 1852 : ziua urmatoare celei de joi 4 ocombrie a fost vineri , 15 ocombrie ceea ce corespunde unui decalaj de 10 zile . In Franta , reforma papei Grigore al XIII-lea a fost adoptata in decembrie 1852 . Statele catolice din Germania si Elvetia s-au aliat la acest calendar in 1854 , Polonia in 1586 , iar Ungaria in 1587 . Provinciile protestante din Olanda , Germania si Elvetia l-au adoptat abia prin 1790 . In Marea Britanie si Suedia reforma nu a fost aplicata decat in 1852 , in Japonia in 1873 si in China in 1911 . Tarile cu traditie ortodoxa au adoptat acest calendar chiar mai tarziu , de exemplu URSS in 1918 , iar Grecia in 1923 .

Calendarele lunare

Ele au la baza ciclul fazelor lunii numit lunatie . Anul cuprinde exact 12 lunatii : el este impartit in luni alcatuite alternativ din 29 si 30 de zile pentru a corespunde duratei unei lunatii . In cele din urma acesta cuprinde un total de 354 sau 355 de zile . Astfel lunile se decaleaza in fiecare an cu 11 zile fata de ritmul anotimpurilor . In trei ani decalajul este de o luna . Calendarul musulman este de tip lunar . Fata de calendarul gregorian el se decaleaza in fiecare an cu 10 pana la 12 zile . Vechii egipteni foloseau un calendar care , in functie de cresterea apelor Nilului era impartit in 3 anotimpuri : akhet (inundatia) ,peret (iarna) si shemou (seceta verii) .

Calendarele lunisolare

Acestea sunt calendare ce combina cele doua tipuri anterioare . Anul este format din 365 de zile , ca in calendarele solare , dar lunile sunt ajustate in functie de ciclul fazelor lunii . Astfel in calendarul evreiesc lunile sunt lunare (29 si 30 de zile) iar anii sunt solari . Cum 12 luni lunare nu inseamna decat 354 de zile , din cand in cand este necesara adaugarea unei a treisprezecea luni intregi pentru a recupera decalajul . Calendarele traditionale ale extremului Orient sunt tot lunisolare .

Data de inceput a calendarelor

Calendarele diferitelor civilizatii incep de la date diferite . Majoritatea popoarelor incep numerotatrea anilor pornind de la un eveniment religios sau legendar pe care il considera fundamental . In calendarul musulman anii sunt numarati incepand cu fuga profetului Mahomed la Medina pe 16 iulie 622 d.Chr. In calendarul evreiesc anii sunt numarati incepand cu data la care se considera ca a fost creata lumea : 3761 i.Chr. Anii calendarului gregorian sunt numarasi incepand cu anul nasterii lui Isus Cristos stabilit in secolul al VI-lea de calugarul scit Dionisie cel Mic . Aceasta este era crestina .

Soarele

Datorita faptuluii ca este atat de aproape aceasta este steaua cea mai bine cunoscuta . Astronomii disting chiar detalii de la suprafata sa ( cele mai mici au o intindere de 150 km ) . In comparatie cu Pamantul Soarele este gigantic . Volumul sau ar putea cuprinde 1300000 de planete ca a noastra , iar de-alungul diametrului s-ar putea alinia 109 . Soarele este o imensa sfera de gaz , foarte cald , a carui masa depaseste de 300000 de ori pe cea a Pamantului . La suprafata ponderabilitatea este de aproximativ 28 de ori mai puternica decat cea de pe Pamant . Totusi , Soarele nu este decat o stea foarte obisnuita . Pentru astronomi este o adevarata sansa sa poata studia o stea atat de banala : tot ce aflam din studierea Soarelui ii ajuta sa anteleaga mai bine celelalte stele .

Fotosfera

Lumina Soarelui provine de la un invelss de grosime mai mica de 300 km , fotosfera . Aceasta este cea care da impresia ca Soarele are o margine bine delimitata . Temperatura sa este de aproximativ 6000 de grade . Vazuta prin telescop ea se prezinta ca o retea de celule mici , stralucitoare , sau granule aflate intr-o permanenta agitatie . Fiecare granula este o bula de gaz de marimea unei tari ca Franta . Ea apare , se transforma si dispare in aproximativ 10 minute . Pe alocuri suprafata Soarelui prezinta niste pete intunecate , numite pete solare , care au fost foarte studiate dupa inventarea lunetei si a telescopului . Petele solare au aspect intunecat pentru ca ele sunt mai putin calde decat regiunile din jur . Ele sunt adeseori asociate in perechi care se comport ca polii unui enorm magnet . Numarul petelor care pot fi observate pe Soare variaza dupa un ciclu de aproximativ 11 ani . Odata cu inventarea lunetei a fost creat un mijloc simplu de urmarire a petelor solare . Acesta consta in proiectarea imaginii Soarelui pe un ecran alb , in focarul unei lunete sau al unui telescop . Petele apar pe ecran sub forma unor mici unor mici puncte intunecate .

Cromosfera si coroana

In timpul unei eclipse totale , cand discul orbitor al Soarelui dispare in spatele Lunii , remarcam in jur o bordura subtire de un rosu aprins , cromosfera iar dincolo de aceasta un halo argintat , mai mult sau mai putin neregulat , coroana . Cromosfera si coroana sunt invelisurile exterioare ale Soarelui . Ele formeaza atmosfera solara . In mod obisnuit nu le vedem pentru ca sunt mult mai putin luminoase decat fotosfera . Cromosfera se ridica pana la 5000 km de la suprafata Soarelui . Ea este acoperita de mici jeturi de gaz foarte cald , spiculii . Temperatura sa creste odata cu altitudinea : in varf are 20000 grade . Coroana care imbraca atmosfera se dilueaza treptat in spatiu si nu are o limita exterioara bine definita . Ea este foarte rarefiata dar extrem de calda : temperatura sa depasette 1 milion de grade . Cu ajutorul instrumentelor speciale se observa din timp in timp ca anumite regiuni ale Soarelui devin deodata foarte stralucitoare : acestea sunt eruptiile solare . In urma acestora jeturi imense de gaz , protuberantele se ridica in cromosfera si coroana . Cand apar proiectate pe Soare protuberantele au aspectul unor filamente intunecate . In permanenta un flux de particule foarte rapid paraseste Soarele prin coroana . Acestea sunt vanturile solare .

Interiorul Soarelui

Desigur interiorul Soarelui nu poate fi vazut dar studierea suprafetei si a straturilor sale exterioare ofera astronomilor informatii despre stuctura sa interna . Ea contine toate elementele simple identificate pe Pamant , dar 98% din masa sa este formata din hidrogen si heliu . Spre centrul Soarelui este din ce in ce mai cald , iar materia este din ce in ce mai comprimata . Chiar in centru temperatura ajunge la 15 milioane de grade iar presiunea este de 100 de milioane de ori mai mare decat cea din centrul Pamantului . In acest cuptor atomii de hidrogen se aglomereaza cate patru si se transforma an atomi de heliu . In urma acestei reactii se degaja caldura si lumina . Acest lucru permite Soarelui sa straluceasca . In fiecare minut 400 de milioane de tone de hidrogen se transforma in heliu in centrul Soarelui . Zona unde se produc aceste reactii nu reprezinta decat un sfert din raza Soarelui , dar ea cuprinde jumatate din masa acestuia . Lumina emisa din aceasta zona nu ajunge la suprafata decat dupa 2 milioane de ani , pentru ca ea se ciocneste fara incetare de atomii de gaz din interiorul Soarelui .

Activitatea solara si observarea Soarelui

Cu timpul , pe masura ce instrumentele astronomice s-au perfectionat oamenii au putut observa perturbatiile Soarelui : petele solare ale fotosferei , eruptiile solare protuberantele si filamentele cromosferei ; jeturile de gaz ale coroanei . Astazi se stie ca aceste fenomene sunt in stransa legatura . Ele constitiue activitatea solara . Frecventa si intensitatea lor variaza intr-o perioada de aproximativ 11 ani . In tipul acestei perioade numarul petelor solare inregistreaza un minimum si un maximum . Activitatea solara a ramas suficient de invaluita in mister dar se stie ca ea este legata de magnetism si de rotatia Soarelui .

Relatiile Soare-Pamant

Cand Soarele devine mai activ suprafata sa se acopera de pete si se observa mai multe erptii . Acestea elibereaza in spatiu raze X , ultraviolete si unde radio . Ele sunt insosite de producerea unui fkux imens de particule atomice incarcate electric : vantul solar . Cele care au mai multa energie ajung pana la Pamant in cateva ore si se strang in jurul planetei noastre formand centuri de radiatii . Celelalte au nevoie de o zi sau doua pentru a ajunge la noi ; ele sunt deviate de scutul magnetic al Pamantului , magnetosfera si sunt atrasi de polii magnetici . Cazand in atmosfera ele produc raze frumos colorate : aurorele polare . In emisfera nordica acestea sunt aurorele boreale iar in cea sudica aurorele australe . Ele au aspectul unor perdele mai rosiatice sau verzi care unduiesc pe cer .

Influenta asupra climatului

Se pare ca variatiile activitatii solare infuenteaza clima de pe Pamant . Astfel din 1645 pana in 1715 nu s-a observat nici o pata pe cer si aceasta perioada a corespuns cu anii cei mai frigurosi ai "micii ere glaciare" o perioada in care temperaturile au fost anormal de scazute in Europa . Din contra , de la inceputul secolului al XX-lea Soarele este mai activ si temperatura medie a Pamantului a crescut usor . Au fost descoperite multe legaturi asemanatoare intre activitatea solara si perioadele de frig sau de canicula de pe Pamant . Dar nu se cunoaste inca exact modul in care aceste variatii actioneaza asupra climatului .

Observatoarele solare

Pe tot parcursul Pamantului exista observatoare pentru studierea Soarelui : in Statele Unite ( Kit Peak , Sacramento Peak , Big Bear ) , in Spania (Canare) , in Franta (Meudon) , in Cehia (Ondrejov) , in Ucraina (Crimeea) , in Japonia ( Mitaka , Norikura si Toyokawa ) in Australia (Culgora) etc. Ele sunt echipate cu instrumente concepute pentru observarea si analizarea luminii Soarelui . Telescoapele destinate studierii Soarelui au o distanta focala foarte mare , putand atinge chiar 100 m , pentru a furniza imagini ale Soarelui cu un diametru de zeci de centimetrii . Ele sunt instalate in interiorul unor tunuri solare ce permit captarea luminii Soarelui la zeci de metri deasupra solului . De fapt in apropierea solului caldura provoaca o agitatie dezordonata a aerului care bruiaza imaginile . Un sistem de oglinzi permite urmarirea Soarelui pe cer si transmiterea in permanenta a luminii acestuia spre telescop .

Planetele si satelitii lor

Cele 9 planete principale ale sistemului solar se invartesc in jurul Soarelui in sensul acelor de ceasornic , la distante cuprinse intre

download